Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Unii vor Ardealul? Să ia… o felie!

Fără nici un fel de „boală”,

Ură sau termeni vulgari

Salut ziua națională

A vecinilor maghiari.

Doresc azi să fiu bun. Iată!

Le ofer Ardealul, eu.

Nu ținutul. niciodată!

Ci cutia de pateu!

 

 

Mesaj semnat de

niște ardeleni hotărâți

O pildă cu un stup de albine

Citindu-i fiului meu dintr-o carte de povestiri din istoria neamului nostru, una dintre istorioare mi-a atras atenția. Și numele ei este exact cel de mai sus.

În vremea domnitorului Bogdan Vodă al Moldovei, un om care își dorea ca Moldova să înflorească, să se zidească clădiri, case și hanuri și să sporească satele și orașele, bisericile și mânăstirile, iar pe țărani îi sfătuia să cultive cât mai bine ogoarele, ca să dea roadă bogată și tot omul să trăiască îmbelșugat, hanul tătarilor l-a trimis în solie pe fratele sau Mîrza, cu un mesaj plin de trufie și de îndrăzneală. Acesta înfățișându-se domnitorului i-a spus:

– Fratele meu, hanul, este stăpânul lumii. Supune-i-te fără cârtire și dă-i tot ce-ți cere: grâne, turme de oi, cirezi de vite, sute de robi, mii de putini cu miere și ceară!

Bogdan Vodă l-a privit cu mâhnire și a întrebat:

– Cu ce drept vrea hanul să ne fure hrana?

-Cu dreptul celui mai tare! Dacă nu te supui, te luăm rob și pe tine și îți pârjolim țara. Nu te temi?

-Hm, a spus Bogdan Vodă. Ați cerut cumva și miere de albine?

-Da, am cerut, spuse han tătarul cu îngâmfare.

– Dar știți voi cum se adună mierea din flori?

-Da știm. Dar nouă nu ne place să muncim, ne place numai mierea, că-i dulce, adăugă tătarul.

-Ehei, solule, te invit în prisacă, să-ți arăt ceva. Și au mers în prisaca domnească, în fața unui stup. Acolo se afla un șoarece mort, învelit în ceară. Mîrza nu prea avea chef de pilde, dar, sol fiind, trebuia să se poarte cum îi cerea gazda.

Domnitorul Bogdan continuă:

– Vezi solule, șoarecele acesta este de o sută de ori mai mare ca o albină. A venit cu semeție, ca un tâlhar, să șterpelească miere dintr-un stup și să se ghiftuiască pe nedrept cu dulceața ei. Albinele, deși micuțe, nu s-au înfricoșat…s-au unit între ele si au tăbărât asupra hoțului…L-au înțepat cu acele lor veninoase, încât acum zace mort în fața ta. Și ca să nu miroasă a hoit și să otrăvească stupul, l-au învelit în ceară. Vezi, solule?

-Mda, grăi solul.

-Apoi să știi, solule, că noi am învățat de la albine să ne apărăm țara de năvălitori… Noi îi iubim pe toți oamenii și-i primim ca pe niște frați, cu brațele deschise. Îi ajutăm la nevoie și strâmtorare. Însă, dacă cineva vine cu gând rău, îl vom îmbrăca pe dușman în giulgiu, ca pe șoarecele din stup. Așa să-i spui fratelui tău, hanul.

Fratele hanului, a plecat capul în jos, a tăcut și și-a luat tălpășița. Și cât a domnit Bogdan Vodă, picior de tătar nu a călcat pământul sfânt al Moldovei.

Această pildă am scris-o spre trezirea acelor români care dorm un somn adânc, acel somn al conștiinței și care zac în acea stare de indolență, ignoranță și nepăsare față de ce se întâmplă cu noi ca popor astăzi. Nu este un strigăt de război, nu este o instigare la știu eu ce acte neortodoxe, ci este un strigăt de redeșteptare națională.

Unde sunt astăzi oamenii ca Bogdan Vodă ? Unde este trezvia acestui popor? Ce moștenire mare și frumoasă am primit de la înaintașii noștri și ce moștenire, oare, o să lăsăm copiilor noștri?! Căci suntem legați ființial de trecutul glorios al neamului și responsabili pentru viitor. Am mai spus-o și o mai spun de câte ori este nevoie.

Să luăm aminte dragii mei, până nu e prea târziu. Și să ne rugam mult lui Dumnezeu, căci numai El, Bunul poate pune acest neam pe făgașul normal, pe calea trasată de providență, de a se îndrepta către mântuire și Înviere. Căci țelul suprem nu este viața pământească ci ÎNVIEREA! Să-l rugăm pe Bunul DUMNEZEU să strângă râurile neamului la matca străbună, să fim cu toții în duhul strămoșilor noștri.

Însă trebuie să ne dorim, noi românii, lucrul acesta cu mare dor și să facem tot ce este omenește posibil pentru mântuirea noastră și a neamului nostru și pentru triumful dreptei credințe – ORTODOXIA, singura adevărată și mântuitoare. În rest, se va îngriji Bunul Dumnezeu de toate…

 

Cu dragoste pentru toată făptura,

cu smerenie către toți oamenii,

părintele Andrei

 

Notă: am primit acest text pe mail de la fratele nostru întru mărturisirea ortodoxă, părintele Andrei. Îi mulțumim, îi dorim post cu folos în continuare, îi sărutăm dreapta și să dea Domnul ca părintele să se mântuiască, alături de toți fiii lui duhovnicești. Aceeași urare o facem și tuturor cititorilor noștri (redacția).

Tâlharul și Acatistul Buneivestiri

„În Tradiția Bisericii este menționată și următoarea întâmplare minunată, referitoare la puterea pe care o are Acatistul Buneivestiri:

Înainte de anul 1800, pe când existau mulți tâlhari, care stăteau la pândă la răspântiile de drumuri și îi jefuiau pe trecători, unul dintre acești conducători de tâlhari i-a pus pe câțiva tovarăși de-ai lui să stea la pândă la o răspântie pe unde treceau toți trecătorii care mergeau dintr-un anume oraș spre celălalt. Și oricine trecea, fie era singur, fie erau doi sau trei călători, erau jefuiți, iar apoi erau lăsați să plece, tâlharii nu le făceau alt rău. Nu îi răneau, nu îi omorau.

Odată a trecut pe la acea răscruce de drumuri și un monah sfânt. A fost, desigur, oprit și jefuit – ce să ia de la un monah sărac(?), în fine – dar apoi nu a vrut să plece. I-a rugat pe tâlhari să îl ducă la cuibul șefului lor. Tâlharii l-au întrebat:

– Ce vrei de la el?

– Vreau să vă spun ceva foarte important. Peste puțin timp va trece pe aici un negustor foarte mare și bogat, încărcat cu diamante, dar eu vreau să îi spun șefului vostru cum este îmbrăcat acest negustor, ca să îl recunoașteți, pentru că va fi îmbrăcat în zdrențe.

Așa au și făcut, l-au dus pe monah la șeful lor, nu ca să îi facă monahului pe plac, ci ca să nu piardă câștigul de pe urma lui.

De îndată ce l-a văzut pe șeful tâlharilor, monahul i-a spus acestuia să îi cheme pe toți ortacii lui, ca să le spună o veste mare și foarte importantă.

Șeful tâlharilor i-a chemat pe toți.

– A, a spus el, unul lipsește. Să îl aduceți aici.

– De ce ai nevoie de el? Este la bucătărie, face mâncare, prânzul pentru noi.

– Nu, aduceți-l aici.

S-au dus, așadar, dar acela nu voia să vină, dar l-au luat pe sus și l-au adus în fața monahului.

De îndată ce tâlharul bucătar l-a zărit pe monah, nu a vrut să se mai uite la el.

Dar nici monahul nu s-a întors să îl vadă.

Dar tâlharul bucătar a început apoi să tremure foarte tare.

Deci, l-a întrebat monahul:

– Bucătarule, de ce tremuri?

Acela a fost obligat să mărturisească faptul că era diavolul, care luase chip de om, pentru a-l urmări îndeaproape pe șeful tâlharilor.

Acest șef de tâlhari avea un obicei foarte bun: se ruga Maicii Domnului în fiecare zi. Și cum se ruga? Spunea Acatistul Buneivestiri. Dimineața, la prânz și seara. Acest obicei bun l-a învățat de la mama lui, care îl învățase Acatistul Buneivestiri pe când el era mic și astfel că el știa tot Acatistul pe de rost, deci îl spunea din memorie, fără să aibă nevoie să îl citească.

Mai târziu, după ce a crescut, a luat calea tâlhăriei, dar cu toate acestea nu a renunțat a spune Acatistul Buneivestiri, nici pentru o zi. Astfel că Maica Domnului era alături de el și îl păzea, așteptând ocazia ca să îl mântuiască, să îl aducă la pocăință, să își schimbe viața, să se mântuiască.

Diavolul bucătar fusese trimis de satana ca să îl omoare pe șeful tâlharilor și să îi ducă sufletul în iad. Dar acesta nu putea pentru că era împiedicat de Acatistul Buneivestiri. Deci, dracul aștepta și el ocazia, ca măcar o singură zi șeful tâlharilor să uite să zică Acatistul Buneivestiri, atunci ar fi rămas fără ocrotirea Maicii Domnului și dracul ar fi putut provoca o împărțeală a prăzii și un scandal între tâlhari, iar aceia, desigur la îndemnul diavolului, l-ar fi ucis pe șeful lor, iar diavolul bucătar ar fi dus sufletul lui în iad.

Dar Maica Domnului îl apăra din pricina Acatistului Buneivestiri. Acest șef era tâlhar, dar nu era ucigaș. Viața lui era păcătoasă, rea, anti-evanghelică, dar pentru că Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu și auzind mijlocirile Preacuratei Maicii Sale, i-a dat șefului tâlharilor șansa să se mântuiască.

Toate aceste le-a mărturisit dracul bucătar, legat fiind de călugărul cel sfânt. De îndată șeful tâlharilor a fost luminat de har, și-a înțeles marile lui păcate și s-a pocăit din acea clipă.

Pocăința lui i-a impresionat și pe ceilalți tâlhari, tovarășii lui, și prin călăuzirea acelui monah sfânt toți au fost călăuziți spre Marea Taină a milostivirii lui Dumnezeu, care este Sfânta Spovedanie. Iar prin returnarea tuturor celor furate, toți tâlharii împreună cu șeful lor s-au mântuit. I-a mântuit Acatistul Buneivestiri.”

(istorioară a pr. Ștefan Anagnostopoulos)

 

Sursa – http://trelogiannis.blogspot.ro/2018/03/blog-post_30.html

 

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

Halterofili… în sutană? Sau efectele spălării pe creier prin ecumenism?

Machiavelli spunea că „scopul scuză mijloacele”. Așa că în Marea Britanie – într-o parohie a Patriarhiei Ecumenice – este posibil ca pentru strângere de fonduri să se organizeze și un concurs de haltere. În pauză va fi și o surpriză-show: parohul însuși va ridica o mașină cu propriile mâini!

Da, este vorba despre „părintele” Sava David Vasiliadis (care aparține de arhiepiscopia de Thiatira și Marea Britanie, din cadrul diasporei patriarhiei ecumenice), parohul bisericii Sfintei Cruci și a Arhanghelului Gavriil din Golders Green, care făcând reclamă show-ului în care va ridica o mașină spune: „nu încercăm să promovăm numai idealul atletic, ci și caracterul social și comunitar al Bisericii. Iar în cadrul acestui caracter al Bisericii, idealul atletic și credința noastră sunt una.” (site-ul parohiei: http://www.holycrossgreekchurch.org.uk/) Iar alături de el, chiar în reverendă, apare și prietenul lui, părintele Vasilios Papathanasiou.

Pe la minutul 14, părintele… în toată … slava:

Sursa – https://paterikiparadosi.blogspot.ro/2018/03/body-building.html

Redacția

Note:

1. Vai de episcopul lui, dacă cumva acest părinte Sava întrerupe pomenirea…

2. Iată roadele ecumenismului, care îmbrățișează tot, cu o condiție: batjocorirea lui Hristos.

3. Doamne, dă-ne pocăință tuturor!

Ruperea frâielor minții sau manipulare pentru înșelarea prin cuvânt?

Ereziarhul Bartolomeu îi dă înainte cu ecumenismul, că viața trece și planurile sunt… mari. Scoate cărți, ține conferințe, se roagă cu eretici, primește donații de la antihristul mare-ctitor papa Francisc etc etc.

Acum este vorba de o carte care se numește: Bartolomeu: misiune și perspectivă (să se vadă că este un om MAAARE, poate astfel se uită mai ușor CĂ NU ESTE ORTODOX!)

Cei de la site-ul katanixis au făcut următorul articol (am păstrat exact titlul pus de ei):

Citind cuvântul patriarhului ecumenic la manifestarea culturală organizată pentru lansarea cărții editată în cinstea lui, am încercat să facem o sinteză a ideilor, pentru că nu am înțeles care este sensul general al frazei:

– „ca patriarh ecumenic, în prezent păzim tradițiile Sfinților Părinți, întăriți:

a) de rugăciunile și iubirea tuturor fiilor ai Sfintei și Marii Biserici a lui Hristos (asta e patriarhia ecumenică; toate celelalte Biserici Ortodoxe nu sunt așa MAARI, ci mai „mititele”, vai de ele, fără MAMA lor cea MAARE – n.trad.), aflați pretutindeni pe pământul Domnului (adică se referă la diaspora grecească, de pe urma căreia iese banu΄ – n.trad.),

b) de testamentul duhovnicesc al Ortodoxiei și al neamului grecesc,

c) de moștenirea preacurată a Martirilor credinței,

d) de bisericile și locurile noastre sfinte,

e) de sfintele moaște ale Sfinților și

f) de sfintele lor icoane,

g) de viața liturgică plină de lumină,

h) de școlile și fundațiile noastre,

i) de modul de viețuire al ortodocșilor,

– care niciodată nu și-au închis ochii, urechile și gura lor în fața:
a) răului,
b) a deformării credinței adevărate,
c) a nedreptății și
d) a subminării persoanei umane,
– iubind pe Hristos în om și pe om în Hristos, într-o singură inimă,
a) „cele de sus cugetând” (vezi Coloseni 3, 2) și
b) „fiind stăruitori în rugăciune” (Romani 12, 12),
c) privind spre Iisus Hristos, Începătorul și Desăvârșitorul credinței noastre,
– fără de care (fără credință – n.trad.) nu există:
a) nici pace cu noi înșine,
b) nici comuniune adevărată cu aproapele,
c) nici pace cu creația (cu universul),
d) nici nădejde a veșniciei.”
Cine pricepe ce a vrut să zică să ne spună și nouă… (a spus el multe, căci fraza cuprinde tot ce e mai important în sincretismul ecumenist, ca să doarmă liniștiți masonii din auditoriu – n.trad.)
Dar, devreme ce patriarhul ecumenist invocă toate cele de mai sus, cum este posibil:
a) pe de o parte: să susțină că „… păzește tradițiile Sfinților Părinți… ca patriarh ecumenic…” inspirat de „moștenirea preacurată a Martirilor credinței”… „care niciodată nu și-au închis ochii, urechile și gura lor în fața”… „deformării credinței adevărate“,
b) iar pe de altă parte tot el:
– se roagă cu ereticii și cu păgânii fără nici o opreliște
– impune hotărâri eretice și meta-patristice ale unui sinod tâlhăresc,
c) iar în final:
– are dosare referitoare la toți clericii care se opun ecumenismului, ca și cum el, patriarhul, ar fi CIA sau FBI,
– poruncește caterisirea lor prin procese măsluite și prin acuzații false,
d) în timp ce singura acuzație care se poate aduce preoților mărturisitori ortodocși este aceea că: “păzesc tradițiile Sfinților Părinți, inspirați de moștenirea preacurată a Martirilor credinței, care niciodată nu și-au închis ochii, urechile și gura lor în fața deformării credinței adevărate.”

 

Sursa – http://www.katanixis.gr/2018/03/blog-post_62.html#more

 

traducere din limba greacă de

pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu