Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Omule bun…

Omule, oricât de bun ai fi, oricât bine ai face pentru omenire, oricât de duhovnicesc ai fi, oricât de sincer și iertător, plin de dragoste și nicidecum răzbunător. Omule, mereu se vor găsi oameni care nu te plac, nu te vor, chiar dacă nu te cunosc și nu te-au întâlnit niciodată, pur și simplu ii deranjează existența ta, ii arde bunătatea, dragostea, iubirea și iertarea ta, îi disperă bucuria, reușita și fericirea ta!

De aceea suflete, nu băga în seamă vorbele, judecățile, jignirile și răutatea unora, ci bucură-te de prietenia, sinceritatea, dragostea și iubirea altora. Fă-ți inima locaș al lui Dumnezeu și fotoliu pentru prietenii aceia care suferă cu tine când ești la supărare și se bucură cu tine, când ai o realizare mare!

Iartă-i pe toți, iubește-i pe toți, dar rămâi prieten doar celor ce îți doresc binele și îți înțeleg durerea!

Hristos a înviat!