Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici, arhiepiscopul Ohridei (în Serbia de atunci, la mijlocul secolului al XX-lea), supranumit și „Noul Gură de Aur”, îi scria unui anume frate Meletie următoarele:
„Te tulbură faptul că nu știi sensul acestor cuvinte – veșnica pomenire – pe care le-ai auzit de multe ori și tu însuți le-ai spus referitor la cei morți. Și bine faci că întrebi. Cu cât omul cunoaște mai bine tradiția noastră ortodoxă veche și bună, cu atât mai mult o iubește pe aceasta.
Veșnica pomenire înseamnă: veșnic să existe pomenirea ta. Odată am auzit pe cineva, un preot, care în cuvântul de la înmormântarea cuiva a strigat la urmă: veșnică să îți fie pomenirea pe pământ! Am rămas uimit de o interpretare atât de greșită a credinței noastre. Poate să fie ceva veșnic pe pământ, când toate trec cu repeziciune ca și invitații de la o nuntă (când trec prin fața mirilor, după slujbă, ca să îi felicite)?
Cu adevărat, celui mort (adormit în Domnul) nu îi urăm oare să aibă parte de o comoară inexistentă sau egală cu zero atunci când îi dorim să fie pomenit în această lume (și de către ea), care ea însăși se apropie de finalul ei? Dar hai să spunem că numele cuiva este pomenit pe pământ până la finalul istoriei – ce câștigă el din aceasta, dacă pomenirea lui în ceruri a fost uitată (a încetat)?
Corect este să dorim ca numele celui adormit în Domnul să fie pomenit veșnic în veșnicie, în viața veșnică și în Împărăția lui Dumnezeu. Acesta este sensul cuvintelor veșnica lui pomenire.
La un moment dat ucenicii lui Hristos s-au lăudat înaintea Învățătorului lor, zicând: „Doamne, și demonii ni se supun nouă (se pleacă înaintea noastră) în numele Tău.” (Luca 10, 17). Iar Domnul le-a răspuns să nu se bucure de aceasta, ci: „Bucurați-vă, pentru că numele voastre au fost scrise în ceruri.” (Luca 10, 20), adică să se bucure pentru că numele lor sunt cunoscute și sunt amintite și se pomenesc în Împărăția cea cerească a luminii și a vieții.
În Sfânta Scriptură adesea se spune că numele drepților vor fi scrise în cartea celor vii, în timp ce numele păcătoșilor vor fi șterse din această carte și vor fi uitate. Din pilda cu bogatul nemilostiv și săracul Lazăr vedem că Domnul Hristos spune numele lui Lazăr cu gura Lui, însă trece sub tăcere numele bogatului nemilostiv. Aceasta înseamnă că Lazăr a intrat în Împărăția Cerurilor și a primit viața veșnică și veșnica pomenire, în timp ce bogatul păcătos a pierdut și Împărăția și viața și numele.
În preștiința dumnezeiască adesea numele este identificat cu omul respectiv. În cartea Apocalipsei scrie: „Și în ceasul acela s-a făcut cutremur mare și a zecea parte din cetate s-a prăbușit și au pierit în cutremur numele a șapte mii de oameni” (Apocalipsă 11, 13). Prin acel cutremur de pământ trebuie să înțelegem ispite mari în fața cărora 7.000 de oameni au capitulat, s-au lepădat de Hristos și și-au pierdut sufletele lor. Aceasta înseamnă că au fost nimicite nu numai trupurile lor – acest lucru este de cea mai mică importanță – ci sufletele și numele lor. În veșnicie numele lor au fost nimicite și șterse din cartea celor vii.
Cel care dorește pomenire veșnică în veșnicie, dorește o realitate evanghelică. Dacă cineva își dorește nume nemuritor sau veșnic pe pământ, el vrea un lucru deșert. Să știi că mulți dintre cei care fără zarvă și fără să îi știe nimeni au trecut prin această viață au dobândit nume nemuritor în lumea cealaltă. Să te gândești la acest lucru, frate Meletie, și Dumnezeu îți va descoperi încă multe alte lucruri (taine). Iar când vei auzi de moartea mea, să spui în rugăciunea ta: Veșnica lui pomenire!
Să ai parte de pace și sănătate de la Domnul!
Episcopul Nicolae
Sursa – http://trelogiannis.blogspot.com/2019/03/blog-post_36.html
traducere din limba greacă de
pr. Ciprian Staicu
