Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

„Fiica mea, te iubesc și îți doresc îndeajuns…”

Eram în sala de așteptare a unui aeroport. Mă uitam la o mamă, care era cu fiica ei, în momentul despărțirii, am văzut ultimele clipe dinaintea călătoriei fiicei. Se îmbrățișaseră strâns, iar mama i-a șoptit: Fiica mea, te iubesc și îți doresc îndeajuns de mult.

Fiica i-a răspuns: Mamă, viața mea împreună cu tine a fost mai mult decât suficientă (adică a fost împlinită, fericită). Iubirea ta a fost cea de care eu am avut nevoie întotdeauna și mi-ai dăruit-o. Mamă, îți urez și eu de asemenea îndeajuns de mult.

S-au sărutat de despărțire și fiica a plecat.

Mama mergea de-a lungul peretelui de sticlă al sălii în care eu ședeam, privind tristă spre partea unde erau avioanele. Am înțeles că vrea să plângă.

Nu voiam să intervin în viața ei particulară, însă ea, văzând că o privesc, m-a salutat, întrebându-mă în același timp: Ai salutat vreodată pe cineva de despărțire pentru totdeauna?

Da, am făcut aceasta, am răspuns eu. Însă, mă iertați de întrebare, de ce acest adio este pentru dumneavoastră pentru totdeauna?

Sunt deja foarte în vârstă și fiica mea a plecat foarte departe. Am sentimentul că următoarea ei călătorie de întoarcere va fi pentru înmormântarea mea, mi-a răspuns.

Când ați spus la revedere, v-am auzit că ziceați și: îți doresc îndeajuns de mult. Pot să vă întreb ce înseamnă aceasta? am întrebat-o.

Bătrâna mamă a zâmbit amar, clătinând din cap.

Aceasta este o urare provenită de la generațiile anterioare nouă. Părinții mei obișnuiau să le ureze tuturor astfel.

S-a oprit pentru o clipă și s-a uitat pierdută în gol, ca și cum încerca să își amintească detalii și a zâmbit chiar mai mult.

Când spunem – îți urez îndeajuns de mult – vrem ca ceilalți oameni să aibă o viață frumoasă, cu destule lucruri bune care să o umple.

Apoi, privindu-mă în ochi, a început să îmi enumere cele de mai jos, fapt care părea să îl scoată în acea clipă din mintea, din memoria ei:

Îți urez să ai îndeajuns de mult soare, ca să păstrezi o atitudine luminoasă în viață.

Îți urez să ai îndeajuns de multă ploaie, ca să apreciezi mai mult soarele. 

Îți urez să ai îndeajuns de multă fericire, ca să îți păstrezi viu sufletul.

Îți urez să ai îndeajuns de multă durere, astfel încât cele mai mici bucurii ale vieții tale să pară a fi mult mai mari.

Îți urez să ai îndeajuns de mult câștig, ca să îți satisfaci voia.

Îți urez să ai îndeajuns de multă pagubă, ca să prețuiești tot ceea ce ai.

Îți urez să ai îndeajuns de mult adio, ca să nu auzi niciodată adio pentru totdeauna.

S-a întors apoi cu spatele și s-a îndepărtat plângând.

Să aveți grijă și să prețuiți relațiile de familie și de prietenie pe care le aveți. Poate că într-o clipă veți cunoaște un om, poate într-un ceas îl veți aprecia și îl veți iubi. Însă va fi nevoie de o viață întreagă și tot nu îl veți putea uita.

Sursa – http://trelogiannis.blogspot.com/2020/09/blog-post_859.html

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu