Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Sfântul Simeon Noul Teolog: „Trebuie să ne străduim cât mai mult pentru ca mintea noastră să fie sfințită de către Hristos…”

„Trebuie să ne străduim cât putem pentru ca mintea noastră să fie sfințită de Hristos, ca ea să primească harul Sfântului Duh. Căci pentru ca noi să ne putem sfinți, Hristos-Dumnezeu S-a făcut Om, pentru aceasta El S-a răstignit, a murit și a înviat.

Iar sfințirea minții noastre aceasta este: sfințirea sufletului pe care el o primește în această viață, pentru ca apoi să se învrednicească să primească harul dumnezeiesc și învierea cea mai presus de fire în viața viitoare și trupurile sufletelor care s-au învrednicit să învieze (să rămână vii, prin har – n.trad.) aici, în această viață.

Așadar, trebuie mai întâi să ne curățim mintea, să stea atentă atunci când se roagă, când citește, când este învățată cuvintele dumnezeiești. Iar dacă nu ne vom îndrepta și curăți mintea, toate celelalte le facem în zadar și sufletul nostru nu va progresa niciodată duhovnicește.”

(Sfântul Simeon Noul Teolog,

Operele găsite, Cuvântul al IX-lea, p. 64)

 

Sursa – http://trelogiannis.blogspot.ro/2018/02/blog-post_187.html

 

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

Păcatul și izbăvirea prin pocăință

În Triod se spune despre săptămâna care urmează – a brânzei – că este cea curățitoare de dinaintea Postului. Deci nu numai în post ne curățim de patimi, ci tot timpul. În această seară am găsit acest documentar rusesc de mai jos, care se potrivește foarte bine și cu scopurile Asociației care patronează acest site. Le dorim tuturor fraților și surorilor noastre prinși în mrejele ereziei ecumeniste să se îngrădească de ea, având și nădejdea în despătimirea noastră și a lor. Doamne ajută.

Un cuvânt în noaptea de Crăciun…


„Nașterea Ta, Hristoase Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoștinței, că întru ea cei ce slujeau stelelor de la stea s-au învățat să se închine Ție, Soarelui dreptății și să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ție.” (troparul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos)

Iubiți părinți, cinstiți frați și surori, mărturisitori ai dreptei credințe,

Hristos Se naște, slăviți-L! Hristos din ceruri, întâmpinați-L…!

Fără Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, niciodată nu am fi putut ieși din întunericul păcatului și al morții!

Fără Hristos, viața noastră s-ar fi terminat doar cu un apus și un mormânt, însă prin El avem Răsăritul întru veșnicie, căruia să ne învrednicim cu toții!

Standardele lui Hristos nu sunt diverse, dar sunt înalte. Hristos nu vrea o „unire în diversitate”, ci vrea unire în Adevăr. Iar Adevărul este El Însuși (conform Ioan 14, 6). A fi uniți întru Adevăr înseamnă a fi cosanguini, ca mădulare vii ale Bisericii lui Hristos, cu Capul Însuși al Bisericii, adică cu Mântuitorul Iisus Hristos.

Nu există nici un bun în afară de ceea ce ne dăruiește Hristos, Omul cel îndumnezeit, iar toate bunurile noi le primim, ca arvună mântuitoare, prin logodirea sufletului nostru cu Mirele Bisericii, întru Taina Sfântului Botez ortodox, singurul mântuitor.

Anul 2017 a fost pentru noi toți unul special. Ca președinte al Asociației „Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”, Vă mulțumesc tuturor celor care ați fost alături de noi, iar noi ne-am străduit să fim alături de dumneavoastră, fiind uniți – cei ortodocși – în jurul lui Hristos euharistic, la fiecare Sfântă Liturghie, pe Sfântul Disc.

Celor care sunt în cuget de mărturisire ortodoxă și de îngrădire față de erezie le transmitem o binecuvântare de la Părintele luminilor, una „din cer până în pământ”, cu urarea să faceți Cer din pământul din care v-a plămădit Dumnezeu.

Hristos, Pruncul cel dumnezeiesc, ne-a binecuvântat pe noi, familia Staicu, cu cel mai frumos an din viața noastră:

a) am trecut prin mărturisire, judecată și prigoană, însă Pacea lui Hristos se revarsă bogat în inimile noastre, neurând pe nimeni și compătimind pe cei depărtați de la Adevăr;

b) ne-a dăruit prieteni – foarte mulți – pe care îi îmbrățișăm cu drag, fie ei din România, precum și din Canada, SUA, Anglia, Franța, Germania, Italia, Elveția, Austria, Grecia, Cipru și Creta. O adâncă metanie părinților athoniți, îndeosebi lui Gheron Sava Lavriotul, lui Gheron Gavriil Cutlumușiatul și părintelui Iulian Prodromitul, cu ale căror rugăciuni să ne mântuim toți!

c) soția mea, Ioana-Alina, a fost lăsată pe drumuri de pseudo-episcopul Andrei al Covasnei și Harghitei (de care ne-am îngrădit pentru erezia ecumenistă, propovăduită de el cu capul descoperit), retrăgându-i-se, printr-un document plin de minciuni, binecuvântarea de a mai preda religie ortodoxă. În locul ei a fost pus un popă ecumenist, care nici rugăciunea nu o face cu copiii, în cadrul orelor de religie. Însă a doua zi după Golgota soției mele, ea a găsit un loc de muncă la o școală dintr-un sat, apoi, în data de 15 noiembrie 2017, a obținut titlul de doctor în filologie al Institutului de Etnografie și Folclor din cadrul Academiei Române, iar acum câteva zile am înfiat o fetiță de un anișor, pe care în urmă cu o zi am botezat-o, primind numele Teodora, care se tălmăcește „darul lui Dumnezeu.” Maria, fiica noastră cea mare, are parte de multă binecuvântare de la Maica Domnului și se străduie să treacă cu fruntea sus prin prigoana din partea ereticilor abătută, ca binecuvântare hristică și cerească, asupra întregii noastre familii ortodoxe.

d) în anul 2017 au existat multe frământări în Ortodoxia românească (care erau de așteptat, căci vrăjmașul este foarte viclean), care au provocat multă sminteală, datorită caracterului lor ambiguu, nepatristic și neconform cu lupta contra panereziei ecumeniste. Dintre acestea amintim: părtășia la erezie, împărtășirea la cutiuță, Împărtășania lăsată în casele credincioșilor, adesea în recipiente improprii din punct de vedere liturgic, acrivia iconomică, sărbătorirea concomitentă a două calendare (vechi și nou), calomnierea neîncetată a unor părinți români și greci de către persoane (clerici și mireni) neîntărite în dreapta credință, așa-zisa lupta cu erezia dusă de unii clerici, fără a se îngrădi cu ea, înșelând astfel conștiințele credincioșilor, accentuarea ideii că nu ar mai lucra deloc harul în Biserica Ortodoxă Română (uitându-se de către promotorii acestei idei specific stiliste că noi toți, cei îngrădiți de ecumenism, SUNTEM mădulare ale Bisericii Ortodoxe Române), transformarea părerii proprii sau a lipsei de control ierarhic în trambulină spre diverse practici liturgice și teologice lipsite de fundament patristic și canonic ortodox etc. Dumnezeu să ne ierte pe toți. Toți putem greși, însă de asemenea toți ne putem întoarce, până la trecerea fiecăruia în viața cealaltă. De aceea ne rugăm Mântuitorului ca pe cei rătăciți să îi întoarcă la dreapta credință și declarăm că nu urâm pe nimeni, decât pe satana, vrăjmașul întregului neam omenesc.

Țara noastră, ca de multe ori în istorie, trece prin momente grele, însă problema majoră nu o constituie nici latura politică, nici cea economică, ci credința din sufletele noastre, care trebuie să fie ACEEAȘI cu cea a înaintașilor noștri, ucenici ORTODOCȘI ai Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul României.

Ar mai fi multe de spus, însă Hristos le poate spune cu mult mai bine celor care trăiesc și propovăduiesc „în Duh și în Adevăr.”

Calea de urmat este cea propovăduită – după îndelung studiu patristic, sfătuire, rugăciune și curaj mărturisitor – de părinții athoniți.

Nu mai este vremea iconomiei, ci a acriviei mântuitoare, căci nu noi ținem Legea, ci ea ne ține pe noi, cum spunea pr. prof. Ilie Moldovan, care se roagă pentru noi la Liturghia cea veșnică din ceruri.

Cu deosebit respect pentru toți ortodocși,

pr. Ciprian Staicu împreună cu familia,

colaboratorii și toți prietenii și următorii

Sfântului Efrem și ai tututor Sfinților

Să ne întărim în credință… În DREAPTA CREDINȚĂ !!!

1. Zis-a Avva: lumea crede că are de ales între viața pe care și-o dorește și poruncile lui Hristos. Ignorând faptul că Viața este numai Hristos… în final ea preferă lașitatea.
Eu îmi trăiesc viața, dar mă înfățișez în fața celorlalți ca și cum aș fi al lui Hristos. Și aceasta este o boală care crește continuu și din ce în ce mai mult în Biserică…

Și păstorii căzuți doresc să le fie acceptată părerea lor, nu Adevărul lui Hristos… Se aude încet un bocet din inimile unor părinți cu rasele sfâșiate, într-o Biserică ce se surpă… (cad din adevăr păstorii ei)….

2. Zis-a Avva: cea mai mare asceză este să te simți bine. Să ai liniște înlăuntrul tău, tihnă în privire, pace a gândurilor. După aceea poți să faci cele mai mari revoluții. Vor avea succes, pentru că nu vor fi rodul urii și al vrăjmășiei, ci potrivire cu ambianța adusă de Cel mai mare revoluționar, Hristos Cel înviat. El a învins moartea printr-o rană în piept, cuie în mâini și a avut drept armă a Lui doar două cuvinte: te iubesc.

3. Zis-a Avva: Dacă vrei să Îi simți prezența lui Dumnezeu, bea un pahar cu apă, un suc, o cafea, un ceai, ceva… și încearcă să simți iubirea pe care El ți-o oferă prin acestea. Învață să Îl asculți și să te sprijini pe El întotdeauna, prin lucrurile Lui, prin creaturile Lui.

Când te trezești, poți să bei o cafea ca să te tonifici. Dar nu uita că Hristos dorește infinit de mult ca să îți dăruiască mintea Lui.

Vezi soarele și te gândești la strălucirea Lui. Miroși o floare și îți închipui care este mireasma Lui. Respiră adânc și înțelege că viața Lui circulă înlăuntrul tău și îți oxigenează corpul, îl umple de viață.

Apoi te vei împărtăși cu Sfântul Lui Trup și Sânge și trupul tău va fi cuprins cu totul de iubirea Lui cea dumnezeiască, ți se va liniști sufletul.

Așa să ne ajute Bunul Dumnezeu!

 

traducere din neogreacă de

pr. Ciprian Staicu

Iubirea nu cade niciodată

Motto: ”Spus-a Avva Agathon: Dacă s-ar putea să mă întâlnesc cu un lepros și să îi dau trupul meu și să îl iau pe al lui, cu bucurie aș face-o. Pentru că aceasta este iubirea desăvârșită.”

Am aflat într-o zi că un prieten de-al meu din copilărie, pe care nu-l mai văzusem de ani de zile, s-a îmbolnăvit de leucemie. M-am dus să îl văd pe Gheronda Paisie și să îl rog să îl facă bine.

– Ce vrei, să-i vindecăm trupul sau sufletul? m-a întrebat.

– …Amândouă, Gheronda!

A râs!

– Bine, vrei să luăm jumi-juma?… Să iei tu 50% din cancerul lui, iar restul eu.

– …(Adică să mă îmbolnăvesc eu de cancer, în locul prietenului meu? m-am gândit).

– Vrei? M-a întrebat din nou Gheronda…

Mi-era frică, nu am mai spus nimic.

– Bine… Ești de acord să iau eu 99%, iar tu 1%? M-a întrebat el din nou.

– Da, Gheronda, sunt de acord, am răspuns imediat, căci mi se părea ușoară varianta aceasta.

– Bine, a râs el voios, ne-am înțeles! a spus….

(Tăcere).

– Gheronda, într-adevăr vă veți îmbolnăvi acum de cancer? L-am întrebat din nou.

– Uite ce se întâmplă… pentru ca Dumnezeu să asculte o rugăciune și să-l facă bine pe cineva trebuie să ne rugăm cu o asemenea dispoziție sufletească: «Dumnezeul meu… fă-l bine pe el și dă-mi mie boala lui» sau, dacă este paralizat, să avem dispoziția să spunem: «Dumnezeul meu, ia de la mine jumătate din puterea picioarelor mele și dă-o lui». Înțelegi? Rugăciunea trebuie să se facă cu durere… cu jertfire de sine…
Dumnezeu Cel Bun, văzând neputința noastră de a purta o asemenea boală, îl face bine și pe omul acela, iar nouă nu ne dă boala… Însă pentru a fi auzită o rugăciune trebuie să fie făcută cu o asemenea dispoziție sufletească… uneori, desigur, se poate cu adevărat ca Dumnezeu să ne dea o boală pe care putem să o ducem…

Sursa: http://trelogiannis.blogspot.ro/2017/06/blog-post_340.html

 

traducere din greacă de

pr. Ciprian Staicu

Să ne creștem copiii, în și cu Hristos, nu să îi lăsăm de izbeliște!