Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Moașa Salomeea, care trăia în Bethleem

Preasfânta Fecioară Maria l-a zămislit pe Domnul nostru Iisus Hristos într-o zi de vineri – așa cum și Pătimirea Lui pe Cruce a fost apoi tot într-o zi de vineri – și L-a născut în prima zi a săptămânii (adică duminica). Tot în această primă zi a săptămânii, la Facerea lumii, Dumnezeu a zis: „Să fie lumină.” (Facere 1, 3) În prima zi a săptămânii a căzut pentru prima dată mană din cer pentru poporul iudeu. În zi de duminică S-a născut Domnul și Mântuitorul nostru și tot într-o asemenea zi a fost botezat în râul Iordan.

În vremea aceea a Nașterii Domnului, în Bethleem trăia și moașa Salomeea, o femeie în vârstă, rudă cu Iosif și cu Fecioara Maria. Nu a putut să le primească pe rudele sale acasă la ea, dar le-a vizitat în peștera păstorilor. Când Maica Domnului L-a născut fără sămânță pe Domnul și Mântuitorul nostru, Salomeea s-a dus să o vadă. A rămas mirată cum de o asemenea fată tânără a putut să nască fără ajutorul unei moașe, să înfășoare în scutece singură pe Pruncul Hristos și cu toate acestea să stea plină de putere pe picioarele sale!

Când Fecioara Maria i-a explicat Salomeeii că această naștere a fost de la Dumnezeu și nu de la om, că zămislirea a fost fără de sămânță și nașterea fără de dureri, păstrând fecioria ei și în timpul nașterii, dar și după aceea, Salomeea nu a crezut aceasta. Dimpotrivă, a îndrăznit să își întindă mâna pentru a atinge trupul Preacuratei și a verifica cele auzite, așa cum obișnuiau moașele să facă cu cele ce nășteau, ca să vadă dacă într-adevăr așa este. Din pricina necredinței și a indolenței pe care a arătat-o, a primit de îndată pedeapsă: mâna ei a paralizat! Femeia cea în vârsta s-a înspăimântat de semnul supranatural de la Dumnezeu și a început să plângă pentru mâna ei paralizată. Cu toate acestea, când L-a atins apoi pe Pruncul Dumnezeiesc, mâna ei și-a revenit și ea s-a făcut sănătoasă, ca mai înainte. Astfel, Salomeea a crezut în fecioria Maicii Domnului și în Dumnezeirea lui Hristos.

După 40 de zile, când Fecioara Maria s-a dus cu Pruncul Dumnezeiesc la Templul din Ierusalim, potrivit obiceiului, arhiereul Zaharia a pus-o într-o parte a templului destinată fecioarelor. Preoții și fariseii s-au mâniat atunci și au vrut să o mute în locul destinat femeilor căsătorite, însă Zaharia cel plin de discernământ nu a permis aceasta, susținând că Maica Domnului este în continuare fecioară, chiar dacă a născut.

Din pricina acestui fapt bătrânii iudeilor l-au urât pe Zaharia și i-au cerut lui Irod să îl omoare. De îndată atunci Născătoarea de Dumnezeu a plecat din templu împreună cu Dreptul Iosif și au călătorit de la Ierusalim spre Nazaret și de acolo în Egipt.

Sfântul Nicolae Velimirovici

Sursa – http://trelogiannis.blogspot.com/2019/01/blog-post_7.html

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu