Dragi prieteni ai Sfinților,
De aproape 20 de ani între noi se află oameni de o jertfelnicie exemplară, care lucrează asiduu la salvarea practică a neamului nostru. Nu sunt oameni politici, ci tineri ortodocși care salvează pe cei mai tineri ca ei: de droguri, de alcool, de prostituție, de avort etc.
Unul dintre proiectele cele mai rodnice a fost și este cel intitulat „Educația pentru familie.” El constă în discuții cu tinerii, în sălile de clasă (și în afara lor, în spitale, dar și personal sau la telefon), despre ce înseamnă viață fericită, curată, împlinită, despre cât de cumplit este avortul, dar și drogurile, alcoolul și toate substanțele nocive și potențial mortale. Este o muncă extrem de grea, cu o sumedenie de obstacole de tot felul.
Acești oameni care săvârșesc această Educație au multe ispite, au parte de amenințări, de piedici, de multă suferință. Numai iubirea de Dumnezeu i-a ținut să facă și să continue această lucrare, indiferent de prețul plătit de ei înșiși (sănătate, poziție socială, loc de muncă etc).
Vă rog să îi sprijinim (nu dau aici nume, dar știu clar la cine mă refer și sunt prietenii noștri de ani de zile). Conturile Asociației noastre vă stau la dispoziție (specificați: „Educația pentru familie”):
Sunteți în jur de 150-200 de persoane care ascultați predicile mele. Excluzând pe cei care au alte motive, mai obscure (le place să își bată joc de munca aproapelui sau caută nod în papură, din lipsă de ocupație sau de sens hristic al propriei lor vieți), cu siguranță, în fiecare săptămână, majoritatea de aceea le ascultați, pentru că flămânziți de cuvânt ortodox. Și mă bucur nespus pentru aceasta, căci pe Hristos vestim, nu pe noi, întru dobândirea mântuirii!
A ne păsa înseamnă nu doar a asculta cu urechile o predică, ci a face efectiv ceva.
Cei implicați în proiectul „Educația pentru familie” au extrem de mari greutăți, deci se cuvine să îi ajutăm. Altminteri efectiv nu vor mai avea putere să facă ceea ce și-au propus. Iar „alternativa” este cumplită: așa-zisa educația pentru sănătate (propusă de stat), care este o oficină pro-avorționistă, homosexuală și pedofilă (mai fățișă sau ocultă, însă reală).
În Franța tocmai s-a legalizat pedofilia. Cei care împiedică hoardele demonice să ne prăpădească sunt cei jertfitori și iubitori de Hristos, care vor să vă ajute să vă salvați copiii și nepoții. Și își cunosc extrem de bine misiunea și meseria.
Nu spun mai mult. Domnul să vă dea gândul cel bun și să faceți faptă de samarinean milostiv! Tot ce primim pentru acest proiect va fi direcționat spre misionarii pro-vita.
Apelul este valabil PERMANENT! Dar nu este obligatoriu. Îi pasă doar cui îi pasă.
Pe termen mediu și lung avem împreună în gând și în faptă următoarele proiecte:
1. Carte despre experiența de 20 de ani a unei doctorițe în școlile românești, prezentând miilor de elevi acest proiect: „Educația pentru familie. Alege viața!”
2. Carte cu o metodă completă ortodoxă de prevenire, tratare și psihoterapie a celor dependenți de droguri și de alcool.
3. Prima comunitate terapeutică ortodoxă anti-drog, așa cum au grecii, sârbii, rușii; românii au doar parte până acum de sectari „misionari”, a căror lucrare în rezumat aceasta este, într-o țară majoritar ortodoxă: ajungi la ei ortodox drogat și ieși de acolo sectar nedrogat!
Cu respect pentru toți cei care
își iubesc și își ajută aproapele,
pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu
Notă: personal pun la dispoziție Tipografia noastră pentru realizarea acestor cărți. De asemenea, din ceea ce avem acum pe stoc, dacă binevoiți să cumpărați cărțile noastre, noi vom dona scopului de mai sus (ajutorarea misionarilor pro-vita) suma de 1.000 RON obținută din cărțile noastre.