Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Tot ceea ce nu este ortodox, este eretic. Cale de compromis „nevinovat” cu erezia nu există!

De o lungă perioadă (din februarie 2018 ) am tot vorbit, personal sau la telefon, cu diferite persoane – clerici și mireni – despre Sinaxa Ortodoxă de la Roman, din 25 ianuarie 2018. Unii și-au exprimat bucuria pentru Mărturisirea de credință ortodoxă formulată și semnată de participanți, iar alții – câțiva clerici și mireni – mi-au dat chiar ordin, zicând imperativ: părinte Vasile, leapădă-te de semnătura sfinției tale dată la Sinaxa de la Roman, pentru că ai intrat în schismă!

Întrebându-i cum au ajuns la concluzia asta, primeam (și primesc mereu) următorul răspuns: sunteți în schismă, pentru că i-ați numit pe toți eretici! De fiecare dată eu răspund astfel: membrii Sinaxei au mărturisit ceea ce Biserica a mărturisit întotdeauna, anume că după apariția și răspândirea unei erezii, încă necondamnată sinodal, în viața Bisericii un membru al ei se poate situa numai într-una din cele doua stări: Ortodox sau eretic (conform punctului 1 din Mărturisirea de credință de la Roman).

Vă rog… pun o întrebare de bun simț (teologic): ce greșeală există în această afirmație? Credința este Ortodoxă sau poate fi ne-ortodoxa, adică eretică.

Dar cine are credința Ortodoxă sau eretică?

Răspuns: fiecare om se încadrează într-una din cele două categorii.

Dacă un om are credința ortodoxă, ce spunem despre el?

Răspuns: spunem că este un ortodox.

Iar dacă are o credință eretică, cum trebuie și cum putem să spunem?

Răspuns: este un eretic.

El este eretic pentru că cineva îi zice „eretic” sau credința lui cea rea îl face, îl arată că este eretic?

Răspuns: în știința medicală cum este? Simplu: medicul, în urma primirii rezultatelor analizelor unui om grav bolnav, poate da diagnosticul: cancer! Din păcate, această boala poate apare și se poate dezvolta în trupul unui om.

Cine este de vină pentru cancerul din trupul omenesc? Oare-i de vină medicul?

Răspuns: N-ar fi o nebunie ca un om care se consideră întreg la minte să afirme așa ceva? Cum, să nu se mai dea diagnosticul corect, pentru că se supără familia bolnavului respectiv? Ați prefera un astfel de „medic”? Eu, nu. Nu prefer un medic mincinos.

În ceea ce privește subiectul nostru: care este spitalul? Acesta este Biserica însăși. Dar medicii? Ei sunt Sfinții Părinți, care spun că cine nu este ortodox, este eretic.

Ce s-a mărturisit la Sinaxa de la Roman?

Răspuns: s-a mărturisit exact același adevăr: în Biserică un om poate fi ortodox sau eretic. Nu poate fi trei sferturi ortodox și un sfert eretic!

La Sinaxa de la Roman s-au dat nume, s-au făcut liste nominale, cine anume este ortodox și cine este eretic?

Răspuns: Nu.

Și atunci de ce ce se supără unii pe noi? Deranjează pe cineva că la Roman s-a afirmat Adevărul?

Răspuns: conform acestui mod de gândire, înșiși Sfinții Părinți, prin gura cărora a grăit Duhul Sfânt, sunt schismatici, pentru că au mărturisit Adevărul! Să nu fie! (să nu mai afirme nimeni această blasfemie) Dacă fiecare din noi, pentru bolile trupești dorim medici bine pregătiți și cinstiți, tot așa este necesar ca și pentru cele sufletești să ne încredințăm medicilor cerești, adică Sfinților Părinți, a căror gură nu greșește, mai ales atunci când au grăit în Sinoadele Ecumenice.

În încheiere spun și mărturisesc că la Sinaxa de la Roman cei prezenți, cu cuvinte simple și neamestecate cu vicleșug, au formulat sau au reafirmat Adevărul primit de la Sfinții Părinți. Iar Adevărul, potrivit cuvintelor Domnului, te face liber. Și eu, nevrednicul, liber fiind, v-am spus ce aveam de spus.

Cu ale mele păcate, dar doritor de Adevăr,

cel mai neînsemnat dintre preoți,

pr. Savin Vasile

Piatra Neamț, azi 27 iulie,

la praznicul Sfântului Mare Mucenic Pantelimon.

Să avem cu toții parte de rugăciunile lui!

Teologie ortodoxă și viață athonită de mărturisire neîncetată a lui Hristos

A apărut pe net acest link de mai jos, de unde se pot accesa aproape toate înregistrările video din ultimii ani cu Gheron Sava Lavriotul (în număr de 55, dintre care multe sunt și în limba română):

https://synaksiorthodoxon.blogspot.com/2018/07/blog-post_10.html

Dumnezeu să îl țină sănătos și ortodox !

Redacția

Bucuria și Dumnezeu sau Dumnezeul adevăratei și nesfârșitei bucurii

„Lipsa bucuriei înseamnă lipsa lui Dumnezeu (din viața noastră), în vreme ce bucuria este dovada prezenței Lui. Dacă cineva este un om lumesc și se desfătează de cele trecătoare, de plăceri, de cele deșarte, acesta va simți probabil o anumită plăcere sau satisfacție, dar în realitate, dacă cineva privește cu atenție, va vedea că în viața acelei persoane există durere și tristețe, așa cum spune Sfânta Scriptură: durere și mâhnire are sufletul fiecărui om care săvârșește răul.

Nu este posibil să existe bucurie acolo unde se încalcă poruncile lui Dumnezeu, așa cum este imposibil să existe tristețe acolo unde este respectată cu adevărat Legea Domnului.”

(Gheronda Emilian Simonopetritul)

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

Îngrădire de erezie (întreruperea pomenirii episcopilor eretici) sau… ascultare de papa?

Ghenadie Scholarios, primul patriarh al capitalei Bizanțului după cucerirea acesteia de către turci (29 mai 1453), scria:

„Eu cred următoarele: cel care îl va pomeni pe papa sau va fi în comuniune cu cei care îl pomenesc sau va sfătui și va îndemna pe cineva să îl pomenească, îl voi considera exact cum a făcut Sfântul și Marele Sinod de la Constantinopol, care a cercetat dogma latină (papistașă) și i-a condamnat pe cei care credeau în ea, adică pe patriarhul Ioannis Vekkos și pe cei de un cuget cu el.

De asemenea, nu consider că pomenirea papei sau a oricărui alt episcop este un lucru neînsemnat. De altfel, comuniunea duhovnicească a celor de aceeași credință și supunerea lor desăvârșită față de adevărații păstori se exprimă prin pomenirea numelui lor.

Sinoadele și Sfinții Părinți au hotărât că trebuie să ne ferim de comuniunea cu cei de al căror cuget ne lepădăm. Mai presus de toate, însă, Domnul Hristos ne spune: „Oile nu urmează glasul străinului , ci fug de el, pentru că nu cunosc glasul lui.” (Ioan 10, 5)

Să nu cumva să se întâmple ca eu să fac să cadă în erezie Biserica mea, care este Mama Sfântă a ortodocșilor, acceptând pomenirea papei, căci papa mărturisește și crede cele pe care Biserica nu le acceptă.

Așadar, cel care vă mărturisi că papa învață acum drept cuvântul adevărului, mărturisește astfel că strămoșii noștri au fost eretici. Părerea mea a fost și este aceasta: urmând Sfinților Părinți, fără nicio îndoială nu voi fi vreodată în comuniune cu papa și cu cei care au comuniune cu el. Pentru că noi trebuie să imităm, să urmăm credința Sfinților Părinți, devreme ce nu avem sfințenia și înțelepciunea lor (ca să zicem că am putea face altfel – n.trad.).”

Sursa – https://synaksiorthodoxon.blogspot.com/2018/07/blog-post_13.html

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

Sfântul Nectarie, mitropolitul Pentapolisului, răspunde adepților ereziei episcopo-centrismului

Sfântul Nectarie, mitropolitul Pentapolisului, îi răspunde într-o scrisoare unui cunoscut de-al său, care era monah, astfel:

Cugetul tău smerit face deosebire între anumite inegalități dintre noi, din pricina vredniciei sau slujirii mele arhierești. Această vrednicie sau cinste este cu adevărat mare, dar în ea însăși și față de ea însăși. Cu adevărat această vrednicie îl cinstește pe cel care o deține, îl cinstește pentru valoarea ei obiectivă, însă aceasta nu schimbă deloc relațiile lui cu frații întru Domnul, care rămân întotdeauna aceleași și de aceea între noi doi nu există nicio diferență și nicio inegalitate.

În afară de aceasta, vrednicia sau slujirea de arhiereu este model de cuget smerit (sau de smerenie). Arhiereul este primul între cei cu cuget smerit, așadar este ultimul dintre toți. Unde este măreția lui? Vrednicia arhierească dă cinste celui care o are, fără însă a deveni pricină de deosebire între episcop și ceilalți frați ai Domnului.

Între frați se disting, indiferent de vrednicia sau slujirea pe care o deține fiecare, cei care Îl urmează (Îl imită) pe Hristos, pentru că ei sunt purtători ai arhetipului icoanei Lui și ai harului Duhului Sfânt, care îi împodobește și îi înalță pe o poziție deosebită de cinste și slavă. ”

Doar prin această poziție se face deosebirea și lipsa de egalitate între cei care sunt egali prin har. Cel care a înaintat în virtute îl depășește pe cel care nu a înaintat în ea. De asemenea, rămâne mult în urmă (față de ceilalți frați în Hristos – n.trad.) cel care nu are nicio virtute. Cel indiferent și neinteresat de virtute, chiar și episcop să fie, este cu mult mai prejos decât cel care duce lupta cea bună cu stăruință și trezvie, chiar dacă acela este un umil și smerit monah.”

(fragmente din lucrarea:

Pr. Dionisie Tatsis, Învățăturile Sfântului Nectarie,

pp. 135-136)

Sursa – https://synaksiorthodoxon.blogspot.com/2018/07/blog-post_31.html

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

Notă: cuvinte de foc ale Sfântului Nectarie, ierarh al Ortodoxiei, menite să smerească pe ereticii arhierei apostați ecumeniști (și pe toți cei de un gând cu ei) și să ne responsabilizeze pe toți întru dobândirea virtuților, spre mântuire, întru slava lui Dumnezeu.