Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

94. Un monah grec aghiorit – microbiolog ca pregătire intelectuală – a scris un articol foarte bun despre vaccinul împotriva coronavirus-ului și a demitizat concepția despre un asemenea vaccin

Vaccinul împotriva coronavirus-ului și demitizarea lui

studiu alcătuit de monahul athonit Pavel, biolog, doctor în biologie genetică și moleculară

Cu durere și cu stupefacție urmărim cum se desfășoară un fapt inedit în istoria universală. În numele iubirii pentru cei vârstnici și vulnerabili se plănuiește vaccinarea tuturor oamenilor din lume, pentru ca să dispară de pe fața pământului vrăjmașul cel nevăzut și de neîmpăcat, ce se numește coronavirusul SARS-Cov2.

Vaccinarea obligatorie va fi cadrul legal necesar care va anula dreptul alegerii individuale și va „apăra” dreptul-bunul sănătății publice (conform legii 4675/2020 din Grecia). Puterea de stat a încercat în mod unilateral să impună aceasta.

S-a creat raportul cerere-ofertă pentru vaccin (prin dictatura și spălarea de creier săvârșită de mass-media, prin prezentarea de către acestea a dilemei, a necesității de a alege între vaccin și izolarea sau excluderea socială).

Finanțarea imensă pentru crearea vaccinului, pentru a fi testat clinic, pentru a fi oferit în cantități imense și pentru a fi transportat în fiecare parte a pământului, în dauna cercetării pentru descoperirea sau producerea unor medicamente anti-virale specializate – iată câțiva din pașii protocolului care deja se desfășoară pentru a ajunge la această realitate cristalizată deja.

Oameni de afaceri, ziariști, reprezentanți ai statului, organizații internaționale aproape zilnic fac propagandă pentru vaccin, ca și cum acesta ar fi o baghetă magică, cu ajutorul căreia omenirea va reveni la epoca de dinaintea coronavirus-ului.

Pe de altă parte, comunitatea științifică (în afara unei elite dedicată vaccinării, în mod total și maniac), în loc să combată această informare falsă, păstrează „o tăcere sau o muțenie de pește (totală)” referitor la ce va trebui cu adevărat să aștepte lumea de la vaccin. Desigur, în afara unor excepții luminate, precum este Prof. Dr. Ioannis Ioannidis. În realitate, pandemia aceasta de acum în niciun caz nu îndreptățește o vaccinare universală. Să vedem de ce:

1. Rata mortalității deosebit de scăzută a bolii, dar și răspândirea ei în funcție de categoriile de vârstă arată foarte clar că vaccinarea, atunci când va fi realizabilă împotriva acestei boli, va trebui să aibă o țintă clară. Rata aceasta de mortalitate este supraevaluată în mod nerealist în prezent (aproximativ 2, 5%), pe de o parte datorită reprezentării excesive a cazurilor celor grav bolnavi, care au fost testați pozitiv pentru acest virus, iar pe de altă parte datorită calculării la numărul de morți de coronavirus și a deceselor celor testați pozitiv cu acest virus, însă care au avut loc datorită unor alte boli deja existente (acei oameni nu au murit datorită sindromului respirator acut sever – SARS).

Studii recente care raportează numărul celor morți la numărul real al oamenilor expuși virusului, pe baza testelor cu anticorpi într-o regiune geografică anume, stabilesc faptul că rata aceasta de mortalitate este cea a categoriei de decese datorate gripei sezoniere, adică cu siguranță mai mică de 1%.

De notat faptul că și dacă epidemia va reveni, așa cum se întâmplă de obicei cu gripa, sistemul imunitar o va înfrunta mai eficient, datorită faptului că există deja o experiență de abordare a bolii (mai multe metode de aplicare și de acutizare a măsurilor de siguranță, centre medicale, spitale, exclusiv folosite pentru Covid19).

Așadar, nu se vor mai repeta greșeli „de tipul Italia”, conducând astfel la o scădere pe mai departe a ratei mortalității. Pe baza celor de mai sus, chiar dacă ar fi produs un vaccin sigur și eficient (ceva deosebit de greu pentru biologia coronavirușilor), este îndreptățit a fi oferit numai grupelor cu grad înalt de risc, așa cum se întâmplă și cu vaccinul gripei sezoniere.

Este de la sine înțeles că nu este justificat a fi dat vaccinul copiilor – care sunt asimptomatici în marea lor majoritate – și nici oamenilor care au fost expuși acestei boli și care au imunitate la virus (au rezultat pozitiv la testul de anticorpi), devreme ce deja au ceea ce le-ar oferi vaccinul.

2. Boala Covid19, spre deosebire de gripă, atacă mai ales persoane de vârsta a treia și a patra, la care apare fenomenul îmbătrânirii imunitare (immune senescense), adică al scăderii mărimii, calității și duratei răspunsului-apărării imunitare care poate să fie creată după o vaccinare.

Cu alte cuvinte, vaccinul – ca imunitate activă adăugată – poate să nu fie capabil să îi apere pe cei în vârstă, care sunt și ținta „prin excelență” a coronavirus-ului, de aceea ar trebui să fie pusă ca prioritate (dacă într-adevăr ceea ce se dorește este apărarea vârstnicilor) găsirea unui tratament antiviral.

3. Legat de cele de mai sus este și faptul că la bolnavii care se îmbolnăvesc grav apare o insuficiență respiratorie acută printr-un mecanism imunitar-patologic (o „furtună” de producere de celule citochine flegmonice (inflamatorii) și scăderea celulelor Τ, CD4 și CD8 – limfocite cu rol de coordonare a sistemului imunitar.

Există neliniști serioase că o vaccinare ar agrava acest blocaj imunitar în cazul unei infectări viitoare cu virusul și prin urmare va agrava starea clinică a pacientului. Ceva asemănător a fost observat cu vaccinul împotriva coronavirus-ului FeCoV, care atacă pisicile și le provoacă peritonită.

4. Logica eradicării unei boli contagioase prin intermediul unui vaccin universal presupune pe de o parte existența unui vaccin foarte sigur și foarte eficient, iar pe de altă parte și cel mai important, să nu existe în mediul înconjurător natural alte gazde ale virusului. Adică omul să fie singurul fel de gazdă pentru virus.

Acest lucru este valabil și este în desfășurare în cazul virusului poliomielitei, însă nu este valabil pentru coronavirus, pentru că toate studiile sunt de acord că acest virus provine de la lilieci. Rămâne necunoscută și controversată veriga de legătură (gazda) care a transmis virusul din peșterile liliecilor până în orașul Wuhan.

În orice caz, dispariția virusului prin vaccinare universală ar fi numai temporară, adică o strădanie cumplită în zadar și o risipire de eforturi, devreme ce în orice clipă virusul ar putea să se transmită de la gazda lui naturală (liliecii) sau de la veriga de legătură la populația umană, destul de mult schimbat (suferind mutații) pentru a ocoli bariera imunitară existentă și să pornească o nouă pandemie.

5. Coronavirușii, ca viruși ARN, suferă mutații rapid, dobândind o diversitate genetică, care mai ales în cazul coronavirușilor crește prin intermediul legăturilor de tip ARN. Deja în cazul virusului SARS-Cov2 au fost definite două tipuri ale lui: S și L.

Este îndoielnic faptul că un vaccin ar putea să ofere pe de o parte o acoperire egală pentru toate elementele virusului care vor apărea, pe de altă parte o apărare permanentă în timp, ceea ce subliniază încă o dată importanța și prioritatea de a fi găsite medicamente antivirale împotriva coronavirus-ului.

Așadar, cel mai probabil este ca odată cu trecerea timpului o vaccinare universală de acum să se continue cu vaccinări mondiale periodice. Oare nu cumva acesta este scopul? Oare coronavirusul nu este ocazia (pretextul) mult așteptată pentru a fi inaugurată trecerea universală la o biologie umană în care trupul omenesc va fi apărat, ocrotit și în final va depinde de tehnologii-platforme (de inginerie genetică, de conexiune digitală) prin vaccinări-actualizări succesive sau periodice?

De ce atâta grabă pentru un vaccin care nu numai că nu promite multe, dar și provoacă neliniște în comunitatea științifică, mai ales dacă va fi oferit în grabă și va fi aplicat în masă? În final industria pharma slujește omul sau poate este valabilă varianta opusă? (omul slujește industria pharma)

Realitatea este că aproximativ 99% dintre persoanele infectate cu coronavirus supraviețuiesc. Importanță (adică finanțare) trebuie să se dea la a se afla concret cum vor fi susținuți acei 1% care nu supraviețuiesc, folosindu-se de una dintre mulțimile de soluții farmaceutice existente deja (adică medicamente de întărire a sistemului imunitar, anticorpi etc).

Desigur, în cadrul unei strategii anti-virus se încadrează și crearea unui vaccin sigur și eficient. Însă, așa cum s-a analizat deja, nu este îndreptățită producerea lui pripită (un an, cum s-a anunțat, în loc de cel puțin 6 ani, cum ar trebui), cu atâtea lacune în cunoașterea biologiei coronavirus-ului, cu atât mai puțin este justificată aplicarea lui obligatorie în masă.

Constituie o greșeală științifică tragică (dacă nu chiar o absurditate, o nebunie), în epoca Biologiei Genetice, care are ca scop să înzestreze medicina cu tratamente specializate, micșorând orice fel de reacții adverse, să se ceară cu insistență intervenția asupra 100% a populației umane, pentru a fi „apărat” de o boală de tipul gripei 1% din populație, printr-o măsură farmaceutică suspectă.

Este foarte simplu de înțeles că abordarea aceasta este GREȘITĂ, fapt confirmat și de aceea că de atâția ani nu a fost realizată o vaccinare universală împotriva virusului gripei, care ar fi și mai nimerit, pentru că atacă toate categoriile de vârstă.

Omul, ca ființă cuvântătoare cu gândire critică, are capacitatea de a alege din proprie inițiativă tot ceea are folositor de recomandat medicina și biotehnologia pentru sănătatea lui, asumându-și în același timp și consecințele acestor alegeri, pentru că intervențiile asupra trupului omenesc sunt uneori însoțite de efecte secundare nedorite. Vaccinurile nu fac excepție de la această regulă.

Opțiunea cuiva de a nu se vaccina nu pune în pericol sănătatea publică, devreme ce nu anulează dreptul altuia da a primi vaccinul și împreună cu acesta și apărarea pe care acesta o oferă. Este prin urmare de la sine înțeles că hotărârea-responsabilitatea finală pentru primirea unui vaccin aparține celui (care ar urma să fie) vaccinat, devreme ce el va trebui să trăiască cu orice complicații ar putea apare.

Niciuna dintre despăgubirile ulterioare nu poate să repare daunele ireversibile asupra sănătății trupești și sufletești a omului. Prin urmare, este condamnabilă orice obligativitate, care condamnă sau înfierează atitudinea unui om de a trăi într-un trup liber, lipsit de vaccinuri dubioase și transformă societatea dintr-una democratică în o turmă de ființe fără voință și consumiste.

Se înțelege din cele menționate până aici că legea vaccinării obligatorii și propaganda pentru vaccin, cu ocazia bolii Covid19, nu au un fundament și o cauză științifică. Nu este apărată, ci mai degrabă se sabotează bunul sănătății publice și această propagandă slujește unor interese economice imense implicate și agendei întunecate a anumitor „frați mari”, cu dorințe de dominație și stăpânire.

La urma urmei, legea vaccinării obligatorii se opune libertății duhului și trupului omului. Datorită acestui fapt ea ar trebui să fie respinsă la nivel științific, legal (juridic) și mai ales duhovnicesc.

Atmosfera în care se dezvoltă și se înstăpânesc aceste planuri viclene este frica. Mass-media creează și susțin cu insistență acest climat. Frica este o putere interioară foarte puternică a omului, care poate să îi paralizeze voința, poate și să îl facă să se încordeze (să se opună). Problema este în ce direcție o va îndrepta. Dacă o va face spre Dumnezeu, Singurul față de care trebuie să avem frică (în sensul de strădanie de a nu ne lipsi de iubirea Lui – n.trad.), conform Luca 12, 4-5 („vă spun vouă, prietenii Mei: Nu vă temeţi de cei care ucid trupul şi după aceasta n-au ce să mai facă. Vă voi arăta însă de cine să vă temeţi: Temeţi-vă de Acela care, după ce a ucis, are putere să arunce în gheena; da, vă zic vouă, de Acela să vă temeţi.”), atunci va primi în schimb luminare, tărie și curaj, potrivit cuvântului scripturistic: „Îndrăzniți, Eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33). Dacă rămâne orientată spre fricile veacului acestuia, va primi în schimb mai multă agonie, tulburare și lașitate, potrivit cuvântului: „Acolo s-au temut de frică, unde nu era frică.” (Psalmul 13, 5)

Nu este întâmplătoare desacralizarea dorită a Tainei Sfintei Împărtășanii. Se încearcă să se obțină și să se provoace frică, ca să se susțină mitul vaccinului, așa cum s-a întâmplat de-a lungul timpului cu toate miturile care erau lipsite de fundamente raționale.

De fiecare dată când se vorbește despre salivă, despre lingurițe și cele legate de acestea, de către cei care au luat ca țintă Sfânta Împărtășanie, îmi vine în minte minunea vindecării orbului din naștere (Ioan, capitolul 9). Atunci Domnul Iisus Hristos, cu o mișcare „inacceptabilă din punct de vedere igienic”, i-a făcut ochi orbului! Hristos a amestecat saliva Lui (salivă umană, care este în general mijloc de transmitere a virușilor și a bacteriilor) cu pământ (care este sursă de milioane de microbi) și „l-a uns” pe orb pe adânciturile unde nu avea globi oculari, adică într-un loc potrivit de intrare a unor microbi și de declanșare a unei boli). Ce a urmat, știm, precum cunoaștem și faptul că nicio știință nu poate să facă așa ceva din nou, precum a făcut Hristos.

Doar că dacă ar fi făcut aceasta astăzi, în afara fariseilor de atunci, între acuzatorii lui Iisus ar fi și unii virusologi și microbiologi cu minte îngustă. Mă rog din inimă ca Dumnezeu să îi învrednicească să trăiască Puterea Tainei Sfintei Împărtășanii. Domnul este acolo și îi invită la El. Niciodată El nu va rămâne dator la chemarea cuiva…

Varianta pdf a acestui studiu minunat:

Studiu monah athonit Pavel despre vaccinarea obligatorie

Sursa – http://aktines.blogspot.com/2020/05/blog-post_352.html

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu