Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Cuvânt patristic la praznicul Intrării în templu a Maicii Domnului (21 noiembrie)

Cuvânt de învățătură al Sfântului Proclu, patriarhul Constantinopolului

Iată, din nou este sărbătoare.

Iată, este praznic.

Iată, din nou aprindem cu bucurie o lumânare în cinstea Maicii Domnului.

Iată, sărbătorim primii pași ai Fecioarei celei fără prihană.

Iată, prima însoțire cu alai a împărătesei.

Iată, semnul sigur al slavei care o așteaptă.

Iată, prevestirea harului care urmează să o umbrească.

Iată, semn al măreției purității ei, care se vede de departe.

Pentru că acolo unde arhiereul intra nu de multe ori, ci numai o dată pe an, pentru a săvârși slujbele cele sfinte și tainice, acolo fecioara este dusă de către părinții ei pentru a locui mereu, astfel ei dovedindu-se a fi slujitori ai harului dumnezeiesc.

Cine a cunoscut o situație asemănătoare în trecut? Cine a văzut sau a auzit până acum ca vreodată în istorie o fetiță să fie dusă în Sfânta Sfintelor, loc care pentru majoritatea bărbaților era cu totul inaccesibil, însă ea a rămas și a fost hrănită acolo ani întregi?

Oare aceasta nu este dovada evidentă a marilor și nemaivăzutelor minuni care se vor petrece cu ea în viitor? Oare nu este acesta un semn clar? Nu este o dovadă sigură?

Să ne arate cei care o vorbesc pe Maica Domnului de rău, cei care deși văd sunt ca și cum nu ar vedea, unde au mai văzut așa ceva, adică o fetiță de numai trei ani, care s-a născut din făgăduință dumnezeiască, să fie adusă ca dar desăvârșit și să trăiască acolo, în Sfânta Sfintelor, să fie însoțită de mai-marii poporului, cu lumânări în mâini și să fie primită de către preoți și profeți?

De ce aceștia (care o ponegresc pe Sfânta Fecioară – n.trad.) nu își revin la normal? De ce, cu toate că au văzut primele semne (ale sfințeniei și desăvârșirii ei – n.trad.), nu au crezut în următoarele (arătate în Noul Testament și în Tradiția Bisericii – n.trad.)?

De ce după ce le-au văzut pe cele mai presus de înțelegere și tainice nu le-au acceptat și pe cele care s-au petrecut după aceea? Căci cele care s-au întâmplat la început cu ea nu au fost întâmplătoare, ci toate au fost prevestiri ale celor care urmau să se petreacă în continuare.

În fine, lasă să se străduie în zadar cei considerați înțelepți. De ce fiica nici unei femei sterpe care apoi a născut nu a fost dusă în Sfânta Sfintelor și nu a fost primită de către profeți? Cu siguranță, aceștia care cercetează în mod amănunțit acestea nu au nimic de spus, așa cum nu au avut de spus nimic nici urmașii lor de același cuget despre Fiul ei, ci doar au ridicat din umeri cu nedumerire: oare ce se va întâmpla cu acest copil? Nu au avut absolut nimic de spus.

Cei care au o credință eretică, înșelată înaintează cu siguranță pe calea pierzării și sunt liberi să cadă în groapa pe care ei înșiși au săpat-o.
Însă noi, poporul ales al lui Dumnezeu, preoți și conducători lumești, robi și oameni liberi, meseriași și țărani, bărbați și femei, veniți să ne adunăm spre cinstirea Născătoarei de Dumnezeu și, prin iconomia sau revelația lui Dumnezeu, să luăm aminte la faptele minunate care s-au petrecut. Adică cum este ea adusă astăzi și oferită lui Dumnezeu de către părinții ei în templul lui Dumnezeu cea care este întru totul sfântă și cum ea este condusă de către preoți în Sfânta Sfintelor.

Cum acest profet-arhiereu o primește în templu și o duce în Sfânta Sfintelor, fără nicio obiecție, fără să spună părinților ei astfel: eu nu pot să fac această faptă nemaiauzit de cutezătoare de a aduce o fetiță să trăiască fără încetare în Sfânta Sfintelor, în care mie numai o singură dată pe an mi s-a dat poruncă să intru.

 Acel profet nu a spus nimic din toate acestea, ci a primit-o cu dragă inimă, ca și cum ar fi știut dinainte ceea ce urma să se întâmple, de altfel era profet, cu siguranță o aștepta, așa cum dreptul Simeon L-a așteptat pe Fiul ei.Apoi, după ce a salutat-o în grabă pe mama ei și ținând-o de mână pe fiică, el i-a spus mamei cu glas tare aceste cuvinte: femeie, de unde și cum ai venit aici și care este scopul faptei tale? Și cum, cu toate că nu ai avut un exemplu înainte, ai adus și cere să se petreacă acest lucru nou, care nu s-a mai auzit, adică să fie dusă o fetiță și să trăiască sub acoperișul templului, în Sfânta Sfintelor? Spune-ne care este argumentul, justificarea ta și la ce anume te gândești?

Va urma
Sursa – http://trelogiannis.blogspot.com/2018/11/blog-post_201.html
traducerea din limba greacă de
pr. Ciprian Staicu
Recomandăm:
http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2018/09/08/carte-de-teologie-ortodoxa-uniti-intru-slujirea-lui-hristos/

Din nou împreună, uniți întru slujirea lui Hristos…

CONFERINȚĂ GHERON SAVA LAVRIOTUL – NU EXISTĂ ORTODOXIE ÎN AFARA SFINTELOR CANOANE – 24 noiembrie 2018

Recomandăm:

CARTE de teologie ortodoxă: Uniți întru slujirea lui Hristos

Arvuna Duhului Sfânt și mărturisirea credinței adevărate în Hristos

http://romanortodox.info/arvuna-duhului-sfant-si-marturisirea-credintei-adevarate-in-hristos-cuvant-de-invatatura-al-pr-ciprian-ioan-staicu-la-un-hram-ortodox-noiembrie-2018/

Câteva gânduri la Evanghelia de azi:

– pilda samarineanului milostiv este esența Evangheliei;

– cei doi – preotul Vechiului Legământ și levitul, „teologul” Legii – nu au vrut să se expună, să se mânjească cu sânge, ajutând pe aproapele rănit, nu cumva să fie acuzați că ei i-au făcut rău;

rănile celui căzut între tâlhari sunt consecința „coborârii”, adică a decăderii de la Ierusalim – comuniunea cu Dumnezeu, la Ierihon – comuniunea cu satana sau subjugarea față de acesta, prin păcat, compromis, letargie, împietrirea inimii, fățărnicie, erezie, trădare etc; oricine deschide televizorul și se uită la programele televiziunilor românești care și-au pus de curând, în București, statui cu dracul în fața sediului săvârșesc un act de închinare satanică urmărind programele lor, indiferent de conținutul acestora, iar efectele vor fi reale, vizibile și de nedorit;

Biserica este Una, nu sunt mai multe; slujitorii adevărați ai Bisericii sunt cei care nu tâlhăresc pe nimeni, așa cum se întâmplă astăzi aproape peste tot. Biserica este o instituție dumnezeiască-omenească, nu omenească și comercială;

– Hristos promite că va veni și va „achita” tot, așadar și panerezia ecumenismului își va lua plata ei, atât pe pământ, cât și în veșnicie; cei care s-au rebotezat (adepții lui Miron, membri acum ai bisericii ortodoxe după sfânta tradiție – culmea, aceștia ignora, prin neștiință și lipsa lecturii, învățăturile Tradiției patristice) sunt schismatici și hulitori ai Sfintelor Taine, însușirea lor fundamentală fiind fanatismul și delirul religios;

Învățături pentru actualitatea pe care o trăim:

1. Samarineanul Hristos este alături de noi, în mărturisirea dreptei credințe și opoziția față de tăvălugul ecumenist.

2. Să nu atacăm pe aproapele nostru, să nu facem parte dintre tâlhari, dar nici să nu îl lăsăm în drum, ascunzându-ne în spatele autosuficienței.

3. Preoția este foc, nu doar pangar.

4. Hristos a pus untdelemn – care alină durerea, și vin – care ustură, dezinfectează, contribuie la procesul de curățare și vindecare. Cuvântul preoților ortodocși – împreună cu arhiereii ortodocși care s-au îngrădit real de inepțiile eretice aprobate în Creta (2016) – trebuie să fie fără niciun compromis, fără teamă, căci Judecata bate la uși, nu mai este vreme de amânare, nici pentru cei care vor să se ascundă în spatele propriilor lor sutane.

5. „Ce să fac să mă mântuiesc”? Să trăiesc în Ortodoxie, să trăiesc ortodox, să mă rog ortodox, să cuget ortodox, să „nu mai trăiesc eu, ci Hristos să trăiască în mine” (conform Galateni 2, 20)

6. Citiți cum a scos din iad Sfântul Paisie cel Mare un suflet și cum Hristos a făcut o „repetiție generală” a Judecății din urmă, ca să mântuiască un suflet pentru care s-a rugat un om sfânt, pe care „l-a durut inima” pentru un om păcătos și nepocăit, pe care niciodată însă nu îl cunoscuse personal.

7. Să dăm slavă lui Dumnezeu că nu trăim în întunecimea ereziei! Și să nu ținem pentru noi această comoară, ci să dăm o mână de ajutor aproapelui căzut între tâlharii ecumeniști!

Slavă, mulțumire și închinare înaintea lui Dumnezeu pentru toată dragostea Lui!

pr. Ciprian

Sfântul Ierarh Nectarie – apărătorul Ortodoxiei și potrivnicul masoneriei, al ecumenismului, dar și ortodox mereu neînfricat în fața acuzatorilor nedrepți

Multe bârfe erau împrăștiate în Atena de oameni înrăiți despre mitropolitul Nectarie de Pentapolis și despre construirea mănăstirii de maici din Eghina, închinată Sfintei Treimi, unde el a fost apoi slujitor și duhovnic. Mult a fost încercat Sfântul de oameni perverși, răuvoitori și calomniatori. Erau răspândite calomnii de imoralitate nemaiîntâlnite. Și Sfântul Sinod al Greciei s-a ocupat de analizarea lor. Președintele de atunci al Sinodului, arhiepiscopul Teoclit al Atenei s-a dus personal la fața locului în anul 1908, ca să cerceteze. Însă plecând din Eghina, s-a simțit obligat să mărturisească faptul că „acolo era cu adevărat lucrarea lui Dumnezeu.”

Mult l-a mai persecutat pe Sfântul Nectarie și arhiepiscopul Meletie Metaxakis al Atenei. Acesta a fost ales apoi și patriarh ecumenic, dar și patriarh al Alexandriei. Acest nefericit a fost un mason modern, un inovator și a făcut mult rău Bisericii. El era și împotriva monahismului. În vreme ce Sfântul Nectarie se străduia să construiască, cu multe greutăți, mănăstirea din Eghina, arhiepiscopul Meletie s-a dus și a încercat să îi schimbe hotărârea:

– Ce faci aici? Acum construiești mănăstire nouă? Nu vezi câte bisericuțe părăsite sunt aici, pe dealurile din jur? Nu este vreme în epoca de azi pentru a construi mănăstiri.

Mitropolitul Nectarie al Pentapolisului a continuat însă construirea mănăstirii și ea a fost finalizată și apoi s-au construit și altele, astfel încât astăzi Eghina are cele mai multe mănăstiri (față de celelalte insule grecești). Sfântul Nectarie a profețit acest lucru: „Eghina va deveni Sfântul Munte al monahiilor, al maicilor.” Și deja există în Eghina nouă mănăstiri de maici…

Însă diferit a fost și modul în care și-au încheiat viața cei doi ierarhi, Nectarie și Meletie. Metaxakis, care a făcut atât de multe lucruri în dauna Ortodoxiei, a avut un sfârșit cumplit. L-au găsit într-o dimineață mort sub… pat și cu limba scoasă afară din gură. Era exact acea limbă care a spus cele de mai sus Sfântului Nectarie și a zis atâtea altele în dauna Sfintei Tradiții a Bisericii Ortodoxe.

Dimpotrivă, mitropolitul Nectarie al Pentapolisului, care a rămas credincios Sfintei Tradiții și a răbdat ispite și prigoniri, a avut un sfârșit al vieții pământești ca om sfânt și astăzi este cinstit nu numai în Grecia întreagă, ci și pe între pământul.

Este adevărat că Dumnezeu a îngăduit ca Sfântul Nectarie să treacă prin multe dureri și amărăciuni. În pofida lucrării lui sfinte în Eghina, mulți oameni răi, slujitori ai diavolului, spuneau că Sfântul Nectarie este un fățarnic și tot ceea ce el face este de fapt un fariseism. Au ajuns chiar și în punctul de a-l acuza de fapte imorale și de faptul că mănăstirea a ajuns să fie un loc de desfrâu! Se răspândeau vești false că maicile nășteau copii nelegitimi și că Sfântul Nectarie îi arunca în fântână…

O mamă, pe care cei din Eghina o numeau Keru, avea o fată de 16 ani, plină de veselie, cuminte, înțeleaptă și cu frică de Dumnezeu. Această mamă avea mania persecuție și de multe ori a încercat să o omoare pe fiica ei…

Această biată făptură și-a găsit refugiu la mănăstirea înființată de Sfântul Nectarie. Cu durere în suflet pentru suferința ei, Sfântul Nectarie a primit-o și a avut grijă de ea…

Keru nu a putut să suporte așa ceva și a început să îl calomnieze pe Sfântul Nectarie. Cuvintele ei erau foarte otrăvite și convingătoare. Preasfințitul Nectarie a relatat acest caz mitropolitului Teoclit al Atenei, cerând îndrumări. Acela i-a spus să aibă grijă de copilă. Aceasta a ajuns la vârsta de 18 ani. Însă pe Keru a cuprins-o încăpățânarea…

S-a dus în Pireu și în fața procurorului general a relatat cu lacrimi „tragedia” prin care trecea. „Un călugăr care cică se nevoiește, mi-a luat fiica la mănăstirea de maici. Toate maicile de acolo sunt iubitele lui. Vă rog, salvați-mi copilul…!”

Procurorul a luat plângerea și a doua zi s-a dus înfuriat în Eghina, împreună cu doi jandarmi. A spart ușa chiliei, în pofida regulilor mănăstirii, și a intrat de îndată în camera Sfântului Nectarie. Monahiile s-au tulburat tare și au început să plângă…

Episcopul Nectarie s-a ridicat și i-a întâmpinat pe noii-veniți cu zâmbetul lui creștinesc obișnuit.

Ieșit din minți, procurorul i-a spus bătrânului episcop (pe atunci cam de 70 de ani):

– Mă, călugărule lipsite de omenie!… Unde sunt copiii pe care i-ai făcut? (a urmat o o expresie foarte urâtă) Astfel de lucruri faci aici? Apoi l-a apucat de rasă și l-a amenințat, spunând:

– Îți voi smulge barba, fir cu fir.

Sfântul Nectarie nu a scos niciun cuvânt. Numai arăta cu mâna în sus și spunea:

– Dumnezeu vede. Dumnezeu știe!

Și într-adevăr! „Dumnezeu, în dreptatea Lui, le vede și le știe pe toate.” Procurorul cel hulitor s-a îmbolnăvit grav. Avea dureri groaznice… I-a paralizat mâna aceea cu care l-a apucat de rasă și l-a scuturat pe Sfântul Nectarie…

Atunci și-a dat seama de greșeala lui și a cerut să fie dus în fața Sfântului, ca să își ceară iertare. Într-adevăr, l-au dus. A căzut la picioarele Sfântului, împreună cu soția lui, și a cerut să fie iertat…

Sfântul Nectarie s-a rugat mult lui Dumnezeu pentru el. Fericitul Nectarie era lipsit de răutate și milostiv. L-a iertat din inimă pe procuror. Cu toate acestea, după doi ani doctorii i-au tăiat mâna procurorului.

Mănăstirea din Eghina, cu toate aceste calomnii, a existat în continuare. Obștea s-a mărit, pentru că i s-au adăugat și alte maici, unele dintre ele fiind intelectuale. Mănăstirea a devenit un centru duhovnicesc, care odihnea sufletește și îi lumina pe oameni… „Dacă pe Mine M-au prigonit, și pe voi vă vor prigoni.”

 

Sursa – http://trelogiannis.blogspot.com/2018/11/blog-post_564.html

 

Să avem parte de rugăciunile lui!

 

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

Notă: majoritatea articolelor contemporane evidențiază latura taumaturgică a Sfântului Nectarie. Însă acesta a fost mai înainte de orice IERARH care drept a învățat cuvântul adevărului. Ne-a lăsat lucrări – disponibile acum și în limba română – despre erezia papismului, a luptat pentru slava Ortodoxiei și a lăsat un exemplu pururea viu despre ce înseamnă să fii ORTODOX. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Iată atmosfera la canonizarea lui, în 5 noiembrie 1961:

Arhiva omiletică ortodoxă română, vârf de lance în lupta cu panerezia ecumenistă

Recomandăm acest site de mai jos și mulțumim inițiatorilor și ostenitorilor lui, dar mai presus de toate Îi mulțumim lui Hristos, Care ne luminează să vestim cuvântul Lui, spre împreună-mântuirea turmei ortodoxe:

https://archive.org/details/PrediciAleParintilorNepomenitoriAiEreticilorEcumenistiDinBisericaOrtodoxa

Notă: ca să fie totul ortodox, este bine că după „nepomenitor”, care este un termen neinspirat și periculos teologic, s-a pus și restul expresiei de mai sus; credem că cel mai bine este să spunem „părinți ortodocși mărturisitori ai dreptei credințe.”

Redacția