Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Să ai sănătate sau spor… la moarte? Adevărata față hidoasă și demonică a vaccinării covrig

Text preluat, primit pe mail:

Iată răspunsul la întrebarea: de ce nu mă vaccinez?

„După cifrele ultimelor săptămâni, se dovedește eșecul lamentabil al campaniei de vaccinare, cu alte cuvinte situația epidemiologică este nu mai proastă, ci mult mai proastă decât la începutul campaniei de vaccinare:

𝟭) 𝗠𝗮𝗿𝗲𝗮 𝗕𝗿𝗶𝘁𝗮𝗻𝗶𝗲:

A fost atins recordul absolut de infectări/zi de la începutul pandemiei (peste 90 000), depășind cu 50% recordul anterior de 60 000, din 6 ianuarie 2021, deci dinainte de campania de vaccinare. Media deceselor zilnice e de peste 100, ceea ce e mai mult decât media din perioada martie – aprilie, când populația era, practic nevaccinată. În Marea Britanie, peste 80% din populația adultă este vaccinată cu două doze și cca 50% cu a treia doză.

𝟮) Franța:

A fost atins recordul anului 2021 (peste 60 000 de infectări/zi). La începutul campaniei de vaccinare erau de trei ori mai puține. Numărul de decese zilnice se apropie de 250, ceea ce nu s-a mai întâmplat de la începutul lui mai, când populația Franței era, practic, nevaccinată. În prezent cca 85% din populația adultă este vaccinată.

𝟯) 𝗚𝗲𝗿𝗺𝗮𝗻𝗶𝗮:

Zilele astea s-a atins recordul absolut de la începutul pandemiei (peste 60 000 de infectări/zi), ceea ce e mai mult decât dublu recordului anterior ce data dinaintea începerii campaniei de vaccinare. Numărul deceselor zilnice a ajuns la peste 500, ceea ce nu s-a mai întâmplat de la începutul campaniei de vaccinare. În prezent peste 80% din populația adultă este vaccinată cu două doze.

𝟰) 𝗕𝗲𝗹𝗴𝗶𝗮:

A fost atins recordul absolut de infectări (aproape 25 000), de peste zece ori mai mult decât la debutul campaniei de vaccinare. Numărul deceselor zilnice s-a apropiat de 60, ceea ce nu s-a mai întâmplat de la debutul campaniei de vaccinare (aprilie 2021). În Belgia populația adultă e vaccinată în procent de aproape 90%.

𝟱) 𝗘𝗹𝘃𝗲𝘁𝗶𝗮:

A fost atins recordul absolut de infectări/zi (peste 12 000) ceea ce e de peste zece ori cât era la începutul campaniei de vaccinare. Numărul deceselor zilnice a ajuns la 30, ceea ce e recordul de decese de la începutul campaniei de vaccinare. Populația adultă e vaccinată în procent de aproape 80%.

𝟲) 𝗢𝗹𝗮𝗻𝗱𝗮:

A fost atins recordul absolut de infectări/zi de la începutul pandemiei (24 000), de patru ori mai mult decât la începutul campaniei de vaccinare. Numărul deceselor zilnice a depășit 80, ceea ce nu s-a mai întâmplat de la debutul campaniei de vaccinare. Populația adultă e vaccinată în proporție de peste 85%.

7) Portugalia:

Numărul de infectări zilnice s-a apropiat de 6000, ceea ce nu s-a mai întâmplat de la debutul campaniei de vaccinare. Numărul de decese zilnice e mai mare decât la debutul campaniei de vaccinare, dar rămâne mic. Populația adultă a Portugaliei e vaccinată în procent de aproape 100%.

8) 𝗗𝗮𝗻𝗲𝗺𝗮𝗿𝗰𝗮:

Cu peste 11000 de infectări zilnice, s-a ajuns la recordul absolut de la începutul pandemiei (cam de treizeci de ori mai mult decât la începutul campaniei de vaccinare). Numărul de decese a fost mic de la începutul campaniei de vaccinare, dar e, totuși, mai mare acum. Populația adultă e vaccinată în proporție de aproape 90%.

9) 𝗔𝘂𝘀𝘁𝗿𝗶𝗮:

S-a ajuns la recordul absolut de la începutul pandemiei (peste 15 000 de cazuri/zi, de zece ori mai mult decât la începutul campaniei de vaccinare). Numărul de decese zilnice a depășit 70, ceea ce nu s-a mai întâmplat de la debutul campaniei de vaccinare.

10) 𝗜𝘁𝗮𝗹𝗶𝗮:

A fost depășit numărul de 28 000 de infectări zilnice, ceea ce nu s-a mai întâmplat de la debutul campaniei de vaccinare. Numărul de decese zilnice a ajuns la 120, ceea ce nu s-a mai întâmplat din ultima decadă a lui mai, când populația Italiei era vaccinată într-un procent de doar 17%.

11) 𝗜𝗿𝗹𝗮𝗻𝗱𝗮:

S-a atins recordul de la debutul campaniei de vaccinare (aproape 6000 de cazuri, de patru ori mai mult decât la început). Numărul deceselor a depășit 80/zi, ceea ce nu s-a mai întâmplat în perioada campaniei de vaccinare. Populația adultă a Irlandei e vaccinată în proporție de aproape 90%.

12) 𝗦𝗽𝗮𝗻𝗶𝗮:

Numărul de infectări pe zi a atins al doilea record din perioada campaniei de vaccinare (34 000 de mii de cazuri, maximul ultimelor cinci luni). Numărul deceselor a fost mic pe toată durata campaniei de vaccinare. Populația Spaniei e vaccinată într-un procent de aproape 90%.

13) 𝗡𝗼𝗿𝘃𝗲𝗴𝗶𝗮:

S-a atins recordul absolut de la începutul pandemiei, cu peste 6000 de cazuri/zi, de cincisprezece ori mai mult decât la începutul campaniei de vaccinare. Cu peste 40 de cazuri/zi, s-a atins și recordul absolut de decese/zi. Populația Norvegiei e vaccinată într-o proporție de aproape 85%.

Și exemplele pot continua.

𝗔𝘂𝘁𝗼𝗿: 𝗩𝗮𝗿𝘂𝗷𝗮𝗻 𝗩𝗼𝘀𝗴𝗮𝗻𝗶𝗮𝗻

Și în condițiile prezentate mai sus, voi vreți să legalizați certificatul verde, prin care să forțați oamenii activi să se vaccineze pentru a mai putea rămâne în societate?

Cui folosește ca lumea să meargă la centrele de vaccinare precum vitele spre abator, dacă sănătății și vieții omului, nu?!