Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Ortodoxia nu are nicio legătură cu moțăiala!

Idei din predica de azi (22 iunie 2025)

Inovații papistașe în ceea ce privește

Taina Dumnezeieștii Euharistii

Liberalismul dogmatic al Vaticanului nu a respectat nici pe cea mai sfântă dintre Taine. Înclinația spre inovație a episcopilor Romei nu a lăsat neatinsă Taina Dumnezeieștii Euharistii.

a) Azima latinilor în Dumnezeiasca Euharistie

Greco-catolicul minciuno-episcop al Yakintului scrie: „Ambele moduri (de a săvârși Taina Euharistiei, adică folosind azimă sau pâine dospită – n.trad.) sunt valide… În general, Sfânta Liturghie s-a săvârșit în Răsărit cu pâine dospită, iar în Apus cu azimă, iar Sinodul de la Ferrara a hotărât ca preoții să folosească azimă sau pâine dospită, fiecare după tradiția Bisericii lui.” (în Marea cateheză, vol. III, pp. 66-67)

După cum s-a spus, unirea de la Florența a fost respinsă de Biserica Ortodoxă, hotărârile ei niciodată nu au fost valabile în practica cultului dumnezeiesc ortodox.

Este clarificat din punct de vedere istoric faptul că în primele zece secole, Biserica romană săvârșea Dumnezeiasca Euharistie cu pâine dospită, urmând tradiția veche a Bisericii. Pe la mijlocul secolului al IX-lea, Sfântul Fotie cel Mare, patriarhul Constantinopolului, în enciclica lui către „tronurile arhierești răsăritene”, înfierează inovațiile papistașe apărute până atunci, însă ignoră (nu cunoaște) folosirea azimelor de către Biserica romană.

Apoi, peste aproximativ două secole, în anul 1054, patriarhul Mihail Cerularie, în prima lui epistolă către patriarhul Petru al Antiohiei, atacă (se ridică împotriva) inovației papistașe a azimelor, numit azima: „o fărădelege amenințătoare (care stă deasupra capului).” (apud Ioan Karmiris, Monumentele dogmatice…, volumul I, p. 293)

Patriarhul Petru al Antiohiei vorbește de folosirea în Răsărit a pâinii dospite în săvârșirea Dumnezeieștii Euharistii: „Toți pururea-pomeniții Sfinți Părinți ai Răsăritului au cunoscut jertfa nesângeroasă prin pâinea dospită.” (Epistola 2, 6, în P.G. volumul 120, coloana 761B)

Constantin Kalinikos menționează un eveniment din viața papei Grigorie Dialogul: „Odată a împărtășit o matroană romană și a însoțit momentul sfintei împărtășiri cu cuvintele: Trupul Domnului nostru Iisus Hristos să îți țină sufletul, iar femeia a râs. Întrebată de motivul pentru care a râs de către ierarh, ea a răspuns că i se pare straniu să audă că este numită Trupul lui Hristos pâinea pe care aceasta a frământat-o cu propriile mâini. Iar de aici se vede foarte clar că pâinea obișnuită se folosea în Liturghie și în Roma însăși. Și s-a folosit până în secolul al X-lea.” (Biserica creștină și cele săvârșite în ea, Atena, 1958, p. 336)

Fără îndoială, manifestarea matroanei romane este foarte lipsită de evlavie, însă fapta ei constituie mărturie împotriva vechimii inovației latine a azimelor.

Altă mărturie: episcopii Romei, Sirikios și Melhiadis, necunoscând azima, numeau pâinea adusă pentru săvârșirea Dumnezeieștii Euharistii: „fermentum.” (pâine dospită) (Ilie Tantalidis, Mustrare a inovațiilor papistașilor, volumul al II-lea, Constantinopol, p. 26)

Sfântul Nicodim Aghioritul scrie: „De la Hristos până în anul 1053 s-a slujit cu pâine dospită în Biserica Apuseană, iar în acel an papa Leon al IX-lea a devenit primul ce s-a gândit la inovația azimelor.” (Pidalion, Atena, 1886, p. 87, nota 1)

I. Proveniența eretică a azimelor

Folosirea azimelor a fost inventată de parasinagogile eretice din primele secole creștine. Primii au folosit-o pentru Dumnezeiasca Euharistie ereticii evionei în secolul al II-lea și mai târziu de ereticii apolinariști și de armenii monofiziți.

După patriarhul Petru al Antiohiei, folosirea azimelor amintește de erezia lui Apolinarie: „Cei care se fac părtași azimelor sunt în pericol să cadă în chip greșit în erezia lui Apolinarie. Căci acela a îndrăznit să spună că Fiul și Logosul lui Dumnezeu a luat din Sfânta Fecioară numai trup neînsuflețit și lipsit de rațiune, el zicând că I-a fost de ajuns dumnezeirea în locul sufletului și al minții. Și cei ce oferă azima, oferă trup mort și nu viu…” (Epistola 2, 23, P.G. vol. 120, col. 777A)

Apolinariștii foloseau pâinea nedospită (azima), pentru ca și prin cult să transmită erezia conform căreia Domnul Iisus a luat „trup neînsuflețit și irațional”, în vreme ce Biserica Ortodoxă săvârșește Dumnezeiasca Euharistie cu pâine dospită, spre a declara că „Logosul lui Dumnezeu Și-a asumat pentru noi frământătură desăvârșită” (cu toate cele firești ale trupului – n.trad.)

(Idei din lucrarea în două volume,

în curs de apariție: Ortodoxia și papismul)

traducere din limba greacă de

pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu