Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Părinți și frați și surori ortodoxe, să petrecem acest praznic slăvind pe Duhul Cel Preasfânt, Cel deoființă și nedespărțit de Tatăl și de Fiul

La praznicul Cincizecimii noi sărbătorim ziua aceea în care Duhul Sfânt S-a pogorât în foișorul unde erau adunați ucenicii Domnului „și toți s-au umplut de Duhul Sfânt.” De atunci Duhul Sfânt Se arată și lucrează într-un mod unic în Biserică, pentru că El este pentru Biserică ceea ce este sufletul pentru trup.

Nu este ușor a vorbi despre Duhul Sfânt, pentru că El este Dumnezeu Însuși, a Treia Persoană a Sfintei Treimi. Însă pentru a ne adânci oarecum în această mare Taină vom sublinia trei expresii din cunoscuta rugăciune „Împărate ceresc”, adresată Sfântului Duh, care arată cum lucrează Duhul Sfânt în viața noastră.

1. Duhul adevărului

Prima expresie este „Duhul adevărului.” Domnul Hristos L-a numit astfel, adresându-se ucenicilor Lui: „Când va veni Acela, Duhul adevărului, vă va călăuzi pe voi la tot adevărul” (Ioan 16, 13), adică atunci când va veni Duhul Adevărului, El vă va călăuzi la tot adevărul cel mântuitor.

Este evident că Domnul L-a numit pe Duhul Sfânt, „Duhul adevărului”, pentru că Acela ne conduce la adevăr. Într-adevăr, numai prin luminarea noastră de către Duhul Sfânt putem să ne înțelegem credința și marile ei adevăruri. Duhul Sfânt ne învață cum să ne rugăm lui Dumnezeu, ne deschide mintea pentru înțelegerea Sfintei Scripturi, ne luminează să distingem, să pricepem care este voia lui Dumnezeu în viața noastră.

Așadar, avem nevoie de luminarea Duhului Sfânt ca să nu greșim, ci să mergem cu statornicie pe calea adevărului.

2. Mângâietorul

A doua expresie este numai un cuvânt: „Mângâietorul”, care înseamnă Cel care aduce mângâiere și Cel care întărește. Într-adevăr, Duhul Sfânt este Cel care ne întărește în lupta noastră duhovnicească. El aprinde în inima noastră flacăra credinței, ne ridică după vreo cădere într-un păcat, ne sprijină în hotărârea noastră spre pocăință, cultivă în noi înclinația spre lupta dobândirii virtuții. De asemenea, El ne aduce mângâiere în clipele noastre grele și ne sprijină sufletul nostru zdrobit după ce a trecut printr-o încercare, boală sau durere.

Așa cum remarca Sfântul Apostol Pavel, „Duhul îi vine slăbiciunii noastre în ajutor, că nu știm să ne rugăm cum trebuie, dar Duhul Însuși mijlocește pentru noi cu suspine de negrăit.” (Romani 8, 26)

Iar când avem voință puternică, dispoziție de a lupta cu păcatul, statornicie, bucuria și pacea sufletului, toate acestea nu sunt altceva decât daruri ale Duhului Sfânt. Toate sunt ale Lui, le primim de la El, pentru că „pe toate le dăruiește Duhul Cel Sfânt!”

3. Dătătorul de viață (sau al vieții)

Există însă și un al treilea punct vrednic de atenție: Duhul Sfânt este numit „Dătătorul de viață”, ceea ce înseamnă că El este Izvorul vieții. Domnul Iisus Hristos Însuși ne-a descoperit aceasta: „Duhul este Cel ce dă viață.” (Ioan 6, 63) El este Puterea cea dătătoare de viață din creație.

Într-adevăr, îngerii și oamenii, animalele și plantele și tot ceea ce există în cer și în mare și pe pământ și sub pământ își primesc puterea de viață de la Duhul Sfânt.

Cel mai important lucru însă este că Sfântul Duh îi dăruiește omului viața cea nouă (cea înnoită). Din ziua Botezului nostru ortodox, când noi primim și Taina Mirungerii, în noi se inaugurează viața cea nouă. „Pecetea darului Sfântului Duh” a spus preotul atunci când ne-a uns, după Botez, cu Sfântul și Marele Mir, iar inima noastră s-a umplut de Duhul Sfânt.

Iar dacă ne străduim să respectăm poruncile dumnezeiești și să participăm în mod conștient și asumat la Sfintele Taine ale Bisericii, acest har al Sfântului Duh lucrează în chip tainic în inima noastră, ne sfințește și ne dăruiește viața cea adevărată. Și astfel Duhul Sfânt nu este numai Dătătorul vieții noastre pământești, ci se face și „arvună a vieții viitoare”, în veșnicie.

Bogăția darurilor dumnezeiești pe care ne-o dăruiește Sfântul Duh este cu neputință de cercetat. Și toată această bogăție poate să devină proprietatea fiecărui credincios. Așadar, să ne străduim să trăim întru curăție și smerenie, cu credință și cu răbdare în poruncile lui Dumnezeu și să Îl rugăm pe Sfântul Duh să vină și să Se sălășluiască întru noi și să ne curățească de toată întinarea și să ne sfințească, izbăvindu-ne de orice rău.

Sursa – https://synaksiorthodoxon.blogspot.ro/2018/05/blog-post_28.html

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

 

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

DOUĂ CĂI: hirotonie, har și… Duh Sfânt. Sau trădare a lui Hristos, erezie împotriva Duhului Sfânt și iad veșnic

Trădător al harului. Doamne, dă-i pocăință!

 

SĂ LUĂM AMINTE !

Când Hristos vorbește despre vărsarea Duhului Sfânt în Biserică și în inimile credincioșilor, nu vorbește în mod abstract, nu spune că Îl va trimite pe Duhul Sfânt la fel în întreaga Biserică, la modul general al cuvântului. Nici nu spune că pentru că episcopii și preoții au o succesiune apostolică prin hirotonie, toată Biserica va primi în aceeași măsură pe Duhul Sfânt…

Nici nu vrea să spună Hristos că din cauza hirotoniei episcopilor, există neapărat garanția că Duhul Sfânt va locui permanent în (acea) ierarhie…

Pentru că nu existența episcopului (sau a episcopatului participant la un sinod, cum a fost și cel din Creta, iunie, 2016 – n.trad.) este garanția că un sinod este inspirat de Duhul Sfânt. Dovadă în acest sens este că au existat în Biserică mulți episcopi care au fost condamnați apoi ca eretici…

Dacă acei episcopi aveau viu și prezent și lucrător pe Duhul Sfânt în ei, nu ar fi căzut în erezie (cum au căzut cei din Creta, iunie, 2016 – n.trad.). Așadar, hirotonia întru treapta de episcop nu este dovada, nici garanția că în acest episcop se sălășluiește Duhul Sfânt ((permanent și fără condiții, ci harul se dă de SUS, dar el trebuie pus în lucrare de cel care îl primește JOS – n.trad.)

(Pr. Prof. Dr. Ioannis Romanidis, Teologie patristică)

 

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

Ce înseamnă că te iert…?

Iert înseamnă că îl văd pe celălalt așa cum este el cu adevărat, cu păcatul și cu partea lui de nesuferit, cu toate greutățile lui și spun:

„Te voi duce în spate, ca pe o cruce, te voi duce până în Împărăția lui Dumnezeu, fie vrei, fie nu vrei. Și fie ești bun sau rău, te voi duce pe umerii mei și te voi pune în fața Domnului Hristos și voi spune: Doamne, l-am dus în spate pe omul acesta toată viața mea, pentru că mi-era teamă că altfel se va pierde (va ajunge în iad – n.trad.). Acum este treaba Ta să îl ierți sau nu, în numele iertării Tale proprii!…”

Cât de frumos ar fi dacă am putea să ne purtăm astfel „sarcinile unii altora” și să ne sprijinim unul pe altul, fără a încerca să uităm punctul slab al cuiva, păcatul altuia sau starea celui care trece prin clipe grele!

Iar acționând așa cum se cuvine să nu îl lăsăm să îngenuncheze (să fie strivit – n.trad.) sub greutatea ispitei, ci dimpotrivă să îl apărăm, să îl ocrotim, astfel încât să nu îngăduim capitularea lui exact în fața a ceea ce ar putea să îl facă să îngenuncheze, să se clatine.

Dacă l-am înconjura pe cel neputincios cu dragoste vie și caldă, câți oameni nu și-ar reveni în fire și câți nu ar deveni vrednici de iertare, de o iertare care li s-ar da în mod gratuit!

(Αnthony Bloom, Taina vindecării)

 

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

Sinaxa Inter-Ortodoxă de la Negrești Oaș (19 mai 2018)

Hristos S-a înălțat!

Sâmbătă, 19 mai 2018, a avut loc Sinaxa Inter-Ortodoxă de la Negrești-Oaș (județul Satu Mare). Au participat clerici, monahi și monahii (30 în total), precum și mireni (peste 180) din România, Moldova, Rusia, Grecia și Serbia, având bucuria de a avea în mijlocul nostru atât de părinții athoniți români mărturisitori, cât și trei athoniți greci: Gheron Hariton Kariotul, Gheron Sava Lavriotul și Gheron Alipie Kapsaliotul. Gazda noastră a tuturor a fost pr. Emanuel Oros și fiii săi duhovnicești, iar organizarea Sinaxei a fost foarte bună, deci le mulțumim din suflet și Dumnezeu să îi răsplătească înmiit.

Duhul de desfășurare al Sinaxei a fost foarte pașnic (cu doar câteva excepții, mai ales al vociferărilor din sală – cu toate că a putut lua cuvântul oricine a dorit – care însă au înțeles totuși în final că scopul întâlnirii noastre nu este unul războinic, ci pașnic, de dialog și de ucenicie față de Sfinții Părinți).

Au luat cuvântul: părintele Emanuel, în calitate de gazdă a Sinaxei, părintele Efrem Prodromitul (care a dat citire studiului lui Gheron Sava Lavriotul, atașat la finalul acestui articol), părintele Spiridon Roșu (care a citit un mesaj al unui ieromonah Evghenie din Rusia, cu al cărui cuprins însă Sinaxa nu a fost întru totul de acord, căci vorbea despre Taine invalide, calendar etc), subsemnatul (studiul meu este atașat în final), pr. Ioan Miron (care și-a expus pe larg teoria despre invaliditatea Tainelor în B.O.R.), Gheron Sava Lavriotul (care a dat răspunsuri canonice și patristice, cu operele Sfinților Părinți pe masă, la controversele teologice apărute), Gheron Hariton, care a făcut o frumoasă sinteză despre preoție, Taine și har; apoi cuvântul de salut al părinților veniți din Serbia, s-a răspuns la întrebări din sală, iar în final părinții din Serbia ne-au invitat pe toți să participăm la Sinaxa națională anuală ortodoxă din Serbia, care va avea loc în data de 3 iunie (anunțul oficial va fi atașat în final).

Ne-am bucurat că am avut ocazia de a discuta cu cărțile pe masă, sincer, frumos, cu calm, dar ne-am și întristat că cei ce mărturisesc ideea „părtășiei la erezie” s-au ținut de promisiune și nu au participat la Sinaxă. Nicio problemă, îi așteptăm data viitoare (probabil în data de 18 august 2018, lângă Brașov, când sperăm să lansăm două cărți: una a sintezei luptei de doi ani de zile a părinților români și greci, iar a doua fiind cea bazată pe Actele Sinoadelor Ecumenice, în traducere din limba greacă). Iar dacă ne cheamă la vreo sinaxă, mergem să discutăm cu ei, însă fără condiții umilitoare pe care le-au dat publicității în urmă cu câteva zile.

Câteva idei din cadrul Sinaxei:

– accentul principal s-a pus pe sinodalitatea Bisericii, precum și pe faptul că noi nu vrem să ne unim cu nimeni din afara României, nici cu sârbii, nici cu grecii, nici cu altcineva (din punct de vedere al jurisdicției canonice), ci să fim uniți doar în mărturisirea adevărului de credință;

– s-a purtat o largă discuție referitoare la două idei: ereticii nu mai fac parte din Biserică și că ereticii nu mai au Taine;

canoanele aduse în discuție de cei care au trecut pe calendarul vechi și propovăduiesc dispariția BOR-ului oficial și inexistența Tainelor ei au fost canonul 1 și 2 al Sinodului VI Ecumenic. Răspunsul dat de Gheron Sava a arătat că la toate Sinoadele, când Sfinții Părinți dădeau anathema, spuneau: „să fie anathema!” Acest conjunctiv prezent arată că de ACUM ei sunt sub anathema, deci singurul care are puterea de a da anathemei este sinodul. În consecință, noi atragem atenția că ecumeniștii se întinează – datorită cugetului lor eretic – când se împărtășesc cu Sfintele Taine (adevărate, reale), nu Tainele însele se întinează, ci omul își ia osândă datorită stării sale interioare și a minții întunecate de erezie – de asemenea, întrerupem orice comuniune cu ereticii, dar nu spunem că ei sunt caterisiți automat (doar pentru că mintea lor a acceptat o erezie), pentru că un asemenea mod de caterisire nu există în realitate, ci așteptăm ca un viitor sinod să rezolve și această problemă (desigur că este de dorit ca înaintea judecății sinodale ereticii să se pocăiască de erezia lor și pacea să revină în Biserică). Adică noi tragem semnalul de alarmă, dar nu facem revoluție în Biserică. Altfel, vom ajunge ca așa cum 10 patriarhi au semnat în Creta, fără a mai lua în seamă pe ceilalți, precum și întreaga pleromă a Bisericii, tot așa acum câțiva preoți și monahi vor să recreeze Biserica, motivând că aceasta nu mai există oficial și că trebuie puse baze noi pentru ea, iar împreună cu acest demers trec la calendarul vechi etc;

– a fost trist faptul că, cu toate că s-au prezentat argumente canonice, teologice, dogmatice, patristice, logice etc, în repetate rânduri, totuși frații noștri nu au putut să se urnească din neînțelegerea lor, iar cel mai trist a fost că argumentarea teologică pe care au folosit-o a fost foarte subțire, neconvingând pe nimeni, adeseori argumentele aduse fiind ele însele potrivnice ideilor pe care voiau să le sprijine pe ele. S-a arătat clar că instituția sinodalității – iar aici am fost absolut toți de acord – este intrinsecă Bisericii, este modul ei de existență, deci nu poate nimeni de capul lui să hotărască în locul vreunui sinod, nici măcar când are ispita că nu va mai fi niciodată vreun sinod ortodox. Să nu uităm că nu omul, nici satana, nici masoneria, nici ecumeniștii nu conduc istoria, ci Hristos o conduce și El știe cel mai bine cum să reîntoarcă la adevăr mădularele bolnave ale Bisericii;

– s-a pus insistent întrebarea dacă ereticii mai sunt mădulare ale Bisericii. Răspunsul patristic a fost foarte clar: există eretici necondamnați și eretici condamnați. Cei necondamnați fac întotdeauna parte din Biserică, ei provin din Biserică, mintea lor este amăgită de erezie, Biserica face tot ce îi stă în putință spre a-i întoarce la adevăr; dacă ei nu vor cu niciun chip, nici măcar în fața unui sinod, atunci Biserica îi dă, cu durere, anathemei, iar atunci ereticii sunt tăiați de la Trupul Bisericii, nădăjduindu-se însă ca până la moarte să se reîntoarcă totuși la adevăr. Așa cum un membru bolnav al trupului face parte din trup până la tăierea lui definitivă, așa și ereticii – ca mădulare bolnave ale Bisericii – fac parte din ea (și se osândesc împărtășindu-se cu Hristos fiind ei în stare de erezie) și Biserica face totul ca ei să se întoarcă la adevăr;

– argumentul prezentat de unii că acum ereticii ecumeniști clerici trebuie primiți înapoi, dacă se pocăiesc, prin Mirungere și mai ales că nu mai pot fi niciodată clerici nu are nicio bază patristică și canonică; acest lucru – al caterisirii definitive – se realizează numai prin hotărâre sinodală și prin anathemă. Așadar, nu suntem deloc potrivnici Bisericii Ortodoxe Române, ci suntem fii ai acesteia, prigoniți împreună cu Hristos de către trădătorii ei, dar nu luăm lupta în mod personal, pieptiș, ci ne mișcăm, gândim, spunem și scriem așa cum au făcut Sfinții Părinți, nici mai mult, nici mai puțin; nu inventăm nicio soluție nouă, nu ne lăsăm cuprinși de slavă deșartă, ci slujim lui Hristos așa cum ne-au lăsat moștenire Sfinții, gândindu-ne la propria moarte și judecată;

– vă invităm să ascultați cu atenție cuvântul lui Gheron Hariton despre preoție, un cuvânt clar ce arată că Tainele sunt săvârșite prin puterea Preoției, nu a omului, a persoanei (arhiereul sau preotul respectiv), deci atâta vreme cât o persoană nu este caterisită – iar caterisirea se face doar de către Sinod – prin ea se lucrează Tainele, desigur, ori spre osândă, dacă este eretic sau nevrednic, ori spre mântuire, dacă este ortodox și mărturisitor al adevărului, trăitor al virtuții și al pocăinței pentru propriile păcate.

– am subliniat faptul că cu toții avem încă mult de învățat de la Sfinții Părinți. Analiza făcută de Gheron Sava acestui Canon 15 al Sinodului I-II Constantinopol, pe baza căruia am întrerupt pomenirea, arată toate valențele lui, dar și limitele, căci nu ne dă voie să facem schismă, nici să caterisim pe cineva, ci doar să ne opunem ereziei, lăsând ca la vremea hotărâtă de Hristos să se întrunească un sinod ortodox, care să hotărască referitor la: ecumenism, calendar, hirotonii, Taine, eretici etc, așa cum s-a întâmplat întotdeauna la nevoie în istoria Bisericii.

Această relatare este una personală, nu este în numele tuturor participanților. Cine vrea să și-o asume, slavă Domnului. Cine nu, slavă Domnului. Scopul ei este doar de a prezenta pe scurt ceea ce s-a întâmplat, iar toate porțile dialogului sunt deschise în continuare cu frații noștri. Ne pare rău că unii nu au vrut să se roage cu noi la începutul Sinaxei, că au plecat supărați în finalul ei, numindu-ne „fărădelege”, că nu au vrut să stea la masă cu noi, le cerem iertare dacă i-am supărat sau smintit cu ceva și rămânem în studierea și mai profundă a Sfinților Părinți, ferindu-ne de ispita Reformei, a existenței unui lider, a calomniei, a minciunii și a toată lucrarea celui rău, căci lupta pe care ne-am asumat-o nu este împotriva aproapelui nostru – chiar și eretic de ar fi – ci împotriva tatălui minciunii (adică diavolul) și a tuturor uneltirilor lui.

Personal, am subliniat încă o dată faptul că probabil Hristos așteaptă cu durere de la noi o atitudine mult mai hotărâtă împotriva unor practici blasfemiatoare la adresa Tainei Preoției, a Tainei Spovedaniei și a Tainei Împărtășaniei, prin practica împărtășirii la cutiuță de către mireni, fără preot, a „spovedaniei” prin telefon sau bipuri și alte asemenea pe care românii le-au mai auzit în ultima vreme.

Nădăjduim că această mică referire la Sinaxa aceasta să nu fie folosită de unii frați pentru noi calomnii împotriva noastră. Doar își fac păcate. Să nu fie. Noi nădăjduim ca la următoarele sinaxe să ne întâlnim cu pace, să fim uniți în lupta împotriva ereziei, nu numai prin cuvinte, ci mai ales prin fapte.

Anexe:

Studiul teologic ortodox despre Canonul 15 al lui Gheron Sava Lavriotul la Sinaxa de la Negresti Oas (19 mai 2018)

Pr Ciprian – Cuvant despre acrivie si iconomie la Sinaxa Ortodoxa de la Negresti Oas (19 mai 2018)

1. Cuvântul părintelui Hariton despre preoție:

2. Cuvânt-sinteză a celor trei căi: iconomie exagerată, acrivie nepatristică și cale patristică:

3. Cuvântul dinainte de finalul sinaxei al părintelui Sava Lavriotul:

4. Cuvântul părinților sârbi din final, cu invitația la Sinaxa din Serbia (3 iunie 2018):

5. Invitația la Sinaxa Națională din Serbia (3 iunie 2018):

Și o poză cu cei care au rămas până la finalul mesei (ceilalți au mâncat și s-au așternut pe drumul de întoarcere spre casă):

Blagosloviți și iertați!

 

Cu respect,

pr. Ciprian Staicu