Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

Cineva, de undeva, cândva s-a dus în vizită în Sfântul Munte Athos. În vizită, nu în pelerinaj! Și-a făcut planul să stea în Athos șase zile, însă de îndată ce a cunoscut îndeaproape viața monahală a părinților aghioriți și-a schimbat hotărârea și de abia aștepta momentul în care se va întoarce în civilizație, cum o numea el și o trâmbița cu multă îndrăzneală.

A ajuns la Mănăstirea Stavronichita, care era și ultima oprire a drumeției lui care inițial fusese programată să dureze șase zile, iar în final a ajuns să fie doar de trei zile. Desigur, îi lua în batjocură pe cei din grupul lui pentru că, așa cum spunea el, aceștia vedeau lucrurile în mod diferit, nu ca el, care număra orele până când va ieși din nou în lume și va scăpa în sfârșit (de Athos).

La intrarea în mănăstire, un monah i-a întâmpinat pe oaspeți cu rahat și cu uzo (un fel de țuică – n.trad.), le-a arătat vizitatorilor-pelerini camerele lor și i-a informat care este programul slujbelor.

Era ora 12 p.m. și la ora 16 începea Vecernia. Prietenul nostru fusese prezent cu o zi înainte la o priveghere de noapte care a durat 12 ore. Așadar, de îndată a adormit și singurul lucru pe care l-a auzit apoi a fost toaca, fix la ora 16, care anunța și îi chema pe pelerinii aflați în mănăstire la Vecernie.

S-a trezit și literalmente împins din spate a ajuns în biserica centrală a mănăstirii, unde vrând nevrând a participat trupește la Vecernie. Și spun trupește pentru că singurul lucru la care se gândea era când va scăpa odată, ca să își continue treaba lui pe care i-o întrerupsese sunetul (nedorit de el) de toacă, așa își spunea el în sine, numind acel sunet chiar blestemat.

În fine, s-a terminat Vecernia, însă oamenii nu au plecat, căci așteptau să fie așezate spre închinare Sfintele Moaște ale Sfinților care erau păstrate în Mănăstire,

Odată cu mulțimea de oameni s-a dus și el. Așa cum își spunea în sine, își găsise măsura potrivită, în sensul că se obișnuise cu aceasta, căci și în celelalte mănăstiri unde a fost în zilele precedente nu a făcut altceva decât să sărute oase de morți, care nu aveau nici viață în ele, nici căldură, nici nu izvorau mir, în pofida a ceea ce spuneau părinții aghioriți.

Deci s-a închinat și se pregătea să plece, cu toate că restul lumii a rămas în biserică, moment în care preotul care se găsea acolo a spus cu voce puternică, atât cât a putut el de tare:

– Fiilor, vă rog, vă rog în numele Preadulcelui nostru Iisus, spuneți-mi care dintre voi nu a simțit mireasma dumnezeiască pe care o răspândesc Sfintele Moaște?

El s-a oprit uimit la ușă, căci acest lucru nu îl mai auzise la nicio altă mănăstire. De îndată s-a dus la preot și cu un aer provocator i-a spus: Eu.

Atunci s-au mai ivit dintr-odată vreo zece inși care au spus același lucru.

Venerabilul preot s-a dus atunci în fața Sfintelor Moaște și a început să cânte troparul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Fața lui galbenă din pricina chimioterapiei (pe care o făcuse, fiind bolnav de cancer – n.trad.) a început să strălucească atât de mult încât în final nu mai puteai să privești spre ea.

Acest bărbat (necredincios) s-a înfricoșat de ceea ce a văzut și atunci și-a dat seama că în aceeași clipă (în care preotul a început să cânte și i s-a luminat chipul – n.trad.) Sfintele Moaște au început să răspândească o mireasmă atât de puternică și de dulce încât nu te mai săturai să o inspiri. După puțin timp chipul preotului a încetat să mai strălucească, însă mireasma dumnezeiască provenită de la Sfintele Moaște era atât de puternică încât s-a revărsat și în afara bisericii, s-a răspândit în întreaga mănăstire și i-a urmat pe pelerini chiar și la trapeză (sala de mese) și în camerele lor.

Toți care se îndoiseră de sfințenia Moaștelor acum plângeau ca niște prunci și spuneau că din pricina păcatelor lor nu au putut să simtă mireasma la început. În noaptea aceea niciunul dintre ei nu a putut să doarmă. A doua zi pelerinii au pornit spre Mănăstirea Iviron. Mireasma i-a urmat până la jumătatea drumului spre Iviron…

Sursa – http://trelogiannis.blogspot.com/2019/03/blog-post_194.html

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

Multe sunt întrebările care se pot pune:

Nașul cum se va numi? Părintele 3? Iar cuscrul? Dar cuscra?

Apoi, dacă deja nu mai este obligatoriu ca părinții să fie câte unul din fiecare gen, atunci de ce să fie numai doi părinți? Care regulă morală impune aceasta. Niciuna. Să se poată să fie și părinte-triolet, careu de părinți (4) și de ce nu și părinți-cvintă…?

Dincolo de caracterul ridicol al subiectului (care mai devreme sau mai târziu, datorită lipsei coloanei vertebrale a „corectitudinii politice”, așa cum este aceasta pusă în aplicare în mod exagerat, vom ajunge și acolo)… nu trebuie să omitem faptul că acest caracter ridicol nu ferește de periculozitatea urmării unei căi a Noi Ordini Mondiale.

Nici măcar George Orwell, în romanele lui (1984 și Ferma animalelor) nu a putut să își închipuie dimensiunea reală a realității sumbre care se creează sub pretextul drepturilor omului și al egalității aparente și al dreptului la alegere.

Pentru că în epoca băncilor, a marilor firme, a elitei economice și politice nimic nu se petrece întâmplător și desigur nimic spre binele omului în general.

Toate au un anumit sens și scop. Desigur acesta este întotdeauna împotriva cetățenilor și a popoarelor.

Însă totul este ascuns, tăinuit, plănuit în taină. Așa cum este și absurditatea și atentatul la normalitate pe care îl reprezintă încercarea preliminară de a înlocui termenii de tată și mamă cu părintele 1 și părintele 2.

Când sunt șterse din dicționarul oficial al unei națiuni cuvinte și sensuri care vorbesc despre psihic, despre morală, care susțin tradiții, valori și popoare… care în ansamblul lor îl cheamă pe om în lumea sentimentelor (o lume atât de periculoasă pentru New Age, care își dorește oameni-roboți, oameni-sclavi în slujirea producerii de bani pentru elită…) atunci momentul în care vor fi șterse numele de botez și cele de familie sau orice altceva care definește unicitatea și personalitatea individului nu este foarte departe.

Se va găsi un prilej, un pretext prin intermediu acestei zăpăceli a „corectitudinii politice” pe care sistemul nostru politic a lansat-o chipurile ca să ne apere de ceea ce este rău.

Probabil că nu este departe vremea când nu va trebui să fii un condamnat (pușcăriaș) ca să fii definit printr-un număr… Vei fi un cod de bare uman pecetluit pe braț, vei fi un produs sau o marfă umană.

Deja CNP-ul, numărul de asigurări sociale, codurile fiscale folosite în toate țările constituie o probă generală în acest sens.

Puterea pe care popoarele au cedat-o „reprezentanților” lor a fost cedată de aceștia în schimbul unor foloase materiale consistente din partea sistemului, care este o mafie economică a unui număr foarte mic de oameni, o bandă de bancheri și de bogătași care dobândesc avantaje prin legile făcute de ei și care se află la discreția lor.

Această mafie se extinde și crește sub pretextul unor „corectitudini politice”, folosindu-se de marionete precum Macron (se referă la actualul președinte al Franței – n.trad.), de tipul „guvernării de stânga”, al „antifasciștilor” și al „antirasiștilor” (cum se recomandă ei în fața lumii – n.trad.).

Atenție! Nimic nu este întâmplător, nimic nu este de luat în râs, ci toate sunt periculoase.

Popoarele trebuie de urgență să retragă atribuirea puterii „reprezentanților” lor care i-au trădat și îi trădează pentru folosul lor mafiot.

Timpul se scurge. Sistemul este opresiv, nestăvilit, fără ezitări și fără bariere morale.

Exact astfel trebuie să devină și popoarele împotriva lui!… (doar păstrând barierele morale)

Sursa – http://trelogiannis.blogspot.com/2019/03/2.html

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

1. Spre „prietenia” întru slujirea satanei:

 

Liderii tuturor religiilor mondiale fac apel înaintea umanității să ne împrietenim. S-au păstrat titlurile respective fiecărei religii (aceasta nu înseamnă că ele au însă vreo valoare pentru noi, ortodocșii – n.red.).

MAKE FRIENDS – SĂ NE FACEM PRIETENI

PATRIARHUL ECUMENIC Bartolomeu: „Suntem chemați, cum ne place să spunem, să ne uităm în ochii celorlalți, pentru a vedea mai profund și pentru a recunoaște frumusețea lui Dumnezeu în fiecare om.”

AYATOLLAH SHIIT ISLAMIC Sayyid Fadhel Al-Milani: „Sfatul nostru este să ne facem prieteni cu credincioșii tuturor religiilor.”

PAPA ROMEI Francisc: „Este foarte important, pentru că viața mea religioasă a devenit mai bogată cu interpretarea lui (a prietenului), mult mai bogată. Și presupun că și pentru el s-a întâmplat la fel.”

RABINUL Avram Skorka: „S-a considerat că menirea noastră religioasă a fost să ne regăsim unul pe altul în viață.”

GURU SIKH Sahib Mohinder Singh: „Indiferent pe ce parte a muntelui escaladezi, ar trebui să ne ajutăm reciproc, astfel să putem ajunge cu toții în același loc. Așadar există o nevoie de a face prieteni.”

MARELE MUFTIU SUNNIT ISLAMIC Shawki Allam: „Nu va concentrați pe a găsi diferențe între grupările religioase.”

Dalai Lama: „Contact personal, prietenie personală, atunci putem face un schimb mai profund de experiențe.”

ONORIFICUL SWAMI HINDUS Ravi Shankar: „Cinstește celelalte religii precum o cinstești pe a ta.”

AYATOLLAH SHIIT ISLAMIC Hassan Al-Qazwini: „Trebuie să ne adunăm și să ne cunoaștem, doar pentru a descoperi și explora acele puncte comune.”

ARHIEPISCOP EVANGHELIC Antje Jackelen: „Aceasta deschide un proces în care prejudecățile dispar, în care noi perspective se ivesc și în care se naște practic speranța.”

ARHIEPISCOP ANGLICAN Justin Welby: „Nu este complicat. Eu aș spune tuturor: începeți prin a împărtăși ceea ce cu toții avem și anume plăcerea conversației.”

SEF RABIN Jonathan Sacks: „Unul dintre cele mai minunate lucruri legate de petrecerea timpului cu oameni care îți sunt complet diferiți este că descoperi cât de multe aveți în comun: aceleași frici, aceleași speranțe, aceleași preocupări.”

BUDISTUL Khandro Ripoche: „Cred că o voi spune simplu: este probabil timpul să vorbim mai puțin și să ascultăm mai mult.”

GURU HINDUS Amritanandamayi: „Fie ca prietenia universală să devină o realitate.”

 

Notă: ați auzit pomenit cuvântul „Hristos”? Nu. Este clar?

Aceștia toți au hristofobie (n.red.).

 

2. Planul Vaticanului și al acoliților lui spre o „religie mondială”:

PAPA ROMEI Francisc: „Majoritatea locuitorilor acestei planete se declară ca fiind credincioși. Aceasta ar trebui să conducă la un dialog între religii. Ar trebui să nu ne oprim a ne ruga pentru aceasta și pentru a colabora cu cei cu gândiri diferite.”

LAMA Rinchen Kandro: „Eu am nădejde în Buddha.”

RABBIN Daniel Goldman: „Eu cred în dumnezeu.”

PREOT CATOLIC Guillermo Marco: „Eu cred în Iisus Hristos.”

LIDER ISLAMIC Omar Abboud: „Eu cred în dumnezeu, Allah.”

PAPA ROMEI Francisc: „Mulți cred diferit, simt diferit, îl caută și îl întâlnesc pe Dumnezeu în moduri diferite. În această mulțime, în atâtea religii există o singură certitudine, pentru toți: noi toți suntem copiii lui Dumnezeu.”

LAMA Rinchen Kandro: „Eu cred în iubire.”

RABBIN Daniel Goldman: „Eu cred în iubire.”

LIDER ISLAMIC Omar Abboud: „Eu cred în iubire.”

PREOT CATOLIC Guillermo Marco: „Eu cred în iubire.”

PAPA ROMEI Francisc: „Sper că veți răspândi cererea mea de împreună-rugăciune pentru luna aceasta, aceea ca dialogul sincer dintre bărbați și femei de religii diferite pot produce fructele păcii și ale dreptății. Am nădejde în rugăciunile voastre.”

transcript și traducere realizate de

Marcel Dologa

Răspunsul nostru la cererea șerpească a papei:

Nu! Nu! Nu!

Anathema!

Redacția