„Zis-a Avva: probabil că ați observat sau chiar ați trăit voi înșivă faptul că în zilele sau în perioada în care postim există o stare de nervozitate și o tendință spre irascibilitate. Mulți atribuie doar diavolului cauza acestor stări. Însă cred că aceasta este o interpretare simplistă și provenită din interes personal, care exclude existența propriei noastre responsabilități pentru stările respective!
Orice faci în timpul vieții tale trebuie să aibă sens pentru tine. Omul este însetat de sens. Așadar, dacă postul este pentru noi numai o îndatorire religioasă, un „sfânt” (sacru) „trebuie”, o schimbare a regimului propriu de hrană, atunci cu siguranță postul nu ne poate aduce bucurie. Iar tot ceea ce facem fără bucurie este condamnat să moară, să se ofilească și să devină ceva plictisitor și aducător de tristețe.
V-ați întrebat vreodată cum este posibil ca atâta lume să țină diete foarte solicitante și extenuante pentru a dobândi un trup frumos și suplu, mai ales în lunile de vară, iar când este vorba de post oamenii să se opună așa de mult sau să îl privească cu indiferență?
De ce oare? Pentru că postul nu le spune nimic, nu înseamnă nimic pentru ei, nu au un mobil interior care să îi îndemne a posti. Când acestora le prezinți ceva doar ca o „îndatorire” sau chiar ca ceva sfânt, golești acel ceva de viață, nu mai pulsează nimic în el, nu mai are gust (rost de a-l încerca). Legea, tipicul, regula, a trebui – toate sunt anoste și atât de mici încât ele nu pot umple de bucurie inima omenească.
Lipsește această iubire față de Hristos care le face pe toate altfel: de dragul Celui iubit să nu mănânci, să nu dormi, să te jertfești și și să faci lucruri extraordinare, toate cu multă bucurie. Să nu ne ascundem după deget: viața ortodoxă ori este iubire de Hristos ori în lipsa acestei iubiri te plictisești (nu vezi niciun rost al vieții) și ești rănit sufletește de moarte…”
Sursa – site http://trelogiannis.blogspot.com/
traducere din limba greacă de
pr. Ciprian Staicu
