Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Dialog cu un pustnic: dacă te plictisești la rugăciune

– Gheronda, de multe ori când încep să mă rog, îmi vin în minte o mulțime de treburi pe care le-aș avea de făcut. Ce să fac?

– Nu, fiul meu. Nu trebuie să te oprești atunci din rugăciune. Să îți amintești că prin toate acestea Dumnezeu „testează” dacă într-adevăr avem dispoziție sufletească sinceră spre a ne ruga.

Așadar, dacă te strădui și insiști în rugăciune, Dumnezeu îți vine în ajutor și împrăștie toate greutățile tale de a te ruga.

– Gheronda, de multe ori încep să mă rog și mă plictisesc!

– Fiule, toată această stare este de la diavolul, care se străduie să te omoare duhovnicește. Însă noi nu trebuie să încetăm a ne ruga. Ascultă această istorioară din Pateric:

Era un monah și de fiecare dată când voia să se roage, îl apucau frigurile și febra și îl durea capul.

Iar el zicea în sine: „Uite, sunt bolnav și sunt aproape de moarte. Să mă ridic din pat, așadar, înainte de a muri și să mă rog.”


Deci, cu gândul acesta el se întărea pe sine și se ruga. Și de îndată ce termina rugăciunea, nu mai avea nici febră.

Și tot prin acest gând bun monahul s-a opus mereu ispitei și s-a rugat și astfel a biruit – cu ajutorul lui Dumnezeu – pe satana…

Fiule, acesta este un exemplu bun pentru noi toți…

Sursa – http://trelogiannis.blogspot.com/2019/01/blog-post_500.html

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

Invitație pentru TOȚI iubitorii Adevărului-Hristos

Înomenirea Cuvântului și mărturisirea ortodoxă mântuitoare. Hristosul ortodoxiei și hristoșii mincinoși ai ecumenismului O conferință susținută de părinții aghioriți: Sava Lavriotul, Hariton, Evghenie și Alipie – duminică 27 ianuarie 2019

Sâsâit… interconfesional

S-a pus în mișcare propaganda primirii în România a înaintemergătorului antihristului. Am primit pe mail acest link (http://mobile.hotnews.ro/stirecom/22909732), de unde aflăm de la cel mai înalt „nivel” eretic papistaș (reamintim că nu există niciun capitol din teologie care să nu fi fost falsificat prin erezii de către papistași, având peste 110 erezii pe care le susțin ex cathedra – n.n.) că se pregătește venirea lui Francesco în România.

Reținem spre comentariu câteva idei:

1. Papa, numit în mod hulitor pentru Ortodoxie – „Sfântul Părinte”, el fiind de fapt opusul Sfinților Părinți (numai când aude de Sfinții Marcu Eugenicul, Fotie cel Mare și Grigorie Palama i se zdruncină crucea întoarsă pe care o are pe spătarul tronului papal), „îşi doreşte şi e foarte hotărât să vină în România.”

Comentariu: Va fi primit de toți ereticii, ca pe o mare „binecuvântare”, care nu că va aduce mânia lui Dumnezeu asupra noastră, ca popor, ci aceasta este mânia Lui!

2. „Vizitele Papei sunt analizate de o comisie care se ocupă de călătoriile lui şi, în funcţie de miză, de aşteptările populaţiei…”

Comentariu: Pentru ei Biserica se poate juca și la… pocher, oricum ei nu au absolut nicio legătură cu ea, nefiind nici creștini, nici botezați, ci doar niște închinători ai satanei.

3. Cei „75-80 de jurnalişti îl însoţesc permanent în toate vizitele…”

Comentariu: Nu mai este ca în Pateric, când îngerii stăteau lângă oameni, acum stau jurnaliștii lângă cel care va transforma România în „buricul pământului”, prin acest buric năvălind asupra acestui neam hoardele de demoni, ca pecetluire a necredinței unui popor apostat, iubitor de avorturi și hulitor de cele sfinte.

4. „…dialogul între catolici şi ortodocşi, o temă la inima papei, un dialog pe care doreşte să-l susţină, să-l revigoreze, să-i dea o nouă dimensiune.”

Comentariu: Această „dimensiune” este unirea în erezie, adică supunerea totală sub talpa iadului, adică a papei, chiar dacă „vicarul lui hristos” (intenționat l-am scris cu literă mică, pentru că hristosul lui nu este decât un idol umanist demonic) va avea un vicar, tot îmbrăcat în alb, la București. Dar cred că deja are… Domnul să îl lumineze, spre pocăință în Hristos!

5. Papa „e în vârstă, nici patriarhul Daniel nu mai e tânăr, deci sunt discuţii care privesc şi detalii. Spre exemplu, ne întrebăm „Acolo sunt scări? Da! Câte scări sunt acolo? 20, 40. Eh, hai să vedem altceva, poate găsim un ascensor, sau o altă locaţie.”

Comentariu: Aceasta este bună și de banc

6. Cea mai interesantă frază este referitoare la rugăciunile în comun și la noi, ortodocșii, care ne-am îngrădit de panerezia ecumenismului. Se pare că papa a auzit mai multe despre noi decât Patriarhia Română. Așadar, „în acest moment, în interiorul Bisericii Ortodoxe sunt anumite situaţii care invită la prudență. După Sinodul din Creta au intervenit nişte fracturi. Au apărut unii „mai catolici decât Papa”, s-au „radicalizat”, anumite parohii, grupuri, comunităţi, faţă de care actualele autorităţi religioase au o atitudine de prudenţă şi de atenţie. Noi înţelegem acest lucru, de aceea mergem „în vârful picioarelor” în această direcţie. Faptul că au renunţat complet la aceste forme de rugăciune comună trebuie analizat într-un anumit context şi nu putem emite judecăţi de valoare. Cred că Papa va da un impuls spre o apropiere faţă de astfel de momente, în care să ne rugăm împreună.”

Comentariu: Mai catolic decât papa este numai Lucifer! Ereticilor, puteți să mergeți și în vârful cozii, că noi nu acceptăm supunerea față de ereziarhul Vaticanului, nici vii, nici morți! Așa de „radicali” suntem, pentru că avem exemplu pe Sfântul Maxim Mărturisitorul și pe Sfântul Iustin Popovici, cel mai mare dogmatist ortodox al secolului al XX-lea! Dar este mare lucru dacă vă împiedicați de noi, cei puțini, dovadă că „vicarul” roman nu face cât Capul Bisericii. Mai mult, papa nici nu face parte din trupul Bisericii, scopul lui fiind doar acela de a pregăti înscăunarea antihristului.

7. Interviul cu prof. Wilhelm Dancă, decanul papistașilor din București se încheie cu cuvintele: „timpul este în favoarea noastră.”

Comentariu: Așa le tremură toate mădularele pentru că veșnicia este împotriva lor… Fac planuri, manipulează, mint, înșeală, dar sâsâitul lor va fi acoperit de glasul mărturisitorilor și va fi pecetluit de judecata lui Hristos!

8. Cineva spune trist, dar adevărat la comentarii: „Troc onest: România dă Occidentului creiere și forță de muncă, iar Occidentul ni-l dă pe papa și al său curcubeu special. De la vatican, din capul mesei!”

Nu uitați, vine papa!

Anathema!

Noi rămânem sub Crucea mărturisirii, după exemplul celui prăznuit astăzi:

SFÂNTUL MAXIM MĂRTURISITORUL

pr. dr. Ciprian Staicu

Ecumenismul = putregai antihristic. Ecumeniști în straie ortodoxe: cei mai feroce lupi și vrăjmași ai turmei Bisericii

Cum cunoşti că ai duhovnic ecumenist?
1. Prin faptul că nu-ţi vorbeşte deloc (sau doar rareori şi vag) de vieţuirea Sfinţilor Bisericii, neîndemnându-te să mergi pe urmele lor, evitând să vorbească despre mântuirea prin pocăinţă, curaj, suferinţă, pătimire, mucenicie, cruce şi moarte pentru credinţa ortodoxă.
2. Nu-ţi pomeneşte nimic despre: apostaţi, eretici, atei, păgâni, hulitori şi lepădaţi de Biserică, anateme date de Sfinţii Părinţi tuturor „confesiunilor”, „cultelor”, „credinţelor” şi „bisericilor” cu tot cu întemeietorii lor ucigaşi de mucenici, astăzi înfrăţiţi cu arhiereii zişi ortodocşi.
3. Prin faptul că nu-ţi arată ce este dreapta-credinţă, cum să aperi dreapta-credinţă; nu-ţi vorbeşte despre duşmanii Bisericii, ci dimpotrivă, biruit de trai bun şi viaţă lungă, spune că totul este „bine şi frumos”, iar Biserica are numai „prieteni”.
4. Când vezi că leagă prietenii cu slujitori şi credincioşi ai altor „culte”, admirându-le „ritualurile”, „pregătirea”, „cultura”, „rigoarea”, „emanciparea” etc., virtuţi omeneşti netrebuincioase ortodocşilor pentru a se mântui, ci proprii ereticilor şi păgânilor.
5. Nu discută niciodată la spovedanie despre ecumenism, ori îl tratează îngăduitor, afirmând că ecumenismul nu poate fi o primejdie adevărată pentru Biserică, ba uneori lăudându-i încântat şi fără ezitări „binefacerile” pacifiste.
Adevărata față a ecumenismului:
Anathema!