Să nu ne obișnuim cu nepăsarea, ci să mărturisim pe Hristos
Chemare la unitate și la răspuns ortodox
Cu mila lui Dumnezeu, încercând să păstrăm în cuget și în viață moștenirea sfântă lăsată neamului românesc de părintele Justin Pârvu, ne-am gândit (autorii broșurii ”40 de argumente că Sinodul din Creta nu a fost în Duhul Sfinților Părinți”, împreună cu alți noi colaboratori) să facem o lucrare de dimensiuni medii în care să tratăm următorul subiect: răspunsuri la motivele invocate de români (episcopi, preoți, monahi, profesori de teologie, mireni etc) pentru a nu întrerupe pomenirea episcopilor apostați, pentru a nu mărturisi dreapta credință, pentru a nu lupta împotriva hotărârilor eretice ale adunării cretane, pentru a nu se implica etc. Cartea s-ar putea intitula ”Atitudini și răspunsuri ortodoxe împotriva adunării eretice din Creta, iunie 2016” sau un alt titlu, mai bun (așteptăm propuneri)
De aceea, punând ca titlu mențiunea ”Atitudini ortodoxe”, cei care doriți, vă rugăm să trimiteți mărturia voastră la adresa ciprioan@yahoo.com. Mărturia poate fi ceva de genul: ”am fost și am discutat cu preotul meu paroh (sau duhovnic) despre sinodul din Creta și mi-a spus……..” Iar noi vom încerca să răspundem la toate aceste ”răspunsuri” ale ecumeniștilor, filo-ecumeniștilor, nepăsătorilor etc.
De asemenea, cartea va cuprinde și o analiză a reacțiilor ecumeniste la lupta anti-Creta apărute în presa scrisă și în mediul on-line (vreo 30-40 mai sugestive din ambele domenii, la care de asemenea vom răspunde)
Scopul nostru este unitatea în adevăr, ca fii ai Bisericii Ortodoxe. Nădăjduim ca și această strădanie să contribuie la urnirea ierarhilor noștri, membri ai Sinodului Sfintei Biserici Ortodoxe Române, să mărturisească cu curaj adevărul de credință și să fie în fruntea luptei cu panerezia ecumenismului.
Orice propunere constructivă și obiectivă prinde bine.
Perioada de trimitere a mărturiilor (care pot cuprinde și răspunsul pe care dvs înșivă l-ați dat ecumeniștilor, poate că noi nu putem da altul mai bun, ci îl vom pune pe al dvs) este până la 1 iunie 2017.
Cartea o vom dedica memoriei sfinte a Părintele Justin Pârvu Mărturisitorul!
Să ne ajute Bunul Dumnezeu, să biruim pe satana care ne dezbină și să avem ierarhi mărturisitori ai ortodoxiei Sfinților Părinți!
Echipa de redacție
Bobul de nisip și … gânduri bune
Zis-a Bătrânul: Du-te pe o plajă și ia îi mâini un pumn de nisip.
Încearcă să alegi un singur bob de nisip. Acela ești tu.
Asta suntem. Nimic.
Și totuși, Dumnezeu se uită la fiecare bob separat. Și are grijă de el, de fiecare bob de nisip.
De aceea să-I mulțumești lui Dumnezeu în fiecare zi, pentru toate câte El ți-a dat, dar și pentru cele pe care nu ți le-a dat…
Dacă și dacă…
Dacă nu vorbești… cum vrei să fi ascultat?
Dacă nu întrebi… cum vrei să înveți ceea ce nu știi?
Dacă nu râzi… cum vei spune ce este aceea bucurie?
Dacă nu îndrăznești… cum vei reuși oare ceva?
Dacă nu însetezi… … cum vei cunoaște valoarea apei?
Dacă nu cunoști… cum poți să le spui altora adevărul?
Dacă nu te ostenești… cum să povestești ceva despre efort?
Dacă nu privești… cum vrei să vezi ceva?
Dacă nu iubești… cum dorești să fii iubit?
Dacă nu te doare… cum știi ce simte cineva în dureri?
Dacă nu duci lipsă… ce poți spune despre a nu avea cele trebuincioase?
Dacă nu te rogi… cum vrei să atunci minunea în viața ta…?
Răspunsul și-l va da fiecare din noi în inima sa!
traducere din greacă
de pr. Ciprian Staicu
Așa se duce lupta ortodoxă contra ecumenismului: cu argumente, cu calm, fără frică!
Vă recomand să citiți articolul teologului Mihai-Silviu Chirilă, scris în apărarea părintelui Ioan Ungureanu.
Sursa: http://ortodoxinfo.ro/2017/05/10/mmb-si-ar-dori-sa-l-judece-pe-parintele-ioan-ungureanu-de-ziua-sfantului-sila-patronul-schitului-oraseni-regulamentul-instantelor-interzice-judecata-zi-de-sarbatoare/#comments
Omul lui Dumnezeu, care iubește cu toată inima lui
Îți mulțumim, Hristoase, pentru arhiereul care ne iubește în numele Tău!
Fă, Doamne, să ne iubească toți arhiereii noștri români așa (sau măcar câțiva)!
Că și noi îi iubim, dar ne îngrădim de faptele lor ecumeniste, pentru că altfel am întina slava care se cuvine numelui Tău!
Hristos a înviat!
Întru mulți ani, Preasfințite Longhin!


