Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Glasul Iudei… la porunca stăpânilor

„Artileria grea” a spălaților pe creier:

Un preot le cere oamenilor să nu mai creadă în conspirații privind Covid-19: ”Să terminăm cu prostiile, să ne informăm mai bine”

Desigur, scos la înaintare de Preasfințiile lor…

Stimate (sau poate că nu) popă ecumenist, vrei studii medicale? Iată o listă generoasă, în cadrul articolului de mai jos (căci nu toți pupăm papucul sistemului antihristic, precum o fac „ascultătorii” eretici ecumeniști):

T.O.M.

Ce ar mai fi de spus, în acest sezon estival?

Redacția