Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Câteva realități necesare unui ghid al îngrădirii ortodoxe de orice erezie

Din articolul de mai jos reluăm și aici partea finală:

Un articol la a cărui sinceritate se cuvine să luăm aminte…

Realitatea azi

„Au trecut aproape șase ani de la Sinodul I ecumenist din Creta așa că este, poate, momentul să vedem, foarte pe scurt cum au evoluat lucrurile, bine sau rău, în acest timp.

După (Anti)Sinodul de la Kolimbari mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei, într-o înfruntare cu credincioșii în vara lui 2016, a spus că în 4-5 ani nu va mai vorbi nimeni de acele probleme, ale ecumenismului paneretic și fiecare își va vedea de ale sale.

Constat cu tristețe că nu a fost nevoie de atât timp, în ceva mai mult de un an turma cea mare a îmbrățișat ecumenismul fără probleme, cu largul concurs al administrației bisericești.

În acest timp turma cea mică, adevărata biserică a lui Hristos, s-a delimitat de ierarhii eretici, nepomenindu-i și neparticipând la slujbele ecumeniștilor. A fost este drept, și încă este, o perioadă în care mulți dintre creștini au căutat să-și clarifice situația atât în raport cu ei înșiși cât și în raport cu ceilalți, rude, prieteni, duhovnici, etc.

Părea a se fi format o frăție ortodoxă cu preoți și monahi, cu ieromonahi și monahii, și cu o oaste creștină, turma mică. Doar părea, pentru că în scurt timp frăția s-a făcut țăndări. Nefiind pregătiți duhovnicește pentru o așa bătălie, cu duhurile răutății, am clacat.  Și păstorii și oastea.

Clericii care au înfruntat ierarhia au fost caterisiți – bate-voi păstorul și se va risipi turma -, alții s-au îngrădit tacit, fără mărturisire scrisă, credincioșii urmându-le. S-au format comunități duhovnicești relativ stabile, dar au apărut și plimbăreții, veniți să ispitească, să bârfească și să clevetească.

Problemele, însă, au început să apară ulterior când s-a constat că îngrădirea a fost doar exterioară, de formă și nu de fond, nu a dus la o creștere duhovnicească reală, nu a avut în vedere și despătimirea. Și astfel vechile racile, slava deșartă, înălțarea și părerea de sine, toate fiice ale mândriei, alături de cele amintite deja au ieșit la iveală.

Sinaxele, desfășurate cu sau fără mireni, nu au avut finalitatea dorită, hotărârile luate de comun acord nu au fost puse în practică din varii motive. Și astfel au apărut acuzele, suspiciunea și neîncrederea între frați, schismele și noile erezii. Acestea din urmă, reale sau închipuite, au spart comunitatea îngrădiților și astăzi vedem grupulețe care se acuză reciproc, frați care se clevetesc unii pe alții, se spionează și se acuză reciproc.

Unii pe alții și toți laolaltă, părinți care nu mai știu cum să-și păstorească oițele cuvântătoare, spre bucuria întunecaților draci, adevărații sforari ai acestor lucruri. Nici nu a fost nevoie de o intervenție în forță a ierarhilor sau autorităților, spargerea s-a făcut din interior.

Consecința a fost pierderea credibilității. Cum să vină cineva dintre neîngrădiți când văd dezbinarea care domnește între cei îngrădiți? Cum să nu plece unii la neîngrădiți – în fapt (re)cădere în erezie – văzând dezordinea duhovnicească dintre îngrădiți? Cum să spui unuia: vino de vezi! Să vadă ce?

Invitația la dialog ortodox rămâne deschisă!

Redacția