Modernismul și tehnologia vin cu multe oferte. Iată cealaltă față a realității…
Am primit un link pe mail.
Scrisoare deschisă către părinții aghioriți lavrioți eretici, urmași ai monahilor lavrioți apostați din vremea patriarhului eretic Vekkos
Scrisoare deschisă către părinții aghioriți lavrioți eretici, urmași ai monahilor lavrioți apostați din vremea patriarhului eretic Vekkos
de Gheron Sava, monah lavriot ortodox
”Cel care este prigonit, din pricina credinței lor sănătoase, de către cei care se pare că sunt de aceeași credință cu el, va avea o cunună mai mare decât cel care este martirizat de un idolatru.” (Sfântul Iosif, patriarhul Constantinopolului)
Mai întâi de toate, noi Îi mulțumim Domnului nostru Iisus Hristos, Care ne învrednicește să ne mărturisim credința în fața oamenilor și chiar să fim prigoniți și surghiuniți pentru ea. Și de aceea le mulțumim părinților lavrioți (din Mănăstirea Marea Lavră din Sfântul Munte Athos – n.trad.) căci, cu toate că se dovedesc a fi ei înșiși trădători ai lui Hristos și străini față de El, ne fac pe noi, nevrednicii și păcătoșii, să fim mărturisitori, prin prigoana pe care o exercită împotriva noastră.
Mulți vor considera această scrisoare ca una dură și extremă. Și totuși, ea a fost scrisă întru adevăr și cu dragoste, pentru că atunci când boala este în etapa ei finală, atunci bisturiul trebuie să taie până la os, poate că așa se va recăpăta vindecarea dorită. Cu toate că cred că dragii mei părinți lavrioți – în toate celelalte chestiuni – deja au murit în cele referitoare la credință și ”că este mai lesne odgonului să intre prin urechile acului decât să intre un lavriot în Împărăția lui Dumnezeu” (vezi Μarcu 10, 25), totuși, cine știe, și astăzi se mai întâmplă minuni.
Părinții Sfintei Mănăstiri Marea Lavră au depășit orice măsură, luând poziția de prigonitori ai părinților care duc lupta cea bună pentru credința noastră apostolică și moștenită de la Sfinții Părinți și în felul acesta ei au devenit renegați ai Ortodoxiei și trădători ai lui Hristos.
Ei susțin, deja pe față, că patriarhul Bartolomeu este un om ”sfânt”, că noi nu putem să ajungem nici la degetul lui mic, că cel care este împotriva lui și a ceea ce face el, ascultă de satana și este în afara Bisericii și nu se poate mântui!!!
Bieți părinți lavrioți, nu ați citit oare niciodată că ”cel care strică credința printr-o rea învățătură, va fi aruncat ca un spurcat în focul cel nestins alături de cel care îl ascultă?” (Sfântul Ignatie Teoforul, în P.G, volumul 5, coloana 657)
Nu înțelegeți că atentați la tradiția Apostolilor urmând și pomenind pe Bartolomeu Arhondonis, masonul, ereticul și antihristul vrăjmaș al lui Hristos și, prin urmare, vă lepădați de Domnului Însuși? Nefericiților, nu ați citit niciodată în Evanghelie cuvintele Mântuitorului care ne spune: ”Cel ce vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă, iar cel ce se leapădă de voi, de Mine se leapădă; iar cel ce se leapădă de Mine, se leapădă de Cel Ce M-a trimis pe Mine” (Luca 10, 16)?
Nu ați citit niciodată în viețile sfinților că TOȚI, ABSOLUT TOȚI întrerupeau comuniunea, chiar și cu ereticii încă nejudecați?
Nu cunoașteți că ”cel care vrea să se mântuiască, mai înainte de toate trebuie să păstreze în el credința cea sobornicească, iar cel care nu o va păstra sănătoasă și neîntinată va fi fără îndoială osândit în veacul cel viitor” (Sfântul Athanasie cel Mare)? Nu înțelegeți încotro vă îndreptați și spre ce îi călăuziți și pe cei care vă urmează, adică în iadul lavrioților celor blestemați (afurisiți)?
Oare nu ați fost atenți atunci când citeam sinaxarul celor 26 de Cuvioși Mucenici de la Mănăstirea Zografu, care au fost anunțați de către Cuviosul Gavriil de venirea împăratului eretic filo-unionist, în urma visului în care a văzut-o pe Maica Domnului, care i-a spus următoarele: ”Mergi degrabă la mănăstire, anunță-i pe frați și pe stareț că se apropie vrăjmașii mei și ai Fiului meu. Așadar, cei care sunt slabi cu cugetul, să se ascundă și să aștepte cu răbdare până va trece ispita. Iar cei care își doresc să dobândească acum cununi martirice, să rămână în mănăstire.” Iar acum, când avem cu patriarhul Bartolomeu o situație mai gravă decât cea din timpul patriarhului Vekkos, voi vă alăturați acestui vrăjmaș al Maicii Domnului. Și ați fi vrut să vă urmăm și noi atunci când mi-ați scris să reîncep pomenirea ”cinstitului nume al Preafericitului Patriarh” care luptă atât de mult pentru credința noastră ortodoxă!!!
Și acum îndrăzniți să îl prigoniți pe Gheron Evstratie ieromonahul, la măsura căruia cu adevărat nu puteți să ajungeți nici până la degetul lui mic, pentru că a îndrăznit și a mărturisit adevărul, întrerupând pomenirea antihristului Bartolomeu? Voi îl prigoniți și îl alungați din mănăstire, după 50 de ani de slujire neîntreruptă și neobosită și de viață fără cusur, în situația în care există oameni în mănăstire care fac de rușine Evanghelia prin viața lor? (Pune, Doamne, strajă gurii mele!)
Urmându-i pe Sfinții Părinți, Gheron Evstratie a întrerupt pomenirea pentru că ”tot cel care vorbește împotriva celor poruncite, chiar dacă ar face ceva de valoare sau ar posti sau ar trăi în chip neprihănit sau ar face minuni sau ar profeți, să îți fie ție ca un lup în piele de oaie care vrea cu ură nimicirea oilor.” (Sfântul Ignatie Teoforul, în P.G., volumul 5, coloana 912). Însă voi vă preferați locurile voastre, mulțumindu-vă cu capul vostru, Bartolomeu Arhondonis, nu cu Hristos, câștigându-vă un loc în iad cu ceilalți eretici și cu prietenii voștri, monahii lavrioți apostați cei blestemați, din vremea patriarhului Vekkos.
Voi ne prigoniți pe noi toți care urmăm tradițiile și poruncile Sfinților Părinți purtători de Dumnezeu, spunând că noi creăm schismă și că ne scoatem pe noi înșine în afara Bisericii, că nu avem taine valide, astfel voi blasfemiind împotriva Sfântului Duh, numai și numai pentru faptul că am întrerupt comuniunea cu ereticii și nu îi urmăm în căderea ereziei. Noi, turma cea săracă și mică, preferăm să urmăm Sfânta Tradiție cea continuă a Bisericii Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică, fiind astfel următori ai Sfinților Părinți.
Praznicele și donațiile evreo-masonilor nu v-au lăsat timp să citiți că: ”Cel care tace la vreme de necredință este vinovat pentru sângele celor care păcătuiesc” (Sfântul Vasile cel Mare, în P.G., volumul 31, coloana 1257) și că: ”Pe cel care se preface că mărturisește credința dreaptă, însă este în comuniune bisericească cu cei cu cuget eretic (cu cei care se împărtășesc și se roagă împreună cu ereticii, așa cum sunt ecumeniștii astăzi), să îl sfătuiești să se țină la distanță de o astfel de obișnuință a comuniunii; iar dacă o va înceta, să îți fie ție ca un frate; dacă însă insistă să discute în contradictoriu (noi nu avem un asemenea obicei), atunci să te îndepărtezi de el (și să îl ajute mila Domnului și să îi dea pocăință)” (în Ε.P.Ε. – Ellines Pateres tis Ekklisias, volumul 12, 400, 31).
Vă dovediți a fi potrivnici sfinților, fiindcă nu numai că nu primiți învățăturile Sfinților, însă săvârșiți și cele opuse față de aceștia. Astfel, în vreme ce Sfântul Ioan Gură de Aur ne spună că ”cei care se împărtășesc (se află în comuniune) cu ereticii sunt vrăjmași ai lui Dumnezeu” (în P.G., volumul 99, coloana 1048), voi însă îl pomeniți pe Bartolomeu, ca unul care cică drept învață cuvântul adevărului. Părinților, să fim serioși, a existat vreodată un om care să rostească atâtea și atâtea blasfemii precum Bartolomeu? În afara faptului că aceste blasfemii sunt cunoscute de toți, eu am depus un memoriu care le cuprinde și în actele mănăstirii Marea Lavră când eram în conducerea acesteia.
Cu toate că Sfântul Simeon Noul Teolog ne dă următoarea poruncă: ”pe nici un cleric a cărui credință, ale cărui cuvinte și fapte nu sunt în acord cu învățăturile Sfinților Părinți să nu îl primim în casa noastră, ci să ne dezgustăm de el și să îl urăm ca pe un demon, chiar dacă ar învia morți și ar face mii de minuni” (în Cuvântul al VI-lea), voi îi primiți pe ereticii ecumeniști ca pe părinții și ierarhii voștri. Așa să fie! Însă să știți că în felul acesta voi vă închinați satanei.
Sfântul Grigorie Palama, care a fost și lavriot, ne spune: ”Cei care sunt ai Bisericii lui Hristos, sunt ai adevărului, iar cei care nu sunt ai adevărului, nu sunt nici ai Bisericii lui Hristos” (Opere, volumul al II-lea, p. 627), ”căci creștinismul nu se definește prin anumite persoane, ci prin adevăr și exactitatea credinței pe care noi să o urmăm” (ibidem). Voi dezonorați amintirea lui crezând că îl cinstiți, făcând exact cele opuse față de ceea ce el ne învață.
Noi ”ne împărtășim cu cei pe care îi pomenim și îi pomenim pe cei cu care noi ne împărtășim (Sfântul Dositei, patriarhul Ierusalimului). Căci ”ereticii au naufragiat cu totul în cele referitoare la credință și s-au înecat în gândurile lor, căci comuniunea ereziei i-a surpat cu totul” (Sfântul Teodor Studitul, în P.G. volumul 99, coloana 1116A). Pentru noi ”lipsa exterioară de comuniune ne apără de înstrăinarea interioară” (Sfântul Nectarie, mitropolitul Pentapolisului, Despre relația cu ereticii, Editura Panagopoulos).
Am folosit Canonul al 15-lea al Sinodului I-II Constantinopol din vremea Sfântului Fotie cel Mare și Canonul 31 Apostolic, însă mă îndoiesc că știți măcar că există astfel de canoane. Nu îndrăznesc să vă vorbesc teologic, pentru că singurul lucru pe care știți să îl faceți este să vociferați, să blestemați și să calomniați. Acest lucru l-ați învățat o viață întreagă, în mănăstirea Marea Lavră.
Cele de mai sus le fac cunoscute public, ca să nu poată nimeni să mă acuze de minciună, căci puteți foarte bine să le infirmați. Dacă veți încerca însă să o faceți, vă așteaptă o mare surpriză. Nu o spunem care este, căci atunci încetează a mai fi surpriză.
Știu că spuneți că voi dețineți adevărul și că vă aflați în Biserică și nu sunteți înșelați și că toți ceilalți sunt înșelați în afară de voi. Să știți că vi se potrivesc întru totul cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos: ”Devreme ce tu zici: sunt bogat și m-am îmbogățit și de nimic n-am nevoie! Și pentru că nu știi că tu ești cel ticălos și vrednic de plâns și sărac și orb și gol, te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur lămurit în foc ca să te îmbogățești și veșminte albe ca să te îmbraci și să nu se dea pe față rușinea goliciunii tale și alifie ca să-ți ungi ochii și să vezi” (Apocalipsă 3, 17-18).
Domnul Hristos știe că mă rog în fiecare zi pentru deșteptarea și pentru întoarcerea voastră la credința noastră ortodoxă. Însă dacă în pofida nădejdii pe care o am, veți urma calea pe care ați ales-o, vă sfătuiesc să vă faceți rost de o donație evreiasco-masonică pentru lărgirea peșterii în care au fost puși cei afurisiți (blestemați), apostații din vremea patriarhului filo-latin Vekkos, pentru că nu cred că peștera vă va încăpea pe voi toți.
Cu mărturisire adevărată și sinceră,
Gheron Sava, monah lavriot ortodox
Sursa – https://katanixis.blogspot.ro/2017/08/blog-post_32.html?m=1
Comentariul meu:
Gheron Sava îi numește deja eretici pe călugării lavrioți, deși nu au fost condamnați de nici un sinod. Iar el semnează – monah ortodox. Înțelegem că nu este nevoie de o condamnare sinodală pentru ca cineva să poată fi numit eretic. Un om este clar eretic din momentul în care își expune altora noua lui învățătură. Condamnarea sinodală vine să pecetluiască prin condamnare lipsa de pocăință a ereticului.
În ultimele săptămâni, datorită unei lipse de suficientă și aprofundată lectură și înțelegere patristică, au apărut unele idei lipsite de fundament ortodox, care au produs tulburare în rândul românilor ortodocși. Unii preferă o acrivie iconomică; de fapt este o jumătate de măsură, care nu are ce căuta în lupta cu erezia.
Ideea nepatristică în discuție, care se potrivește cu subiectul acestei scrisori aghioritice ortodoxe, este expresia: ”părtășia la erezie”, care nu ar fi – conform unora – ceva condamnabil, ci ceva intermediar între Ortodoxie și erezie.
Care este adevărul teologic? Pe scurt (va urma în curând un studiu complet patristic referitor la această temă) iată cum stau lucrurile:
1) O afirmație precum: ”dacă îi numim pe preoții ecumeniști eretici, când ei sunt numai părtași la erezie, acuzația se răsfrânge și asupra tuturor credincioșilor lor” – este exagerată și lipsită de argumente.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune: ”lupta noastră este aceasta: nu a omorî pe cei vii, ci a învia pe cei morți.” (conf. Epistolei către Focas, 2, în EPE (Elines Pateres tis Ekklisias – colecția Părinți Greci ai Bisericii) volumul 37, coloana 296 sau Migne 50, 701) Adică trebuie să tragem semnalul de alarmă, nu să adoptăm o atitudine de așteptare interminabilă și păguboasă sufletește. În viața duhovnicească nu există stagnare, nici vreo pauză, ci ori mergi spre Dumnezeu ori te îndepărtezi de El (în cazul de față, părtășia la erezie este deja o stare de contaminare clară, care duce pe nesimțite la moarte sufletească). Și să nu uităm că ”nimic necurat nu va intra în Împărăția lui Dumnezeu.”
2) Afirmația că ”este schismă a spune despre celălalt că este eretic” nu poate fi acceptată, pentru că, potrivit Canonului 1 al Sfântului Vasile cel Mare, iată cum sunt definite erezia și schisma:
- ”în eresuri sunt cei cu totul lepădați și care după credința însăși sunt înstrăinați”; iar în tâlcuirea Canonului se spune: ”eretici se numesc aceia care a cărora osebirea (deosebirea) este îndată și de-a dreptul pentru credința cea întru Dumnezeu, adică cei despărțiți cu credința și cu dogmele de către dreptslăvitori”;
- ”în schisme sunt cei care pentru oarecare cauze bisericești (administrative – n.n.) și întrebări putincioase de a se vindeca (cu putință de rezolvat – n.n.) s-au trecut între cei despărțiți”; iar în tâlcuirea Canonului se spune: ”schismatici se numesc acei ce se osebeau de către soborniceasca Biserică nu pentru dogme de credință, ci pentru oarecare întrebări bisericești lesne de îndreptat.” (conf. Pidalion, Cârma Bisericii Ortodoxe, ediția a II-a, Editura Credința strămoșească, 2017, p. 692 și p. 694)
Deci îngrădirea de erezie, a spune celuilalt (ecumenistului) că este în erezie nu este schismă (a se vedea și cele afirmate la Sinaxa Națională de la Botoșani, 18 iunie 2017)
3) Afirmația ”una este părtășia la erezie și alta este erezia în sine; cine nu este de acord cu această distincție are duh de schismă” este combătută cu argumentul: în scrierile patristice nu există o stare de mijloc între eretic și ortodox, așa cum, potrivit unui exemplu dat de Gheron Hariton Athonitul, o femeie nu poate fi însărcinată doar pe jumătate: ori este însărcinată, ori nu.
Expresia ”părtășie la erezie” (în sensul că ar fi ceva nevinovat și necondamnabil) ar fi bine să fie înlocuită cu ”complicitate și promovare a ereziei.” Altfel ajungem la un cripto-ecumenism, adică la un compromis cu erezia, care va fi fatal pentru mântuirea noastră.
traducere din limba greacă și comentariu de
pr. Ciprian Staicu
Părintele Elefterie Tărcuță – scrisoare către Patriarhie
Poezia ca rugăciune și rugăciunea ca poezie
Rugăciune
Ascultă, Doamne, ruga mea fierbinte
Şi fă-mă un arcuş pe struna Ta,
Ca să îţi cânt durerea dinainte
De a mă naşte eu în lumea mea!
Şi-adună, Doamne, în cântarea mea
Tot plânsul cel de veacuri al mulţimii,
Care şi-a spus oftatul doar Treimii,
Fără a şchiopăta în clipa grea!
Auzi, iubite Doamne, rugăciunea mea
Şi-ntinde-mi punte peste ape tulburi
Să pot eu totdeauna spune-a lumii păsuri
Şi pe-ale mele, la venirea Ta!
Deschide-mi, Doamne, uşa Ta din ceruri,
Când eu mă rog cu sufletul smerit
Tu ai la mine uşa mea deschisă, a unui suflet chinuit,
Care Ţie Îţi înalţă slavă-acum si pururi !
Ascultă, Doamne, glasul Maicii Tale,
Care se roagă pentru noi în fiecare ceas
Şi dă-i crezare în timpul ce ne-a mai rămas,
Să nu pierim fără de pocăinţă şi fără lacrimi pe cărare!
Întoarce, Doamne, lumea la credinţă,
Că Tu poţi, Doamne, toate să le faci!
Dă, Doamne, lumii pocăinţă
Şi nu-i lăsa să piară, Tu nu poţi să taci!
Întoarce-i, Te rog, Doamne, pe clerici şi mireni,
Pe preoţi, pe monahi, pe maici, pe noi pe toţi,
Căci suntem toţi ai Tăi oşteni
Şi Tu ne vrei ai Tăi pe toţi!
Mihaela Cristina Popa
Capcanele informatizării
Observănd cât de mult se investeşte în informatizare, pe de o parte mă bucur, iar pe de altă parte mă întristez. Mă bucur văzând că pot accesa cu uşurinţă internetul şi pot obţine într-o clipă diverse informaţii şi materiale video. Mă bucur pentru implicaţiile pe care le are informatica în diverse ramuri economice. Mă întristez când văd cât de puţin dezvoltată este industria românească, deşi noile cuceriri informatice ar trebui să-i sară în ajutor. Multi informaticieni pleacă din ţară, iar investiţiile noastre se îndreaptă spre control excesiv, nu spre industrializare. Şi mă mai întristez când văd că informatizarea scapă de sub control într-un mod îngrijorător şi se întoarce împotriva omului. De aceea, cred că informatizarea poate fi benefică doar dacă e folosită cu frică de Dumnezeu.
Nu sunt teolog, dar nu pot să nu observ că lumea se îndreaptă într-o direcţie greşită pe toate planurile: politic, economic şi spiritual. Când mă gândesc la aspectul spiritual, am în vedere ortodoxia, credinţa care le-a dat putere românilor să dăinuiască şi să umple pământul cu sfinte moaşte.
Acum se pune problema introducerii cărţii de identitate electronice, iar fariseii, cărturarii şi arhiereii acestor timpuri îmi întind şi mie 30 de arginţi, ca şi lui Iuda, ca să-L trădez pe Hristos şi să-mi iau insemnele lui Antihrist. Ştiu că va trebui să aleg între cruce şi pâine, de aceea mă tem chiar şi pentru citatele preluate de la sfinţi, la care apelez cu nevrednicie, deoarece voi da răspuns, în caz că îl voi urma pe Iuda Iscarioteanul, neputând spune că nu am ştiut voia lui Dumnezeu. De aceea, să ne rugăm unii pentru alţii să putem înfrunta încercările ce vor urma.
Ştiu că un bun bun creştin trebuie să facă totul spre slava lui Dumnezeu şi spre ajutorul aproapelui, pe care este dator să-l iubească la fel ca pe el însuşi.
Într-un limbaj simplu, am fost avertizati încă de la începuturile creştinismului să nu ne însemnam cu un număr în locul numelui de botez, al cărui semn este 666. Iar nouă ni s-a impus CNP, adică un număr, pentru decodificarea căruia se folosește o tehnologie bazată pe 666! Un număr în locul numelui de Botez! Adică exact ce ne interzice credinţa creştină!
Cum pot eu să-i conving pe cei apropiaţi că această carte electronică de identitate este spre slava lui Dumnezeu şi spre ajutorul aproapelui? Indiferent ce zic ierarhii ecumeniști care, în urma pseudosinodului de la Creta, şi-au câştigat dreptul de a avea ultimul cuvânt în materie de credinţă, cuvintele Apocalipsei ne mustră şi ne avertizează: ”Şi ea (fiara) îi silește pe toți, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogați şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mana lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni sa nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei. Cine are pricepere sa socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase” (Apocalipsa, 13,16-17)
Calculatorul ne identifică după CNP, adică după număr, nu după nume. Aşa că numele de botez deja este doar de decor! Ce efecte are acest lucru? Să ne uitam împrejur şi să vedem cum se sălbăticesc oamenii. Să ne uitam cum oameni care se spovedesc şi se împărtăşesc îşi manifestă dispreţul faţă de cei care refuză ofertele lui Antihrist împroşcându-i cu invective. Sfinţii vorbesc despre un soi de demonizare care cuprinde lumea in aceste vremuri. De aceea, avem datoria să ne îngrădim de CNP şi de semnul fiarei ( 666)!
Utilizarea unui număr în locul numelui de Botez constituie un mod de a-L sfida pe Dumnezeu. Dacă un împărat ori un preşedinte se supără când este sfidat, oare ce va face Împaratul Ceresc cu noi, care ne obrăznicim mai rău decât în perioada comunistă şi preluăm insemnele necuratului?
În plus, aceste cărţi de identitate se pot pierde, deci se va gasi un motiv plauzibil să ni se spună peste puţin timp că soluţia salvatoare optimă este microcipul implantat în mâna dreaptă ori pe frunte! Şi acest lucru este profeţit în Apocalipsă. Însă ”Cine se închină fiarei şi chipului ei şi primește semnul ei pe fruntea lui, sau pe mana lui, va bea din vinul aprinderii lui Dumnezeu, turnat neamestecat, în potirul maniei sale, şi se va chinui în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului. Şi fumul chinului lor se suie în vecii vecilor. Şi nu au odihnă nici ziua, nici noaptea cei ce se închină fiarei şi chipului ei şi oricine primește semnul numelui ei.” (Apocalipsa, 14, 9-11)
Asa cum ne sfătuiesc Sfintii Paisie Aghioritul si Lavrentie de Cernigov, acceptarea documentelor cu microcip constituie o CĂDERE, din care nu ne vom putea reveni atunci cand se va pune problema primirii microcipului implantat, care este lepădare de Hristos.
Ne îndreptăm, aşadar, spre pierderea demnităţii umane, spre sclavia lui Antihrist, în care dezavantajele informatizării excesive le vom simţi pe pielea noastră! Propun să ne recâştigăm demnitatea de oameni şi să luptăm să putem deschide chiar şi un cont bancar şi salarial fără CNP!
Cartea electronică de identitate este un act premergator microcipului implantat în curs de perfecţionare şi poate deveni un act de vanzare-cumpărare a propriei persoane! Se spune că persoana nu poate fi urmărită şi că cipul va fi pasiv. Da, dar există dosarul electronic al pacientului şi registrul electronic al asociaţiilor de pacienţi centralizat la nivel naţional. Acestea cu ce scop s-au făcut? În era transplanturilor, acest lucru este îngrijorator!
Aşadar, se impun cel puţin cinci intrebări:
1. Cine garantează că aceia care refuză cartea electronică de identitate vor fi trataţi întotdeauna decent?
2. Cine garantează că informaţiile despre sănătatea românilor vor rămâne în România?
3. Cine garantează calitatea morală a administratorilor de sistem, a celor ce deţin toate informaţiile despre sănătatea românilor şi cum pot fi controlaţi aceștia?
4. Cine garantează că aceste informaţii nu se vor putea cumpăra şi vinde?
5. Cine garantează că nu există servicii speciale care utilizează toate informațiile despre sănătatea românilor şi fac posibilă localizarea unei persoane care nu se afla într-un spital, dar ale cărei organe sunt compatibile cu un solicitant anume? Aducerea acesteia într-o situaţie critică, astfel încât să devină donatoare de organe, e deja posibilă.
În concluzie, cartea electronică de identitate corelată cu dosarul electronic al pacientului şi cu registrul electronic al asociaţiilor de pacienţi centralizat la nivel naţional, ca efecte ale informatizării excesive, au suficiente necunoscute care să justifice temerile chiar şi ale unui ateu!
Lucreţia Plăcintă
Bucuria Mărturisirii Adevărului – Hristos
Bucuria Mărturisirii Adevărului – Hristos sub ocrotirea aripilor Sfântului Arhanghel Gavriil, binevestitorul mântuirii noastre
O zi unică în viața fiecărui credincios ortodox este mărturisirea întru apărarea Sfintei și Iubitei Ortodoxii, care prin voia Celui Preaînalt ni se oferă în chip diferit, după puterile, smerenia și credința arătată și mărturisită sub îndrumarea și ascultarea desăvârșită de Duhovnicul ales, Preotul care drept învață cuvântul adevărului, „gura lui Hristos”*, de care pe pământ tremura toate puterile întunericului.
„Părintele Iosif (Gheron Iosif Isihastul) spunea: „Nici preoția, nici Sfânta Împărtășanie, nici rugăciunea minții, nici postul, nici privegherea nu mântuiesc fără ascultare. Tot ce se face din voia proprie e luat de diavoli!” „Căci împlinind cineva voia altuia și nu pe a sa, înfăptuiește nu numai lepădarea de sufletul său, ci și răstignire față de toată lumea.
Cel ce contrazice pe părintele său, face bucuria dracilor. Iar de cel ce se smerește până la moarte, se minunează îngerii. Căci unul ca acesta face lucrul lui Dumnezeu (Ioan VI, 28), asemănându-se Fiului lui Dumnezeu, Care a împlinit ascultarea de Părintele Său până la moarte, iar moarte, pe cruce (Filip, II, 4-11)”*.
( *Starețul Efrem Katunakiotul, Despre ascultare)
Toată viața noastră duhovnicească a fost bulversată prin semnarea documentelor eretice de către Patriarhia Română, prin reprezentanții săi, la Kolymbari-Creta, acolo unde s-a desfășurat acum un an,”minciuno-sinodul”, care nu a fost „nici Mare, nici Sfânt, nici Panortodox, ci un sinod tâlhăresc, florentin, eretic, ecumenist și fals”. (Cuvântul IPS Mitropolit Serafim de Pireu la simpozionul inter-ortodox din Bulgaria, 2017)
Urmarea trădării Ortodoxiei a zdruncinat din temelii așezarea lumii ortodoxe. Germenii trădării semănați cu grijă cu mult timp în urmă de păstorii desemnați a conduce turma lui Hristos pe drumul mântuirii, au scos la iveală roadele lor, spinii și frunzele de mătrăgună, care au otrăvit treptat sufletele clericilor, făcând să sângereze trupul lui Hristos, încă o dată, și al pliromei ortodoxe deja anesteziate de vorbele meșteșugite ale „purtătorilor de interese omenești, care trebuiau să fie purtători de Dumnezeu, prin care să grăiască Duhul Sfânt” (Sf. Cuvios Justin Mărturisitorul).
A apărut astfel, neîncrederea între frații întru aceeași credința ortodoxă, bănuiala, suspiciunea, depărtarea sufletească, la care s-a adăugat cuvântul neomenos, jignitor, gândit și dat la iveală,urmat de toate relele scornite de diavolul organizat în cohorte, care i-a înconjurat inclusiv pe clericii de mir și pe cei din cinul monahal, țesând PRIGOANA împotriva acelora care, cu ajutorul venit de la Domnul Îndurărilor, au primit în dar, mărturisirea publică, indiferent de consecințe, a ADEVĂRULUI HRISTOS.
Exemplul Părintelui Ștefan Marcu, una dintre cele mai luminoase figuri ale Bisericii prigonite, care a pătimit martiriu de zeci de ani în temnițe și la Canal,chip al blândeţii şi ocean al smereniei, trebuie urmat de noi toți, cei care îl iubim și îl dorim pe Dumnezeu, bunul cel mai de preț al vieții noastre vremelnice și trecătoare.
Părintele a suferit, nu doar din partea organelor de represiune, ci chiar din partea unor colegi, care, obedienţi regimului, stăpâniţi şi de o ascunsă invidie, i-au interzis să slujească, făcându-l să se simtă un străin printre ai săi: „Cine se pune în slujba binelui, adună puzderie de dușmani în jurul său. Aici satana își concentrează cohortele sale de diavoli. Uneori e buna și sabia de la cingătoare, dar sabia duhului e cea mai eficace împotriva răului” – cuvintele sale de foc, rămase ca testament întru veșnicie.
„Căci cuvântul lui Dumnezeu e viu și lucrător și mai ascuțit decât orice sabie cu două tăișuri și pătrunde până la despărțitura sufletului și duhului.” (Evrei 4,12)
A apărut despărțirea dureroasă, între credincioșii ortodocși și duhovnicii lor sau povățuitorii aleși din mănăstiri, care au ales ascultarea de ierarhul semnatar al documentelor mincinoase, eretice și sincretiste cretane, între credincioșii din aceleași parohii, între credincioșii și rudele, prietenii lor de o viață.
Sfântul Nicodim Aghioritul (+1809) : „Se cuvine să ne îngrădim pe noi înșine și să ne separăm de episcopii care, în chip vădit, stăruie în greșeală privitor la cele ce țin de credință și de adevăr, așadar se vădesc a fi eretici sau nedrepți.”
Sfântul Chiril al Alexandriei (+444)
„Dacă cineva schimbă ceva în sfintele și dumnezeieștile dogme patristice, acest lucru nu trebuie să-l luăm drept clarviziune, ci drept crimă și abatere de la dogma și păcătuire împotriva lui Dumnezeu”
În aceasta perioadă de un an am fost nevoită să citesc documentații, articole, să încep să învăț abecedarul teologiei, pe care în timpul anilor trecuți, l-am sărit, intrând direct în tainele Filocaliei, parcurgând drumul invers de învățare, atât cât am putut și m-a luminat Domnul Atotîndurărilor.
Creștinii ortodocși care, ascultând glasul conștiinței, au ales să nu se facă părtași panereziei cretane semnate și propovăduite de ierarhii apostați, au ales în fapt drumul strâmt și presărat de ispite, mergând sub ascultare desăvârșită la unul dintre Părinții prigoniți pentru mărturisirea Adevărului Hristos, de către unul dintre ierarhii eretici.
Pentru mine, ca și pentru multe mii de credincioși ortodocși, aceasta a însemnat o serie întreagă de osteneli, renunțarea de bună voie la orice comodități de care am beneficiat înainte, privațiuni, lipsa catehezelor, sudoare și strădanii de tot felul, timp mai mare alocat studiului individual și drumurilor către paraclisele, schitul sau mănăstirea aleasă, înfruntând soarele arzător sau intemperiile vremii friguroase. A trebuit să fac față și să mă acomodez din mers, fără a avea un grup de cunoștințe, credincioșilor ortodocși veniți din toate colțurile țării, fiecare cu zestrea lui duhovnicească, moștenită și asimilată până în acest moment.
Din păcate, nu o dată am fost dezamăgită, de cei care mă înconjurau, aflați fără îndoială ca noi toți în stări de neîncredere, confuzie, suspiciune, slăbiciune, insuficientă pregătire teologică, exagerări de tot felul, naivitate în fața pericolelor care ne pândeau la tot pasul venite prin duhurile necurate. La acestea se referă Apostolul, când spune că sunt „mai degrabă certuri, decât buna luminare, care este în credință” (I Tim. 1, 4)
Din informațiile pe care le am, aceasta este realitatea prezentă în rândul tuturor creștinilor ortodocși care s-au îngrădit de panerezia ecumenistă.
„Când n-a pătruns nici o ceartă între voi, care poate să vă chinuie, înseamnă că trăiți după Dumnezeu”, spune Sf.Ignatie Teoforul.
Încă nu am ajuns cu toții la această treaptă de nevoință, deoarece izgoniți de ciuma ecumenistă, în dorința arzătoare de a nu ne contamina, plecați pe drum de bejenie, din bisericile din care am făcut parte, fiecare cu patimile și neajunsurile lui încă nevindecate în totalitate, ne-am expus ispitirilor de tot felul, venite de la duhurile răutății, făcând adesea ce spune Sfântul Apostol Pavel: „Căci nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârşesc” (Rom. 7, 19).
Dar „**nimic însă nu poate să abată pe creştinul ortodox de la scopul desăvârşit, pe care şi l-a ales cu toată hotărârea, căci el:
1) crede neclintit în unica putinţă de mântuire prin credinţa ortodoxă şi se teme s-o trădeze, de frica pieirii veşnice;
2) se călăuzeşte în viaţă nu numai de simţirea sa ortodoxă, ci şi de înţelepciunea ortodoxă, care îl întăreşte pe această cale;
3) trage din istoria Bisericii multe învăţăminte, care îl însufleţesc în urmarea neabătută a sfintei şi scumpei Ortodoxii, pe care o nesocotesc astăzi fără pic de jenă şi ai noştri, şi străinii.
Creştinul ortodox nu poate, de dragul dreptăţii lumeşti de conjunctură, care este în dezacord cu dreptatea şi adevărul absolut al lui Dumnezeu, să facă compromisuri confesiunilor heterodoxe.”
În acelaşi spirit se pronunţa şi marele apărător al Ortodoxiei, Sfântul Marcu, mitropolitul Efesului: „Vom mărturisi până la ultima suflare, cu toată cutezanţa, acea bună chezăşie a Sfinţilor Părinţi – credinţa mărturisitoare pe care o cunoaştem din copilărie, căreia la început i-am dat glas şi cu care, la sfârşit, vom pleca de aici, luând cu noi … cel puţin Ortodoxia !”.
(**catacombeleortodoxiei.ro/index.php/iunie/1798-ortodoxia-si-ecumenismul-xxiv).
Sub atenta îndrumare și făcând ascultare de Duhovnic, am continuat și continui drumul, nădăjduind cu ardoare în ajutorul Mângâietorului. Mă întărește împotriva greutăților întâmpinate cuvântul Sfântului Fotie cel Mare, Patriarhul Constantinopolului (sec.X):
„Cea mai bună comuniune este comuniunea în credinţã şi în dragostea cea adevărată… Nu existã nimic mai minunat decît Adevãrul! Existã doar o singurã Bisericã a lui Hristos, apostoleascã si soborniceascã. Nu mai multe, nici mãcar douã. Iar celelalte sunt sinagogi ale celor ce viclenesc şi sinod al rãzvrãtiţilor. Noi, dreptcredincioşii creştini, acestea gândim, aşa credem, pe acestea le vestim. Este nevoie să păzeşti toate fãrã nici o excepţie şi, mai presus de toate, cele ale credinţei. Pentru cã dacã ai devia cît de puţin, păcătuieşti păcat de moarte… Şi acestea care au fost hotãrîte la Sinoadele ecumenice şi de obşte, trebuie ca toţi sã le pãzeascã. ” (Epistola I către papa Nicolae).
În vederea participării ca martor în procesul Părintelui meu Duhovnic, în clădirile anexă ale fostului Palat episcopal, din curtea Mănăstirii Antim (loc istoric, pe unde au călcat marile personalitați teologice ale neamului romanesc, membri ai grupului Rugul Aprins, Părinții Adrian Făgețeanu, Sofian Boghiu, Daniil de la Rarău (Sandu Tudor), Dumitru Stăniloae și mulți alții, m-am informat cu atenție, înainte, despre condițiile de participare, și codul de conduită al martorului.
Bucuria mărturisirii Ortodoxiei Apostolești și a Sfinților Părinți, nu are nici un echivalent în această lume vicleană, care nu înțelege că a fi liber în Hristos, înseamnă a fi în stare de jertfă. Emoțiile au fost copleșitoare.
Prestația, în calitate de martor, includea, pe lângă cunoștințe teologice, calitățile necesare unui adevărat mărturisitor al credinței ortodoxe autentice: sinceritate, onestitate, omenie, pace sufletească, discreție, corectitudine, smerită stăpânire de sine, demnitatea discursului, tonul sobru, demn, fără grosolănii, invective, ieșiri necontrolate, căci la „***I Cor. (14, 33) sta scris ca “Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii”. Iar rânduiala se opune mai presus de orice neîndemânării zăpăcite, slăbiciunii nehotărâte, neînțelegerii obtuze.
Domnul iubește nevinovăția, nu imbecilitatea…
Creștinul este cel căruia Dumnezeu nu i-a dat duhul temerii (2 Tim. 1, 7) și poate duce războiul nevăzut (Nicodim Aghioritul); e bun ostaș al lui Hristos Iisus (II Tim. 2, 3) încins cu adevărul, îmbrăcat cu platoșa dreptății, coiful mântuirii, sabia Duhului.”
[***http://www.cuvantul-ortodox.ro/parintele-nicolae-steinhardt-despre-pacatul-prostiei-si-al-fricii/]
Am ascultat de privirea Duhovnicului, în toate momentele cheie, începând cu rugăciunea adresată Duhului Sfânt rostită alături de cei șase Părinți, care făceau parte din comisie. Simplu, ascultarea neabătută de duhovnic. Nu voia mea am făcut, ci voia Mântuitorului Hristos, care este voia Duhovnicului.
„*ASCULTAREA DE DUHOVNIC = VIAȚĂ; NEASCULTAREA = MOARTE
Cât valorează duhovnicul, cu frică de Dumnezeu, nu valorează întreaga lume, nu valorează tot Sfântul Munte.
Faci ascultare la duhovnic? La Dumnezeu și la Maica Domnului faci ascultare. Iar Hristos, Care a făcut desăvârșită ascultare la Tatăl Ceresc te primește, te aude, te face asemănător Lui. De aceea, cel ce face ascultare va avea o dublă cunună în slava veșnică.”[*idem]
„Eu sunt pământ și cenușă” (Facere19,27), a spus Părintele nostru Avraam, a fost cuvântul meu de început, adresat membrilor comisiei de judecată.
Toate întrebările adresate de membrii comisiei, de Părintele acuzator și de către Părintele Duhovnic, s-au succedat cu rapiditate, într-o atmosfera calmă, corectă din punct de vedere juridic, ceea ce mi-a permis să fac o mărturisire completă privind Sfânta și Dreapta Credință Ortodoxă, aspectele dramatice cu care ne confruntăm toți cei care s-au îngrădit de ecumenism, accentul punându-se pe rămânerea în sânul BOR, excluzând din start schisma, care ne-ar scoate pe toți din sânul Bisericii strămoșești.
Pot spune că procesul de recurs s-a desfășurat în condiții corecte, întreaga comisie arătând clemență atât față de martorii care au părăsit sala, invitându-i încă o dată la a nu pierde calitatea de martor esențială în susținerea demersului Părintelui duhovnic, cât și față de cei care au deranjat liniștea, prin încercarea de a pătrunde în sala de judecata, forțând intrarea în repetate rânduri (deși accesul în holul clădirii arhiepiscopale era închis și nu aveau voie înăuntru decât partea acuzată și martorii). Inviolabilitatea unui spațiu privat, cât și fotografierea fără aprobare a interiorului acestui spațiu, putea duce la aplicarea de sancțiuni, mergând până la anularea procesului.
Mesajul pe care l-aș transmite preoților români, care trăiesc întru amânarea mărturisirii și nu iau atitudine față de panerezia ecumenistă, este unul simplu: EROISMUL.
Mă gândesc că ceva îi leagă, lipsindu-i de puteri și bărbăție și nu le permite să recunoască pe față că anume calea noastră este cea dreaptă, care se află în conglăsuire cu învățătura Cuvântului lui Dumnezeu și a Sfintei Biserici, iar ei sunt cei care s-au depărtat pe căi greșite, străine de învățătura Bisericii lui Hristos, care este în veci sfântă şi fără de prihană (Efeseni 5, 27).
Din epistola către Efeseni a sfântului Ignatie,Capitolul VI-IX
„Sunt unii oameni care obișnuiesc să poarte numele cu viclenie condamnabilă, făcând și alte fapte nevrednice de Dumnezeu; de aceștia trebuie să fugiți ca de fiare, pentru că sunt câini turbați, care mușcă pe furiș; trebuie să vă feriți de ei, că mușcăturile lor sunt greu de vindecat. Un singur doctor este, trupesc și duhovnicesc, născut și nenăscut, Dumnezeu în trup, în moarte viață adevărată, din Maria și din Dumnezeu, mai întâi pătimitor și apoi nepătimitor, Iisus Hristos, Domnul nostru.
Să nu vă înșele cineva, – după cum nici nu vă lăsați înșelați – pentru că toți sunteți a lui Dumnezeu. ..
Am aflat că au trecut pe la voi unii, care aveau o învățătură rea. Pe aceștia nu I-ați lăsat să semene între voi; v-ați astupat urechile, ca să nu primească cele semănate de ei, pentru că sunteți pietre ale templului Tatălui, pregătiți pentru zidirea lui Dumnezeu Tatăl, ridicați la înălțime cu unealta lui Hristos, care este crucea, folosindu-vă de Duhul cel Sfânt, ca de o funie. Credința vă este povățuitor la înălțime, iar dragostea cale, care urcă la Dumnezeu. Sunteți, așadar, cu toții tovarăși de drum și purtători de Dumnezeu și purtători de temple și purtători de Hristos și purtători de cele sfinte, în toate împodobiți cu poruncile lui Iisus Hristos; de care și eu bucurându-mă, am fost învrednicit, să vorbesc cu voi prin cele ce vă scriu, și să mă bucur împreună cu voi, că voi, ducând o altă viață, nu iubiți nimic altceva decât numai pe Dumnezeu.”
Sunt convinsă că o bună parte din cinul laic și cel monahal, nu cunosc, din varii motive toate aspectele legate de minciuno-sinodul din Creta, nu au citit documentele prezentate în întregime și nici pozițiile luate de marii teologi contemporani împotriva hotărârilor acestei adunări, canoanele și dogmele, tradiția Sfinților Părinți ai Bisericii. O altă parte cunosc trunchiat, prin oarba ascultare, doar ceea ce au dorit Ierarhii lor să le comunice, și o a treia parte, cea mai mică de altfel, este formată din cei care cunosc, au citit și cercetat aceste documente pline de erezii, dar nu pot, nu vor, le este teamă să se pronunțe public, așteptând o minune să se întâmple fără implicarea lor în luptă, punând copiii și traiul tihnit material înaintea oricărei mărturisiri, trăind astfel, zilnic, o dramă profundă.
În aceste vremuri de PRIGOANĂ, nu poți să taci, ci trebuie să te lupți după putere, pentru ca nici o scuză, nici o explicație nu este valabilă, dar mai ales trebuie să te lupți cu conștiința ta, în rugăciune, smerenie și curăție, pentru a nu cădea în hăul deschis de suflarea hidrei cu multe capete, ecumenismul, cu care mulți preoți deja s-au obișnuit de-a lungul anilor, acceptând unele manifestări ale acestuia ca fiind normale.
Să lupți alături de frații tăi ortodocși, în unitate deplină cu cei care se zbuciumă clipă de clipă împotriva panereziei ecumenismului, să consideri că aceasta este și lupta ta la care ai fost deja chemat de glasul Mângâietorului și înainte de toate să o consideri datoria de onoare a oricărui Preot Ortodox, pe care Domnul însuși o cere. Nu este vorba numai de mântuirea ta și a casei tale, ci mai ales de mântuirea întregii tale turme, pe care Domnul Hristos ți-a încredințat-o și de care vei da seama în fața Dreptului Judecător.
Să ştii să vezi, să simţi, să pricepi la iuţeală, să fii sensibil la microsemnale, să te doară de năpasta și suferința altora, să consideri problema pâinii aproapelui tău ca pe o datorie spirituală, iar nu ca pe o simplă problemă materială.
Să te asemeni, călcând pe urmele Sfinților Martiri, Mucenici, Mărturisitori din temnițe și închisori, pe care dacă îi iubești, îi admiri și le ceri ajutorul, atunci fără îndoială că trebuie să asculți cuvântul lor și să-l împlinești.
„Nu e justificat să stai de-o parte. .. Păi, noi nu-l avem pe Hristos şi pe sfinţii săi şi tot adevărul la care ne-am angajat?…Trebuie să păstrăm linia Sfinţilor; ei nu treceau uşor cu vederea, povăţuiau, mustrau şi săreau când era vorba de erezie…Dacă nu ai trăire ortodoxă nici să nu îndrăzneşti să spui ceva. Dar chiar aşa, când ai cât de puţin şi te temi să nu pierzi dreapta credinţă, îţi dă Dumnezeu şi putere, şi înţelepciune să mărturiseşti, şi curaj, şi spirit de jertfă. Cel mai important e să fii acolo, pe calea cea strâmtă. Ce credeţi, că trăitorul este musai cel ca face paraclise şi acatiste şi crede că face mare ascultare, ignorând adevărurile de bază ale Bisericii? Ascultarea se face până la mântuire.
Adică, când ţi-a periclitat starea de mântuire, nu mai asculţi.” ( http://www.cuvantul-ortodox.ro/arhimiustin-parvu-tacere-si-marturisire/)
Împărtășesc pozițiile antiecumeniste, care condamnă documentele eretice cretane a celor care fac parte din cinul laic și cel monahal, teologilor, și tuturor fiilor credincioși ai Bisericii Ortodoxe strămoșești, care păstrează o poziție echilibrată, care nu ating extremismul, în limbaj și comportament ce pot conduce la schismă.
Greșeala imensă săvârșită de ierarhii BOR, a fost caterisirea neîntemeiată, abuzivă a celor care au încetat pomenirea ierarhului, scânteia care a aprins în cugetele unora, comportamente lipsite de trăirea și duhul ortodox. Aceste lucruri se pot corecta în timp, privind fiecare către sinele sau cu pocăință și nesfârșită milă și dragoste față de aproapele, și nu în afară, acolo unde răul a fost deja făcut. Numai Domnul Atotîndurărilor, în Treime slăvit, poate aduce pacea, poate să cheme cu glas de tunet pe cei rătăciți, poate să vindece rănile și boala care a pătruns într-Una, Sfântă, Sobornicească, Universală şi Apostolească Biserică.
Împotriva ereziei nu se poate lupta numai virtual, pe blogurile ortodoxe, care ne pot ține cel mult la curent și ne pot susține prin articole bine documentate, dar greoaie uneori pentru cei insuficient pregătiți teologic și care nu au posibilitatea de a consulta și de a aprofunda, sub atenta îndrumare a unui Părinte sau teolog, cele citite. Sunt favorizați cei a căror pregătire este coordonată de părinții nepomenitori, care pot face cateheze săptămânale și slujesc într-o mănăstire sau schit.
Sinaxele ar trebui repetate la anumite intervale de timp, cu sesiuni de întrebări și răspunsuri, cu consultarea prealabilă de către participanți a unei bibliografii, care să cuprindă lucrări esențiale în înțelegerea ecumenismului și a consecințelor lui.
Ideal ar fi susținerea de conferințe, organizate în diferite orașe ale țării, pentru a favoriza participarea unui număr cât mai mare de credincioși, cu o contribuție materială minimă.
Sf. Iustin Popovici scrie: „Ieşirea din această situaţie fără ieşire – umană, ecumenică, papistă – este în Dumnezeu – Omul istoric, Domnul Iisus Hristos şi în creaţia Sa divino-umană istorică, Biserica, al cărei Cap veşnic El este şi care înseamnă Trupul Său veşnic”. (catacombeleortodoxiei.ro/index.php/iunie/1798-ortodoxia-si-ecumenismul-xxiv)
Rămânem în continuare fii credincioși ai Bisericii Ortodoxe strămoșești, Maica neamului nostru, întrucât lupta pentru dreapta credință nu înseamna pierderea acestei calități, ci din contră, rămânând în sânul ei, continuăm să ducem lupta care necesită pe lângă toate calitățile enumerate mai sus, îndelunga răbdare, dreapta și smerita cugetare.
Ne delimitam de toți cei care ne categorisesc extremiști, schismatici, și ne îngrijim de mântuirea sufletului și de îndumnezeire după porunca Domnului Iisus Hristos sub povățuirea înțeleaptă a duhovnicului, care și-a pus viața pentru oile sale, încetând a pomeni numele ierarhului care a trădat Sfânta și Dreapta Ortodoxie.
Ne alăturăm împreună glasurile mărturisirii Cuviosului Averchie de Jordanville:
„Noi dorim să păstrăm fecioreasca curățenie a sfintei noastre credințe, la care mai mult ca la orice țineau binecredincioșii noștri strămoși. Noi nu putem fi prieteni și nu putem a ne înfrăți cu aprigii dușmani ai credinței noastre Sfinte Creștin-Ortodoxe, așa cum fac dușmanii noștri, căci vedem în aceasta lepădarea Sf. Ortodoxii și trecerea în ceata dușmanilor ei… Nu putem nici să ne împărtășim cu Sfintele lui Hristos Taine împreună cu ereticii, care pervertesc dogmele Credinței Creștine, și cu moderniștii, care subminează duhul patristic al credinței și al cucerniciei noastre.
Nu noi ne rupem de Biserica Universală, ci ei rup comuniunea cu ea, fiindcă Biserica Universală o compun nu doar cei ce trăiesc pe pământ, dar și sfinții proslăviți în ceruri şi bineplăcuți lui Dumnezeu, care ne-au lăsat poruncă, prin cuvânt și prin exemple din propria lor viață de mărturisitori, să păstrăm fără de schimbare Sf. Ortodoxie și să nu ne depărtăm de la ea chiar dacă pentru aceasta ne-ar amenința moartea mucenicească.
De dragul necontenitei comuniuni cu această Biserică Universală, biruitoare în ceruri, noi nu putem, având în față conștiința noastră să mergem pe urmele celor ce s-au lepădat de credință pe pământ, ci putem doar să ne rugăm pentru luminarea și întoarcerea lor la calea pe care au nesocotit-o – a Adevărului lui Hristos, așa cum se roagă pentru întoarcerea tuturor celor rătăciți Sf. Biserică în Săptămâna Ortodoxiei.”
(http://paterika.net/2016/03/08/cuv-averchie-de-jordanville-%E2%80%A01976-cea-mai-scumpa-pentru-noi-este-anume-sfanta-ortodoxie/)
23 iulie 2017, București
Duminica „Vindecării a doi orbi și a unui mut din Capernaum”
Dr. Gabriela Naghi
Adevărul despre comunicatul Schitului românesc Prodromu
Am primit acum de la părintele Efrem de la Schitul Prodromu.
Doamne ajută! Și mulțumim!

