Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Un om care nu renunță la luptă. În planul credinței ortodoxe și noi să fim statornici, mânuind sabia Duhului și purtând platoșa credinței și coiful mântuirii

Acest om – subiectul articolului de față – poate nu are nici o legătură cu Ortodoxia. Sau poate că da. Dumnezeu știe. Noi îi dorim să fie un ortodox și să se mântuiască. Autorul articolului nu ne spune aici nimic despre religia lui. Exemplul lui a fost preluat din respect pentru făptura umană, creată de Dumnezeu, dar și pentru a nu mai avea noi, cei întregi la trup și la minte, nici o justificare pentru a nu săvârși cele necesare mântuirii în Hristos.

Huang Guofu, în vârstă de 41 de ani, originar din provincia (regiunea) Chongqing din China, a învățat să folosească pensula (sau creionul de desenat) cu gura și cu piciorul lui drept, după accidentul în care și-a pierdut ambele mâini.

Huang Guofu și-a pierdut mâinile la vârsta de numai 4 ani, însă nu și-a pierdut curajul și de la vârsta de 12 ani a început să deseneze folosindu-și piciorul drept pentru aceasta. La vârsta de 18 ani și-a pierdut tatăl și a fost nevoit să renunțe la studii pentru a-și câștiga singur traiul zilnic.

A început să călătorească prin orașele chinezești, desenând pe marginea drumului și vânzându-și trecătorilor desenele sale. La un moment dat a auzit că unii se plâng că desenele lui făcute cu piciorul nu sunt destul de detaliate și exacte și de aceea a început să își folosească și gura pentru a ține instrumentul de desenat.”

 

Să îi dea Dumnezeu sănătate, putere de muncă și să fie al lui Hristos, nu al idolilor Orientului!

Sursa – http://trelogiannis.blogspot.ro/2018/05/blog-post_24.html

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu