Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Sfântul Mare Mucenic Efrem cel Nou, tiroida și … biletul de avion

8

 

În anul 2010, mama mea, Victoria Teodora, având mai multe probleme de sănătate și încercând să afle cauza lor, a descoperit că ele se datorează glandei tiroide. Doctorul care o trata, a sfătuit-o să i se îndepărteze în mod chirurgical glanda tiroidă, pentru a evita și alte probleme. Vreau să menționez că și găsirea medicului curant și a chirurgului s-a făcut prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu și mama mea a avut parte de medici extraordinari. Mama s-a internat în spital și, în urma unei operații chirurgicale reușite, slavă Domnului, i-a fost scoasă glanda tiroidă.

Urma ca după operație să fie efectuată biopsia tiroidei, spre a se vedea natura problemelor. La biopsie nu a primit un răspuns ferm, i s-a spus doar că are câțiva noduli de natură suspectă și că ar fi bine să facă o iradiere cu iod radioactiv, spre a înlătura orice suspiciune viitoare. La început mama a refuzat, dar cu timpul s-a gândit să meargă la iradiere. 

Noi locuim în București și din când în când mergem la Sfântul Maslu și la Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Radu Vodă, unde se află o parte din moaștele Sfântului Ierarh Nectarie. Mama lua untdelemn sfințit de la candela Sfântului, se ungea cu el și se simțea foarte bine. În vară am decis să mergem într-un pelerinaj în Grecia, la moaștele Sfântului Nectarie și ale Sfântului Ioan Rusul, despre care știam, de asemenea, că este grabnic ajutător și vindecător. Ne-am înscris pentru pelerinaj și am plecat. Pelerinajul avea anumite puncte obligatorii de atins și, totodată, în măsura timpului și a numărului de solicitanți, se mai putea merge și la alte mănăstiri. Cum am plecat în pelerinaj, o doamnă din autocar ne-a vorbit despre Sfântul Efrem cel Nou și a început să strângă semnături cu cei doritori a se închina moaștelor Sfântului. Fără să cunoaștem cine este acest Sfânt, ne-am înscris imediat, din dorința de a ne închina și altor moaște ale altor Sfinți în afară de cei amintiți și de cei din itinerariu. S-a hotărât, datorită numărului mare de solicitanți, să se meargă și la Mănăstirea Sfântului Efrem de la Nea Makri. Am ajuns la sfintele sale moaște, ne-am rugat și le-am sărutat, nădăjduind și în ajutorul acestui Sfânt „necunoscut” nouă până atunci.

Vă mărturisesc că după o perioadă, mama a mers la un control pentru a vedea care mai este starea de sănătate și pentru a se decide dacă va face iradierea sau nu. Doctorul curant i-a spus că nu mai sunt probleme și că necesitatea iradierii a dispărut. Urmează să facă analize și control periodic, dar nu mai sunt probleme, slavă Domnului.

Văzând toate acestea, I-am mulțumit lui Dumnezeu pentru toate și am decis ca în anul următor să mergem în același pelerinaj, spre a mulțumi tuturor Sfinților pentru ajutor. Ne-am înscris în pelerinaj, dar cu o altă agenție organizatoare. Deși am avut numeroase ispite, am reușit să ajungem la toți Sfinții la care ajunsesem și în primul pelerinaj și în plus am reușit să ajungem și la Mănăstirea Kato Xenia, unde se află Brâul Maicii Domnului. Când am urcat în autocar, am găsit în mapa cu programul pelerinajului și Acatistul Sfântului Mare Mucenic Efrem cel Nou, care se citea zilnic, întreg pelerinajul fiind pus de agenția organizatoare sub ocrotirea Sfântului Efrem.

Le mulțumim din tot sufletul Maicii Domnului, Sfântului Nectarie, Sfântului Ioan Rusul, Sfântului Efrem cel Nou și tuturor Sfinților pentru tot ajutorul dat, văzut și nevăzut, știut și neștiut. Și în primul rând le mulțumim pentru ajutorul dat mamei mele spre a depăși cu bine acele probleme de sănătate.

Pe timpul pelerinajului mi-am propus să citesc mai multe despre Sfântul Efrem la întoarcere. Nu m-am grăbit să fac aceasta și, ca să fiu sincer, cred că am și uitat puțin. La un moment dat eram într-o librărie, căutând ceva de citit și am zărit pe un raft cartea despre minunile Sfântului Efrem în România. Fără să stau pe gânduri, am cumpărat-o și am citit-o în săptămânile următoare, fiind impresionat de minunile săvârșite de Sfântul Efrem, de grabnicul său ajutor și de diversitatea problemelor rezolvate. Vreau să amintesc și eu două situații în care am simțit ajutorul Sfântului Efrem, chiar în timp ce citeam cartea. 

Mă durea foarte tare o măsea, cred ca îmi ieșea o măsea de minte, aspect care nu este deloc plăcut, indiferent de vârstă și nu știam ce să fac. Nu îmi place să iau medicamente. M-am uns cu untdelemn sfințit adus din Grecia de la toți Sfinții pe la care am trecut, inclusiv de la Sfântul Efrem cel Nou, zicându-mi că ei mă pot ajuta să scap de durerea de măsea. Și așa a fost. În scurt timp durerea a dispărut.

Acum nu mult timp căutam un bilet de avion să mă întorc acasă în concediu, fiind puțin plecat din țară, verificând în fiecare zi prețurile, din dorința de a găsi un preț mai bun. Zi de zi prețurile creșteau considerabil și nici urmă de reduceri. Văzând că prețurile au depășit cu mult pragul pe care îl văzusem când am început eu să caut, am hotărât să-mi iau bilet în cel mai scurt timp. Dar am zis, în gând: „Sfinte Efrem ajută-mă să găsesc un bilet la un preț bun!” A doua zi, fiind hotărât să cumpăr biletul, indiferent de preț, am observat cu bucurie că prețul era cu mult mai mic decât în zilele precedente. Am luat biletul, mulțumind Sfântului Efrem pentru ajutor. După acel moment, prețurile au început să crească, ajungând chiar să se dubleze față de momentul inițial.

Sfântul Efrem, alături de toți sfinții, a devenit apropiat sufletului nostru. Și am ajuns, din iconomia lui Dumnezeu și pentru rugăciunile Sfântului Efrem cel Nou, să dobândim un nou sfânt prieten, grabnic ajutător și mijlocitor pentru noi păcătoșii înaintea lui Dumnezeu. Și sunt convins că Sfântul Efrem cel Nou și ceilalți Sfinți mijlocesc în tot ceasul pentru noi, săvârșind neîncetate minuni, pe care din cauza slabiciunii noastre omenești și a păcătoșeniei noastre, nu suntem în stare să le vedem întotdeauna.

Îi mulțumim lui Dumnezeu, Maicii Sale și tuturor Sfinților pentru tot ajutorul dat! Slavă Domnului pentru toate! Minunat este Dumnezeu întru Sfinții Săi! 

 

                                                      Ionuț Gabriel Grigore

 

P.S: Am scris această mărturisire din dorința de a mulțumi Sfinților pentru tot ajutorul dat și pentru a face cunoscut și altora faptul că Dumnezeu ne ajută întotdeauna, prin rugăciunile și mijlocirea celor plăcuți ai Lui.

Mărturie despre ajutorul primit de la Sfântul Efrem cel Nou și de la Sfântul Ilie Lăcătușu

4

Am aflat de Sfântul Mare Mucenic Efrem cel Nou, în luna martie a anului 2009, de la o colegă care primise viața sfântului printr-o scrisoare de la un preot.

După câteva luni am cumpărat două cărţi despre viaţa Sfântului Efrem cel Nou. M-a impresionat foarte mult viaţa şi chiar am plâns după ce am citit pătimirile şi chinurile la care a fost supus. Am povestit şi altora despre Sfântul Efrem cel Nou şi despre minunile lui.

Prima dată când i-am cerut ajutor Sfântului a fost pentru mama mea, care trebuia să recupereze un act foarte important. Ne-am chinuit trei ani să recuperăm acel document, iar după ce am citit Acatistul şi Paraclisul Sfântului Efrem cel Nou, a doua zi, ajutorul nu a întârziat să apară. Sfântul Efrem cel Nou a reuşit într-o singură zi ceea ce noi nu am putut în trei ani.

Acatistul şi Paraclisul Sfântului Efrem le-am dat şi fiicei mele, care trecea prin cel mai greu moment din viaţa ei: o biopsie la colul uterin, urmând ca în funcţie de rezultat să se programeze la operaţie.

În acea perioadă amândouă ne rugam foarte des la Sfântul Efrem cel Nou şi la Sfântul Ilie Lăcătuşu. Auzisem despre viaţa şi minunile Sfântului Ilie Lăcătuşu şi că este înmormântat în cimitirul Giuleşti din Bucureşti şi ne-am hotărât să mergem să ne închinăm sfintelor lui moaşte.

 

34d

Am fost foarte plăcut impresionate, că la Sfântul Ilie Lăcătușu veneau sute de persoane, din toate colţurile ţării, majoritatea având de povestit câte o întâmplare, cum i-a ajutat Sfântul. Când mergi la mormântul Sfântului, trebuie să te înarmezi cu multă răbdare, deoarece poţi aşteptata la rând 5-6 ore ca să te închini. În acest timp am citit acatistul Sfântului Ilie Lăcătuşu, al Sfântului Efrem cel Nou şi al Maicii Domnului.

Am simţit ajutorul sfinţilor, rezultatul biopsiei a fost bun, iar operaţia a fost una uşoară.

În acest timp, fiica mea se pregătea pentru admiterea la Facultatea de Farmacie şi din cauza problemelor de sănătate se gândea să renunţe la meditaţii şi la studiu. Am sfătuit-o să nu renunţe şi să se roage în continuare cu încredere la cei doi sfinţi.

După aflarea rezultatului biopsiei, fiica mea s-a dus a doua zi la cavoul unde este trupul Sfântului Ilie Lăcătuşu şi, fiind închis, s-a aşezat lângă peretele criptei şi a citit acatistele celor doi sfinţi. Astfel le-a mulţumit şi i-a rugat s-o ajute să ia examenul la facultate. Bineînţeles că sfinţii i-au oferit şi această bucurie şi de atunci poartă cu ea o iconiţă şi acatistul Sfântului Efrem cel Nou la fiecare examen.

Mulţumim celor doi sfinţi ai lui Dumnezeu pentru ajutorul lor şi vă îndemnăm să vă rugaţi cu încredere.

Doamne ajuta!

 

Ana şi Roxana-Mihaela

 28.04.2014

Marșul pentru VIAȚĂ – Sf. Gheorghe, județul Covasna, 16 martie 2014

DSC09416

Mulțumim Maicii Domnului, Preacuratei Născătoarei de Dumnezeu, pentru că ne-a binecuvântat cu vreme bună și cu credință, spre a lupta întru rugăciune pentru drepturile pruncilor nenăscuți și născuți.

DSC09420

A fost o vreme posomorâtă și rece, până am ieșit din biserică, la finalul Dumnezeieștii Liturghii, pentru începerea Marșului. De când am plecat, cu scandări antiavort și cu rugăciune, până când s-a terminat Marșul, a fost soare, cald și foarte frumos. Apoi, după agapa creștină din finalul Marșului – căci am mărșăluit împreună, ne-am rugat împreună, deci se cădea să și mâncăm ceva împreună, așa ca frați și surori întru Hristos – a început ploaia și furtuna.

Au participat aproximativ 80 de persoane, conduse de doi preoți: pr.drd. Cristian Ovidiu Groza, parohul catedralei Sfântul Ierarh Nicolae și Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din municipiul Sf. Gheorghe și pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu, președintele Asociației Prietenii Sfântului Efrem cel Nou din Sf. Gheorghe.

DSC09382

Sfântul Prooroc Ilie a mijlocit înaintea lui Dumnezeu și ne-a adus soare, iar Maica Domnului ne-a dat binecuvântare. Slavă Ție, Doamne, pentru toate !!!

Programul întregii Săptămâni pentru Viață (10-16 martie 2014) a fost următorul:

1.  Concurs de desen, adresat tuturor, cu tema „Copiii – bucuria familiei”

2.  Atelier de origami cu tema „Familia – Copiii” (Joi, 13 martie 2014, ora 16, Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”)

3.  Vizionarea filmului creştin „Bella” (intrarea liberă) (Sâmbătă, 15 martie 2014, orele 17-19, Sala Arta a Teatrului „Andrei Mureşanu”); au participat peste 50 de români și maghiari din Sf. Gheorghe

4.  Marşul pentru Viaţă

Duminică, 16 martie 2014, ora 1230, pe traseul Catedrala Ortodoxă — Piaţa Sfântu Gheorghe — Primăria Sfântu Gheorghe — Instituţia Prefectului Judeţului Covasna — Piaţa Mihai Viteazul.

Au fost două luări de cuvânt: Georgeta Dincă, asistent social la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, care a sensibilizat auditoriul în legătură cu actul de adopție al unui copil.

DSC09411

 

A urmat discrursul rostit de Larisa Gîfei din Sf. Gheorghe, studentă în anul I la Facultatea de Medicina și Farmacie din Oradea, care a prezentat cartea doamnei doctor Christa Todea-Gross, despre adevărata față a vaccinării populației.

DSC09432

Cartea respectivă este de cea mai înaltă valoare științifică și ea poate fi citită sau preluată integral de pe internet (de la adresa http://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=2&ved=0CDYQFjAB&url=http%3A%2F%2Fwww.ortodoxiatinerilor.ro%2FVaccinurile.pdf&ei=c8gmU-KBEsjNygP97oBY&usg=AFQjCNGTKontzv0lS14-Tii_ENS6BGLhrg&sig2=OtjtADRGsx-AZDP8MMf1PA).

todea-gross_christa-vaccinurile_preventie_sau_boala_o_nouă_patologie_pediatrica-9519

Apoi cu toții ne-am întors cu fața către răsărit, iar preoții au rostit rugăciunea din Acatistul Icoanei Maicii Domnului – sporirea minții și din Acatistul Maicii Domnului grabnic ajutătoarea.

DSC09410

Marșul s-a încheiat cu rugăciunea de binecuvântare a mesei, urmată de o agapă creștină și de oferirea de materiale antiavort și icoane cu Sfântul Mare Mucenic Efrem tuturor celor prezenți.

Premierea participanților la concursul de desen menționat mai sus se va face duminică, 23 martie 2014, la catedrala ortodoxă din Sf. Gheorghe,

Iată și alte imagini de la Marșul pentru Viață, Sf. Gheorghe, 2014:

DSC09367

DSC09368

DSC09369

DSC09370

DSC09380

DSC09387

DSC09389

DSC09398

DSC09408

DSC09419

DSC09421

DSC09422

DSC09425

DSC09428

DSC09430

DSC09435

Vom reveni și cu alte detalii.

Până atunci, am primit în dar – pentru Asociația noastră și prin ea, dăruită întregului neam românesc, și această poezie dureros de adevărată, care ar trebui să ne zguduie conștiințele adormite. Autorul ei este poetul Adrian Ștefan Ambrozie din București, iubit frate al nostru întru Hristos.

Poporul nenăscut

Plimbare pe meleagul țării mele părăsite
O baltă îmi trădează pașii pe aleea morții
Sunt ani ai lacrimilor sângerii, depozitate-n site
Care-au cernut un neam și au lăsat doar hoții.

Toți caii sunt speriați de sângele nevinovat
El urcă spre zăbale cu viteză uriașă
Se înfiripă temple ale crimelor cu atestat
Născând paradontoza conștiinței, hâdă și trufașă.

Biserica e goală, protopsalți nu sunt
Toți sfinții lăcrimează din catapetesme
Se-adună îngeri spre a mângâia un strigăt mut
E timpul jertfei pe altarul argintatelor miresme.

Unde ești neam, unde-s copiii tăi?
Unde e panoplia plină de eroi?
Unde sunt mamele cu prunci îmbujorați?
Unde-au plecat, de lângă mine, nenăscuții frați?

Îmi curge sânge adunat din clipe de indiferență
Halatul e altarul strigătului mut
Cu pași greoi, încerc un gest de penitență
Votez pentru poporul meu… poporul nenăscut.

Doamne, Îți mulțumim din toată inima și iartă-ne !!!

 

pr.dr. Ciprian-Ioan Staicu

președintele Asociației

Prietenii Sfântului Efrem cel Nou

Vă rugăm, donați 2% din impozit, pentru Asociația Prietenii Sfântului Efrem cel Nou

În anul 2013 am primit, prin donarea celor 2%, din mai multe județe din țară, de la aproximativ 150 de persoane, aproximativ 6.000 lei. Îi vom folosi în prima fază a construcției Comunității Terapeutice.

Proiect 2

Atașat aveți formularul, pe care puteți trece anul 2013, datele dvs personale, data și semnătura. L-am atașat în format word și PDF, oricare fiind bun de listat, completat și depus la Administrația Financiară din județul dvs.

2 % ptr Asociatia Prietenii Sfantului Efrem cel Nou

sau

2 la suta ptr Asociatia Prietenii Sf Efrem cel Nou

 

Mulțumim și Dumnezeu să vă rânduiască mântuire, cu rugăciunile Sfântului Efrem cel Nou.

 

Președintele Asociației,

pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu

După ce ne-am închinat, în Nea Makri, Sfântului Efrem cel Nou, prietenul meu m-a cerut de soție !

IMG_2841

Acum doi ani, fiind singură de mult timp, îmi doream foarte mult să întâlnesc un băiat potrivit și să mă căsătoresc cu el. Îmi cam pierdusem însă speranța, mă gândeam că poate nu e să fie și mă rugam lui Dumenzeu să mă ajute să accept voia Lui. Mă rugam Maicuței Domnului, Sfântului Nicolae, Sfintei Ecaterina, Sfintei Parascheva, Sfântului Ioan Botezătorul și Sfântului Apostol Simon Zilotul.

După ceva timp, am cunoscut un băiat, pe care l-am plăcut din prima clipă. Însă nu și el pe mine. Un băiat minunat, sensibil, cu suflet curat, dar nu mergea la biserică și nu era foarte apropiat de Dumenzeu. În timp, însă, cu rugăciune și răbdare, a început să vină să mă ia de la biserică și să participe și el la sfintele slujbe.

Aveam multe încercări și el nu era deloc hotărât dacă vrea să fie cu mine, era un tip mai singuratic. O prietenă mi-a povestit de Sfântul Efrem cel Nou, am început să citesc Acatistul Sfântului și i-am povestit și prietenului meu de minunile Sfântului, așa că a prins drag de El.

SfntulMareMucenicEfremcelNou1

În vara aceasta (2013), am mers în Atena și am ajuns apoi la Mănăstirea din Nea Makri, ne-am rugat împreună, am citit Paraclisul Sfântului Efrem lângă racla cu Sfintele sale Moaște și, când am ieșit din curtea Mănăstirii, prietenul meu m-a cerut de soție. Câtă bucurie și cât ajutor am simțit, nu pot spune în cuvinte.

În mai puțin de patru luni am făcut nunta, ne-am luat și un apartament și totul este liniște și pace acum. Ne-a ajutat de nenumărate ori Sfântul Efrem, pe mine să-mi găsesc serviciu, pe soțul meu să ia un examen foarte greu la serviciu și multe alte minuni. Sfântul Efrem cel Nou vine atât de repede în ajutor când îl chemi, încât te cuprinde teama că nu ești vrednic.

Este atât de minunat Dumnezeu, prin Sfinții Lui, mă minunez când mă uit la soțul meu, cum ține toate posturile acum și cum mă grăbește duminca, să prindem Sfânta Evanghelie. Slavă lui Dumnezeu pentru toate și mulțumesc Sfântului Efrem cel Nou și-l rog să mă ierte pentru necredința și stângăcia mea.

 

Geanina din București

Sfântul Efrem cel Nou – Prietenul ajutător la examenele vieții

6

L-am cunoscut pe Sfântul Efrem cel Nou în urmă cu vreo trei luni. Mi l-a prezentat o colegă de serviciu, arătându-mi o carte cu minunile făcute de către Sfânt pentru ajutorarea copiilor nou-născuţi. Când am văzut preotul de pe coperta cărţii, mi-am dat seama ca eu tocmai îl visasem. Atunci am înţeles ca visul a fost de la Dumnezeu şi că Sfântul Efrem cel Nou o să devină protectorul meu, deoarece treceam printr-o perioadă grea din viaţă. Aşa am început să caut cât mai multe informaţii despre Sfântul Efrem, am început să citesc Acatistele sau / şi Paraclisele Sfântului aproape zilnic. M-am apropiat foarte mult de Sfântul Efrem, pot spune că a devenit Prietenul meu, Confidentul meu.

În data de 8 octombrie 2013 am avut de susţinut examenul de sală pentru permis auto –  pe care îl tot amânam de ceva vreme deoarece aveam o oarecare frică, stângăcie. Învăţasem, dar mă temeam. M-am rugat Sfântului Efrem să mă ajute, să îmi dea curaj. Cu o seară înainte de examen l-am visat pe Sfântul Efrem, care mi-a spus că totul o să fie bine, o să iau examenul. Eu i-am promis că după examen o să duc un buchet de flori la Mănăstirea Bogdana din Rădăuţi.

Am pornit de dimineaţă spre Suceava, pentru a susţine examenul. Înainte de a ajunge la examen am mai citit o dată acatistul Sfântului Efrem (cărticica cu acatistul o am mereu la mine). Ajungând acolo, cu acatistul Sfântului în buzunar, am intrat în sală, m-am așezat la calculator şi am început să rezolv chestionarele. Au fost uşoare, la primele 21 de întrebări nu am făcut nici o greșeală. Din cauza emoţiilor apoi nu m-am mai putut concentra şi am greșit 4 întrebări. Când am văzut că mai am de răspuns la o singură întrebare, decisivă pentru a promova examenul, am intrat în panică și am început să mă rog Sfântului Efrem să mă ajute. Cu mâna pe inimă vă pot spune că răspunsul corect la această ultimă întrebare a fost bifat de Sfântul Efrem, nu de către mine… Astfel am luat examenul… După aceea m-am ţinut de promisiunea făcută Sfântului, am dus un buchet de flori la Mănăstirea Bogdana.

În 29 octombrie 2013 am avut de sustinut un examen la serviciu (promovare în grad). Sfântul Efrem a fost alături de mine si la acest examen. Am avut cu mine o copie xerox a icoanei Sfăntului. Înainte de examen am citit acatistul lui. M-am descurcat foarte bine, atât la proba scrisă, cât şi la cea orală. Am primit calificativul foarte bine.

O altă minune a Sfântului Efrem: m-a ferit de căsătoria cu o persoană nepotrivită. În perioada când am început să studiez despre viaţa şi minunile Sfântului Efrem, mă despărţisem de prietenul meu cu care trebuia să ne căsătorim anul viitor. Am plâns mult, mereu mă rugam Sfântului să îmi arate dacă acest barbat este sau nu partea mea. Dacă într-adevăr este partea mea să mă ajute să mă împac cu el. Acum câteva zile am aflat că fostul meu prieten fusese căsătorit şi că s-a împăcat cu fosta lui soţie…

Multumesc lui Dumnezeu, Măicuţei Domnului, Sfântului Efrem, Sfântului Nectarie, Sfântului Ioan Rusul pentru ajutorul acordat. Doamne ajută!

 

Daniela din Bucovina