Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Dresaj fără zahăr… în România post-comunistă și actual anarhistă

https://www.activenews.ro/stiri/Raed-Arafat-a-anuntat-ca-bisericile-nu-se-vor-deschide-dupa-15-mai-Stiu-ca-pentru-oamenii-credinciosi-e-foarte-important-dar-nu-se-vor-deschide-in-primul-val.-Sa-vedem-din-al-doilea-val-si-cu-ce-masuri-161375

Pe scurt, că nu merită mai mult:

1. Arabul și-a făcut datoria, adică a ținut în șah o țară majoritar – oficial – ortodoxă (de fapt ecumenistă).

2. Tot el le-a dat peste nas celor care cer la „Înalta Poartă” a stăpânirii cap vid să li se deschidă ușile bisericilor.

3. Un musulman s-a dovedit a fi mai tare decât un sinod al unei Biserici Ortodoxe autocefale.

4. Nu este de mirare că bisericile rămân închise – oricum în ele de 4 ani se proliferează panerezia ecumenistă – deci Hristos le-a închis, ci este de luat aminte – probabil – că Hristos S-a folosit de un musulman pentru a pune cu botul pe labe – iertați – cu masca pe mitră – o întreagă ierarhie apostată, care nu comentează în front, căci la vârf și sinodul B.O.R., cât și Raed Arafat ascultă de aceiași păpușari masoni.

5. Partea interesantă este însă aceasta: ierarhia B.O.R. este de acord – altfel ar fi răsculat poporul, o puteau face ușor – să țină ușile bisericilor închise, pentru că dacă ACUM ele s-ar deschide, aproape nimeni nu ar intra în ele; sau poate ar veni în prima, în a doua duminică, apoi ar reveni la duetul Paști-Crăciun. Deci ierarhia știe că bisericile s-au golit pentru că ea, ierarhia, L-a trădat pe Hristos. Ea vede mâna și mânia lui Hristos ridicată asupra trădătorilor, dintre care cei dintâi sunt membri ei. Nu este așa de greu să vezi – în Vechiul Testament, de zeci de ori – că atunci când poporul ales se lepăda de Dumnezeu, se depărta de Legea Lui, atunci Domnul Însuși îi dădea pe evrei pe mâna păgânilor, uneori mult inferior numeric față de ei, alteori mai mulți. Acum o țară de „ortodocși” este sub călcâiul unui musulman. Aceasta este consecința întreitei trădări:

a) hotărârile apostate ecumeniste din Creta (iunie, 2016);

b) neîngrădirea de schismaticii din Ucraina;

c) acceptarea – în unele părți – a împărtășirii cu lingurițe diferite sau, mai grav, cu împărtășanie la cutiuță etc.

Felicitări, domnule Arafat, ați ajuns unealta mâniei Domnului! Dar Hristos este pururea viu și se uită fără încetare la toți credincioșii Lui, să vadă cu cine se aliază aceștia: cu sistemul antihristic sau sunt gata să sufere pentru credința ortodoxă în El?!

Redacția