Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Sfântul Simeon Noul Teolog: „Trebuie să ne străduim cât mai mult pentru ca mintea noastră să fie sfințită de către Hristos…”

„Trebuie să ne străduim cât putem pentru ca mintea noastră să fie sfințită de Hristos, ca ea să primească harul Sfântului Duh. Căci pentru ca noi să ne putem sfinți, Hristos-Dumnezeu S-a făcut Om, pentru aceasta El S-a răstignit, a murit și a înviat.

Iar sfințirea minții noastre aceasta este: sfințirea sufletului pe care el o primește în această viață, pentru ca apoi să se învrednicească să primească harul dumnezeiesc și învierea cea mai presus de fire în viața viitoare și trupurile sufletelor care s-au învrednicit să învieze (să rămână vii, prin har – n.trad.) aici, în această viață.

Așadar, trebuie mai întâi să ne curățim mintea, să stea atentă atunci când se roagă, când citește, când este învățată cuvintele dumnezeiești. Iar dacă nu ne vom îndrepta și curăți mintea, toate celelalte le facem în zadar și sufletul nostru nu va progresa niciodată duhovnicește.”

(Sfântul Simeon Noul Teolog,

Operele găsite, Cuvântul al IX-lea, p. 64)

 

Sursa – http://trelogiannis.blogspot.ro/2018/02/blog-post_187.html

 

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

Poezia „Postul și rugăciunea”

Prin post și rugăciune noi urcăm o scară,
Pe ale cărei trepte ușor ne clătinăm,
De n-am avea dorința în suflet să ne-apară
Ca o lumină sfântă ce arde, păcatul să-l stricăm.
Ce sfânt e postul, Doamne, și cât e de înalt!
E lungă scara îngustă, cum strâmtă e și calea
Pe care Tu ne-ai dat-o ca s-o luăm cu-asalt,
Dar ne lipsește râvna și căutăm cărarea.
Ori te-ai ascuns Tu, Doamne, de noi cei de acum?
Tu ai știut demult, chiar de la început,
Că Te vom vinde spre un cap de drum
Sau poate fi chiar un sfârșit și noi n-am priceput!
Ne-ai dat ispita Cretei sau poate-ngăduința
Ca să ne dumirim, să ne trezim,
Să ne cerni, Doamne, viața și credința,
Să nu mai bâjbâim, să nu mai tot dormim!
Am mai urcat o treaptă pe scara acestui Post,
Tu încă ai răbdare să se întoarcă „ei”,
Să vina toți la Tine și la al tău rost,
Să spargă tagma celor atâți mișei!
E timpul rece, e frig, ni s-a răcit credința,
Nu mai avem vedere, nu mai avem putere,
Avem nevoie, Doamne, de Tine, și dă-ne pocăința,
Căci ne lipsește, vai, smerenia-n astă grea cădere!
O rugăciune sfântă și curată
Eu Îți înalț spre Tine acum –
Dă-mi. Doamne, să mai urc o treaptă
Pe scara Ta-n acest sfârșit de drum!
Învață-mă Tu, Doamne, dă-mi har și dă-mi cuvânt,
Să pot mișca atâtea inimi cu a mea strigare,
Să iasă din tăcerea asta de mormânt!
Și bate clopotul cel de înfiorare.
Să înțeleagă toți că nu e vreme de pierdut!
Nu mai e timp pe aici de lâncezeală,
Ori de huzur, ori de dormit;
De risipiți viața asta, pentru o alta nu-i un început!
Puneți genunchiul jos și hai la rugăciune,
De vreți ca Domnul să ne mai asculte
Să mai lungească timpul, să bată-n spurcăciune,
S-alunge toți vrăjmașii, să piară atât de multe…!!
Să aibă milă multă în mila Lui cea mare
De noi, de voi, de toți, că ne-am ticăloșit,
Să ne primească ruga în Postu-acesta Mare:
Să ne salveze pruncii, că tot Pământul-i înroșit!
25.02.2018
Mihaela Cristina Popa
PS – mulțumim doamnei profesoare Cristina Mihaela pentru dragostea ce ne-o poartă și pentru această minunată poezie, scrisă cu SUFLETUL !
Redacția

Dar eu Te am pe Tine…

La adresa – http://trelogiannis.blogspot.ro/2018/02/blog-post_680.html – apare această frumoasă fotografie cu Avva Justin Pârvu, în timpul Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii. Iar sub ea scria așa:

„Eram singuri în paraclis, numai Tu și cu mine.

Afară lumea trece grăbită și în aceste clipe eu nu am nimic și pe nimeni.

Sunt despărțit cu totul de lume și sunt singur pe lume. Însă am totul. Nu îmi lipsește nimic, nu vreau nimic.

Tot ceea ce ceilalți oameni caută la o femeie, la o familie, la prieteni, la dansuri, la sărbători, eu le am aici pe toate. Tot ceea ce caută poetul în poezia lui și pictorul în pictura lui, eu pe toate le am aici.

Tot ceea ce caută dictatorul în putere și cei bogați în bani și bețivul în băutură și tot ceea ce și eu am căutat în trecut în zadar, acum pe toate le am aici.

Toată viața mea este aici și toată lumea mea și toate iubirile mele.

Am această bogăție imensă și totuși nimic nu îmi aparține.

Am toate bucuriile, toate liniștile, toate frumusețile și toate iubirile.

Sunt mulțumit și nu mai vreau nimic.

Te am pe Tine și astfel am totul, devreme ce Tu ești Domnul tuturor lucrurilor și al tuturor existențelor de pe pământ.”

traducere din limba greacă de
pr. Ciprian Staicu
PS – mi-e dor de părintele Justin, dar știu că se roagă pentru noi, în ceruri. Să avem parte de sfintele lui rugăciuni și binecuvântări, în Hristos Domnul!