Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

„Dacă întreaga lume merge într-o anumită direcție și Hristos merge în alta, eu voi merge în urma lui Hristos.” (Fiodor Dostoievsky)

articol de Sofia Drekos

Fiodor Mihailovici Dostoievky (11 noiembrie 1821 – 9 februarie 1881) a fost un scriitor rus, o figură proeminentă a literaturii universale.

„Inima Evangheliei este această pildă a fiului risipitor. Cea mai iubită istorisire morală pentru mine este cea a lui Dostoievsky exilat. Pe drumul său spre locul de exil o bătrână ortodoxă credincioasă i-a dăruit Noul Testament ca mângâiere. Dostoievsky era ateu, așa că rupea paginile cărții ca să folosească hârtia pentru a-și face țigări, pentru a înveli tutunul în ele. A rupt paginile cu Evanghelia după Matei, după Marcu și multe pagini din Evanghelia după Luca.

La un moment dat, de curiozitate sau de plictiseală a vrut să știe de fapt ce scrie în această carte a creștinilor. Și iată! Și Dumnezeu îl aduce la prima pagină a cărții ruptă pe jumătate și cu ură, la pilda fiului risipitor (în capitolul 15 al Evangheliei după Luca).

Și lui Dostoievsky i se descoperă aici o lume nouă: a iertării, a ispășirii, a iubirii. Face cunoștință cu Dumnezeu. Și fostul fiu risipitor se transformă într-unul dintre cei mai importanți cugetători creștini.

Adevăratul virus (care te schimbă cu totul) nu este o boală, așa cum crezi tu, ci o carte a lui Dostoievsky (care a murit în anul 1881), iar această carte tu o citești după câteva secole și îți schimbă întreaga ta viață până într-acolo încât devine viața ta de zi cu zi, într-o societate a indiferenței.”

Convertirea lui Dostoievsky

Să fii în vârstă de numai 22 de ani și să fii condamnat la moarte! Să aștepți ca să te spânzure! Viața pe care ai putea-o avea înainte este plină de frumusețe și de tinerețe, iar pe tine alții vor să te omoare…

Și de ce, la urma urmei? Pentru că ai vrut să existe egalitate și corectitudine în societate! Să nu existe stăpâni și… robi. Să fim toți egali. Și să fie toate accesibile în mod egal tuturor.

Nu să fie totul strâmb și anapoda. Și să mai fie în tren și aceste bătrâne, în timp ce tu mergi spre locul de exil! Ce oameni agasanți: Frate, ia și tu o Evanghelie… Ți-o dau cadou!

Să o jignesc, să o refuz pe bătrâna asta? Lasă, iau cartea și o arunc în buzunar, zic mulțumesc și am plecat de aici. Asta am și făcut. Însă plecând de acolo am ajuns singur, într-o temniță!

Tu, condamnat politic la închisoare pe viață și ceilalți condamnați… tot felul de oameni. Aici înțelegi pe pielea ta singurătatea mulțimii. Aici trăiești pe viu faptul că înstrăinarea nu este creată de distanța în kilometri, ci de dispoziția sufletească pe care o ai.

Aici înțelegi că omul devine apropiatul tău atunci când amândoi aveți același conținut al inimii, nu același… acoperiș. De asemenea, pricepi că viața, chiar și la 20 de ani, plină de tinerețe și de frumusețe, este insuportabilă fără iubire.

Înțelegi lucrul acesta… te mânii… și fumezi! Ca să îți faci țigări rupi foi din Evanghelie. Sau, ca să îți cureți pipa de resturile de tutun. Că așa ți se pare Evanghelia – nefolositoare!

Vorbe de popi! Ha, ha! Iată în ce fel a fost folositor darul femeilor!

Zilele trec una după alta și tu ai „rupt” toată Evanghelia după Matei și cea după Marcu și 14 capitole din Evanghelia după Luca. Ai ajuns să turbezi de necaz. Monotonie, așteptarea morții, țigară și… necaz.

Ești plictisit peste măsură: Ia să văd, să citesc ce scrie aici? te gândești și deschizi Evanghelia.

Și viața ta „se deschide.”

Citești despre un tată care nu întreabă: de ce ai făcut asta? El își deschide brațele și te cuprinde, înainte să ceri aceasta. O iubire fără margini și fără condiții. O jertfă care îl vede cu dragoste pe celălalt.

Capitolul 15 al Evangheliei după Luca cuprinde și pilda fiului risipitor sau mai degrabă a tatălui milostiv. Că sunt risipitor o știu. Valoros este faptul că aflu că El – Dumnezeu – nu este polițist al vieții mele, ci tată care mă iubește.

Totul se schimbă. Toate dobândesc sens. Se termină starea de „orfan.” Nu mai alerg și trăiesc degeaba!

Viața devine frumoasă nu numai datorită tinereții ei (ea este frumoasă și la alte vârste), ci și datorită sensului pe care l-a dobândit. Peste puțin timp ne vei spune: omul nu vrea numai să trăiască, ci să și știe de ce trăiește.

Sursa – http://trelogiannis.blogspot.com/2019/02/blog-post_473.html

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

Gheronda Tihon folosea cuvântul blagosloviți întotdeauna și cu multe dintre sensurile lui călugărești: binecuvântați (să merg undeva, să încep ceva etc) sau binecuvântează (că ne-am întâlnit, că stăm la masă etc), când cerea smerit binecuvântarea celuilalt și apoi îi dădea și el binecuvântarea prin rugăciunea: Domnul să te binecuvânteze.

După salutul inițial obișnuit el își conducea pelerinii în biserică și cântau împreună troparul Mântuiește, Doamne, poporul Tău… și Cuvine-se cu adevărat… și, dacă era vreme frumoasă, ieșeau apoi afară, sub măslin, și stătea cu ei cinci minute, apoi se ridica cu bucurie și spunea:

– Acum mă duc să vă aduc ceva să vă servesc.

Scotea apă din bazinul cu apă și umplea un pahar pentru pelerin, punea apă și în tinichea lui (o cutie de conserve, pe care o folosea și ca ibric) și apoi căuta vreo bucată de rahat, care uneori era cu totul uscat, alteori era mâncat de furnici, dar pentru că era binecuvântare de la părintele Tihon, nu provoca dezgust. După ce o pregătea. gheronda își făcea cruce, lua cutiuța cu apă și spunea:

– Mai întâi beau eu. Blagosloviți! Și aștepta ca pelerinul să îi spună rugăciunea: Domnul să te binecuvânteze, altminteri nu bea apă. Apoi dădea și el binecuvântarea pelerinului.

Simțea că rugăciunea celorlalți pentru el era o necesitate, nu numai din partea clericilor sau a monahilor, dar chiar și din partea mirenilor, care puteau să fie maturi, bătrâni sau copii.

După ce îi servea, aștepta să vadă dacă pelerinii vor să îl întrebe ceva duhovnicesc. Dacă vedea că în fața lui se află un om fără ocupație, care pierde timpul și care a venit la el numai ca să își petreacă cumva vremea, atunci îi spunea:

– Fiule, în iad vor merge și leneșii, nu numai păcătoșii.

Dacă omul respectiv insista și nu pleca, gheronda îl lăsa acolo și intra în biserică și începea să se roage, iar vizitatorul era obligat să plece.

De asemenea, când cineva voia să se folosească de simplitatea lui gheronda, ca să își împlinească un scop sau altul, el îl înțelegea prin luminare dumnezeiască și îi spunea:

– Fiul meu, eu nu știu grecește. Du-te la vreun părinte grec, ca să poți să comunici bine cu el.

Desigur, niciodată nu ezita să depună orice efort și timp, când vedea un interes duhovnicesc din partea omului. În timp ce cu gura sfătuia, cu inima și cu mintea el se ruga.

Rugăciunea lui era deja lucrătoare de la sine, era din inimă.

Oamenii care se apropiau de el simțeau acest lucru, pentru că plecau de acolo mult întăriți. Și gheronda Tihon îi binecuvânta la plecare până când ei nu se mai vedeau în depărtare.

Sursa – http://trelogiannis.blogspot.com/2019/03/blog-post_84.html

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

Traducere:

„Pentru că iubirea o cere, declar așadar public că m-am îngrădit (adică am părăsit) de GOH (Gnisioi Orthodoxoi Hristianoi – Adevărații Creștini Ortodocși – de fapt stiliștii din Grecia, care și-au făcut propriile lor sinoade – n.trad.) încă din anul 2011 și astfel continui (să mă aflu în necomuniune cu ei – n.trad.) și acum.

Motivele au fost diverse, aici voi menționa doar pe cel mai important dintre ele. Învățătura principală a GOH este cea referitoare la invaliditatea Tainelor (a ortodocșilor din Bisericile Ortodoxe locale – n.trad.); cu toate că unii dintre ei (stiliști) nu o acceptă teoretic totuși lucrarea lor principală este hirotonia și instalarea de episcopi cu diferite titluri, preluate de la episcopii locurilor respective (care aparțin Bisericii Ortodoxe – n.trad.). Astfel există episcopi stiliști ai Tesalonicului, ai Larisei etc, dar și arhiepiscop al Atenei și al întregii Grecii și desigur nu numai ai unei grupări stiliste (adică aceste titluri se dublează sau se triplează, în funcție de gruparea stilistă respectivă, căci în Grecia sunt mai multe, care nu se află în comuniune liturgică între ele – n.trad.).

Acceptarea acestei învățături (a Tainelor invalide sau a retragerii automate a harului – n.trad.) conduce inevitabil la această practică. Când Biserica (oficială) a dispărut de pe fața pământului este necesar ca ea să se afle totuși undeva (cea adevărată), devreme ce „nici porțile iadului nu o vor birui” (Matei 16, 18), potrivit cuvântului Domnului Iisus Hristos.

Așadar este nevoie ca Biserica să se autodefinească ca trup (sau sinaxă) a celor îngrădiți de erezie și pentru că nu mai sunt episcopi (necăzuți în erezie – n.trad.), trebuie neapărat acum și aici să fie hirotoniți alții, în orice fel. Această mentalitate este întâlnită la cei din GOH.

Însă această practică nu are nicio dovadă patristică, este neîntâlnită în istoria noastră bisericească. Niciodată și nicăieri Sfinții Părinți nu au făcut așa ceva, exact pentru faptul că nu aveau ca bază această învățătură a Tainelor invalide. Cu ajutorul lui Dumnezeu acest lucru va fi dovedit într-o carte care credem că va fi editată curând, bazată pe hotărârile Sinoadelor Ecumenice ale căror procese verbale ni s-au păstrat până azi.

Așa cum se poate înțelege, este o problemă de conștiință. Cum poți să fii în comuniune cu ceva care știi că este greșit încă din fundamentul său? Și desigur să mai scrii și o carte despre aceasta? Da, am făcut parte din GOH, aceasta însă nu înseamnă că nu există întoarcere. A cădea este omenește, a persista în cădere este demonic. De îndată ce am înțeles care este greșeala, am părăsit GOH. „Cel care este fără de păcat dintre voi să arunce primul cu piatra.” (Ioan 8, 7).”

Vă mulțumesc.

Ieromonahul Evghenie

 

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

Notă: părintele Evghenie ne va trimite și fotocopii după scrisoarea oficială pe care a trimis-o cu ani în urmă episcopului stilist, precum și altor 20 de preoți din GOH, cu îndemnul ca și ei să părăsească mișcarea schismatică, pentru ca orice calomnie la adresa sfinției sale că ar mai aparține de stiliști să își primească răspunsul cuvenit. Cartea cu sinteza actelor oficiale ale Sinoadelor Ecumenice – referitoare la întinarea prin erezie și la validitatea Tainelor – a primit forma ei finală în limba greacă, mi-a fost trimisă și am început traducerea ei, nădăjduind să fie publicată în limba română în timp util, cu rugăciunile părinților și ale mirenilor ortodocși, spre luminarea noastră a tuturor referitoare la modul în care se duce lupta cu erezia, care sunt dimensiunile și condițiile acestei lupte, conform singurului organ infailibil al Bisericii lui Hristos, care este Sinodul Ecumenic. Vă mulțumim pentru răbdare, rugăciuni și dreaptă mărturisire, iar celor căzuți în schismă (rebotezați, rehirotoniți) le dorim pocăință și întoarcere, cum a făcut și ieromonahul Evghenie din Grecia.

Patriarhul Bartolomeu nu dă înapoi! Răspunde negativ la invitația Patriarhului Antiohiei pentru organizarea unei Sinaxe Panortodoxe

articol de Manos Hatzighiannis

În urmă cu o săptămână, (Sinoadele din) Cipru și România, prin anunțuri echilibrate, au arătat calea și modul (adică dialogul, găsirea unei soluții – n.trad.) pe care se pare că îl abordează încât multe alte Biserici Ortodoxe autocefale locale, referitor la problema bisericească ucraineană care a rezultat din confruntarea dintre Fanar și Moscova.

În urmă cu câteva zile, Patriarhia Sârbă a arătat o altă linie, mai dură, de abordare, care poate să conducă până la întreruperea comuniunii cu Fanarul, dacă sunt luate ad literam cele scrise de sârbi.

Cel mai important lucru în anunțul sârbesc – și este demn de mirare faptul că unii îl consideră a fi lipsit de importanță – este că sunt îndemnați ierarhii și clericii sârbi să se ferească de comuniunea liturgică și canonică nu numai cu conducătorul nou-înființatei biserici ucrainene și cu alți episcopi precum acesta, dar și cu ierarhii, preoții și clericii care slujesc cu aceștia (adică cu schismaticii – n.trad.).

Ceea ce înseamnă prin urmare că li se interzice să slujească cu reprezentanții Patriarhiei Ecumenice! Dacă acesta nu este începutul sau preludiul pentru o nouă întrerupere a comuniunii, atunci ce este?

Cu toate acestea, patriarhul Bartolomeu nu dă semne că își face probleme. Conform mass-mediei rusești, el i-a răspuns următoarele întâi-stătătorului Bisericii ortodoxe a Antiohiei, patriarhul Ioan, care în mod repetat a adresat o invitație la dialog referitor la situația din Ucraina, prin participarea (la o Sinaxă a) tuturor întâi-stătătorilor Bisericilor Ortodoxe locale.

Așadar, în mesajul său de răspuns, patriarhul ecumenic Bartolomeu se întoarce în timp, la sinodul din Creta (iunie, 2016) și la absența a patru Biserici (printre care și cea a Antiohiei) de la ședințele desfășurării lui și refuză întrunirea oricărei noi sinaxe.

„Ca răspuns, vă informăm că devreme ce patru Biserici Ortodoxe, fără motiv din punct de vedere eclesiologic și teologic, au refuzat să fie prezente la sfântul și marele sinod, fapt pentru care nu există justificare, iar Biserica dumneavoastră a fost una dintre acestea, Patriarhia Ecumenică are un motiv bun de a se feri de o asemenea întâlnire la nivel general ortodox, care ar fi nefolositoare, devreme ce ar conduce doar la concluzia că Bisericile participante nu sunt de acord între ele”, menționează el în scrisoarea sa de răspuns.

Patriarhul Bartolomeu subliniază printre altele și faptul că Sfânta și Marea Biserică a lui Hristos (adică Fanarul – n.trad.), mișcată de iubire și de spirit de jertfă, fără vreun interes sau presiune, având ca scop unic unitatea poporului ucrainean, a încercat să pună capăt scindării și dezbinării a milioane de credincioși și urmând tradiția bisericească și canoanele, a acordat Bisericii Ucrainei autocefalia în acel mod în care au primit-o și toate celelalte Bisericile Ortodoxe nou-înființate, prin aceeași metodă (adică a hotărârii proprii a Fanarului – n.trad.), fără întrunirea vreunui Sinod Panortodox și fără discuții cu Bisericile Ortodoxe autocefale surori.

Prin acest răspuns este clar că se pune capăt și se îngroapă subiectul cererii constante a multor altor Biserici Ortodoxe, care au insistat pe ideea dialogului, însă această rațiune a dialogului se pare din cele întâmplate că nu este împărtășită și de Patriarhia Ecumenică.

 

Sursa – https://www.katanixis.gr/2019/03/blog-post_74.html

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

Comentariu:

1. De cele 25 de milioane de dolari primite de la președintele Poroșenko, pentru a acorda autocefalia, nu zice patriarhul Bartolomeu nimic… I-au căzut bine…

2. Că se consideră papă al Răsăritului este doar un vis de-al lui masonic; nu vor accepta Bisericile Ortodoxe așa ceva. Mai ales pentru că fiecare întâi-stătător vrea să fie papă la el acasă, acest lucru l-au învățat – ca pe un microb al slavei deșarte – din ecumenism și puparea mâinii papei de la Vatican; a trecut vremea patriarhilor cu viață sfântă precum Pavle al Serbiei. Dar Dumnezeu știe ce va mai fi…!

3. Este interesant și elocvent că întreruperea comuniunii dintre Moscova și Fanar sau dintre sârbi și Fanar nu este considerată de către Fanar ca fiind schismă. Așadar, noi, cei care ne-am îngrădit de panerezia ecumenistă, de ce suntem acuzați că am ieșit din Biserică, devreme ce singurul lucru pe care l-am făcut a fost acela de a nu mai pomeni numele ierarhului eretic, de a nu fi în comuniune cu el, adică exact ceea ce se întâmplă acum la nivel înalt, pe axa Fanar-Moscova-Belgrad?

4. Patriarhul ecumenic nu va da înapoi nici mort. Ceea ce este în avantajul lui Dumnezeu, care lucrează pe căi neașteptate pentru ca în curând acest patriarh mason să fie caterisit de către un Sinod Panortodox.

5. Deocamdată, pentru că toți L-au trădat pe Dumnezeu, hulind Biserica Lui prin adunarea eretică din Creta (2016), se ceartă ereticii ecumeniști între ei, fie sunt de la Moscova, Kiev, Fanar, Belgrad sau Athos. Însă Hristos este Cel care va birui, iar ereticii și schismaticii – dacă nu se pocăiesc, își vor lua plata lor. (pr. Ciprian)