Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Ioan 14, 6

Dar realitatea este chiar invers în România, țară a uciderii fără număr a pruncilor!

Vremea firescului și epoca nebunilor

FEREASTRA OVERTON: Tehnologia “sădirii” în conștiința umană a ceea ce, aparent, nu poate fi inclus

Update: am primit pe mail:

Dragă părinte Ciprian,

Îngăduiți-mi, în completare, un modest punct de vedere, al omului de știință: conceptul de Fereastra Overton propus de sociologul Joseph Overton  trasează din punct de vedere al științei comunicării o împărțire (ea preexistă în mod inofensiv în orice societate ce comunică!, nu e un lucru rău, dar poate fi rău folosit! ) pe 6 nivele de exprimare și înțelegere între persoane și grupuri sociale: incompatibil (interzis de regulă prin coerciție în societățile totalitare), radical (la limita tolerării), rezonabil-acceptabil (moral social), popular (masele largi), politic-legal (public restrins)  –  am citat pe  cercetătorul în științe sociale Lucien Cerise  de pe link  https://www.youtube.com/watch?time_continue=5502&v=vKFLLo3xaG8   min 1,29-1,32 cu tabel).

Din acestea derivă una din consecințe (la care face referire siteul aparatorul.md), cea rău folosită, este vorba de ingineria socială negativă (ingineria socială pozitivă este de dorit, deoarece educă națiunea către valorile comune: Hristos, Ortodoxie, iubire de neam și de țară, națiune, suveranitate, libertate, istorie națională, identitate individuală și etnică etc).

În fapt, se aplică proceduri de manipulare și tehnici aferente (influențări, fake-news, sondaje etc), respectiv se fac pași pentru a impune norme de vorbire politically correct în societate.

Consecința va fi un sistem de control al maselor prin introducerea unei grile de lectură autocenzurate și acceptarea unor idei prefabricate în afara țării și diabolizarea altora, care sunt structuri de rezistență cognitivă tradițională, de regulă.

Rezultă o poliție politică a spiritului detestabilă, întrucât îngrădește drastic libertatea de exprimare a omului și însăși mărturisirea Adevărului.

M.

Viața veșnică este o realitate indubitabilă. Slăvit să fie numele Tău, Doamne Mult Milostive!

Pe o insulă din Marea Egee trăia cu ani în urmă un preot foarte evlavios. Sufletul lui era plin de iubire părintească pentru turma lui și mai ales pentru oamenii necăjiți. A venit însă ziua în care a fost și el încercat și a avut mult de suferit.

Fiica lui, o fată minunată, s-a căsătorit cu puțin timp în urmă cu un tânăr gospodar. Deci, a venit timpul să aducă în lume pe primul ei copilaș. În timpul nașterii, însă, ea a murit! S-a dus ca Mucenică să Îl întâlnească pe Creatorul ei, lăsând multă durere în urma ei.

Tatăl preot era și el foarte îndurerat de această despărțire, însă cu credință neclintită a adus rugăciune de slavă lui Dumnezeu pentru toate. Iar iubirea pentru fiica lui și-o exprima prin rugăciuni fierbinți pe care le făcea pentru sufletul ei și prin acte de milostenie de care nu știa nimeni.

Preotul avea un frate, care fusese căpitan de vas, acum veteran, trăind pe uscat pentru restul zilelor lui. Adunase multă avere și acum se bucura de strădaniile lui. Din păcate, însă, era cam necredincios, cu toate că avea o inimă bună.

Serile, când se adunau de obicei la casa primitoare a preotului, alături de alți prieteni, localnici cu inimă bună, care ajutau mereu la treburile bisericii, beau un ceai cald de salvie și stăteau de vorbă. Într-o seară, căpitanul l-a ironizat pe preot și i-a spus:

– Părinte, nu te grăbi cu afirmațiile gratuite, nu există viață veșnică și fiica ta nu vede ce facem și ce spunem noi aici!

Cu blândețe preotul a încercat să îl ajute să renunțe la necredință, pentru că știa că sufletul lui suferea datorită împietririi inimii. El însă nu părea să fie mișcat de cuvintele preotului.

Așadar, într-o noapte preotul a visat-o pe fiica lui. Era înveșmântată în lumină albă, era bucuroasă și i-a spus: „Tată, îți mulțumesc pentru toate: pentru iubirea ta, pentru rugăciunile tale, pentru milosteniile pe care le faci pentru sufletul meu. Te rog, să îi spui unchiului meu (căpitanul) că îi mulțumesc pentru peștele pe care mi l-a trimis!”

Acestea le-a spus zâmbind îngerește și apoi visul s-a stins…

Când s-a trezit dimineața preotul simțea o mare bucurie și emoție. Seara a povestit visul prietenilor lui. Toți au fost impresionați, numai căpitanul se uita cu neîncredere la fratele lui. Însă când acesta i-a spus că nepoata lui îi mulțumește pentru peștele pe care i l-a trimis și că el, preotul, nu poate să înțeleagă cuvintele ei, căpitanul a sărit brusc în picioare. Ochii i s-au umplut de lacrimi și mâinile au început să îi tremure. Buzele lui au mărturisit credința ascunsă a inimii lui:

„Dumnezeul meu!”, a spus el în șoaptă și a început uluit să se uite când în stânga, când în dreapta.

Toți l-au întrebat ce s-a întâmplat. De ce era așa de tulburat? După ce și-a revenit cât de cât, el s-a reașezat pe scaun și lăsându-și lacrimile să curgă pe chipul lui ars de soare a spus cu voce smerită:
– Da, este adevărat, sufletele trăiesc în veșnicie și ne văd! În ziua înmormântării nepoatei mele mă pregăteam să vin la biserică, pentru slujba prohodirii. Eram foarte îndurerat. Părinte, știi cât de mult o iubeam pe fiica ta. Era întotdeauna ca un înger…

În clipa aceea a ajuns la mine un prieten pescar de pe insula noastră, vecin cu mine. Îi spusesem că atunci când prinde pește bun, să îmi aducă și mie și eu îi plătesc cât vrea pe el.

Însă în ziua aceea m-a enervat prezența lui, pentru că avea și o sticlă de băutură agățată de brâu, într-o parte. I-am spus deci cu asprime:

– Astăzi nu vreau pește, nu vreau nimic. Astăzi este înmormântarea nepoatei mele!

Când a auzit, omul a înlemnit și mă privea tăcut. Mi s-a făcut milă de el și i-am spus:

– Uite, îți plătesc peștele, dar dă-l la un sărac, să fie pomană pentru sufletul ei!

Pescarul a luat banii, mi-a urat condoleanțe și a plecat repede. Întâmplarea respectivă nu am spus-o nimănui și chiar uitasem de ea. Însă sufletul nepoatei mele nu a uitat și mi-a trimis mulțumiri, a spus el și și-a șters lacrimile cu dosul mâinii.

Apoi căpitanul a zâmbit dulce, dar atât de dulce! În acest zâmbet preot a văzut zorii de ziuă ai credinței lui înviate. Noaptea necredinței trecuse

„Slăvit să fie numele Tău, Doamne Mult Milostive ”, a șoptit preotul și l-a îmbrățișat cu privirea pe fratele lui…

Sursa – http://trelogiannis.blogspot.com/2019/01/blog-post_865.html

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu