Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Importanța mărturisirii ortodoxe de credință

Sfântul Epifanie, episcopul cetății Constanției din Cipru, spunea: „noi nu suntem de același gând cu Dumnezeu când doar spunem că avem credință, ci doar atunci când vorbim cu respect despre adevăr (îl mărturisim cu prețul oricăror pericole – n.trad.), făcând aceasta spre folosul nostru duhovnicesc, ca să nu avem parte de moartea cea veșnică.”

Acest mare Sfânt din Cipru sintetizează literalmente lupta credincioșilor păstrători ai Sfintei Tradiții ortodoxe, care își mărturisesc credința în vremuri tulburi ecumeniste. Acest cuvânt al Sfântului Epifanie trebuie să îl ia în serios cei care îi mustră pe credincioșii tradiționaliști și le stau împotrivă cu argumente depășite și lipsite de fundament, pentru ca să îi oblige să tacă.

„Sunteți oi, nu păstori și desigur nu sunteți episcopi ai Bisericii”, ne spun. Prin urmare, cum îndrăzniți să vă asumați rolul de apărători ai credinței?

Sfântul Epifanie explică cu claritate de ce ne apărăm credința: nu pentru că are nevoie Dumnezeu de aceasta, ci pentru că noi avem nevoie de ea.

Mărturisirea de credință este una dintre condițiile sine-qua-non pentru câștigarea mântuirii noastre. Ea este parte a luptei întru pocăință (pentru păcatele noastre – n.trad.) pe care o ducem.

Sursa – https://synaksiorthodoxon.blogspot.com/2019/01/blog-post_52.html

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

Timpul vieții omenești și adevărata bucurie…

Am cunoscut femei care la un moment dat s-au sinucis când au văzut că le-au apărut primele riduri pe față.

Am întâlnit oameni „duhovnicești”, care erau foarte amărâți pentru că nu au fost numiți în funcția înaltă pe care și-o doreau.

Și am văzut bătrâni simpli, călugări săraci care cu cât trecea timpul, cu atât strălucea mai mult înlăuntrul lor lumina cea neînserată, mulțumirea sau fericirea duhovnicească, care le umplea inimile…

Redacția

Părtășia la erezie duce tot la îmbrățișarea ecumenismului

Anul trecut pr. Vasile Iovița s-a ocupat foarte bine de un calendar pentru 2018. Acum a apărut un proiect, care poate fi vizualizat aici.

Link: https://ortodoxinfo.ro/calendar-ortodox-2019/calendar-ortodox-2019-ianuarie/

Și o captură de imagine, în caz că se „evaporă” informația:

Ecumenistul Bartolomeu Anania are ce cauta in calendar.

??????

Nu numai că sunt trecuți mulți dintre cei ce au suferit în închisori – dintre care unii s-au sfințit, alții nu – dar în dorința dobândirii unor donații, lunare dacă se poate, pentru a nu pierde pe niciunul dintre cei ce au diverse evlavii personale, la data de 31 ianuarie este trecut (propus) și mitropolitul Bartolomeu Anania. Într-adevăr, a avut de suferit din partea comuniștilor, dar nimeni nu l-a obligat să îl recunoască pe mortul papă Ioan Paul al II-lea ca episcop și Vaticanul ca biserică.

A se vedea:

Nu și-a retractat această afirmație, ea era pecetea unei concepții proprii despre ecumenism, pe care însă un ortodox o consideră blasfemie.

Dar poate că „iconomia” practicată de cei care slujesc și se roagă cu ecumeniștii (și ajung să îi treacă în calendar) are și rolul de a fi parteneră de ping pong cu canonizări de genul părintelui Arsenie Boca, „liantul” dintre Ortodoxie și papism. Și alte multe vom mai vedea, căci cui îi place compromisul și banul nu are niciun Dumnezeu.

Așadar, să luăm aminte că jurnalismul independent frate cu calomnia de tipul celei promovate de cvasii-agenți secreți administratori (vezi link de mai sus) nu are legătură cu calendarul Bisericii lui Hristos.

Redacția

Un gând pentru frați…

La un moment dat doi prieteni care se plimbau pe o plajă s-au certat și unul i-a dat celuilalt o palmă.

Cel lovit, fără să spună nimic, a scris îndurerat pe nisip: astăzi cel mai bun prieten al meu m-a pălmuit.

Au continuat să se plimbe până au găsit un golfuleț și au hotărât să facă o baie în mare.

Însă cel care fusese pălmuit era cât pe ce să se înece, iar celălalt l-a salvat de la moarte.

Când și-a revenit, cel salvat a scrijelit pe o piatră următoarele cuvinte: astăzi cel mai bun prieten al meu mi-a salvat viața.

Cel care îl pălmuise și apoi i-a salvat viața, l-a întrebat: de ce atunci când te-am lovit ai scris pe nisip, iar acum ai scrijelit pe piatră? De ce?

Cel pălmuit înainte, dar și salvat apoi de la înec, i-a spus: când cineva ne rănește trebuie să scriem acest lucru pe nisip, de unde adierea iertării poate să șteargă scrisul nostru.

Când cineva ne face un bine trebuie să întipărim acest lucru în piatră, de unde niciun vânt nu poate să îl șteargă.

Învață să îți scrii rănile pe nisip și să îți întipărești bucuriile pe piatră…

Redacția

Cine a zis că viața este complicată?…

Întru aceastã zi, povestire din Limonar, despre doi sihaştri
Doi sihaștri, un bătrân și ucenicul lui, au fost în vârful Rocului, în muntele ce se cheamă Cliro, aproape de mănăstirea avei Teodosie, cea din Scupel.

Și, murind bătrânul, ucenicul lui a făcut rugăciune și l-a îngropat pe el în munte.

Și a venit ucenicul aproape de lume și a aflat pe un oarecare om lucrând pământul și i-a grăit lui: „Te rog, frate, ia sapa și vino cu mine.”

Iar lucrătorul, ascultând pe sihastru, a mers cu dânsul în munte. Și i-a arătat lui mormântul starețului său și i-a grăit: „Sapa aici alături.”

Și săpând el mormânt, sihastrul stând, s-a rugat și, săvârșind rugăciunea, a sărutat frățește pe mirean grăind: „Roagă-te pentru mine, frate.”

Și, mergând, s-a așezat pe sine aproape de starețul său și, culcându-se, și-a dat duhul Domnului. Iar mireanul a acoperit cu pământ mormântul, mulțumind lui Dumnezeu.

Și îndepărtându-se el de la mormânt, ca la o aruncătură de piatră, a zis întru sine: „Pentru ce n-am luat eu o blagoslovenie de la Sfinți?”

Și, îndată, întorcându-se înapoi, n-a mai aflat mormântul Sfinților.

Dumnezeului nostru slavă!