Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

„Doamne, Doamne…”

Doamne, dă-mi ochi care să vadă numai binele în oameni, o inimă care să ierte tot ce este rău, o memorie care să își amintească numai ce este mai bun și un suflet care să nu își piardă niciodată credința!

Traducere:

„Nu te opri din drumul tău când îi vezi pe cei răuvoitori că au succes, nici nu te întrista când cei drepți au parte de piedici (sunt apăsați sub greutăți și ispite). Toate acestea sunt ca un joc al vieții, ca tu să privești spre sfârșitul (scopul) ei.”

(Sfântul Grigorie Teologul)