Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Informare referitoare la situația din Galați

Am primit pe watsapp:

Un mesaj pentru toți donatorii

„Nevoi urgente în TOATE zonele afectate:

– produsele de curățenie, igienă, lopeți, mănuși, mături mari, perii de sârmă, cizme de cauciuc, dezumidificator, aeroterme, o mâncare caldă, nu conserve sau pâine goală.

Haine au tot primit și primesc, nu vă goliți șifonierele acum, doar pentru că s-a ivit ocazia. Dacă dați, din suflet dați!

Pilote, pături și lenjerii, când vor avea și patul unde să le pună. Deocamdată nu se usucă pereții, dar se usucă nămolul pe jos, in camere.

Fiți voluntari la scos nămolul din casele lor. Unii dintre ei sunt bătrâni și singuri.”

Cine dorește, poate contribui la această inițiativă de mai jos:

Inițiativă ortodoxă de susținere a românilor din județul Galați, aflați la vreme de grea încercare din cauza furiei apelor

Dumnezeu să ne ajute tuturor, spre mântuire!

Pr. Ciprian Staicu și parohia ortodoxă misionară

„Sf. Iustin Popovici și Sf. Mc. Efrem cel Nou”