Grigorie Zuravlev (Григорий Журавлев) – un pictor de icoane minunat și martiric, fără mâini și picioare
(1858 -16 februarie 1916)
În anul 1858, s-a născut Grigorie Zuravlev, în satul Utevka, din provincia Samara (Rusia). A fost un copil cu totul special de la început, pentru că s-a născut fără mâini și fără picioare.
„Trebuie să aibă o familie. Dumnezeu nu ne va părăsi”, răspundea mama lui, o femeie cu frică de Dumnezeu, la toate provocările-propunerile pe care le-a primit din partea rudelor și a prietenilor ei, ca să scape de copil.
Când copilul a fost botezat, preotul a spus în chip profetic: „Lumina Domnului a coborât în sufletul acestui copil. Dumnezeu nu ne-a dat gura numai ca să mâncăm cu ea, ci și ca să facem multe lucruri minunate. Cu toate că pare neputincios, acesta vă va hrăni pe voi toți cu gura lui!”
A crescut plin de bucurie, de viață și nu a deznădăjduit niciodată. Bunicul lui îl lua pe umeri și îl ducea în fiecare duminică la biserică. Zâmbind, Grigorie se uita la icoane și spunea: „Vreau să fac și eu așa ceva!”
Când îl puneau să stea pe deal, pe iarbă, la aer curat, spre uimirea tuturor el se rostogolea la vale și ajungea până la lăcașul Domnului. Ore întregi privea cu mare atenție la fiecare detaliu al icoanelor, la fiecare chip de sfânt și la fiecare scenă biblică pe care le vedea pictate pe pereți.
Bunicul lui l-a dus la școală, iar acolo cu răbdare și cu o voință extraordinară a învățat să scrie, ținând creionul între dinți. După moartea bunicului lui nu a mai avut cine să îl ducă la școală.
Însă pentru că era cel mai bun elev, înzestrat cu un talent deosebit, învățătorul lui a vorbit despre el conducătorului Samarei. Astfel Grigorie a ajuns la gimnaziu și a fost unul dintre cei mai buni elevi.
Alături de cursurile gimnaziale, el a devenit ucenic al unuia dintre cei mai buni pictori de icoane din oraș. Începutul a fost greu, pentru că dascălul său era foarte aspru. Treptat a învățat arta picturii ținând pensula între dinți, până când a ajuns la stadiul de a da examen de absolvire a cursurilor de pictură.
Trebuia ca în câteva ore să picteze o icoană complexă. Această bătălie cu timpul a fost extrem de apăsătoare și de chinuitoare pentru el. În trei ore de muncă titanică Grigorie a terminat o adevărată capodoperă! Dascălul său a acceptat lucrarea. La vârsta de 22 de ani, Grigorie a început să picteze icoane pentru comenzi din întreaga Rusie. Se spunea că Grigorie are har de la Dumnezeu, pentru că fără acesta nu ar putea să picteze atât de bine cu gura.
În arhiva orașului Samara există înregistrată, din anul 1884, o cerere a lui Grigorie către conducătorul orașului, în care el își descrie situația, modul în care pictează și menționează că ar vrea să îi dăruiască o icoană a Sfântului Nicolae pictată de el însuși.
Impresionat de el, țarul Nicolae îl cheamă la palat, în Sankt Petersburg. Acolo Grigorie a făcut un portret al familiei imperiale Romanov. Entuziasmat, țarul i-a oferit o pensie specială lunară de 25 de ruble de aur și o troika (o caleașcă rusească, trasă de trei cai), ca să îi ușureze modul de deplasare. Însă Grigorie a dăruit caleașca comunității satului său. Întotdeauna îi ajuta cu bucurie și după putere pe consătenii lui.
După un an a început să se construiască în sat o biserică foarte mare, închinată Sfintei Treimi. Sarcina pictării ei și-a asumat-o Grigorie. Dintre toate lucrările lui din biserică se distinge cea care înfățișează pe cei trei îngeri primiți cu ospitalitate de patriarhul Avraam, la stejarul Mamvri, precum și o icoană a Sfintei Treimi, sub care se află șapte arhangheli, pictată la baza turlei bisericii. Susținut de sfori, plin de răni în gură și pe buze, Grigorie aproape că și-a pierdut și vederea, datorită efortului deosebit depus. Însă rugăciunea lui către Maica Domnului i-a dat putere! Cu credință, cu smerenie și cu spirit de jertfă a terminat toată pictura interioară a bisericii.
Secolul al XX-lea a fost unul al durerii pentru Rusia. Sistemul politic ateu, care a dărâmat pretutindeni biserici, a închis și biserica Sfintei Treimi. Comuniștii au dinamitat clopotnița, au dat jos icoanele de pe pereții bisericii și le-au aruncat în cimitir, pentru ca apoi să le ardă. În noaptea aceea localnicii le-au luat însă și le-au ascuns.
Însă Grigorie Zuravlev, cetățean al cerului dinainte de Revoluția din octombrie (el a trecut la Domnul în 16 februarie 1916) nu a apucat să vadă toate aceste distrugeri.
Mormântul lui, aflat lângă biserica pentru care s-a străduit atât de mult, are o cruce simplă deasupra lui și inscripția „Iată omul”, iar biserica cea mare, care între timp a fost restaurată – monument al moștenirii bisericești rusești – are înlăuntrul ei o parte dintre icoanele lui Grigorie, salvate de nebunia comunistă. Acestea vor aminti întotdeauna de acest pictor martiric Grigorie Zuravlev, care nu avut mâini, nici picioare, dar inima i-a fost plină de flacăra iubirii față de Dumnezeu și de Sfinții Lui, pe care a știut să îi înfățișeze în icoane atât de bine și să le semene atât de mult!
Să avem parte de rugăciunile lui!
Sursa articolului: http://trelogiannis.blogspot.com/2019/07/blog-post_466.html
traducere din limba greacă de
pr. Ciprian Staicu
Iată și un film documentar alcătuit întru pomenirea lui (din păcate, doar în limba rusă):
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
