Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Ți-am dus dorul…

Traducere:

„Când ai încetat să mai vii în parc, ne-am îngrijorat…”

(Atunci când pentru unii tu ești important sau folositor)

Și un bonus:

„Peștera în care te temi să intri… ascunde comoara pe care o cauți.”

Redacția

Discursul dumnezeiesc hristic și cel al îndrăcirii contemporane


Notă: iată și scârboșenia ca și „creație” demonică „artistică”, menționată în predică:

Doamne, iartă-i, luminează-i și nu îi pedepsi!

Să vedem ce are de spus ierarhia Bisericii Ortodoxe Române referitor la ceea ce se întâmplă în orgrada păstoririi lor… Sau România a ajuns țara nimănui?

Redacția

„Hrană” pentru cei adormiți în Domnul…

Cu ocazia unui pelerinaj la Locurile Sfinte, ajungând la Sfântul Mormânt al Domnului Iisus Hristos, un scriitor a cunoscut acolo un monah dintre cei care poartă de grijă acelui loc, iar acela, vorbind despre părinții lui, i-a spus:

Tatăl meu a fost sărac, dar foarte credincios. Când urma să se facă Sfânta Liturghie, acesta ajungea primul la biserică și stătea la ușă, așteptând să vină preotul. Dar mama mea, cu toate că nu era necredincioasă, mergea rar la biserică, prefera în zilele de duminică să stea acasă, să gătească pentru familie, să facă treburile casnice, în loc să meargă la biserică.

După ce părinții mei au adormit în domnul, i-am văzut pe amândoi în vis. Pe de o parte tatăl meu se afla într-o grădină foarte frumoasă și plină de desfătare și acolo se bucura de fericirea raiului, în vreme ce mama mea îmi spunea cu mare durere: Fiul meu, dă-mi să mănânc ceva din farfuria ta, mor de foame! 

A doua zi, după ce m-am trezit, m-am gândit: devreme ce mama mea a murit, ce fel de hrană și-ar putea dori? Cu siguranță are nevoie de hrană duhovnicească. Fără nicio ezitare, m-am dus la Sfânta Mănăstire a Sfântului Sava și am dat cele necesare, cu rugămintea să o pomenească la 40 de Sfinte Liturghii pe mama mea, cu scopul de a o ridica Dumnezeu din acea durere, ca să fie împreună cu tatăl meu, să se bucure și să se desfăteze de frumusețea raiului.

Înainte ca să se încheie perioada celor 40 de Sfinte Liturghii, cam pe la mijlocul ei, l-am văzut în vis pe tatăl meu, care mi-a spus cu un ton dur: De ce pe mine m-ai lipsit de o părticică? (adică pe el de ce nu îl pomenesc la acele Sfinte Liturghii) Vă asigur, i-a spus monahul scriitorului, că am înlemnit. Nu am știut ce să îi răspund.

A doua zi am cerut să fie adăugat imediat și numele tatălui meu la cele 40 de Sfinte Liturghii (sărindar) și de îndată ce ele s-au încheiat am mai plătit încă un sărindar, pomenindu-i pe ambii mei părinți. Apoi i-am văzut pe amândoi că sunt împăcați și mulțumiți, fără să se mai plângă de ceva.

De atunci au trecut foarte mulți ani, peste 20. Eu însă fac parastas mereu pentru ei și în fiecare an câte un sărindar, ca ei să aibă cât mai multă odihnă în Domnul.

Sursa – http://trelogiannis.blogspot.com/2019/06/blog-post_587.html

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

Steven Runciman – cel mai mare bizantinolog din secolul al XX-lea – vorbește despre minunata Ortodoxie

Am un mare respect pentru dogmele creștine și mai ales pentru Ortodoxie, pentru că numai Ortodoxia recunoaște faptul că religia este o taină. Romano-catolicii (papistașii) și protestanții vor să explice totul (în mod legalist și raționalist – n.trad.).

Este lipsit de sens să crezi într-o religie (să ai o credință) considerând că aceasta te va ajuta să înțelegi totul. Scopul religiei (al credinței) este exact acela de a ne ajuta să înțelegem faptul că nu putem să explicăm totul. Cred că Ortodoxia păstrează acest simțământ valoros al tainei.

Vaticanul a fost întotdeauna și o instituție politică, în afară de latura religioasă și mereu a fost interesat de lege. Trebuie să amintim că atunci când Imperiul Roman s-a prăbușit în Apus și au venit conducătorii barbari, conducătorii politici romani au dispărut, dar cei bisericești au rămas și au fost și singurii care au avut o educație romană. 

Așadar, aceștia au fost folosiți de împărații barbari pentru a pune legea în aplicare. Astfel, Biserica din Apus „s-a amestecat” cu legea (cu spiritul legalist). Legea (politică) este vizibilă în organizarea Vaticanului de azi: acesta vrea ca totul s-a fie stabilit în mod legalist. 

În Bizanț – și este interesant că și după cucerirea otomană fundamentul a rămas – Biserica este interesată numai de Canon, de Legea Scripturii. Ea nu are dorința de a stabili, de a defini totul. În comunitățile religioase care s-au rupt de Vatican s-a moștenit nevoia legii, ideea destinului absolut sau implacabil.

Este foarte interesant a se cerceta – și eu am făcut deja acest lucru de multă vreme – dialogul dintre anglicani și Ortodoxie în secolul al XVII-lea. Anglicanii erau foarte revoltați pentru că nu puteau să înțeleagă ce credeau ortodocșii în legătură cu transformarea vinului și a pâinii în Sânge și Trup.

Ortodocșii spuneau: „este Taină, pe care nu o putem înțelege. Credem că ea are loc, însă nu știm cum se petrece ea.” Anglicanii – la fel ca și papistașii – voiau o explicație clară. Aceasta este diferența clară dintre ortodocși și celelalte comunități religioase și exact de aceea eu îi iubesc pe ortodocși. 

Mă bucur la gândul că, în următorii 100 de ani, Ortodoxia va fi singura Biserică istorică ce va mai exista.

Sursa – http://trelogiannis.blogspot.com/

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu