Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Cuvânt al Sfântului Efrem Sirul, despre ceasul morții

Cinstită este înaintea Domnului moartea cuvioșilor Săi, iar moartea păcătoșilor este rea. Pentru care și zicea Proorocul: „Pentru ce mă tem în ziua cea rea? Că fărădelegea mea mă va împresura.”
Căci va veni ceasul nostru, fraților, va veni negreșit și nu va trece. Singur fiind, gol, fără de ajutor, fără ocrotire, fără tovarăși, negătit, fără îndrăzneală, întru lenevire, în ziua în care nu știe când va ajunge și în ceasul în care nu se așteaptă, când se va desfăta, când va fi fericit, când se va răsfăța, când fără de grijă va fi, atunci ceasul omului va sosi și toate deșarte vor rămâne. O mică fierbințeală și toate nefolositoare și zadarnice vor fi; că ne ducem cu toții acolo, unde niciodată nu am mers.
De multi povățuitori îți este ție atunci trebuință, omule, de multe rugăciuni, de multe ajutorări, în ceasul acela al despărțirii sufletului. Mare este atunci frica, mare cutremurul, mare taina, mare primejdia acelui ce se desparte de trup și se duce către lumea aceea.
Ca, dacă aici pe pământ, mutându-se dintr-un loc într-altul, cineva are nevoie de povățuitori, cu atât mai mult atunci când ne ducem în locurile cele ce sunt în veac nețărmurite, de unde nimeni nu s-a întors. De multi ajutători, zic, iarăși ai trebuință în ceasul acela. Acela este ceasul omului singur și trecere nu are. Ceasul omului singur este sfârșitul a tot ce vedem. Cumplită este trecerea, dar toți o vom cerca.
Strâmtă și cu necaz este calea, dar toți vom călători pe dânsa. Amar și greu este paharul, dar toți pe el și nu pe altul îl vom bea. Mare și nearătată este taina morții și nimeni a o povesti nu poate.
Plângem și suspinăm, dar nimeni dintre oameni nu este care poate să ne ajute. Celor care pleacă dincolo le ștergem lacrimile ochilor, limba lor cea arsă o răcorim cu apă, urechea o punem la gura lor să auzim cuvintele lor cele din urmă, zicând: „Cum te vezi pe tine, frate, acum? Nu te teme, iubitor de oameni este Dumnezeu.” Acestea către dânșii le zicem.
Nu este întru noi atunci răutate, grijă de bani, grijă de bucate. Și, văzând taina cea mare a morții, ne clătinăm capetele noastre și pe noi înșine ne smerim și vai și amar zicem, când cela ce se duce de la noi, de la toți luându-și iertare și pe toți îmbrățișând, zice:
„Rămâneți sănătoși, fraților buni, rămâneți sănătoși, rugați-vă, știind și cunoscând că mă duc în cale lungă, pe care niciodată, cu adevărat, nu am călătorit și merg în țară străină, unde nimeni nu mă cunoaște și în lume înfricoșătoare, de unde nimeni nu s-a întors, și în pământ întunecat, unde nu știu ce mi se va întâmpla, în iad adânc și la judecată, unde îngerii nu caută la fața nimănui.
Deci, mântuiți-vă, iubiții mei frați, mântuiți-vă, prieteni, că eu nu mai sunt de acum prieten al vostru, ci străin. Mântuiește-te, bună obște de frați, că nu voi mai călători cu voi împreună. Mântuiți-vă, rudenii rămâneți sănătoși. Putin timp vă trece și veți veni aici, puțin, și veți veni după noi, că vă așteptăm să ne ajungeți, că eu nu mai vin la voi.
Orice bine am lucrat, plată acum am luat și orice faptă bună am trimis înainte, aceasta mă va și întâmpina. De am miluit pe cineva pe pământ, în ceasul acesta mă va milui. Că strâmt și cu necaz este ceasul acesta de acum, la ieșirea sufletului, mai presus decât tot ceasul strâmt și dureros, că, nefiind eu gata, m-a cuprins și fără roade și uscat fiind, am fost tăiat.
Nici un bine ca merinde nu am cu mine. Miluiți-mă și ajutați-mă și vă rugați, ca și eu să aflu acolo puțină odihnă, ca să dobândesc acolo, nu multă, ci puțină milă, că am păcătuit mult.”
Dumnezeului nostru, slava! Amin.

2 Responses to Cuvânt al Sfântului Efrem Sirul, despre ceasul morții

  1. ion hodor says:

    Vazand ca acest articol va ramane fara com. ptr ca atunci cand se vorbeste de Moarte …….mama mia che paura,m-am gandit sa scriu eu ceva:Moartea de fapt de la Hristos incoace,nu existaMoartea e doar un salt de aici in vesnicie,Moartea trebuie s-o iubim,Moartea intru Hristos,e moartea ce o doresc tuturor ortodocsilor,Un gand insa ma face sa ma cutremur,oare cum vor muri ierarhii si preotii ecumenisti sau neoecumenistii care poate peste vreo 50 de ani ,de va mai fi lume,Vreun Sinod Ortodox ii va da anatemei definitiv……..Groaznica Moarte!

    • admin2 says:

      Așa este.
      Dar căderea de care eu mă cutremur este propria mea cădere, nu a altuia, de aceea avem cu toții nevoie de buni povățuitori, să nu rătăcim.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *