Zbucium
Din volburoasele șuvoaie
Se zbate sufletul să scape;
Cu lațuri strânse și greoaie
Se-mpovărează mult, buimacul.
Și umblă fără îndrumare,
Își uită rostul său pe cale
Și dintr-o pâclă deasă, sumbră,
Vrăjmași de moarte stau la pândă.
Și iată, sufletul abat,
Cu dulci momeli l-au înșelat
Și-l poartă-acum, amăgitor
Spre tenebrosul lor decor.
Pe drum, cu aspră vitregie
Duc sufletul spre nebunie,
Iar haina-și albă singur rupe,
Pe trup i se brăzdează cute…
Și răni se fac pe chip și coate,
Mintea de noimă nu-și mai poartă,
Se zbate sufletul să scape
Din blestemata-ncăierare
Și la Izvor iar să se-adape…
