Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Să luăm aminte la ce zice, nu neapărat cine zice!

Notă: Să dea Domnul ca Gigi Becali să își dea seama că lepădare este în primul rând ecumenismul, iar lepădătorii sunt ierarhii trădători ai Ortodoxiei. Dar ca să înțeleagă el trebuie să mărturisească întâi monahii români din Sfântul Munte Athos, pe care el i-a ajutat, le-a construit chilii și biserici frumoase, i-a sprijinit, iar ei l-au păcălit – deocamdată – exact unde este mai important: la cele care țin de mântuire.

Sfântul Iustin Popovici spune clar: ecumenismul este panerezie.

Așadar, ecumeniștii – în lipsa pocăinței și mărturisirii publice – nu au cum să fie altceva decât Iude și lupi în piei de oaie.

De fapt poporul român europenizat are exact ceea ce merită, ca unul care – cu puține excepții – nu Îl iubește cu adevărat pe Hristos, ci pe sine pe post de… hristos!

La mulți ani tuturor celor care poartă numele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe și să mijlocească Sfântul pentru ei, să fie purtători de biruință asupra a tot păcatul!

Redacția