Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Angajatul Vaticanului: Superman de… Mexico


Nu vă faceți griji, în curând și pe la noi (poate chiar cu tunurile de apă ale Jandarmeriei, cu nițel gaz lacrimogen pentru unitatea în diversitate), că vizita papei aduce cu ea tot tacâmul…

Nu vă mirați de „veșmintele” lui, doar deja șeful lui a făcut istorie în Italia, pe toate zidurile:

Singura diferență este că acolo în parohie majoritară este picimea, aici la români îl va întâmpina… plebea (adunată prin circulară la protopopiate)!

Redacția