Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

29. Un preot ortodox adevărat… cu nădejde până la moarte!

Hristos a înviat!

Perioada pascală a anului 1991, în Albania, adică în urmă că 29 de ani. Tocmai căzuse regimul comunist și s-a făcut trecerea la democrație.

Pentru un biet preot, de 77 de ani, din Elbasan, vrednicul de pomenire (care a trecut apoi la Domnul în anul 1995) părinte Spiridon Veli, care ajunsese la acest moment (1991), după ce din anul 1967 fuseseră interzise în Albania toate slujbele religioase și fuseseră închise bisericile, să fie foarte slăbit trupește, după atâtea încercări și prigoane prin care trecuse în anii ateismului, acest Paști (din 1991) a fost unul plin de bucurie în viața lui.

A trăit praznicul Învierii în acel an (1991) ca o trecere, o mutare de la moarte la viață, de la prăbușire la praznic plin de lumină. Într-o biserică pe jumătate dărâmată el a slujit Sfânta Liturghie din noaptea de Paști.

Exact după 4 ani, în ziua Învierii Domnului prăznuită în anul 1995, părintele Spiridon a plecat din această viață cu bucuria acelei slujbe pascale și cu marea mulțumire sufletească a învierii și a reconstituirii din dărâmături a Bisericii Ortodoxe a Albaniei.

Sonila Dedja (Rembeci), nepoata părintelui Spiridon, spunea că odată cu închiderea bisericilor din anul 1967 acesta a simțit durerea crucii în inima sa.

În acei ani de ateism, peste tot a fost numai dispreț, prigoană și suferință. Părintele a fost obligat să lucreze ca muncitor, spre a-și întreține familia. Însă nu a renunțat la preoție, iar când putea, în ascuns el preaslăvea pe Dumnezeu împreună cu credincioșii și îi mângâia pe oameni.

Așadar, după 24 de ani de prigoană și de răstignire, cum să nu simtă bucurie la acea Sfântă Liturghie pascală din anul 1991?

Până atunci – ani de zile – în ochi aveau mereu lacrimi amare. Acum acestea au devenit lacrimi de bucurie, devreme ce Învierea lui Hristos a adus și învierea credinței în țara părintelui Spiridon.

Cu ochii lui sufletești „L-a văzut pe Domnul”… L-a văzut înviat și biruitor…

Bătrânul preot sălta de bucurie a Învierii. Și și-a deschis inima acestei bucurii. A lăsat-o să îi mângâie inima și să i-o cuprindă Hristos cu totul.

Cu aripile bucuriei pascale a simțit că zboară ca un vultur înspre înaltul cerului și a strigat cu toată puterea pe care o mai avea: Hristos a înviat!

Iar mulțimea de credincioși adunați la acea Sfântă Liturghie a răspuns ca un tunet: Adevărat a înviat!

 

Sursa – https://www.romfea.gr/afieromata/36729-mia-istoria-anastasis

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu