Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

Surse:

1. Studiu al părintelui Ioannis Romanidis (profesor universitar, cel mai mare dogmatist grec din secolul al XX-lea): „Cine este sfânt” – la adresa: http://trelogiannis.blogspot.com/2021/06/blog-post_913.html

2. Cuvânt al Sfântului Iustin Popovici – „Cine sunt Sfinții” – http://trelogiannis.blogspot.com/2021/06/blog-post_414.html

3. O istorioară duhovnicească: „Unde este Dumnezeu?” – http://trelogiannis.blogspot.com/2021/06/blog-post_697.html

4. Cuvânt al Sfântului Grigorie Palama la Duminica Tuturor Sfinților: http://trelogiannis.blogspot.com/2021/06/blog-post_903.html

Redacția

Varianta scrisă:

Pr. Ioannis Romanidis

Sfinți se numesc toți cei care, la nivele diferite, sunt părtași la energia sfințitoare și îndumnezeitoare a lui Dumnezeu. În categoria Sfinților sunt numărați Profeții, Apostolii, Sfinții Părinți și toți prietenii lui Hristos de-a lungul veacurilor, cei care participă la energia sau lucrarea îndumnezeitoare a lui Dumnezeu, printre care sunt Mucenicii, Cuvioșii Pustnici, clerici și mireni, bărbați și femei, copii, tineri și bătrâni. Toți aceștia se numesc Sfinți.

Sfinții nu sunt oamenii considerați de către alții ca fiind buni, cumsecade, ci cei care sunt uniți cu Cuvântul neîntrupat și întrupat, cu Domnul Iisus Hristos.

Sfințenia este caracteristica obișnuită sau comună tuturor profeților, apostolilor, martirilor, asceților. Toți sunt Sfinți, pentru că au energia sfințitoare a lui Dumnezeu, și sunt Părinți, pentru că ei nasc fii duhovnicești.

Diferențierea între Sfinți și Părinți nu există în teologia patristică. Pentru Sfinții Părinți ai Bisericii, Sfinții sunt Părinți și Părinții sunt Sfinți.

Se numesc Sfinți cei care prin curățirea de patimi și prin iluminare de la Dumnezeu ajung la în-dumnezeire, participă la energia Lui îndumnezeitoare.

Sfințenia nu este un termen umanist sau moralist, ci unul teologic. Sfinți sunt cei care s-au vindecat duhovnicește, adică cei care, după ce inima lor li s-a curățit de patimi, au ajuns la iluminare prin har și la îndumnezeire. Aceștia sunt cu adevărat – în mod activ – mădulare ale Trupului lui Hristos.

Există astăzi concepția că dacă cineva este un om bun, cumsecade, se supune legii etc, atunci este un bun creștin și un pretendent la titlul de Sfânt. Prin urmare, toți bunicii și toate bunicuțele sunt candidați la titulatura de Sfinți. Desigur, acestea sunt criteriile moraliștilor.

În teologia patristică, însă, există o altă concepție. Cel care se va vindeca de patimi, cel vindecat este sfânt. Pentru că în teologia patristică Sfânt înseamnă om vindecat și nimic altceva.

În Biserica primelor secole, unul îl numea Sfânt pe celalalt creștin, chiar și înainte de a muri. De ce erau numiți sfinți creștinii: Sfinții din Thesalonic, sfinții din Corint etc? Și îi numeau Sfinți pe cei aflați încă în această viață? Pentru că în acea vreme membrii Bisericii erau cei care erau în starea de iluminare prin harul dumnezeiesc. Aveau cel puțin rugăciunea minții. Și devreme ce erau la acest nivel de rugăciune și erau luminați de har, se numeau Sfinți.

Sfântul, prin lucrarea lui Dumnezeu și prin colaborarea lui cu El devine templu al Duhului Sfânt. Iar duhul înfierii se exprimă prin rugăciunea inimii, căci în inimă Duhul strigă: Avva Părinte (Romani 8, 15). Când cineva nu are acest Duh, când nu are rugăciunea minții, când nu este fiu după har al lui Dumnezeu, prin urmare atunci nu este membru adevărat al Trupului lui Hristos.

Sfântul Apostol Pavel spune că noi, creștinii, nu vorbim cu înțelepciune omenească, ci cu puterea Duhului Sfânt. Ce vrea el să spună prin aceasta și de ce pune în opoziție puterea Duhului Sfânt cu înțelepciunea acestei lumi?

El vorbește despre lucrarea (energia) Sfântului Duh în om. Oricine vede un Sfânt înțelege că acesta este Templu al Sfântului Duh. Nu este convins prin argumente filosofice sau teologice ale unuia sau altuia, ci vede că acela este Templu al Sfântului Duh.

În epistolele sale, Sfântul Apostol Pavel vorbește despre această putere a Sfântului Duh în inima omului. Ce este această putere? El vorbește despre rugăciune adevărată în inima omului.

Când omul participă la energia luminătoare și îndumnezeitoare a lui Dumnezeu, atunci trăiește (simte, experimentează) harul dumnezeiesc în toată existența lui, în suflet, prin rugăciunea minții și în trup, prin depășirea fricii de moarte. Astfel omul este condus spre martiriu.

Viețile Sfinților Noi Mucenici sunt o dovadă că starea iluminării, așa cum exista în Biserica primară, în epoca prigoanelor, a continuat să existe în inima Ortodoxiei în perioada stăpânirii turcești.

Această putere a credinciosului de a îndura chinuirile martiriului este cea care a salvat ortodoxia în anii stăpânirii turcești și nu s-au convertit la mahomedanism toți romeii (bizantinii). Majoritatea romeilor s-au turcit. Mica minoritate care a rămas, de ce nu s-a turcit? Ea avea multă încredere în Sfinții Bisericii, că sunt purtători ai harului dumnezeiesc și că înlăuntrul lor exista cu adevărat puterea dumnezeiască. Și ce este această putere? Este aceea care poate să fie supusă la toate chinurile și caznele trupului și să nu se lepede de Hristos. Aceasta a fost dovada credinței drepte.

Prin urmare, Sfinții nu sunt oamenii buni, ci oamenii îndumnezeiți. Există unii care se prefac că sunt Sfinți, însă în realitate aceștia sunt fățarnici și înșelători ai poporului. Chiar și ereticii sunt oameni buni, se poate să aibă o viață morală, însă pentru că nu au teologia ortodoxă și ascetica Bisericii rămân la viața morală, nu participă la energia îndumnezeitoare a lui Dumnezeu și nu pot să îi vindece pe ceilalți oameni.

Una e a fi om bun, alta este a fi sfânt. Sfinții participă la energia îndumnezeitoare a lui Dumnezeu și acest lucru este vădit, pentru că ei pot să îi ajute pe ceilalți oameni, fac minuni și îi vindecă. Falșii doctori pot să fie oameni buni, dar nu pot să vindece.

Scopul Bisericii este să sfințească pe membrii ei, însă în același timp să folosească modul potrivit pentru a atinge acest scop. S-a subliniat îndeajuns de mult că sfințenia se trăiește prin lucrarea lui Dumnezeu și prin colaborarea sau împreună-lucrarea omului. Dumnezeu și omul împreună-lucrează.

Aici trebuie să vorbim despre libertatea omului. Îmi aduc aminte mereu că mama mea spunea că om sfânt cu de-a sila nu se poate face. Desigur, nu poate fi omul obligat să ajungă sfânt, ci fiecare trebuie să aleagă drumul sau calea vindecării ascetice ortodoxe.

Terapia ascetică este legată în mod de nedespărțit cu viața Bisericii, cu Sfintele ei Taine.

Sfântul Iustin Popovici

Sfinții sunt creștinii care s-au desăvârșit cel mai mult, pentru că s-au sfințit după putință în cel mai mare grad, prin asceza credinței în Domnul Iisus Hristos Cel înviat și pururea viu.

Viața lor în întregime este din Hristos și de aceea ea întreagă este o hristo-viață, gândirea lor este o hristo-gândire, simțirea lor este o hristo-simțire. Tot ceea ce este propriu lor este mai întâi al lui Hristos și apoi al lor propriu. Dacă este sufletul, acesta mai întâi este al lui Hristos și mai apoi al lor. În ei înșiși nu sunt ei, ci în toate și în toți este Hristos Domnul.

Când Dumnezeu S-a făcut și om, atunci Viața Dumnezeiască a devenit și viața omului, Puterea Dumnezeiască a devenit și puterea omului, Adevărul Dumnezeiesc a devenit și adevărul omului, iar Dreptatea Dumnezeiască a devenit și dreptatea omului. Toate cele ale lui Dumnezeu au devenit și ale omului (desigur, în afară de Ființa Lui – n.trad.).

Sfinții sunt oamenii care pe pământ trăiesc adevărurile sfinte, veșnice, dumnezeiești… Prin sfânta lor viață și prin sfintele lor persoane, Sfinții lui Dumnezeu confirmă în mod convingător și adevărat și toate celelalte dogme, despre: Biserică, har, Sfintele Taine, Sfintele Virtuți, despre om, păcat, despre Sfintele Moaște, Sfintele Icoane, despre viața viitoare, despre toate celelalte care constituie iconomia teantropică (dumnezeiască-omenească) a mântuirii.

Viețile Sfinților sunt Dogmatica empirică, trăită.

Cuvânt al Sf. Grigorie Palama la Duminica Tuturor Sfinților

Duminica Tuturor Sfinților este ultima Duminică a Penticostarului, este pecetea și finalul acestei mari perioade de sărbătoare, și ne prezintă roadele Sfântului Duh, pe toți Sfinții, care „pământul l-au făcut cer.” Ea e dovadă a lucrării Bisericii și prezintă „cele pe care cu multă bunătate Duhul Sfânt le-a sfințit” în lume.

Istoricul sărbătorii

În primele secole ea era numai sărbătoarea Mucenicilor. Astfel avem o omilie, în secolul al IV-lea, a Sfântului Ioan Gură de Aur, cu ocazia acestei sărbători.

Sinaxarul zilei menționează că în această zi se săvârșește pomenirea „Sfinților bunilor biruitori Mucenici din toate părțile lumii, din diferite vremuri, care au mucenicit pentru numele Marelui Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.”

Conform informațiilor oferite de Nichifor Xanthopoulos în Sinaxarul zilei, praznicul Tuturor Sfinților a fost statornicit de împăratul Leon cel Înțelept. După moartea soției lui foarte credincioase și cuvioase, împărăteasa Theofana, el a construit o biserică pe care a vrut să o închine în numele ei, pentru că aceasta „foarte mult a bineplăcut lui Dumnezeu.”

Când a anunțat Biserica despre scopul urmărit de el, i s-a arătat că trebuie să treacă timp pentru ca împărăteasa să dobândească această cinste. Împăratul s-a supus și a afierosit biserica tuturor sfinților de pe întreg pământul și a spus: „fie ca și Theofana să fie numărată ca Sfântă cu toți aceștia.”

Motivele recomandării sărbătorii

Sfinții Părinți au stabilit această sărbătoare de obște din următoarele motive:

1. Ca să ne arate că Duhul Sfânt Dumnezeu Se pogoară și îl urcă în cer pe omul pământesc. Cei care mai înainte au fost înstrăinați de Dumnezeu devin prieteni ai Lui și „unul” cu El, au posibilitatea să devină Sfinți. Astfel s-a completat cu oameni Sfinți ceata aceea căzută a îngerilor lui Lucifer.
2. Mulți Sfinți sunt cunoscuți și sunt cinstiți cu sărbători și panegirice și procesiuni sau litanii. Însă există și mulți Sfinți necunoscuți și neștiuți, există „un nor de Mucenici.” Această sărbătoare este monumentul Soldatului Necunoscut al Ortodoxiei!
3. Ca să le cerem ajutorul și să le imităm viața.
4. Toți Sfinții care sunt cinstiți separat se cuvine să fie adunați într-o sărbătoare comună, pentru a se sublinia în felul acesta că toți aceștia împreună au dus lupta cea bună pentru Unul și Același Hristos, într-o arenă comună a virtuții, au fost încununați de Unicul Dumnezeu și au alcătuit „Biserica Cea Una”, invitându-ne și pe noi să ducem cu toate puterile noastre „lupta cea bună”, alături de ei, astfel încât atunci când Punătorul de nevoințe, Domnul Iisus Hristos, ne va chema la praznicul din ceruri al întâilor-născuți, să putem să fim și noi numărați împreună cu Sfinții Lui!
5. Pentru cei care vor deveni de acum înainte Sfinți, care până la sfârșitul lumii vor fi numărați cu Sfinții. Prezenta sărbătoare are o putere uimitoare. Ea este în avans și „propria noastră” sărbătoare!…

Mesajul sărbătorii – al Sf. Grigorie Palama

Mucenici ai lui Hristos și Sfinți nu sunt numai cei care și-au vărsat sângele lor pentru credința în Hristos. „Mucenici” sunt toți cei care au dus și duc lupta bună a vieții creștine, cu conștiinciozitate și cu acrivie. Trăirea zilnică a cuvântului Crucii, răstignirea patimilor și a răutății noastre, reînnoirea sufletului nostru sunt „un martiriu în duh (al duhului).”

Varianta pdf:

Despre SFINTI