Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Întoarcerea lui Dostoievsky la ortodoxie și ultimele clipe ale vieții lui…

„Dacă întreaga lume merge într-o anumită direcție și Hristos merge în alta, eu voi merge în urma lui Hristos.” (Fiodor Dostoievsky)

articol de Sofia Drekos

Fiodor Mihailovici Dostoievky (11 noiembrie 1821 – 9 februarie 1881) a fost un scriitor rus, o figură proeminentă a literaturii universale.

„Inima Evangheliei este această pildă a fiului risipitor. Cea mai iubită istorisire morală pentru mine este cea a lui Dostoievsky exilat. Pe drumul său spre locul de exil o bătrână ortodoxă credincioasă i-a dăruit Noul Testament ca mângâiere. Dostoievsky era ateu, așa că rupea paginile cărții ca să folosească hârtia pentru a-și face țigări, pentru a înveli tutunul în ele. A rupt paginile cu Evanghelia după Matei, după Marcu și multe pagini din Evanghelia după Luca.

La un moment dat, de curiozitate sau de plictiseală a vrut să știe de fapt ce scrie în această carte a creștinilor. Și iată! Și Dumnezeu îl aduce la prima pagină a cărții ruptă pe jumătate și cu ură, la pilda fiului risipitor (în capitolul 15 al Evangheliei după Luca).

Și lui Dostoievsky i se descoperă aici o lume nouă: a iertării, a ispășirii, a iubirii. Face cunoștință cu Dumnezeu. Și fostul fiu risipitor se transformă într-unul dintre cei mai importanți cugetători creștini.

Adevăratul virus (care te schimbă cu totul) nu este o boală, așa cum crezi tu, ci o carte a lui Dostoievsky (care a murit în anul 1881), iar această carte tu o citești după câteva secole și îți schimbă întreaga ta viață până într-acolo încât devine viața ta de zi cu zi, într-o societate a indiferenței.”

Convertirea lui Dostoievsky

Să fii în vârstă de numai 22 de ani și să fii condamnat la moarte! Să aștepți ca să te spânzure! Viața pe care ai putea-o avea înainte este plină de frumusețe și de tinerețe, iar pe tine alții vor să te omoare…

Și de ce, la urma urmei? Pentru că ai vrut să existe egalitate și corectitudine în societate! Să nu existe stăpâni și… robi. Să fim toți egali. Și să fie toate accesibile în mod egal tuturor.

Nu să fie totul strâmb și anapoda. Și să mai fie în tren și aceste bătrâne, în timp ce tu mergi spre locul de exil! Ce oameni agasanți: Frate, ia și tu o Evanghelie… Ți-o dau cadou!

Să o jignesc, să o refuz pe bătrâna asta? Lasă, iau cartea și o arunc în buzunar, zic mulțumesc și am plecat de aici. Asta am și făcut. Însă plecând de acolo am ajuns singur, într-o temniță!

Tu, condamnat politic la închisoare pe viață și ceilalți condamnați… tot felul de oameni. Aici înțelegi pe pielea ta singurătatea mulțimii. Aici trăiești pe viu faptul că înstrăinarea nu este creată de distanța în kilometri, ci de dispoziția sufletească pe care o ai.

Aici înțelegi că omul devine apropiatul tău atunci când amândoi aveți același conținut al inimii, nu același… acoperiș. De asemenea, pricepi că viața, chiar și la 20 de ani, plină de tinerețe și de frumusețe, este insuportabilă fără iubire.

Înțelegi lucrul acesta… te mânii… și fumezi! Ca să îți faci țigări rupi foi din Evanghelie. Sau, ca să îți cureți pipa de resturile de tutun. Că așa ți se pare Evanghelia – nefolositoare!

Vorbe de popi! Ha, ha! Iată în ce fel a fost folositor darul femeilor!

Zilele trec una după alta și tu ai „rupt” toată Evanghelia după Matei și cea după Marcu și 14 capitole din Evanghelia după Luca. Ai ajuns să turbezi de necaz. Monotonie, așteptarea morții, țigară și… necaz.

Ești plictisit peste măsură: Ia să văd, să citesc ce scrie aici? te gândești și deschizi Evanghelia.

Și viața ta „se deschide.”

Citești despre un tată care nu întreabă: de ce ai făcut asta? El își deschide brațele și te cuprinde, înainte să ceri aceasta. O iubire fără margini și fără condiții. O jertfă care îl vede cu dragoste pe celălalt.

Capitolul 15 al Evangheliei după Luca cuprinde și pilda fiului risipitor sau mai degrabă a tatălui milostiv. Că sunt risipitor o știu. Valoros este faptul că aflu că El – Dumnezeu – nu este polițist al vieții mele, ci tată care mă iubește.

Totul se schimbă. Toate dobândesc sens. Se termină starea de „orfan.” Nu mai alerg și trăiesc degeaba!

Viața devine frumoasă nu numai datorită tinereții ei (ea este frumoasă și la alte vârste), ci și datorită sensului pe care l-a dobândit. Peste puțin timp ne vei spune: omul nu vrea numai să trăiască, ci să și știe de ce trăiește.

Sursa – http://trelogiannis.blogspot.com/2019/02/blog-post_473.html

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu