Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Primele concluzii referitoare la Conferința internațională „Ortodoxia și Kolimbari, la doi ani după (sinodul din Creta)”


 

Astăzi a fost Conferința aceasta la Tesalonic. Organizare frumoasă, lume multă, vorbitori din mai multe țări. Am ascultat vreo oră, selectiv, din înregistrarea de mai sus (care cuprinde chiar și jumătatea de oră de pauză dintre cele două sesiuni) și am observat următoarele (voi reveni zilele următoare cu o analiză detaliată, căci este nevoie de liniște și timp pentru traducere, ca să știe și cei de la ortodoxinfo ce anume promovează, cu toate că în mod public redactorii lor își mărturisesc la comentarii totala necunoaștere a celor întâmplate la Tesalonic din punct de vedere al celor discutate; poate era mai bine să aștepte nițel să facă pr. Matei Vulcănescu un reportaj, să priceapă și românii ceva – nu se pierdea niciun… rating):

– s-a vorbit foarte mult despre iconomie, familia Zisis și-a centrat omiliile pe exemple de iconomie din istoria bisericească (cel puțin monahul Serafim Zisis a spus aceleași lucru ca în urmă cu câteva luni la Bănceni, încercând să susțină „nevoia” și „actualitatea” iconomiei);

– pr. Teodor Zisis a aruncat acuzați de hiper-zilotism asupra celor care spun că nu mai este har în Biserică, asupra celor care spun că nu mai este niciun episcop ortodox în lume. Adevărat spune, cei care mărturisesc acestea sunt niște schismatici. Lucrul important, subliniat până acum de cel puțin 15-20 de ori este că Gheron Sava Lavriotul și părinții aghioriți NU mărturisesc așa ceva, ci, în spațiul grecesc îl fac: monahul Macarie și adepții lui, iar în România, pr. Ioan Miron și cei de același gând cu el. Deci, să nu confundăm borcanele, că un borcan cu gem niciodată nu va putea fi confundat cu unul cu castraveți (am ales acest exemplu nu pentru a jigni pe cineva, ci pentru a arăta că lucrurile trebuie să fie clare);

– i-am trimis un mail părintelui Matei, ca unul care este coleg cu pr. Anghelos Anghelakopoulos la Mitropolia de Pireu, ca să îl întreb cele de mai jos, dar nu am primit încă niciun răspuns: pr. Anghelos a fost prezent la Conferința de la Tesalonic, a stat chiar la prezidiu, dar omilia lui a citit-o un mirean (după cum se vede la ora 2, minutul 7). Domnul care anunța vorbitorii a specificat că pr. Anghelos este prezent, că stă la masa prezidiului, dar din pricina interdicției clare episcopale de a-și citi omilia, a citit-o mireanul din imagine (de la ora 2, minutul 8).

Întrebarea mea pentru pr. Matei a fost: cine i-a interzis părintelui Anghelos să își citească omilia? I-a interzis mitropolitul Antim? Nu cred că ar fi ținut seama. Probabil că i-a interzis chiar mitropolitul Serafim de Pireu, cine altcineva (mai ales că în aceeași situație a fost și pr. Anastasie Gotsopoulos, bun canonist, preot în Mitropolia de Patras, a cărui omilie a citit-o un monah, specificându-se că pr. Anastasie nu este prezent datorită interdicției episcopale; deci este clar că pr. Anghelos nu a primit interdicție decât de la mitropolitul său, cel de Pireu).

Dar de ce? Că doar mitropolitul Serafim „are cuget ortodox”, este un „luptător” pentru ortodoxie, este un ierarh „ortodox”, este cel pe care îl urmează familia Zisis. De ce să îi fi interzis? Iar dacă l-a amenințat cu ceva înseamnă că acolo e ceva putred, nu? Oare nu ar trebui să întrerupă și părintele Anghelos pomenirea? Nu mai insistăm, probabil ați priceput… culisele.

Așadar, la Tesalonic au stat la masă: adepți ai iconomiei cu reprezentanți ai „ortodocșilor” care pomenesc pe cei ce slujesc împreună cu ereticii.

Unul dintre vorbitori a spus la un moment dat – referindu-se la altceva (dar probabil că a vorbit Dumnezeu prin el) – că „aici este vorba de salată, nu de altceva.” Impresiile mele triste după ce am ascultat Conferința sunt:

– au încercat „să se scoată” (să se acopere unii pe alții, să o dea la pace, să caute compromisul etc) pentru că nu au întrerupt pomenirea în mod patristic, ci încearcă să amestece pe cei îngrădiți cu cei cu „cuget ortodox”, să fie turma mare, iar Legea, adică acrivia a rămas excepție, iar iconomia a ajuns lege;

– au aruncat cu noroi în oricine nu este de acord cu ei, numindu-i cu același limbaj cum o fac ecumeniștii;

– omiliile lor sunt pline de citate care nu au absolut nicio legătură cu lupta antiecumenistă, dar dau impresia de teologic și patristic, înșelând poporul și liniștindu-l că cu știm noi cine „poți trece puntea”;

Desigur, s-au spus și multe lucruri bune (ca și la sinodul din Creta, nu?). Dar ca să fie un lucru bun, după voia lui Dumnezeu, acesta trebuie să nu fie amestecat cu minciuna și cu jumătățile de adevăr, care sunt de fapt neadevăruri.

Vom reveni cu detalii

Redacția

Bogați sau săraci

Bogații au multe posibilități sau ocazii ca să scape de mândrie și de depravare (de stilul de viață imoral și împătimit). Dar și cei săraci au mai multe posibilități să ajungă nebuni din pricina mâniei și a invidiei față de cei bogați. Între bogați și săraci diferența nu este atât de mare pe care se pare.

Să ne aducem aminte toți că nu am adus cu noi nimic în această lume și nu putem să scoatem nimic din ea, nici un lucru material. Dar, așa cum a spus Sfântul Apostol Pavel, ar trebui ca dacă avem haine și hrana zilnică să fim mulțumiți și să nu cerem nimic mai mult.

Redacția

„Leul” din Pireu și ereticii ecumeniști. Prieteni sau doar… amici întru reaua ascultare?

Slavă Domnului că a fost canonizat Cuviosul Iacov Tsalikis!

Duminică, 3 iunie 2018, la praznicul Tuturor Sfinților, a avut loc la Mănăstirea Cuviosului David din insula Evvia slujba oficială de canonizare a părintelui Iacov Tsalikis. Ce am observat din transmiterea live care poate fi găsită la adresa:

https://www.pemptousia.gr/video/zontani-anametadosi-orthros-ke-patriarchiki-th-litourgia-gia-tin-agiokatataxi-tou-os-iakovou-tsaliki/

a) Mitropolitul Serafim de Pireu a fost prezent la această slujbă, alături de foarte mulți alți ierarhi (stând chiar alături de unul dintre cei mai fervenți ecumeniști, mitropolitul Ignatie de Dimitriada, adică cel din zona Volos, întemeietorul Academiei Teologice din Volos, unde ecumeniștii au dezvoltat ani de-a rândul „teologia” meta-patristică, adică o mare erezie, care spune că Sfinții Părinți sunt depășiți sau că trebuie reinterpretați). Față de această erezie ani la rândul, prin scris sau viu grai, au luat atitudine potrivnică părinții greci, în frunte cu pr. Teodor Zisis;

b) Sfânta Liturghie a avut ca protos pe patriarhul ecumenic Bartolomeu, care „i-a binecuvântat” pe toți cei prezenți și le-a ținut cuvânt de „învățătură”;

c) a venit multă lume să se închine la mormântul Sfântului Iacov;

d) a fost liniște și pace, nicio problemă pentru organizatori.

Găsim următoarele la adresa (https://paterikiparadosi.blogspot.com/2018/06/blog-post_53.html), sub titlul: „Toți evlavioșii (cei cu cuget ortodox) au fost prezenți, în frunte cu cel mai „ortodox” dintre cei cu cuget ortodox, mitropolitul Serafim”:

– „Oare ce „iconomie” sau ce nevoie stringentă l-a făcut pe „prea-bine credinciosul” mitropolit Serafim de Pireu si pe alți episcopi „cu cuget ortodox” de care vorbesc mereu pr. prof. Teodor Zisis, pr. Nicolae Manolis și alții să fie în comuniune de rugăciune în Evvia cu ereziarhul Bartolomeu și cu cei care au semnat hotărârile eretice ale Sinodului din Creta?”

– „Și cum își va motiva pr. Anghelos Anghelakopoulos omilia lui la Simpozionul anti-ecumenist și anti-cretan din 16 iunie de la Thesalonic, devreme ce mitropolitul lui, Serafim, este în comuniune cu cei care au semnat în Creta?”

Pe de altă parte, un alt cleric al Mitropoliei de Pireu, părintele Pavel Dimitrakopoulos (cu care am fost coleg la Mitropolia de Veria între anii 2004-2010 – n.trad.), responsabilul Biroului anti-eretic din cadrul Mitropoliei de Pireu, a scris de curând un articol foarte bun (la adresa: http://trelogiannis.blogspot.com/2018/06/blog-post_40.html), în care arată că Simpozionul internațional de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Thesalonic, desfășurat între 21-25 mai 2018, cu toate că a adunat mai mulți ierarhi ecumeniști și 99 de profesori de teologie din 20 de țări (de la 25 de facultăți și institute teologice), nu a reușit să demonstreze că sinodul de Creta a fost unul ortodox, ci a eșuat prin falsitatea argumentelor aduse. Acest părinte Pavel (fost doctor), un om de mare ispravă – cum de nu întrerupe comuniunea cu mitropolitul Serafim, care este așa de legat, ca „leu” al ortodoxiei grecești, de toate hienele ecumeniste?

Răspunsul îl aflăm în comentariile de la articolul menționat la început:

1. „De ce vă mirați, iubiți frați?” În „iconomie” (promovată la ora actuală de: pr. Teodor Zisis, „ucenicii” lui Chirilă și de alții; nu este vorba de ADEVĂRATA iconomie făcută de Sfinții Părinți, ci este o stratagemă vicleană cripto-ecumenistă) încap toate: adevărul și minciuna, lumina și întunericul, Hristos și veliar, ierarhul LEU antiecumenist (Serafim) și ierarhul șarpe ecumenist (Bartolomeu), luptătorul pentru credință și trădătorul ei. Alegeți și luați ce vreți. Taraba este plină cu de toate!

2. „Mă tem că de fapt conducătorul grupării lor (de ecumeniști ascunși) este Mitropolitul Serafim de Pireu… iar pr. Teodor Zisis este omul lui în rândul celor îngrădiți…” Din faptele lor vor fi judecați. În cuvinte toți sunt anti-ecumeniști. În faptă, însă, sunt mai vicleni decât ecumeniștii înșiși!

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

În concluzie:

1. Slavă Domnului pentru canonizarea Sfântului Iacov Tsalikis!

2. Tactica ecumeniștilor (la Constantinopol, la Atena, la București, la Sibiu) este să canonizeze REPEDE pe cei la care are evlavie poporul – evlavie adevărată sau falsă (apropo de „portmoneele sfințite” pe care le putem găsi la Prislop de vânzare…) ca să salveze aparențele lor de … ortodocși.

3. Acest articol nu are rostul de a jigni pe cineva; cei jigniți suntem noi de către cei care ne mint că luptă alături de noi pentru slava lui Hristos și a Bisericii!

4. Domnul să îi lumineze pe eretici, pe pseudo-ortodocși, iar nouă tuturor să ne dea curaj, pocăință, răbdare și bun simț!

Redacția

Către cei care ne „iubesc” batjocorindu-ne…

Cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur, despre cinstirea preoților

Ascultați pe Sfântul Pavel, care zice: Fraților, ascultați pe mai marii voștri și vă supuneți lor, fiindcă ei priveghează pentru sufletele voastre, având să dea de ele seama” (Evrei 13, 17). Pentru aceasta, și mai mult să-i cinstiți pe dânșii. Că tu te îngrijești numai de ale tale, doar ți-ai îndrepta viața ta bine, iar de alții nu ai nici o grijă. Iar preotul, chiar de și-ar îndrepta viața sa, dar dacă de tine n-ar purta grijă și de nu te-ar îndrepta bine, atunci împreună cu cei răi se va osândi.

De va avea și învățătură și așezare nedreaptă, să nu-l ascultați pe el. Iar de va învăța drept, apoi la viata lui să nu te uiți, ci cuvintele lui să le ascultați. Și să nu zici: „Cum, mie îmi zice, iar el singur nu le face?” Fiindcă aceasta este slujba lui, ca adică să nu se lenevească, ci să grăiască spre toți; iar de nu va grai, judecată va lua. Deci, de nu-l vei asculta pe el, te vei osândi.

Precum zice Domnul: „Cel ce vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă și cel ce se leapădă de voi, se leapădă de Mine” (Luca, 10, 10). Și cel ce vă hulește de voi, pe Mine Mă hulește. Nu, fraților, nu se cade oilor să hulească pe păstor, pentru că el în toate zilele, pentru tine și pentru toți frații tăi aduce slujbă, dimineața și seara, se roagă lui Dumnezeu în biserică și în afara slujbei din biserică, umblând cu crucea și pentru tine rugându-se.

Deci, socotind acestea toate, să-l cinstim pe el în tot chipul, ca pe un părinte. Iar, de vei zice: „Este spurcat și rău”, nu ți se cade ție să-l judeci. Că, chiar și Păstorul cel bun, de S-ar ruga pentru tine lui Dumnezeu, ce ar folosi dacă tu vei fi un necredincios? Sau și spurcat de ar fi, ce te vatămă pe tine spurcăciunea lui, dacă tu vei fi credincios? Că toată lucrarea este a lui Dumnezeu. Că preotul numai își deschise gura sa, iar toate le face Dumnezeu. A Căruia este slava în veci! Amin.

(Cuvânt din Proloage la ziua de 4 iunie)

Frații noștri din Moldova – oameni adevărați, luptători împotriva antihriștilor


 

Cinste lor!

Și să luăm și noi exemplu, căci nu suntem un neam de momâi, ci urmași de Sfinți și de eroi, de iubitori ai Adevărului și ai virtuții, fii și slujitori ai Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică!