Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Să ne întărim în credință… În DREAPTA CREDINȚĂ !!!

1. Zis-a Avva: lumea crede că are de ales între viața pe care și-o dorește și poruncile lui Hristos. Ignorând faptul că Viața este numai Hristos… în final ea preferă lașitatea.
Eu îmi trăiesc viața, dar mă înfățișez în fața celorlalți ca și cum aș fi al lui Hristos. Și aceasta este o boală care crește continuu și din ce în ce mai mult în Biserică…

Și păstorii căzuți doresc să le fie acceptată părerea lor, nu Adevărul lui Hristos… Se aude încet un bocet din inimile unor părinți cu rasele sfâșiate, într-o Biserică ce se surpă… (cad din adevăr păstorii ei)….

2. Zis-a Avva: cea mai mare asceză este să te simți bine. Să ai liniște înlăuntrul tău, tihnă în privire, pace a gândurilor. După aceea poți să faci cele mai mari revoluții. Vor avea succes, pentru că nu vor fi rodul urii și al vrăjmășiei, ci potrivire cu ambianța adusă de Cel mai mare revoluționar, Hristos Cel înviat. El a învins moartea printr-o rană în piept, cuie în mâini și a avut drept armă a Lui doar două cuvinte: te iubesc.

3. Zis-a Avva: Dacă vrei să Îi simți prezența lui Dumnezeu, bea un pahar cu apă, un suc, o cafea, un ceai, ceva… și încearcă să simți iubirea pe care El ți-o oferă prin acestea. Învață să Îl asculți și să te sprijini pe El întotdeauna, prin lucrurile Lui, prin creaturile Lui.

Când te trezești, poți să bei o cafea ca să te tonifici. Dar nu uita că Hristos dorește infinit de mult ca să îți dăruiască mintea Lui.

Vezi soarele și te gândești la strălucirea Lui. Miroși o floare și îți închipui care este mireasma Lui. Respiră adânc și înțelege că viața Lui circulă înlăuntrul tău și îți oxigenează corpul, îl umple de viață.

Apoi te vei împărtăși cu Sfântul Lui Trup și Sânge și trupul tău va fi cuprins cu totul de iubirea Lui cea dumnezeiască, ți se va liniști sufletul.

Așa să ne ajute Bunul Dumnezeu!

 

traducere din neogreacă de

pr. Ciprian Staicu

Cu toată dragostea pentru România

Am avut și eu 6 ani de peregrinări (2004-2010). Puteam rămâne în Grecia, puteam să mă mut la San Francisco. Însă am venit din nou acasă, chiar dacă aici m-a așteptat … crucea. Însă, cu binecuvântarea părintelui Justin Pârvu le-om duce pe toate. Să luptăm pentru țara aceasta, lăcaș al sfinților.
Cu toată dragostea pentru toți românii, din țară și din afara ei, pr. Ciprian.

Reacții în lanț la comunicatul Kinotitei despre adunarea din Creta…

Nu există nici un motiv de îngrijorare…
de dr. Fotios Mihail
01 iulie 2017

 

Doctore, spune cu o neliniște vădită mama cea vigilentă, pe copilul meu îl doare continuu stomacul de ieri seară.
Nu vă temeți, răspunde doctorul cu siguranță. Totul va fi bine. Știți că eu sunt profesor universitar. Sunt cel mai mare doctor din întreaga lume, sunt infailibil. Diagnosticele mele nu pot fi puse la îndoială de nimeni. Liniștește-te. Nu există nici un motiv de îngrijorare.
După câteva ore se întoarce mama, însoțită de fiul ei de 12 ani. Doctore, acum copilul a și vomitat. Durerea de stomac nu încetează. Ce problemă are copilul meu?
Doctorul infailibil îl privește pe copil cu aroganță, ca și cum ar sta pe un tron, și răspunde: nu vă neliniștiți. este vorba doar despre o gasto-enterocolită. Cu puțin pilaf, cu puțină fidea și cu o pernă caldă pusă pe stomac totul va fi în regulă. Nu există nici un motiv de îngrijorare.
În după-amiaza aceleiași zile iat-o venind din nou pe mamă cu copilul ei la cabinetul cel mare. Doctore, copilașul meu a făcut și febră. Durerea de stomac s-a acutizat, are continuu senzația de greață, vomită des și nu se simte deloc bine. Spune că i-a amorțit și talpa piciorului drept. Se pare că lucrurile nu stau așa cum ni le-ați descris. Este evident că fiul meu se află în pericol.
Doctorul își iese atunci din fire. Unde s-a mai văzut om care să pună la îndoială diagnosticul pus de el și îndrumările lui terapeutice?
Deci, pentru confirmarea opiniei lui infailibile, el hotărăște să convoace un consiliu al medicilor. Sunt chemați și se adună cei mai cunoscuți doctori din oraș, cei mai vestiți și mai mari specialiști. Ei îl consultă cu multă atenție pe copil. Nu le este greu să pună diagnosticul. Nu le lipsește nici mintea, nici pregătirea științifică.
Ei spun într-un singur glas: situația este foarte gravă. Copilul suferă de peritonită acută din cauza unei apendicite netratate. Dacă nu este operat imediat este în primejdie să își piardă viața. Fără operație nu va rezista. Va trebui neapărat să îi informăm pe părinții lui, spun aceștia.
Însă ce să le spună părinților? Cum îl vor desconsidera pe primul și infailibilul doctor? Cum să pună ei la îndoială diagnosticul lui și tratamentul pe care l-a recomandat? Nu le este așa ușor să se descurce cu el. Poate, ca profesor universitar infailibil, să îi cheme în comisia disciplinară, sub acuzația de pregătire științifică insuficientă, să le ia și autorizațiile de exercitare a profesiei medicale. De așa ceva au ei timp acum?
I-a cuprins o transpirație rece. În față e prăpastia, în spate este torentul de apă. Deci, ce să facă? Să îl arate pe profesorul cel mare și infailibil ca fiind un mincinos sau să fie de acord cu el în toate? Cu alte cuvinte, să îl opereze și să îl salveze pe micuțul bolnav sau să îl trimită pe lumea cealaltă cu diagnosticul fals al unei așa-zise simple gastro-eterocolite, desigur punându-și și semnătura lor pe acest diagnostic fals?
Părinții micuțului bolnav muribund așteaptă cu nerăbdare hotărârea lor. Au ajuns la spital și prietenii familiei. Unii dintre ei chiar își ridică mâinile cu mânie și cu indignare, arătând spre doctorul infailibil și spre colaboratorii lui lași și nehotărâți.
După puțină vreme se ia o hotărâre. Ea este înmânată în scris părinților copilului:
Dragi părinți ai micuțului Gheorghiță, noi, cei mai mari doctori din acest oraș, vă confirmăm cu toată răspunderea că totul va fi bine. Nu există nici un motiv de îngrijorare. Pe toți cei care vă spun că fiul dvs este în pericol, să nu îi credeți. Aceștia vă spun minciuni.
Cine v-a pus și v-a dat voi să fiți judecători ai diagnosticelor și ai tratamentului date de arhicunoscutul nostru profesor universitar? Cine v-a dat vouă dreptul să vă îndoiți de studiile lui îndelungate, de diplomele și de premiile pe care el le-a primit de la cele mai mari facultăți de medicină din Europa și din America?
Diagnosticele domnului profesor rămân întotdeauna stâlp și temelie a științei medicale. Dacă noi ca și oameni ne abatem de la înțelepciunea noastră medicală, atunci înțelepciunea, autoritatea și infailibilitatea profesorului nostru ne readuc pe drumul cel bun. De aceea, orice motiv de teamă este de prisos, ca o dovadă a lipsei de credință față de persoana celui mai mare profesor, mai ales că ne aflăm în cabinetul lui particular.
Să fiți liniștiți în legătură cu sănătatea copilului dvs. Nu există nici un motiv de îngrijorare, devreme ce se află cu noi primul dintre profesori, cel infailibil.

Părinții au citit hotărârea și și-au plecat capetele cu durere și cu deznădejde. Au citit-o și prietenii lor, care au alergat din dragoste și din spirit de compătimire pentru micuțul bolnav. Inimile lor s-au umplut de amărăciune și de durere.

Însă părinții și prietenii nu rămân doar în durere și în disperare. Nervii sufletului lor se întind până la limită. Ei nu sunt nici ignoranți, nici lipsiți de minte și nici neinformați.

 

Sursa – https://katanixis.blogspot.ro/2017/07/blog-post_86.html

 

traducere din limba greacă de
pr. Ciprian Staicu

Stareților aghioriți le răspunde Sfântul Athanasie din Paros

Ce ar spune astăzi Sfântul Athanasie din Paros
de arhimandrit Meletios Apostolos Vadrahanis

Sfântul Athanasie din Paros (1721-1813), care a fost recunoscut în mod oficial ca sfânt de către Biserică în anul 1994, a fost împreună cu Makarios Notaras, episcopul Corintului și cu Sfântul Nicodim Aghioritul, cele mai de seamă personalități teologice ale secolului al XVIII-lea și au continuat lucrarea Sfântului Grigorie Palama (din secolul al XIV-lea). Dușmanii lor i-au numit în mod ironic colivazi. Însă de către cercetători distinși, chiar și străini (L. Petit, Le Guillu, Amfilohie Radovici) ei au fost considerați creatorii renașterii isihaste și filocalice din secolul al XVIII-lea (vezi protopresbiter Theodoros Zisis, Operele colivazilor, Tesalonic, 2004, p. 69).

Printre altele, Sfântul Athanasie din Paros a publicat cuvintele arhiepiscopului Macarios Hrisokefalos al Filadelfiei, cărora le-a făcut un cuvânt înainte (ca anonim) și a adăugat la ele și un cuvânt propriu, despre Sfântul Grigorie Palama, care a fost rostit în Tesalonic în Duminica a doua a Postului Mare din anul 1759 sau din 1768 (nu se știe exact, vezi Macarios Hrisokefalos, Cuvinte panegirice, 14, Editura Rigopoulos, Tesalonic, 1989, introducere de arhimandrit Irineu Delidimos). Prin acest cuvânt, care este cuprins între paginile 550-563, el îl laudă pe Sfântul Grigorie Palama, îi lovește ca un trăznet pe papistași și îi acuză și plânge pe ortodocșii filo-uniați (= ecumeniștii de astăzi). Vom prezenta aici numai pagina 560, unde vorbește despre filo-unioniști.

”Ah, frați creștini, acolo am ajuns să nu mai facem diferență între grâu și neghină, între oi și lupi, între lumină și întuneric, între Hristos și Veliar? Ce legătură are lumina cu întunericul, ce înțelegere poate exista între credincioși și eretici, ce legături pot fi între ei? Cât de bună este această stimă pe care o au unii față de vrăjmașii adevărului și ai sfinților noștri?

Unde este acel foc pe care a venit Hristos să îl aducă pe pământ? S-a stins, a dispărut dintr-o dată; unde este acea sabie a lui Hristos, care desparte și pe cei de același sânge și îi îndepărtează pe cei înrudiți între ei și frate se desparte de frate pentru credință? A lipsit, a dispărut cu totul din cuvântul nostru; așadar, pentru aceasta sunt la Roma și răsăritenii, pentru aceasta ei duc tratative cu papistașii, de aceea francii (adică papistașii) devin nași de botez ai bizantinilor; de aceea preoții răsăriteni (ortodocși) nu numai că îi cunună și îi înmormântează pe latini, dar și pe lutherani și calvini.
De aceea se întâmplă atâtea și atâtea altele foarte cunoscute și vrednice de condamnat pentru că nu avem râvnă (zel) pentru credință; iar ei ne blesteamă și noi îi binecuvântăm; ei (papistașii și ceilalți eretici – n.trad.) fără încetare aleargă încolo și încoace și fac planuri, distrug, îi atrag pe frații noștri spre pierzare; iar nouă nu ni se vă permisiunea nici să informăm oile cele cuvântătoare, să le păzim de lupii aceștia ucigători de suflet, ci suntem acuzați ca fiind niște elemente turbulente; ei, ca să nu spun multe, ne numesc suflete pierdute, animae persae, în vreme ce noi, cu harul lui Dumnezeu, stăm neclintiți pe fundamentul mărturisirii apostolice și moștenite de la Sfinții Părinți; iar noi, ca niște nesimțitori ai atâtor lovituri din partea lor, îi considerăm frați; se poate întreba cineva: cum de ei se comportă și gândesc așa despre noi și cum de ne numesc astfel?

Să li se povestească, cine cunoaște, despre fratele nostru creștin (adică ortodox – n.trad.) care a studiat medicina într-un oraș al Italiei, numit Vononia, frate care, pentru că nu a vrut înainte de moarte să se spovedească și să se fie împărtășit de către papistași, l-au aruncat peste zidurile cetății, în locul unde se aruncă stârvurile de animale și l-au mâncat câinii.”

Noi nu vom adăuga nimic la cele de mai sus. Doar ne întrebăm ce ar spune Sfântul Athanasie dacă ar trăi astăzi?

 

Sursa – https://katanixis.blogspot.ro/2017/07/blog-post_29.html

 

traducere din limba greacă de
pr. Ciprian Staicu

Cu durere, dar cu responsabilitate față de părintele Macarie Banu

Răspuns la studiul ieromonahului Macarie Banu, intitulat
Trezvie și iubire în mărturisirea dreptei credințe

Câteva remarci generale la început:
– studiul părintelui Macarie, publicat pe site-ul psaltirea.ro, începe cu cuvinte mari și frumoase: trezvie, iubire, mărturisire de credință, busolă, statornic, dreapta credință, uniți etc.
– din punct de vedere al tehnoredactării, lucrarea este absolut de excepție. Este în format pdf, dar este codat și nu poți nici măcar să copiezi o parte din text, poate îți place un citat, ci trebuie să iei totul la pachet. Acest lucru nu cred că este întâmplător.
– atrage și încântă privirea prin format, alcătuire, culoare, analiză.

Analiza textului

Pagina 2:
– un citat foarte lung din opera mitropolitului Ierothei Vlahos, elocvent și ortodox.

Pagina 3:
– paragraful 1: ”lupta se duce împotriva panereziei ecumenismului și trebuie purtată cu multă înțelepciune și sfătuire.”
Răspuns: luni de zile (iulie 2016 – februarie 2017) ne-am adunat în sinaxă cu părintele Macarie, la început doar câțiva, apoi s-a ajuns la zeci de părinți români, am încercat să ne sfătuim, să avem o atitudine comună, însă de fapt el se folosea de ceilalți părinți – pe unii acuzându-i în ascuns, cu alții aliindu-se, pentru a face un singur lucru: a-și crea propria biserică de catacombe, în care Împărtășania se dă la pachet și spovedania se face prin … bipuri. La început nu ne-am dat seama, însă cu timpul totul iese la iveală. Deci la capitolul sfătuire – părintele Macarie o face doar cu sine însuși.

– Tot în paragraful 1: acuză pe alții de tendințe schismatice, de fapt pe cei cu care a fost în sinaxă luni de zile, dar care nu au vrut să accepte deraierile lui anti-ortodoxe.

– în ultimul paragraf: pomenirea episcopului care propovăduiește erezia (nefiind caterisit de un sinod) nu te poate transpune automat în starea de eretic.
Răspuns: pomenirea episcopului cu cuget eretic te face părtaș la credința lui, deci ești în stare de erezie, adică de hulire a lui Dumnezeu. Un viitor sinod doar pecetluiește și aplică o condamnare care vine în urma lipsei de pocăință până la acel sinod, însă nu sinodul certifică existența ereziei, ci cugetul eretic se mărturisește pe sine, prin cuvintele și faptele săvârșite de persoana în cauză.

Pagina 4:
Răspuns: noi, cei schsimatici, în viziunea părintelui Macarie, am avut mereu o atitudine deschisă față de ceilalți preoți, câștigând din ce în ce mai mulți la dreapta mărturisire. Deci nu am întrerupt comuniunea cu ei, așa cum acuză autorul studiului în paragraful 1. Însă am oprit comuniunea cu părintele Macarie Banu pentru blasfemierea Sfintelor Taine ale: Preoției, Spovedaniei și Împărtășaniei (a se vedea studiul din anexa 1).

– Răspuns la paragraful 2: nu există canon opțional, toate sunt obligatorii. Acesta este cugetul patristic și canonic. Oricine gândește ortodox ia atitudine când credința lui este terfelită printr-o erezie. Obligativitatea vine din conștiința trează și din iubirea adevărată spre întoarcerea ereticului la adevăr (apropo de titlul studiului pr. Macarie).

– tot în paragraful 2: preotul… care nu are echilibrul sufletesc necesar, mai bine este să stea pe loc…
Răspuns: ca un fost practicant de arte marțiale, pr. Macarie insistă pe echilibru, cu toate ocaziile. Nu înțeleg ce înseamnă a sta pe loc în acest caz, decât că ar propune ideea: fraților, numai unii ca mine (adică părintele Macarie) știu ce fac și sunt echilibrați, deci faceți ca mine, că eu ȘTIU. Aș răspunde cu cuvintele: smerește-te, părinte Macarie, practicile folosite de sfinția ta pe linie liturgică și duhovnicească sunt inadmisibile din punct de vedere ortodox.

Răspuns: citatul din opera Sfântului Athanasie nu este prezentat clar, spre a putea fi verificat. În plus, părintele Macarie nu poate el însuși verifica cele citate, lipsindu-i cunoștințele necesare pentru citirea operelor patristice în original, spre o analiză critică a unei eventuale traduceri deficitare în română. Aceasta nu înseamnă că Sfântul Athanasie cel Mare nu a scris cele menționate, însă studiul teologic presupune niște reguli obligatorii în cercetare.

Pagina 5:
Răspuns: se citează din cartea părintelui Epifanie. Aici este o problemă: în original grec nu apare în titlul ei cuvântul stilism, ci zelotism. Traducând în limba română această carte, pr. Ștefan Nuțescu în mod voit a schimbat termenii, pentru a da impresia că toți zeloții sunt de fapt niște schismatici, ori deja schismatici, ori în devenire. Ceea ce este profund fals: toți sfinții au fost zeloți, adică au avut râvnă, zel pentru dreapta credință. Acuzația de zelotism, în contextul patristic, de 2.000 de ani, este una falsă, căci fără zeloții credinței nu existau nici martiri, nici Sinoade, nici Sfinți Părinți.

– primul paragraf: Răspuns: ca peste tot în lucrare, se fac acuzații la general, fără a se spune unde, cine, cum, cu un singur scop: să acrediteze ideea că SINGURUL care știe adevărul și cum se duce lupta este echilibratul părinte Macarie. Cu har sau fără har, cu Taine și fără Taine etc, important este să transpară ideea că părintele Macarie știe și ceilalți se înșală. Exact aici se află miezul problemei, căci o asemenea gândire este EXACT ESENȚA SCHISMEI. Părintele Macarie este un schismatic, care vrea să transforme sensul duhovniciei, al spovedaniei și al împărtășirii. Nu se află în unire cu nimeni decât cu propriul său cuget, pe care vrea să îl impună prin vaccinări teologice ca și acest studiu.

Apare și durerea părintelui Macarie, că alături de părintele Eftimie Mitra, a fost exclus din Sinaxa Națională. Motivul a fost lipsa lor de sinceritate, nu lipsa sau nerecunoașterea luptei lor împotriva ecumenismului, lucru pe care îl fac declarativ, însă nu au suferit NIMIC pentru Hristos, ca din fapte (roade) să se vadă dacă este vorba de un copac bun sau nu.

Răspuns: paragraful cu biserici paralele seamănă cu știrile din media: aruncă în față un pericol iminent, uitând că în România părinții din Sinaxa Națională (din care majoritatea au fost prezenți la Botoșani) nu s-au lipit de nici un episcop, nu au făcut biserici paralele, dar nici nu își bat joc de Hristos, dându-L la cutie mirenilor acasă!

Răspuns la ultimul paragraf: se vede că părintele Macarie nu a citit istoria Bisericii, căci după Sinodul de la Ferrara-Florența și întoarcerea episcopilor apostați la Bizanț poporul nu a mai mers deloc la slujbele lor, unindu-se în jurul Sfântului Marcu Eugenicul. Exact așa se crește conștiința poporului, se dobândește trezvia autentică – ceea ce îndeamnă teoretic părintele Macarie, dar nu o face – prin întreruperea comuniunii cu ereticii, nădăjduind în întoarcerea lor. Părintele Macarie nu menționează nimic despre mesajele pe care le-a trimis la mulți să nu meargă la Sinaxa de la Tesalonic, nici la cea de la Botoșani, că acolo se adună schismaticii. Au avut loc ambele Sinaxe, unde a văzut cineva ceva neortodox în discursul abordat acolo? Doar în mintea lipsită de trezvie a părintelui Macarie TOȚI CEILALȚI GREȘESC. De fapt vorbim de un om suferind de patima trufiei, care nu acceptă nici sfătuirea, nici sinaxa, nici colaborarea, ci VREA SĂ FACĂ TOȚI CUM SPUNE EL ! (ca un maestru de arte marțiale…)

Pagina 6:
– paragraful 1: părintele Macarie Banu se întreabă cum ar sfinți Dumnezeu Tainele, dacă se împărtășesc spre osândă oamenii cu ele?
Răspuns: Hristos face ceea ce a promis la Cina cea de Taină (vezi Luca 22, 19) și la Înălțarea la cer (Matei 28, 19). Că unii dintre clerici și credincioși au duh de iude, că sunt căzuți în erezie nu este răspunderea Domnului, ci este urmarea firească a darului libertății primit de fiecare. Tainele se sfințesc, dar noi nu ne sfințim dacă avem cuget eretic. Iar din practica la cutiuță, ucenici ai părintelui Macarie au început să se și demonizeze împărtășindu-se după cum le-a spus el, rupând cu scobitoarea Împărtășania și consumându-o așa etc. Unii au ieșit din hățișul acesta blasfemiator, dar părintele Macarie are grijă să își țină oamenii sub control, prin mesajele nenumărate prin care spălarea pe creier este menținută sub control. Ferească Dumnezeu!

– de la paragraful 2 – după ce în patru pagini și-a spus tot of-ul, părintele Macarie începe să spună lucruri bune, despre păcatul celor care nu iau atitudine, despre cei care spun că în Creta nu s-a întâmplat nimic etc. Asta ar fi mierea de după fiere. Din păcate, nu poți selecta textul, părți din el, doamna Corina și doamna Ana (ucenicele și colaboratoarele părintelui Macarie) au avut probabil grijă ca oricine citește, să primească totul la pachet. Cinste lor pentru profesionalismul editorial, dar și compătimire pentru că au un duhovnic înșelat. Cu doriri de mântuire, desigur.

Pagina 7:
– paragraful 1: despre datoria celor caterisiți pe nedrept…
Răspuns: deontologic, ca unul care slujește într-o casă (chiar dacă are forma de biserică, lăcașul de la Schitul Oituz nu a fost sfințit de nimeni, deci părintele Macarie îi scoate pe oameni din biserică și îi aduce în casa de la Oituz – exact lucru de care îi acuză pe cei caterisiți), nu are dreptul să dea sfaturi, ca unul care nu a suferit încă pentru Hristos, dar și-a bătut joc de Tainele Lui.

Răspuns la paragraful 2: ideea pusă pe tapet că ceilalți duc lupta în afara Bisericii este de-a dreptul jignitoare. Însă are un mare avantaj: îi asigură părintelui Macarie Banu bunăvoința ierarhului apostat Ioachim Băcăuanul, ca să nu îl judece, ci să îl lase să continue, că e băiat bun.

– ultimul paragraf îndeamnă la să înmulțească iubirea dintre noi.
Răspuns: faptul că analiza mea de mai sus poate părea tăioasă nu arată vreo lipsă de iubire, ci ea provine din nevoia de a demasca amestecul voit de minciună, insinuare, manipulare și nițel adevăr pe care îl folosește părintele Macarie în studiul lui. (în aceste 7 pagini nu vedem la subsol absolut nici o referință clară la vreun citat din Sfinții Părinți).

De la pagina 8 urmează partea desenată – a cărei analiză va urma – în stilul specific părintelui Macarie, doar că acum nu mai desenează pe șervețele de hârtie, cum ne obișnuise la sinaxe, ci are profesioniști care desenează corăbioare, scheme, săgeți, punctulețe, omuleți, turnul din Pisa, sensuri giratorii, anatomie umană, cu tot cu intestine, copaci, munți, natură, curcubeie, floricele, pentagrame, capete de draci, pahare de vin și de bere, purcei, șerpi etc etc.

Cu siguranță sunt și lucruri bune și adevărate în această parte a doua. Singurul lucru pe care îl cer părinții ortodocși de la schismaticul părinte Macarie este să înceteze cu blasfemierea Sfintei Împărtășanii, cu spoveditul prin bipuri etc și să fie următor Sfinților Părinți.

Nădăjduim cu toții, cu multă iubire, luminată de adevăr și de supunerea față de Sfinții Părinți, că o va face. Altminteri, oricâte corăbioare va desena, NU VA FI ÎN CORABIA MÂNTUIRII !

 

pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu

 

Siberia a fost invadată… de milioane de fluturi. MINUNAT !

”Fluturi albi cu dungi negre ocupă mari părți din răsăritul Rusiei. Specia Aporia invadează regiunea și provoacă mari impresii, lumea fotografiindu-se în mijlocul lor și bucurându-se de prezența lor. Imaginile îi înfățișează pe vizitatorii regiunii cum se plimbă printre mulțimi de fluturi și peisajul este minunat.

Vladimir Romanenko, președintele Secției de Zoologie a nevertebratelor la Universitatea de stat din Tomsk a declarat că s-a remarcat o creștere imensă a numărului fluturilor față de anul trecut. Priveliștea miilor de fluturi a atras fără îndoială atenția în rândul locuitorilor autohtoni și a turiștilor, care vin în abundență aici să se bucure de priveliște.”

 

 

 

 

 

Sursa: http://trelogiannis.blogspot.ro/2017/06/blog-post_806.html

 

traducere din greacă de

pr. Ciprian Staicu