Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

A fi orfan duhovnicește (cazul pastorului protestant care s-a botezat ortodox!)

Un preot care slujește de mulți ani Biserica lui Hristos (adică Sfânta Ortodoxie – n.trad.) în America, la un moment dat a hotărât să facă un pelerinaj în Sfântul Munte Athos și mai ales să meargă să îl cunoască pe Cuviosul Paisie Aghioritul. Și-a manifestat dorința să vină împreună cu el și un pastor protestant.
Gheronda Paisie i-a primit cu multă bunătate. I-a servit cu o bucată de rahat și cu un pahar cu apă și s-a așezat lângă ei. Au trecut câteva minute și pastorul protestant a deschis o discuție despre Sfintele Moaște. El susținea că toate osemintele oamenilor sunt la fel și nu trebuie ca pe unele să le deosebim de celelalte și să ne închinăm înaintea lor. Atunci Gheronda i-a spus, cu multă bunătate:
– Nu este așa cum zici, pentru că, iată, ieri a venit aici un tată, care l-a adus cu el pe fiul lui, care avea duh mut și surd și copilul nu vorbise niciodată, deloc în viața lui. La un moment dat eu am intrat în chilia mea, ca să aduc o bucățică de Sfinte Moaște, un deget al Sfântului Arsenie Capadocianul, pe care îl am acolo.
Când am luat Sfintele Moaște în mână, fiind încă în chilia mea, fără să mă vadă nimeni, atunci afară în curte copilul demonizat și mut a început să strige:
– Nu, mă va arde!
Așadar, când am ieșit și l-am însemnat în chipul Sfintei Cruci pe copil cu Sfintele Moaște ale Sfântului Arsenie, copilul s-a făcut bine și din acea clipă el vorbește și totul este bine!
– Vezi, eu nu îți vorbesc teoretic, ci am o mare experiență și am trăit multe astfel de situații.
Gheronda s-a uitat apoi la pastorul protestant cu acea privire curată, plină de bunătate și a continuat:
– Îți voi spune ceva, însă te rog să nu mă înțelegi greșit, pentru că nu o spun din mândrie, ci din smerenie și din dragoste. Noi, ortodocșii, o avem ca mamă pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, în timp ce voi sunteți ca niște orfani, fără mamă, pentru că nu o cinstiți.
După ce s-a întors în America și au trecut șase luni de la vizita lor la Gheronda Paisie, pastorul a mărturisit că a simțit intens starea de orfan duhovnicesc și apoi, cu rugăciunile lui Gheronda Paisie, pastorul s-a botezat și a devenit ortodox.
(Din cartea Vasul cel ales a ieromonahului Hristodoulos)
Sursa – https://paterikiparadosi.blogspot.com/2018/07/blog-post_85.html#more
traducere din limba greacă de
pr. Ciprian Staicu

Duhovnicul și ucenicul…

Am primit acest mesaj de la un părinte, frate al nostru întru slujirea lui Hristos:

Iubiți credincioși,

Aceasta a fost formula mea de adresare ori de câte ori rosteam în biserică cuvântul de învățătură, adică predica. Pe aceasta o voi folosi și acum, căci îmi sunteți foarte dragi și doresc să ne vedem și în Raiul de sus.

Dar, ca să ajungem acolo, este nevoie să ducem o viață bineplăcută lui Dumnezeu, având: dreaptă credință, dreaptă sau curată viețuire și măcar olecuță de smerenie, pe care Domnul mult o iubește.

În tot acest drum spre mântuire, un rol important în viața dvs și a noastră a tuturor îl are duhovnicul, care poate fi ieromonah sau preot căsătorit. Eu însumi am avut întotdeauna ca duhovnicul un ieromonah, pe care l-am iubit, în fața căruia mi-am mărturisit păcatele, căruia i-am cerut sfat în ceea ce privește mântuirea mea și a celor încredințați mie spre păstorire.

Dar un lucru (un anumit tip) nu am făcut niciodată, anume să îi cer binecuvântare: să-mi cumpăr un apartament, să-mi cumpăr mașină, să îmi scot preoteasa la plimbare, referitor la câți copii trebuie să nască preoteasa, când să îmi schimb apartamentul cu altul și la ce etaj să fie acesta, la ce parohie să mă transfer, unde să-mi petrec concediu (cu toate că niciodată nu mi-am luat de fapt concediu), ce să fac cu banii pe care îi câștig, dacă trebuie sau nu să îmi duc preoteasa la spital să nască, dacă trebuie să cumpăr o vacă sau 10 capre… și alte lucruri, care țin exclusiv de priceperea bărbatului în a-și chivernisi casa.

De ce am procedat așa? Dintr-un singur motiv: cred că atunci când Dumnezeu a rânduit să mă nasc ca om de parte bărbătească, mi-a dat ca talanți ascultarea și priceperea să le fac – cu ajutorul Lui, firește – pe toate cele enumerate mai sus și multe altele, nespuse aici, fără ca cineva să mă împingă de la spate sau fără să dau socoteala cuiva.

Pentru cele spuse și nespuse nu am cerut binecuvântare de la duhovnic, mai ales că el era călugăr și nu era capabil să înțeleagă intimitatea familiei mele.Pe duhovnic îl întrebam: cum să înțeleg când mă pândește păcatul invidiei, cum să mă feresc de mândrie, cum să înțeleg cele scrise în lucrarea Războiul nevăzut a Sfântului Nicodim Aghioritul și altele, care țineau de priceperea unui părinte fost athonit.

Chiar dacă nu mi-ați cerut părerea, rugându-vă să-mi iertați îndrăzneala, vă sfătuiesc așa: întrebați-vă duhovnicul despre lucruri duhovnicești. Atât. Nu îl solicitați, la telefon sau personal, în legătură cu lucruri simple, care țin de intimitatea familiei voastre, de organizarea casei voastre, căci dacă nu veți face, vă obosiți părintele duhovnic, iar ceea ce este cel mai rușinos este că vă arătați – bărbați fiind – incapabili de a vă organiza viața de familie.

Și, dacă așa este, atunci faceți o cerere către Domnul: să vă facă femei, cu toate că sunteți bărbați! Nu se poate lucrul acesta, dar dacă insistați și trebuie…

 

Al dvs prieten bun,

pr. Vasile Savin

(Piatra Neamț, 12 iulie 2018)

 

(adevăratele întâlniri duhovnicești rămân imortalizate… pentru veșnicie)

Sfintii Mucenici Epictet si Astion – deși originari din Asia Mică, au fost asumați din dragoste ca fiind ai noștri de către noi, fiii poporului român

Predica Părintelui Ciprian Ioan Staicu la Duminica vindecării slăbănogului din Capernaum – 8 iulie 2018

Oare mărturisirea de credință ortodoxă are vreo legătură cu talmeș-balmeșul?

Acest articol va fi scurt. El este necesar căci Hristos ne-a avertizat că tatăl minciunii este satana (a se vedea Ioan 8, 44), iar ortodocșii au datoria sa surpe lucrarea vrăjmașului mântuirii omului.

Eu nu citesc site-uri de scandal, precum este ortodoxinfo.ro, căci acolo nu plouă cu … caracatițe (cum au preluat redactorii lui de pe net), ci cu talmeș-balmeș, cu scopul foarte evident al… donației cât mai consistente (baza absolut oricărui articol al lor).

Așadar, părintele Vasile Iovița, renunțând la „obișnuitul” său limbaj suburban de până acum, a făcut o analiză, în care îi radiografiază pe toți (cu ce putere… de sus sau de jos, nu se știe).

Un sărman cititor al lor, pe nume Iulian, se întreabă într-un comentariu: „Nu am inteles in ce categorie se inscrie p. Ciprian Staicu….” După patru ore nu i-a răspuns nimeni. Așa că îi răspund eu, din bun simț:

1. Nu există în Ortodoxie vreo „specie” numită „nepomenitori”. Acest cuvânt a fost inventat de ereticul (dovedit) Chirilă și adoptat de mulți, din neștiință sau din alt motiv. Există ortodocși și eretici. A treia categorie nu există decât în mințile rupte de realitate.

Noi, ortodocșii, pomenim pe toți arhiereii ortodocși care drept învață cuvântul adevărului, așteptând un sinod care să îi judece pe eretici și să avem din nou în eparhia de unde este fiecare un episcop ortodox. Așa au făcut toate generațiile de ortodocși care s-au confruntat, de-a lungul istoriei cu erezii.

2. Pr. Vasile Iovița îl acuză de anumite lucruri pe părintele Macarie Banu (nici eu nu mai am demult vreo comuniune cu el), dar pr. Vasile a slujit la Bănceni cu pr. Macarie. Dovada vie:

A se vedea minutul 3, secunda 36, unde se vede clar cum vârstnicul părinte Vasile Iovița se așează la Vohodul Mare lângă părintele Athanasie și pr. Macarie Banu (ambii de la Schitul Oituz) Despre împărtășirea „la cutiuță” nu auzim nimic în analiza vârstnicului nostru frate întru Hristos. Ca și cum batjocorirea lui Hristos ar fi ceva… normal.

Concluzia este că părintele Vasile Iovița nu are habar despre cum se întrerupe pomenirea, slujind inclusiv cu cei pe care el însuși îi consideră neortodocși sau cel puțin „nepomenitori de circumstanță” (altă „specie” nouă, să ne ferească Bunul Dumnezeu).

3. „Analiza” părintelui Vasile Iovița suferă de o mare carență: este bazată pe literatură since-fiction, nu pe realitate, spune unele lucruri pe nume, pe altele le trece sub tăcere, după cum i s-a poruncit de la „comandamentul suprem.” (nume de cod: MSC)

4. La Sinaxa de la Roman, pr. Vasile Iovița a venit, a stat tăcut, a refuzat să își expună nelămuririle și dezacordul, deși a fost invitat, iar apoi vorbește despre „malefic” fără vreo bază teologică sau un element din realitatea în care noi trăim, nu din „lumea paralelă” a criticii sale.

5. Compătimesc pe cei care cred că șuvoiul de știri de pe site-ul sus-menționat are vreo legătură cu ortodoxia. Poate cu Animal Planet, dar cu Ortodoxia, nu.

6. Unul dintre redactorii din umbră s-a „lepădat” mai ieri de… pr. Matei Vulcănescu. Așa se întâmplă cu toți cei care nu mai aduc… profit la bugetul lor local. Se vor lepăda de toți, după ce luni de zile i-au lăudat, ca să îi stoarcă de tot ce se poate, afișând o interfață interactivă ortodoxă. Adică este cam același lucru cu circul făcut de pr. Constantin Necula pe unde merge, numai că pe ortodoxinfo.ro lucrurile sunt mai… soft, din soft. Așadar, iată izvorul dezbinării. Și povestea… înainte mult mai este.

Concluzie finală: eu, pr. Ciprian, fac parte din categoria celor care citesc cu recunoștință operele Sfinților Părinți, mă sfătuiesc cu cei mult mai bine pregătiți pentru a înțelege ceea ce citesc, nu trasez „linii directoare” pentru nimeni și îmi văd de lucrarea încredințată de Hristos, în unire și comuniune cu toți cei care iubesc adevărul și nu acceptă/folosesc minciuna.

Cu respect (pentru toți cei ce sunt

cu adevărat ai lui Hristos),

pr. Ciprian Staicu

Duhovnicie și lipsă de… duhovnicie

Preacuvioase părinte,

Îţi scriu această scrisoare fiindcă te iubesc ca pe un frate. Cu toată inima îţi spun că-mi plac mănăstirile şi iubesc pe toţi nevoitorii din ele. Din tinereţe, deşi sunt preot căsătorit, am avut şi am duhovnic un ieromonah. Îi iubesc pe călugări, căci fac lucrul lui Dumnezeu, se roagă neîncetat şi sunt făclii aprinse în Biserică.

Te ştiu că eşti un părinte râvnitor şi ai ucenici mulţi, monahi şi căsătoriţi, dar cred că pe unii din cei căsătoriţi nu ştii să le rânduieşti duhovniceşte viaţa de familie. Întrucât sunt preot căsătorit, pot să-ţi ofer câteva amănunte despre viaţa celor căsătoriţi, care se deosebeşte fundamental de cea a călugărilor.

În rezumat, astăzi, viaţa celor căsătoriţi este foarte zbuciumată datorită problemelor sociale şi nu numai. Iar naşterea de copii aduce multă responsabilitate tinerilor dar şi duhovnicilor.

Problema cea mai grea este pentru duhovnicii călugări care, necunoscând în amănunt viaţa de familie, pot greşi în mod flagrant cu sfaturile pe care le oferă fie la spovedanie, fie în discuţii libere.

Am auzit din gurile unor ucenici de-ai tăi că procedezi după o nouă teorie numită „ascultarea necondiţionată de duhovnic”, teorie, dacă o putem numi aşa, cu totul neortodoxă. Un bărbat, auzind de sfinţia ta că ai mulţi ucenici, şi-a exprimat dorinţa să îi devii duhovnic, dar s-a smintit când i-ai zis : „Te primesc, dar asculţi de mine necondiţionat?”

Asta e tema noastră: Ascultarea necondiţionată de duhovnic. Dar eu întreb: La ce se rezumă o asemenea ascultare? Se face referire la cele strict duhovniceşti, de care ucenicul trebuie să ţină seama, sau include şi rezolvarea unor probleme de gospodărie, etc, pentru care duhovnicul nu are pregătire necesară?

De exemplu: poate duhovnicul porunci unui ucenic să ia un medicament sau nu? Să
meargă la spital sau nu? Care este rolul duhovnicului în viaţa ucenicilor? Am auzit că un duhovnic-călugăr spune, între altele, aşa ucenicilor: culoarea maşinii să fie verde, apartamentul să fie la etajul trei, culoarea pantalonilor bărbatului să fie roşie, vaca să fie mulsă numai pe partea stângă, femeia să se îmbrace cu un capot albastru, acatistul să îl citească la ora paisprezece, în rezervorul maşinii ucenicul să pună numai motorină scumpă…!

Întreb: Toate acestea sunt atribuţiile duhovnicului?

Răspuns: Fireşte că nu. Duhovnicul să ţină seama ca ucenicii să nu păcătuiască, iar dacă au păcătuit, să îi spovedească, să le dea canon de îndreptare şi să-i dezlege de păcate; să-i îndrume spre lecturi duhovniceşti, să se roage pentru ei. Iar pentru cele la care nu se pricepe, să-i trimită la specialişti: medici, ingineri, profesori, avocaţi, mecanici, etc.

Să venim acum cu un exemplu edificator, din care să vedem dacă duhovnicul-călugăr a procedat corect, sfătuind după mintea lui.

O fată dintr-o familie bună, bine educată, cu pregătire superioară, s-a căsătorit cu un tânăr. Spre bucuria întregii familii, primul semn al familiei noi s-a arătat numaidecât: primul copil. Cum era firesc, viitoarea mamă se înscrie la un medic specialist, care avea și are rolul de supraveghetor al sarcinii şi asistent la naştere, bineînţeles, în colaborare deplină cu medicul de familie.

Toate au mers bine, până când viitoarea mamă, acuzând nişte dureri merge la medicul specialist, care îi prescrie un tratament. Din păcate, n-au urmat sfatul medicului, în sensul în care soţul şi duhovnicul lor au considerat că nu ar fi bine să ia aceste medicamente. Numai că după o săptămână, începând de seara şi până dimineaţa tinerei femei i s-au declanşat dureri ca de naştere, dar fiind tineri şi naivi, ea și soțul ei n-au apelat la ajutor medical, nechemând ambulanța.

Mai mult, dimineaţa au socotit că ar fi de folos, ba chiar necesar să ceară consinţământul duhovnicului şi, contactându-l telefonic, după multe ore le-a dat „binecuvântarea” să meargă la spital. După câteva ore au ajuns la spital, medicul i-a primit, a internat-o şi i-a certat, după cum se cuvenea. În trei zile, tânăra şi-a revenit, evitând naşterea prematură a copilului.

În cazul dat mai era nevoie de binecuvântarea duhovnicului-călugăr? Desigur că nu. Morala e simplă: Duhovnicul nu poate rezolva lucruri care depăşesc pregătirea lui.

Mulţumindu-ţi pentru răbdarea pe care ai avut-o citind aceste rânduri şi socotind că nu te-am supărat cu ceva, îţi doresc să fii sănătos şi plăcut lui Dumnezeu.

Pentru că mi-am exprimat convingerea mea în ceea ce priveşte injusteţea intervenţiei tale în legatură cu doamna din relatarea mea, mă simt obligat să dau o soluţie pe care o consider potrivita. I-aş fi spus aşa: „Dragă M., pentru că este o problemă medicală, te sfătuiesc să mergi urgent la spital. Fă rugăciune către Maica Domnului şi ea te va ajuta; mă voi ruga şi eu pentru tine. Mergi cu încredere, nu te teme.”

3 iulie 2018, Piatra-Neamţ

al tău prieten,

preot Vasile Savin