Este de neînchipuit ce mai născocesc în Ucraina ca să facă propagandă noii structuri ecleziastice ucrainene. Au ajuns să emită monedă, care marchează autonomia „Bisericii Ortodoxe a Ucrainei”!
Banca Națională a Ucrainei a emis în data de 22 iulie 2019 cea mai nouă monedă de argint de mari dimensiuni, ca să marcheze încheierea procedurii de acordare a autonomiei „bisericii ortodoxe” a țării, care s-a realizat în 5 ianuarie 2019.
Monedele sunt produse de monetăria ucraineană la cererea-comanda Băncii Naționale și sunt realizate ca design de trei ucraineni.
Pe o parte (pe față) moneda respectivă înfățișează pe patriarhul ecumenic Bartolomeu (în stânga), care dăruiește tomos-ul de autocefalie „mitropolitului Epifanie al Kievului și al întregii Ucraine” (în dreapta).
Inscripția care însoțește imaginea este următoarea: 15-ТА ЦЕРКВА У БЛАГОСЛОВЕННОМУ ХОРИ АВТОКЕФАЛЬНИХ ЦЕРКОВ (în traducere: a 15-a Biserică în corul binecuvântat al Bisericilor Autocefale) și se află deasupra imaginii celor doi. Dedesubt este inscripția СВЯТІША ЦЕРКВА УКРАЇНИ („Sfânta Biserică a Ucrainei”) și data acordării autocefaliei: 06.01.2019.
Pe reversul monedei este înfățișată emblema de stat a Ucrainei, jos în partea stângă, cu inscripția УКРАЇНА (Ucraina), iar pe mijloc este pus anul emiterii monedei, 2019.
În centru există o compoziție stilizată, în formă de cruce, care se încheie în partea de sus cu pecetea aurită a patriarhului ecumenic Bartolomeu, însoțită de medalioane aurite care înfățișează catedralele patriarhale sau arhiepiscopale (reprezentative) ale celorlalte 14 Biserici Ortodoxe Autocefale din lume.
Desigur, această prezentare și înfățișare este arbitrară, devreme ce niciuna dintre aceste Biserici nu a recunoscut „biserica” lui Epifanie și a lui Bartolomeu!
Sursa – https://katanixi.gr/2019/07/24/%ce%b7-%ce%bf%cf%85%ce%ba%cf%81%ce%b1%ce%bd%ce%b9%ce%ba%ce%ae-%ce%b1%cf%85%cf%84%ce%bf%ce%ba%ce%b5%cf%86%ce%b1%ce%bb%ce%af%ce%b1-%ce%ad%ce%b3%ce%b9%ce%bd%ce%b5%ce%bd%cf%8c%ce%bc%ce%b9%cf%83/
traducere din limba greacă de
pr. Ciprian Staicu
Notă: după monezile „românești” cu papa Francisc, nu s-a lăsat mai prejos nici patriarhul Bartolomeu și și-a găsit o țară ortodoxă să își ducă planul propriu la finalizare. A ajuns lumea o masă de ping pong pentru eretici. Să nu uităm că aceste mișcări au loc acum între eretici condamnați (cum sunt papistașii, de exemplu), eretici necondamnați sinodal încă (ecumeniștii) și schismaticii de toate felurile. Un Babilon religios-demonic, dar căruia îi va pune Hristos capăt, 100% sigur. Noi să rămânem statornici în Ortodoxie, pe calea Sfinților Părinți, fără nicio comuniune de rugăciune cu ereticii și să trăim în ortopraxie (adică să ne biruim, prin pocăință și prin har, propriile noastre patimi, întru slava lui Hristos, spre mântuirea noastră). Să luăm aminte!