Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Frumusețe în Hristos

Traducere:

”O fată foarte frumoasă a fost întrebată cum de avea o așa de mare frumusețe, cu toate că nu folosea deloc produse cosmetice.

Răspunsul ei a fost următorul:

– Pentru buzele mele folosesc adevărul.

– Pentru glasul meu folosesc rugăciunea.

– Pentru ochi folosesc compasiunea.

– Pentru mâinile mele folosesc săvârșirea faptelor bune.

– Pentru chipul meu folosesc sinceritatea.

– Pentru inima mea folosesc iubirea…”

Redacția