Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Sfântul Ierarh Nectarie – apărătorul Ortodoxiei și potrivnicul masoneriei, al ecumenismului, dar și ortodox mereu neînfricat în fața acuzatorilor nedrepți

Multe bârfe erau împrăștiate în Atena de oameni înrăiți despre mitropolitul Nectarie de Pentapolis și despre construirea mănăstirii de maici din Eghina, închinată Sfintei Treimi, unde el a fost apoi slujitor și duhovnic. Mult a fost încercat Sfântul de oameni perverși, răuvoitori și calomniatori. Erau răspândite calomnii de imoralitate nemaiîntâlnite. Și Sfântul Sinod al Greciei s-a ocupat de analizarea lor. Președintele de atunci al Sinodului, arhiepiscopul Teoclit al Atenei s-a dus personal la fața locului în anul 1908, ca să cerceteze. Însă plecând din Eghina, s-a simțit obligat să mărturisească faptul că „acolo era cu adevărat lucrarea lui Dumnezeu.”

Mult l-a mai persecutat pe Sfântul Nectarie și arhiepiscopul Meletie Metaxakis al Atenei. Acesta a fost ales apoi și patriarh ecumenic, dar și patriarh al Alexandriei. Acest nefericit a fost un mason modern, un inovator și a făcut mult rău Bisericii. El era și împotriva monahismului. În vreme ce Sfântul Nectarie se străduia să construiască, cu multe greutăți, mănăstirea din Eghina, arhiepiscopul Meletie s-a dus și a încercat să îi schimbe hotărârea:

– Ce faci aici? Acum construiești mănăstire nouă? Nu vezi câte bisericuțe părăsite sunt aici, pe dealurile din jur? Nu este vreme în epoca de azi pentru a construi mănăstiri.

Mitropolitul Nectarie al Pentapolisului a continuat însă construirea mănăstirii și ea a fost finalizată și apoi s-au construit și altele, astfel încât astăzi Eghina are cele mai multe mănăstiri (față de celelalte insule grecești). Sfântul Nectarie a profețit acest lucru: „Eghina va deveni Sfântul Munte al monahiilor, al maicilor.” Și deja există în Eghina nouă mănăstiri de maici…

Însă diferit a fost și modul în care și-au încheiat viața cei doi ierarhi, Nectarie și Meletie. Metaxakis, care a făcut atât de multe lucruri în dauna Ortodoxiei, a avut un sfârșit cumplit. L-au găsit într-o dimineață mort sub… pat și cu limba scoasă afară din gură. Era exact acea limbă care a spus cele de mai sus Sfântului Nectarie și a zis atâtea altele în dauna Sfintei Tradiții a Bisericii Ortodoxe.

Dimpotrivă, mitropolitul Nectarie al Pentapolisului, care a rămas credincios Sfintei Tradiții și a răbdat ispite și prigoniri, a avut un sfârșit al vieții pământești ca om sfânt și astăzi este cinstit nu numai în Grecia întreagă, ci și pe între pământul.

Este adevărat că Dumnezeu a îngăduit ca Sfântul Nectarie să treacă prin multe dureri și amărăciuni. În pofida lucrării lui sfinte în Eghina, mulți oameni răi, slujitori ai diavolului, spuneau că Sfântul Nectarie este un fățarnic și tot ceea ce el face este de fapt un fariseism. Au ajuns chiar și în punctul de a-l acuza de fapte imorale și de faptul că mănăstirea a ajuns să fie un loc de desfrâu! Se răspândeau vești false că maicile nășteau copii nelegitimi și că Sfântul Nectarie îi arunca în fântână…

O mamă, pe care cei din Eghina o numeau Keru, avea o fată de 16 ani, plină de veselie, cuminte, înțeleaptă și cu frică de Dumnezeu. Această mamă avea mania persecuție și de multe ori a încercat să o omoare pe fiica ei…

Această biată făptură și-a găsit refugiu la mănăstirea înființată de Sfântul Nectarie. Cu durere în suflet pentru suferința ei, Sfântul Nectarie a primit-o și a avut grijă de ea…

Keru nu a putut să suporte așa ceva și a început să îl calomnieze pe Sfântul Nectarie. Cuvintele ei erau foarte otrăvite și convingătoare. Preasfințitul Nectarie a relatat acest caz mitropolitului Teoclit al Atenei, cerând îndrumări. Acela i-a spus să aibă grijă de copilă. Aceasta a ajuns la vârsta de 18 ani. Însă pe Keru a cuprins-o încăpățânarea…

S-a dus în Pireu și în fața procurorului general a relatat cu lacrimi „tragedia” prin care trecea. „Un călugăr care cică se nevoiește, mi-a luat fiica la mănăstirea de maici. Toate maicile de acolo sunt iubitele lui. Vă rog, salvați-mi copilul…!”

Procurorul a luat plângerea și a doua zi s-a dus înfuriat în Eghina, împreună cu doi jandarmi. A spart ușa chiliei, în pofida regulilor mănăstirii, și a intrat de îndată în camera Sfântului Nectarie. Monahiile s-au tulburat tare și au început să plângă…

Episcopul Nectarie s-a ridicat și i-a întâmpinat pe noii-veniți cu zâmbetul lui creștinesc obișnuit.

Ieșit din minți, procurorul i-a spus bătrânului episcop (pe atunci cam de 70 de ani):

– Mă, călugărule lipsite de omenie!… Unde sunt copiii pe care i-ai făcut? (a urmat o o expresie foarte urâtă) Astfel de lucruri faci aici? Apoi l-a apucat de rasă și l-a amenințat, spunând:

– Îți voi smulge barba, fir cu fir.

Sfântul Nectarie nu a scos niciun cuvânt. Numai arăta cu mâna în sus și spunea:

– Dumnezeu vede. Dumnezeu știe!

Și într-adevăr! „Dumnezeu, în dreptatea Lui, le vede și le știe pe toate.” Procurorul cel hulitor s-a îmbolnăvit grav. Avea dureri groaznice… I-a paralizat mâna aceea cu care l-a apucat de rasă și l-a scuturat pe Sfântul Nectarie…

Atunci și-a dat seama de greșeala lui și a cerut să fie dus în fața Sfântului, ca să își ceară iertare. Într-adevăr, l-au dus. A căzut la picioarele Sfântului, împreună cu soția lui, și a cerut să fie iertat…

Sfântul Nectarie s-a rugat mult lui Dumnezeu pentru el. Fericitul Nectarie era lipsit de răutate și milostiv. L-a iertat din inimă pe procuror. Cu toate acestea, după doi ani doctorii i-au tăiat mâna procurorului.

Mănăstirea din Eghina, cu toate aceste calomnii, a existat în continuare. Obștea s-a mărit, pentru că i s-au adăugat și alte maici, unele dintre ele fiind intelectuale. Mănăstirea a devenit un centru duhovnicesc, care odihnea sufletește și îi lumina pe oameni… „Dacă pe Mine M-au prigonit, și pe voi vă vor prigoni.”

 

Sursa – http://trelogiannis.blogspot.com/2018/11/blog-post_564.html

 

Să avem parte de rugăciunile lui!

 

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

Notă: majoritatea articolelor contemporane evidențiază latura taumaturgică a Sfântului Nectarie. Însă acesta a fost mai înainte de orice IERARH care drept a învățat cuvântul adevărului. Ne-a lăsat lucrări – disponibile acum și în limba română – despre erezia papismului, a luptat pentru slava Ortodoxiei și a lăsat un exemplu pururea viu despre ce înseamnă să fii ORTODOX. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Iată atmosfera la canonizarea lui, în 5 noiembrie 1961:

Demonizarea lumii și batjocorirea de către ereticii cripto-ecumeniști a expresiei „mărturisirea ortodoxă”

Doamne ajută și binecuvântează pe toți cei care cu adevărat Te iubesc, Hristoase!

Citeam în această seară despre declarația primului ministru ateu al Greciei referitoare la faptul că se impune ca statul grec să adopte o „neutralitate religioasă.”

De asemenea, o altă știre spune că mănăstirile Sfântului Munte Athos au primit – prin hotărârea ministrului economiei – suma de 1.240.000 de euro, pentru anul 2018, ca sprijin pentru lucrările ce au loc acolo.

Cel mai mult a primit mănăstirea Simonos Petras (144.000 de euro), dar a primit și „ascultătorul de ecumeniști” și prigonitorul de ortodocși Schit românesc Prodromu ceva mărunțiș – 9.000 de euro, ca să fie în continuare pomenitor de eretici (lista completă la adresa: https://www.katanixis.gr/2018/11/1240000.html).

Așadar, statul grec vrea să scoată Crucea și icoanele din școli, instituții, tribunale etc, dar și de pe steagul național. Iar Sfântul Munte „construiește” ziduri și se surpă întru erezie.

Starea de demonizare specifică atitudinii de nemărturisire a adevărului și de trădare a Ortodoxiei se instalează din ce în ce mai mult. Dar să nu deznădăjduim, căci cel mai mare adevăr al istoriei omenirii este că în final cu siguranță – 100% – Ortodoxia va birui! Depinde însă – în perspectiva mântuirii fiecăruia – cine va rămâne ortodox și cine nu!

La noi situația se aseamănă din următorul punct de vedere: suflete otrăvite de ură nu pot dormi dacă nu împroașcă zilnic cu venin. Cine sunt, știm și îi compătimim. Lovesc iar și iar cu „piciorul în țepușă”, iar rezultatul va fi unul singur: îndrăcirea lor și a celor care îi ascultă.

Dar problema se află altundeva: cei care mint continuu (nu din răutate, ci din suferință psihică gravă, dar nu de nelecuit), încercând că manipuleze inclusiv părinți precum Gheron Gavriil Cutlumușiatul, precum și cei care atacă furibund pe episcopii ortodocși care drept învață cuvântul adevărului, despicând firul în patru și căutând zarvă acolo unde este pace și slujirea lui Hristos, astfel de suflete înșelate care poartă „stindardul” mărturisirii „ortodoxe” lipsite de Crucea lui Hristos, de prigonire personală din partea ereticilor, de bunul simț specific românesc, sunt niște demonizați. Simplu și duhovnicește vorbind, dar și cu durere pentru ei. Iar cei care, din lipsă de ocupație, ascultă șoaptele lor viclene, de fapt sunt „catehizați” de tatăl minciunii, întru pierderea sufletelor lor.

Discernământul duhovnicesc al poporului român este aproape nul, datorită analfabetismului teologic ortodox, iar gura mare a unora dintre cei „îngrădiți” nu de erezie, ci de adevăr este mai nocivă decât ar fi niște minarete mahomedane pe pământul românesc.

Nu există absolut nicio legătură reală între navigarea pe internet pentru căutarea „știrilor pseudo-ortodoxe” și adevărata mărturisire de credință.

Nu există absolut nicio legătură reală între îngrădirea de panerezia ecumenistă și „păsări călătoare” care schimbă – ca autori – siturile – dar pomenitori de eretici și slujitori cu ei rămân fără abatere.

Nu există absolut nicio legătură reală între suferința pentru Hristos a ortodocșilor îngrădiți de ecumenism și gura slobodă și penelul otrăvit al președinților de partide politice dornici a-și face reclamă întru perspectiva unor viitoare alegeri.

Am scris acestea pentru că lumina nu trebuie pusă sub obroc și adevărul trebuie spus pe față, demascând minciuna, inspirată de satana (conform Ioan 8, 44). Aceasta este datoria fiecăruia dintre noi, nu să ne lăsăm tulburați (unii, nu noi) de ce născocesc unii, ca să aibă apoi duhovnicii ortodocși ce să audă la spovedanie. Așa ceva consider că va fi – în viitorul apropiat – o clară oprire de la împărtășire – căci cine își otrăvește sufletul ascultând minciunile altora nu este vrednic să Îl primească pe Hristos-Adevărul. Se vor putea împărtăși cu vrednicie doar cei care nu își vor mai întina sufletul cu atitudinile de circari ale unora.

În concluzie, la toate atacurile satanei, directe sau prin oameni aserviți lui, cu mila lui Dumnezeu, pe Care Îl slujim cu dragoste, cu smerenie și cu recunoștință, răspundem, în numele lui Hristos Domnul nostru:

„Zis-a Avva: Dacă Dumnezeu nu va intra în sufletul omului, omul nu se va liniști nici înlăuntrul său, dar nici cu ceilalți oameni nu va avea relații pașnice.

Prin urmare, pacea popoarelor, pacea lumii depinde de relațiile fiecăruia dintre noi cu legea lui Dumnezeu. Un suflet care trece printr-un moment de durere, se sprijină pe iubirea lui Dumnezeu, iar în durere găsește limanul păcii.

Vâslele care ne ajută să ajungem la golful cel liniștit sunt „nădejdile” că Dumnezeu ne va răsplăti cu fericirea veșnică pentru aceste încercări prin care trecem în timpul vieții noastre.

Și omul rămâne liniștit și îmbogățit de experiența nu numai a durerii prin care a trecut, ci și a modului în care trebuie să se raporteze la semenii și la frații lui în momentele dificile ale vieții sale.

Iar ceea ce are mare importanță este faptul că omul păcii interioare este și purtător al păcii în această lume.”

II Corinteni 13, 13 ! (să luăm Scriptura și să mai citim din ea)

………………………………………….

pr. Ciprian Staicu și toți frații

cei dimpreună cu mine

Recomandăm:

Toată problematica teologică ortodoxă ultimilor doi ani de la sinodul din Creta, împreună cu argumentele patristice ale adevăratei mărturisiri ortodoxe și combaterea extremelor „părtășiei” și neo-stilismului pot găsi cei cu gând bun în lucrarea:

CARTE de teologie ortodoxă: Uniți întru slujirea lui Hristos

Arhiva omiletică ortodoxă română, vârf de lance în lupta cu panerezia ecumenistă

Recomandăm acest site de mai jos și mulțumim inițiatorilor și ostenitorilor lui, dar mai presus de toate Îi mulțumim lui Hristos, Care ne luminează să vestim cuvântul Lui, spre împreună-mântuirea turmei ortodoxe:

https://archive.org/details/PrediciAleParintilorNepomenitoriAiEreticilorEcumenistiDinBisericaOrtodoxa

Notă: ca să fie totul ortodox, este bine că după „nepomenitor”, care este un termen neinspirat și periculos teologic, s-a pus și restul expresiei de mai sus; credem că cel mai bine este să spunem „părinți ortodocși mărturisitori ai dreptei credințe.”

Redacția

Simplitate și sfințenie

Era o femeie oarecare și foarte săracă într-un sătuc din Etoloakarnania și avea trei copii. A reușit să îi crească cu multă greutate, fiind în lipsuri incredibil de mari, însă le-a dat o educație de o demnitate unică! Aceasta a fost doamna Vasiliki. A murit în anul 1998, în ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului.

În ziua următoare, 15 august, sicriul simplu și ieftin, având în el trupul ei, a fost pus pe un căruț special și transportat la cimitir cu mica dubiță agricolă a preotului .

Pe drumul cortegiului funerar, câțiva consăteni prezenți discutau despre chinurile prin care trecuse Vasiliki de-a lungul vieții ei, când deodată s-a umplut tot locul de mireasmă: chiar dacă ar fi existat acolo mii de flori, nu ar fi răspândit o așa mireasmă!

Tuturor li s-a părut ciudat acest lucru și s-au întrebat care este cauza. Însă nu au putut să dea nicio explicație.

Printre cei prezenți la înmormântare a fost și un fiu duhovnicesc al pururea pomenitului Gheronda Ambrozie Lazaris (1912-2006), duhovnic plin de har al Sfintei Mănăstiri Dadios. După câteva zile de la această întâmplare minunată, acesta s-a dus la Gheronda Ambrozie, om luminat de Dumnezeu, și printre altele i-a relatat întâmplarea.

Foarte pe scurt el i-a spus doar atât:

O femeie a murit și locul s-a umplut de mireasmă.

Doar atât a spus.

La început, Gheroda Ambrozie a rămas tăcut. Apoi s-a dus în chilia lui, unde a rămas puțin timp și apoi s-a întors, spunând cuvintele neașteptate de mai jos, ca o explicație:

– Aceasta a primit darul sfințeniei! Și știi care a fost cauza sfințirii ei? Niciodată nu s-a plâns în viața ei! De astfel de oameni are nevoie Dumnezeu în lume! Ca să umple raiul și să poată avea loc a Doua Venire. Ai înțeles…?

Sursa – https://www.vimaorthodoxias.gr/peri-zois/tetoious-anthropous-thelei-o-theos/

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

Lacrimi din cer…

Acest mic articol nu are nicio legătură cu vreo simpatie filetistă față de ruși, ci este o reacție la cele citite în această dimineață:

 

 

Acest eveniment (petrecut în anul 2017) a fost dedicat soldaților care au murit în cel de-al doilea război mondial, înfruntând armata nazistă. În acel război au murit 28 de milioane de ruși.

Unul dintre comentariile afișate după video spune că președintele Putin ar fi afirmat că fratele lui mai mare a murit în asediul Leningradului (azi Sankt-Petersburg), când 400 de soldați au murit de foame.

Un alt comentariu spune: „ploaia a reprezentat de fapt lacrimile celor care au murit în al doilea război mondial.”

Dar să revenim la problemele Ortodoxiei; în articolul de azi de la adresa – https://synaksiorthodoxon.blogspot.com/2018/11/blog-post_2.html – intitulat: „Adevăruri dure care expun pe patriarhul Bartolomeu și Fanarul” se spune de către autorul grec (Dionisios Makris):

sprijinul pe care se bizuie patriarhul Bartolomeu este Washington-ul, cu masoneria, Bildenberg, Soros etc. Pare o echipă… tare! Dar nu are Hristos, deci e praf în vânt;

– încă din vremea patriarhului Athenagora, patriarhia de Constantinopol a încercat din ce în ce mai incisiv două lucruri: apropierea și unirea-înrobirea față de Roma papistașă și transformarea Fanarului în Vatican al Răsăritului;

– întunecarea minții patriarhului Bartolomeu este totală: a ajuns marionetă supusă întru totul stăpânilor ei, iar scopul actual este izolarea Rusiei de restul Ortodoxiei, ca să nu mai existe voci care să conteste „autoritatea” de „primul fără egal” a ereziarhului Bartolomeu. Cu adevărat, este „fără egal” acest personaj, este un Iuda viu, un Arie dezlănțuit. Iar patriarhul Daniel al României – fratele lui de breaslă (masonică) îl așteaptă să „sfințească” noua super-catedrală a orgoliului complexat și să dea astfel lovitura de grație poporului român sforăitor, cu emblemă de „ortodox”;

mesajul grecilor pentru patriarhul Bartolomeu apare în alt articol (pe site-ul trelogiannis.blogspot.com) așa:

„Spui: „Eu sunt prima Biserică” și ești mândru, pretinzând supunere totală din partea fraților ortodocși.

Însă dacă Îl aveai pe Hristos în inima ta, ai fi spus că în calitate de „primul”, ești și „cel din urmă”, ultimul dintre toți, așa cum a spus El.

Însă se pare că tu te crezi mai presus de toți. Prieteniile „rele” din Occident te-au dus în înșelare.

Ai avut posibilitatea să rămâi ortodox, însă tu ai râvnit întâietate, ca un papistaș!

Păcat! Păcat că ai ajuns un papă „ortodox”! Vai, vai!”

De când a intervenit în mod schismatic în Ucraina, acest personaj insistă că tot ceea ce face este din „dragoste.” Să înțeleagă și preoțimea română că „dragostea” ecumenistă este nimic altceva decât gheară demonică.

În concluzie: singura noastră șansă de a fi ortodocși este îngrădirea de erezie. Aceasta nu este opțională, ci absolut obligatorie pentru mântuire. Nu pentru că o spunem noi, ci pentru că așa învață Sfânta Biserică, prin Sfinții ei, care au făcut așa, fără excepție, în orice vreme a istoriei bimilenare a Bisericii.

Cu Dumnezeu înainte, pe orice „vreme” !

Rămânem statornici întru dreapta credință, deși calomniați și prigoniți, bucuroși și fericiți sub mângâierea ploii harului lui Hristos Cel preaiubit!

 

pr. Ciprian Staicu

PS – să nu uităm, măcar de anul viitor înainte (dacă va mai ține Dumnezeu lumea apostată), când din nou satana va încerca să îmbete mințile părinților și ale profesorilor spre înveșmântarea în macabru demonic a copiilor – viitorul acestui neam:

Ci așa le stă bine, întru nevinovăția unui chip angelic, chiar dacă nu sunt în pas cu… moda: