Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Omule, ai grijă de fruntea ta!

Mulțumim fratelui Alexandru pentru osteneala de a traduce și sincroniza informațiile din acest video.

O mică „discuție” cu Hristos, în limbajul semnelor…

Această fetiță se roagă lui Dumnezeu, prin limbajul semnelor!Iar noi care suntem sănătoși, uităm deseori să ii mulțumim domnului…🙏🥺

Publicată de Dumnezeu e tăria mea pe Sâmbătă, 24 august 2019

 

… iar noi, cei „sănătoși”, foarte des uităm sau nu avem timp să Îi mulțumim Domnului…

Redacția

Niciun Sfânt nu s-a rugat cu ereticii

Ecumeniștii se folosesc de orice prilej pentru ca să se roage împreună cu toată pleiada de eretici, dar și cu păgânii. Însă acest lucru este inacceptabil pentru orice ortodox, pentru că împreuna-rugăciune presupune credință comună și comuniune liturgică.

Un ortodox nu se poate ruga împreună decât cu alți ortodocși. Această învățătură a fost dintotdeauna poziția Bisericii și ea este exprimată, mai întâi de toate, de Canoanele 45 și 65 Apostolice. Desigur, sunt menționate și sancțiunile date celor care săvârșesc lucrări potrivnice celor pe care Duhul Sfânt ne învață să le săvârșim.

Pentru că unii susțin că Sfintele Canoane care interzic, dar și condamnă, împreuna-rugăciune cu ereticii, se referă numai la săvârșirea cultului divin (a slujbelor) împreună cu ereticii, adică „împreună-slujirea”, se impune a se sublinia (și acest lucru îl vedem în lucrarea însăși a Bisericii) că Sfintele Canoane condamnă și așa-numită „împreună-rugăciune simplă.”

Împreuna-rugăciune nu este îngăduită nici „după iconomie” în cazul înaltelor fețe bisericești, pentru că aceasta, în afară de alte consecințe nefaste, creează (în sens rău, desigur) un precedent și ecumeniștii se folosesc de acesta și îl promovează ca lucrare care poate fi repetată de către aceștia (de toți ecumeniștii), când de fapt este un exemplu de evitat.

Rugăciunea este o lucrare sfântă și se adresează lui Dumnezeu-Treimea și nu este îngăduit ca să intre credinciosul în comuniune, prin împreună-rugăciune, cu erezia, care Îl hulește pe Hristos și luptă împotriva Bisericii Lui.

Însă această interdicție binecuvântată (de a nu se ruga ortodocșii cu ereticii sau/și cu păgânii) îi ajută și pe cei din afara Bisericii să înțeleagă (să îți dea seama) că se află în înșelare și în erezie și mai ales că este necesar ca ei să se întoarcă în Biserică, iar această Biserică desigur este Una singură și nu mai multe: SFÂNTA ORTODOXIE!

Dar și în această problemă tot Sfinții înșiși ne călăuzesc ce este de făcut:

a) niciun Sfânt nu s-a rugat împreună cu ereticii;

b) luminați de Dumnezeu și îndumnezeiți prin har sunt cei care ne călăuzesc spre ce anume este rugăciunea și cum trebuie ea făcută!

Prin împreună-rugăciunile săvârșite de ei cu ereticii și cu păgânii, singurul lucru pe care ecumeniștii îl demonstrează este că nu au nicio legătură cu Sfinții și că în pofida iubirismului și a învățăturii eronate despre rugăciune, nu au nicio cunoaștere despre rugăciunea autentică, mântuitoare și sfântă pe care Sfinții o lasă ca moștenire fiecărei generații de ortodocși.

Prin urmare, ori credinciosul (clericul, monahul, mireanul) cunoaște ce este rugăciunea și respectă Sfintele Canoane, făcând ascultare de Sfinți, ori participă la „piesele de teatru cu împreună-rugăciune” și la „con-slujirile fastuoase” și se dovedește a fi cu totul lipsit, în cel mai bun caz, de duhul și trăirea Ortodoxiei.

Cei care învață cele opuse Ortodoxiei să ne prezinte exemplul măcar unui Sfânt care a învățat și a săvârșit împreună-rugăciune cu ereticii sau să ne arate măcar un eretic care prin intermediul „împreună-rugăciunilor” să se fi întors (convertit) la Ortodoxie.

Sursa – https://synaksiorthodoxon2.blogspot.com/2019/09/blog-post_4.html

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

A se vedea și:

Dovada ca Mitropolitul Onufrie este eretic, iar Ps Longhin il pomeneste

„Leul” din Pireu și ereticii ecumeniști. Prieteni sau doar… amici întru reaua ascultare?

 

Părintelui Teodor Zisis nu i-a venit să își creadă ochilor ce anume a putut propune mitropolitul Ierothei Vlahos în problema ucraineană: să devenim toți schismatici, să fim în comuniune cu anathematizații și caterisiții schismatici din Ucraina până la convocarea unui… sinod ecumenic!

Își va asuma pr. prof. Theodoros Zisis și cei dimpreună cu sfinția sa acrivia dogmatică și canonică în lupta cu panerezia ecumenistă și refuzul actelor biometrice ale statului antihristic? Să dea Bunul Dumnezeu!

Nota 1: recomandările de lectură teologică sunt pentru cei care au ratat, din motive binecuvântate sau nu, citirea surselor menționate mai sus și bine documentate.

Nota 2: cât privește pe cei ce se folosesc de panoplia satanică a minciunilor și a calomniilor repetate la nesfârșit (dovada că nimeni nu îi ascultă, dar nici Dumnezeu nu îi ia în seamă), dar și de cea a vicleniei în cuvânt și în faptă, recomandăm recitirea Canonului 1 al Sfântului Vasile cel Mare („…eresuri au numit pe cei ce cu totul s-au lepădat şi s-au înstrăinat chiar de Ia credinţă. Iar schisme au numit pe cei ce se de­osebesc în concepţii cu privire la unele chestiuni şi întrebări bisericeşti corijabile…”), pentru aflarea definiției ortodoxe a termenilor: „erezie” și „schismă.” (până la revenirea lor la mărturisirea ortodoxă este bine să ne îngrădim de toți adepții mișcării pro-ecumeniste „PLE” – „a părtașilor la erezie”). Ce fel de „mișcare”? Una al cărei caracter este părut reformist, de luptă anti-eretică, dar în realitate este respingător, deformator și hulitor al teologiei Sfinților Părinți ai Bisericii, așa cum s-a demonstrat în repetate rânduri și o vom mai face, cu ajutorul lui Hristos (Ioan 14, 6).

Redacția

Un gând mântuitor sau multe gânduri… pierzătoare

Părintele Simeon Kragiopoulos spunea:

„Te ispitește diavolul? Nu-l băga în seamă (întoarce-ți privirea dinspre el cu dispreț). Ai în tine vrăjmășie, de exemplu ai tristețe? Nu o lua în seamă. Simți deznădejde? Nu te mai gândi la ea.

Ai ceva în tine care este vrăjmaș al sufletului tău și literalmente te roade? Nu lua în seamă, nu îi acorda importanță.

M-au mâhnit, m-au supărat, m-au nedreptățit, mi-au făcut rău. Aștept să își ceară scuze de la mine…

Dacă gândești așa este ca și cum ai avea șerpi înlăuntrul tău și aceștia te sfâșie, te mănâncă de viu.”

Iar Sfântul Iacob Tsalikis, starețul mănăstirii Sfântului David din insula Evia spunea:

„Orice ispită care te răvășește psihologic nu o lua însă în seamă, treci peste ea, uit-o! Zilele noastre să se scurgă una după alta în liniște și în blândețe! Nu te mâhni, nu ține ispitele înlăuntrul tău și nu te supăra. Mâhnirile îl mănâncă (sfâșie) pe om. Pe mine mâhnirile mi-au făcut mult rău, m-am îmbolnăvit de inimă și de alte boli…”

Viața nu este așa de complicată. Iată ce spunea Sfântul Paisie Aghioritul:

„Bietele animale îl au ca dumnezeu (stăpân) pe om. Așa cum noi cerem ajutor de la Dumnezeu, așa și animalele cer ajutor de la om.

În Sfântul Munte am auzit de Gheron Teofilact de la Schitul Sfântului Vasile cel Mare că avea o prietenie strânsă cu animalele sălbatice.

Acestea simțeau (prin instinct, desigur, că suflet rațional nu au – n.trad.) iubirea lui și se duceau la chilia lui, când aveau nevoie de ajutor. Odată un pui de căprioară și-a rupt piciorul și apoi s-a dus șchiopătând lângă chilia părintelui și behăia (mugea) cu durere. Gheronda a ieșit și l-a văzut cum și-a întins piciorul rupt, ca și cum i l-ar fi arătat. I-a adus niște pâine uscată să mănânce și a luat două bețe de lemn, cu care a legat piciorul, ca să nu se miște. Apoi i-a spus căprioarei: Să mergi cu bine și peste o săptămână să vii din nou să te văd. Bunul părinte s-a înțeles cu animalul așa cum face doctorul cu un om bolnav, pentru că Gheronda devenise omul lui Dumnezeu…”

Sursa – site http://trelogiannis.blogspot.com/

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

În concluzie…

Redacția