𝑹𝒖𝒈ă𝒄𝒊𝒖𝒏𝒆 𝒈ă𝒔𝒊𝒕ă î𝒏 𝒃𝒖𝒛𝒖𝒏𝒂𝒓𝒖𝒍 𝒖𝒏𝒖𝒊 𝒔𝒐𝒍𝒅𝒂𝒕 𝒏𝒆𝒄𝒖𝒏𝒐𝒔𝒄𝒖𝒕 𝒄ă𝒛𝒖𝒕 î𝒏 𝒕𝒊𝒎𝒑𝒖𝒍 𝒄𝒆𝒍𝒖𝒊 𝒅𝒆–𝒂𝒍 𝒅𝒐𝒊𝒍𝒆𝒂 𝒓ă𝒛𝒃𝒐𝒊 𝒎𝒐𝒏𝒅𝒊𝒂𝒍
Mă auzi Tu, Doamne? Nu Ţi-am vorbit niciodată, dar acum vreau să mă închin Ţie. Ştii că din fragedă copilărie mi s-a spus că nu exişti, iar eu eram aşa de prost, încât am crezut. N-am avut niciodată conştiinţa frumuseţii creaţiei Tale.
Astăzi, deodată, văzând adâncul nemăginirii, acest cer înstelat desupra mea, mi s-au deschis ochii. Uimit, am înţeles lumina lui. Cum am putut fi atât de groaznic de înşelat? Nu ştiu, Doamne, dacă îmi întinzi mâna, dar eu Îţi încredinţez această minune şi Tu vei înţelege: în străfundul acestui iad teribil, lumina a izbucnit în mine şi Te-am văzut. La miezul nopţii vom ataca, dar nu mi-e frică, Tu ne priveşti.
Ascultă! Se dă alarma. Ce voi face? Îmi era aşa de bine cu Tine. Vreau să-Ţi mai spun ceva: Tu ştii că lupta va fi grea. Poate că în noaptea asta voi bate la uşa Ta. Cu toate că nu Ţi-am fost niciodată prieten, îmi vei da voie să intru când voi sosi?
Dar nu plâng, vezi ce mi se întâmplă, mi s-au deschis ochii! Iartă-mă, Doamne! Plec şi nu mă voi mai întoarce, cu siguranţă, dar, ce minune! Nu mai mi-e frică de moarte!
