Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

Recomandăm:

Sfântul Paisie Aghioritul spunea: „Mult mi-aș fi dorit să fi fost în locul măgărușului care L-a dus în spate pe Hristos, la intrarea în Ierusalim. Doar atât mi-aș fi dorit și apoi puteam să mor fericit.”

Traducere:

De ce a avut loc învierea lui Lazăr?

1. Pentru ca Hristos, care este Viața, să lupte și să biruie moartea.

2. Pentru ca Hristos să fie slăvit ca Dumnezeu.

3. Pentru întoarcerea lui Lazăr de la stricăciune la viață.

4. Pentru ca Hristos să elibereze pe om din moarte.

5. Pentru ca să adeverească Hristos că și El va învia.

6. Pentru ca să se arate că Hristos este Viața.

7. Pentru ca Lazăr să fie începutul nașterii din nou, prin Hristos.

8. Pentru ca Hristos, plângând, să arate că este Om adevărat.

9. Ca să se arate puterea lui Hristos.

10. Ca să arate Hristos că El este Dumnezeu al celor vii și al celor adormiți.

11. Ca să ne adeverească Hristos că noi toți vom învia.

12. Ca să arate Hristos că El are două firi: dumnezeiască și omenească.

13. Ca să arate Hristos că El plinește toate, este Desăvârșirea tuturor.

Slavă Lui acum și în veci!

Redacția

Motto: „Ce să-ţi fac ţie, Israele, fiindcă dragostea ta se risipeşte ca norii de dimineaţă, ca roua care se ia de timpuriu?” (Osea 6, 4)

Trăim vremuri tulburi. Cine le-a tulburat? Noi, prin păcatele noastre. Dar ne place să dăm vina pe alții, când de fapt ceea ce ni se întâmplă este consecința firească a nefirescului în care am trăit, adică a realității triste că la Hristos am privit mai mult în icoană și nu L-am căutat în inima noastră.

De aceea ne simțim pustii, pentru că nu suntem vii în Hristos. Am vrea ca să revină totul la normal, adică la starea pe care am avut-o înainte, în care nu ne păsa decât de noi înșine. Acum am ajuns… numai cu noi înșine și nu ne convine… Starea de dinainte era cea în care nu vărsam nicio lacrimă, nu ziceam nicio rugăciune pentru zecile de mii de români – ca să nu mai spun de alți cetățeni ai acestui Pământ mare și frumos, făcut de Dumnezeu, ca loc al testării fiecărui om dacă vrea să trăiască cu El sau preferă a fi virusat de păcat – mai bine zis de românași, scoși ciopârțiți din pântecele mamelor lor criminale, prin avorturi.

În Grecia acum guvernul a dat poruncă – aprobată cu plecăciune până la pământ de pseudo-ierarhia ecumenistă greacă – ca în Săptămâna Pătimirilor Domnului Iisus Hristos nu numai să nu se apropie credincioșii de biserici, dar nici să bată clopotele, nu cumva să creadă cineva că îi cheamă la Hristos. În orașul Patras, acolo unde este păstrat capul Sfântului Apostol Andrei, în urmă cu câteva zile s-au dus câțiva bătrânei dimineața la biserică. Preotul i-a întâmpinat alungându-i și, pentru că ei se mișcau cam greu, a chemat – prin mitropolie – poliția, care a dat celor doritori de Hristos și câteva amenzi înainte de plecare. Desigur, în biserică, nici măcar pentru o rugăciune particulară, nu au putut intra, preotul închizându-le ușa în nas.

Ne este frică de amenzi, cumplit de frică. Cineva a fost oprit și când a aflat că pe nedrept va fi amendat a zis simplu: PENTRU MINE VA PLĂTI HRISTOS!

Frica este dracul. Indiferent de ce fel de frică este vorba. Iar sufletul celui cuprins de frică – ca și de alte păcate – este cerut de satana de la Dumnezeu. Argumentul lui? Uite, acest om, care Tu zici că este făptura Ta, că îl iubești, iată cum renunță la Tine, iată cum tremură în fața pericolelor văzute sau închipuite de mine în mintea lui… deci nu este vrednic a se numi fiul Tău. Dă sufletul lui mie, ca să își primească răsplata: iadul fricii veșnice.

Iată un exemplu al lipsei de frică (poartă un titlu frumos):

Când vrei (ceva cu adevărat), găsești un mod (de a-l realiza):

Mai sus: Georgia, în urmă cu câteva zile…

Dar iată și cum păstorii se leapădă de turma lor:

O mănăstire foarte frumoasă, ctitorită de arhiepiscopul Ieronim al Greciei – cinste lui pentru aceasta, pe vremea când era mitropolit de Thiva (în sudul Greciei). Acum, după operația de by-pass (la propriu) și după ce i-a lăsat baltă pe credincioși la discreția guvernanților atei, el s-a retras la și în liniște, undeva departe, să nu fie infectat de virus (culmea este că s-a izolat undeva mai aproape de cer… poate dă Domnul și se izolează și de ereziile semnate în Creta). Viața faină, de altfel cum și-ar dori și tot românul, nu? Iată:

Este drept că este mai ușor de mângâiat un animal pe cap decât a păstori un suflet…

La noi se aude, de la clovnii ecumeniști, că în Săptămâna Pătimirilor Domnului clericii se vor afla „în izolarea sfântă a rugăciunii.” Cred și eu, numai că vor plânge că sunt buzunarele goale, că i-a îngrădit Dumnezeu pe creștini de ei, ascultătorii de ereziarhi ecumeniști.

Alt clovn, la fel de bărbos, vorbește despre „dracul care scormonește în om dreapta credință”, că s-au trezit oamenii acum că… vor la biserică. Singurul drac în discuție aici este cel al clovnului, care a trădat demult dreapta credință, iar acum îi este frică – de aceea și dă atât din mâini, ca și cum s-ar feri de atacuri în valuri ale unor țânțari nevăzuți, ca să își ascundă frica. De ce îi este lui groază? De întâlnirea de la Judecată cu Adevărul-Hristos. Până atunci hămăie în fața camerelor video, că așa i se cere ca să aibă rating. A ajuns și să spună că Sfânta Lumină vine în ziua de Paști… Chiar așa de incult poate fi cineva, să nu știe că Sfânta Lumină vine în Sâmbăta Mare, pe la ora prânzului? Dar vom vedea cum va fi și în 2020.

Că tot veni vorba, arhiepiscopul Ieronim a spus că nu este nicio diferență între Sfânta Lumină de la Ierusalim și lumina candelei din casă a celor izolați de virus. Vedeți, cât ozon la mănăstirea filmată cu drona… de mai sus?

Dragostea scoate afară frica. Devreme ce simțim frică, una care ne copleșește, ne domină, ne roade, ne usucă, ne omoară înseamnă un singur lucru: NU ÎL IUBIM PE HRISTOS! Mai exact: nu facem parte dintre cei ce au strigat din toată inima: Osana, Fiul lui David! Dar suntem dintre cei care vor striga, de câte ori ne va birui frica, nu numai în Vinerea Mare: Răstignește-L! Răstignește-L!

Pe cine să răstignesc? Așa a întrebat Pilat. Răspunsul a fost comun: Răstignește-L! Răstignește-L! Nu contează cine este, important este să ne scăpăm noi pielea. Care piele? Aia pe care o mai are Lenin în mausoleul din fața Kremlinului și care răspândește așa-numitele radiații negre către cei ce se apropie „la închinare”, omorându-i în scurtă vreme cancerul? (zeci de mii de cazuri au fost)

Expresia „ești piele și os” se poate aplica foarte bine caracterului „orto-hoților” de azi. Unde este inima? Unde este cinstea de a pătimi pentru Hristos, de care vorbeau și pe care se sprijineau și pe care o căutau cu ardoare milioanele de creștini din veacurile de prigoană ale Bisericii?

Așadar, BINE a făcut Hristos că a închis bisericile. Că lipsesc iubitorii de adevăr, care să le deschidă, asemenea odinioară Sfântului Vasile cel Mare, care prin rugăciune a deschis biserica ocupată abuziv de arieni și a redat-o ortodocșilor.

Dacă va mai ține această apostazie de Hristos câteva luni, cu ordonanțe pe post de Evanghelie pentru omul contemporan ne vom putea face – statistic – o idee ce a vrut să spună Hristos când a profețit că atunci când va veni a doua oară în lume va găsi OARE credință pe pământ?

Să fiți sănătoși, că ortodocși este mai greu a fi, trebuie învinsă neapărat frica, iară și iară!

pr. Ciprian Staicu

Cel mai frumos dar pe care l-am primit sunt oamenii pe care Dumnezeu mi i-a adus în cale să-mi fie călăuzitori, alături de părintele duhovnic, modele de implicare, de dăruire și de frumusețe.

Deseori a fost necesar să-mi reamintesc adevărul că suntem făcuți pentru a învăța să parcurgem distanța de la inima noastră la inima celuilalt, chiar dacă ni se pare întunecoasă și uneori spinoasă.

Viața îmi arată că în fiecare lecție nouă se cuprinde ceva despre Dumnezeu. Atunci când străbat un loc întunecat cu felinarul în mână, drumul mi se luminează doar pas cu pas. Deși bezna din jur este apăsătoare, înaintez până ce ajung la țintă. Rostul felinarului a fost atunci îndeplinit, mi-a luminat calea treptat.

În același chip sunt călăuzită și de Dumnezeu, cuvântul Lui îmi slujește drept făclie în calea vieții. Nu întotdeauna văd cum strălucește soarele, fiind în spatele norilor, însă învățând să mă preocup în mod dedicat și asumat de prezent, am șansa să primesc destulă lumină ca ziua de „astăzi” să-mi fie limpede. Apoi, lăsându-L pe Dumnezeu să preia controlul, îl dobândesc și pe „mâine.”

Mă rog să nu pierd printre degete lumina lui Hristos, „făclie picioarelor mele este legea Ta și lumină cărărilor mele” (Psalmul 118). După cum un fus care se oprește, nici lâna nu o mai toarce, așa și dacă nu cerem cu insistența femeii cananeence, nimic nu se adună!

Când nu pot eu, ajută-mă Tu, Doamne, să pot lumina mai departe, prin Lumina primită în dar de la Tine! Amin.

Andreea din București