Vino-ţi in fire, sfinţit părinte!
Scoală, părinte, și te-ndreaptă
Spre-altarul sfânt unde slujești,
Unde-ai fost pus, creștinii să-i ostești
Pentru Hristos, nu pentru iad, o treaptă!
Ridică-te, părinte, și mărturisește
Că Adevărul și-a pierdut răbdarea,
Dezbară-te de teatrul jucat și închinarea
Să-ţi fie la Hristos și te smerește!
Spune, părinte, adevărul!
Adună turma și pe Hristos slăvește,
Îndeamnă-i pe toţi, pe fraţii tăi îi întărește,
Să nu mai tremure ca frunza,
Slăviţi pe Creatorul!
Hristos e pe Golgota, e biciuit, scuipat,
Casa-I e închisă, lăcate sunt pe uși,
Ateii se frământă, iudele pregătesc cătuși,
Nu vă e teamă când tăceţi, că iarăși aţi trădat?
Vă înrolaţi în care oaste?
În loc să fiţi cu Sfinţii din icoane,
Cu preoţii martiri, cu mucenicii, milioane,
Voi ce făcurăţi, Îl împungeţi pe Hristos în coastă?
Și-a cui Înviere voi așteptaţi,
Dacă singuri veţi liturghisi?
Nu tremuraţi când Maica Sfântă cu Sfinţii vor privi?
Și cui veți da de știre: Hristos a înviat?!
Biserica în care a plâns Măicuţa Sfântă
Mai are ziduri, mai are un Altar?
Și preotul de-acolo a înțeles, are habar?
Ar trebui în hohote de plâns mărturisirea să și-o împlânte!
Și moaștele plimbate plâng singure,
Din nou lăsate să spele ele
Oceanul de păcate, de patimi grele
Și de scuipări, de palme, o pădure!
O, ţară, gemi de lacrimi, de durere!
În Postu` acesta Mare uitară ai tăi fii
Și pe Hristos, și pe strămoși, și pe copii!
Cum să-și aducă-aminte de Înviere?
Prof. Mihaela Popa
