Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Biserica, prin Sfinții Părinți, ne învață că ascultarea față de demoni se numește părtășie, deci părtășia la erezie este tot erezie

Un iubitor de Hristos a și așternut în scris cele auzite astăzi. Domnul să îl binecuvânteze!

Predică în Duminica Ortodoxiei

(17 martie 2019)

„În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

Cuvioase părinte şi iubiţi credincioşi, într-o asemenea zi de mare sărbătoare pentru noi toţi, am putea vorbi până la Paşti. Dar dacă tot ne-am îngrădit de erezie, o să-mi îngrădesc şi eu cuvântul la doar câteva gânduri pe care prin auz, să dea Dumnezeu, să vă pătrundă şi să ne pătrundă până în inimă.

Şi pentru că întodeauna viaţa ortodoxă o învăţăm în primul rând din vieţile sfinţilor vreau să accentuez la început două lucruri.

În canonul care s-a citit ieri în cinstea Sfântului Mare Mucenic Teodor se spune la un moment dat aşa: „Ca o slabă, ca o neputinciosă ce era, întărâtarea mincinoşilor zei, spre izbandirea sa, cerea ajutor de la oameni de vreme ce se biruia de împotrivirea nemincinoşilor mucenici care prpovăduiesc adevărul.”

Ce înseamnă aceasta? Ştiţi că zeii aveau nişte statui foarte mari şi se spunea despre ei că sunt înfricoşători, că trebuie să le aduci cinstire şi jertfe; cum am spune noi să te pui bine cu ei şi păgânii încercau să se aibă bine cu toţi zeii. Nu considerau că ar fi de ajuns să fie în pace cu aproape toţi, dar cu unul să fie în război, pentru că le era frică de aceştia.

Însă Sfinţii Părinţi ne arată acest lucru minunat că dacă zeii aceştia mari ar avea cu adevărat putere de ce au avut atunci nevoie de oameni care să-i chinuie pe cei care le stăteau împotrivă? Dacă tot erau puternici zeii de ce nu îi trăsneau, de ce nu îi omorau pe loc pe cei care spuneau despre ei că nu sunt zei? Tocmai pentru faptul că toţi zeii, după cum spune Sfântul profet David, sunt demoni. Şi niciun demon şi nici toţi demonii din lume nu au nici cea mai mică putere în faţa Celui prin care cuvântă Cuvântul lui Dumnezeu.

Acest lucru l-au înţeles de 2000 de ani toţi creştinii şi s-au împotrivit total (cei care au făcut-o, desigur), lucrării păgânilor şi a ereticilor.

În al doilea rând în canonul de astăzi al Duminicii Ortodoxiei este o cântare după ectenia mică ce urmează după căntarea a treia din canon şi această cântare se numeşte sedealnă (de la un cuvânt grecesc care înseamnă a şedea pentru că se ascultă şezând. Ca şi Psaltirea la mănăstire se ascultă cu atenţie).

Şi ce se spune acolo? „Dumnezeiescul Tău chip în icoană însemnându-l, naşterea Ta, Hristoase, luminat o vestim, minunile cele negrăite şi răstignirea cea de bună voie prin care demonii se gonesc cu frică şi necredincioţii cu cutremur se tânguiesc ca nişte părtaşi ai acestora”

Cuvântul central aici este cuvântul „părtaş”. De doi ani de zile ne luptăm cu erezia lui Chirilă despre părtăşia la erezie. Şi el spune că părinţii aceştia athoniţi şi părinţii români au făcut un adevărat scandal, au ajuns la o nebunie referitor la această împotrivire la ideea că ar exista între adevăr şi minciună şi o stare de mijloc numită părtăşie la erezie care, zice el, ar fi nevinovată. Şi ca să arate cât de vinovaţi suntem noi nu precedă din condeiul lui otrăvit zi şi noapte să ne jignească în fel şi chip.

Însă Biserica îi stă împotrivă şi spune că Hristos, prin minunile şi învăţătura Sa, se împotriveşte demonilor şi necredincioşilor care sunt părtaşi ai acestora. Deci dacă eşti în erezie, dacă nu lupţi pentru adevăr, dacă nu mărturiseşti Adevărul eşti părtaş al dracilor. Ori a fi părtaş dracilor nu are nici o legătură cu mântuirea. Aşa că în această zi să tacă gura celui care, dorindu-şi europarlamentare sau mai mult, otrăveşte neamul românesc cu minciunile lui. Părtaş la erezie înseamnă eretic. Punct.

În istoria neamului nostru românesc, în sec. al XX-lea a existat şi un mare om de ştiinţă. Care a inventat insulina şi numele lui era Nicolae Paulescu. Şi printre lucrările pe care le-a scris în domeniul în care a excelat a scris şi o lucrare numită Spitalul. Aşa cum Simion Mehedinţi, cel mai mare geograf al neamului românesc, a scris o carte minunată numită Creştinismul românesc și alţii care au înţeles că duhul ştiinţei nu este altceva decât unul dintre cele şapte daruri ale Duhului Sfânt. Şi că adevăratul om de ştiinţă trebuie să fie şi este un inspirat de Dumnezeu iar genialitatea lui trebuie să şi-o pună în slujba binelui şi spre folosul aproapelui.

Şi plecând de la ceea ce spune el în această carte pe care vă îndemn să o citiţi, şi de la faptul că Sfântul Maxim Mărturisitorul numeşte Biserica spital duhovnicesc am promis acum câteva zile că vom face o incursiune în acest spital. Însă înainte de aceasta să verificăm dacă cei care acum câteva zile stăteau la priveghere mai ţin minte în ce dată a fost sărbătorită prima dată Duminica Ortodoxiei.

Credincioşii spun şi apoi părintele: 11 martie 843. După peste 500 de ani de luptă teologică şi de suferinţă pentru adevăr, după ce au avut loc cele 7 sinoade ecumenice; primul în anul 325 la Niceea, al doilea în anul 381 la Constantinopol, al treilea în anul 431 la Efes, al patrulea în anul 451 la Calcedon, al cincilea în anul 553 la Constantinopol, al şaselea în anul 681 tot la Constantinopol şi al şaptelea în anul 787 la Niceea și după ce ereticii iconoclaşti s-au mai răzvrătit o vreme împotriva sfintelor icoane iată că vine şi această duminică, 11 martie 843, când printr-o femeie binecredincioasă, prin împărăteasa Teodora şi prin lucrarea tuturor Sfinţilor Părinţi care trăiau în vremea aceea, pecetluiţi cu semnele suferinţelor lor pentru Hristos, s-a sărbătorit, aşa cum vom sărbători şi noi astăzi şi vom citi Sinodiconul Ortodoxiei, s-a sărbărorit biruinţa adevărului asupra minciunii.

Deci ce fel de spital este Biserica? Ca orice spital are nişte etaje. Dar înainte de a urca la etaj are şi un subsol. La ora actuală, în cazul nostru al neamului românesc, la subsol într-o cameră separată, dar întunecoasă, se află sinodul (B.O.R.), la terapie intensivă. Nu numai pentru faptul că mărturisesc erezia, ci pentru că mărturisind erezia încă mai îndrăznesc să se apropie de Sfintele Taine.

Este ca şi cum unui om care are o anumită boală, fără să îl întrebi dacă este alergic la ceva îi injectezi o substanţă şi apoi te miri de ce a murit.

Şi lângă camera aceasta, despărţită printr-un hol al timpului, care trece mergând spre o judecată sinodală se află şi morga, pentru toţi cei care încetează din viaţa rupți de Hristos şi prin hotărâre sinodală sunt scoşi în afara Bisericii şi anatematizaţi. Şi după cum ştim la morgă nu se stă mult. Este luat omul şi băgat într-o groapă şi dacă a fost necredincios şi neiubitor de Hristos lumea îl va uita repede.

Va rămâne însă în memoria tuturor dacă a fost om al lui Dumnezeu; orice om al lui Dumnezeu şi primul dintre ei astăzi cel mai mare sfânt din cer, Cuviosul Alexie omul lui Dumnezeu. Că aşa este în ziua de prăznuire a numelui. În cer nici un sfânt nu îşi serbează ziua de naştere. În cer sfînţii îşi sărbătoresc ziua sfinţirii lor şi a mutării de pe pământ la cele cereşti. Şi ce frumos să meargă toţi sfinţii şi să îi spună, iartă-ne că facem un pleonasm, Alexie omul lui Dumnezeu dar eşti cu adevărat omul lui Dumnezeu.

Asta vrea Hristos de la noi, să fim ai Lui. Noi tot ne străduim să fim ai noştri. Nu ştiţi că nu sunteţi ai voştri, întreabă Hristos prin gura Sfântului apostol Pavel. Şi de ce nu suntem ai noştri? Pentru că am fost răscumpăraţi pentru veşnicie prin însuşi sângele lui Hristos.

Deci am ajuns la spital. La parter se face primirea. În Biserică se face Botezul. Însă spre deosebire de orice clădire din lumea aceasta, unde parterul este jos şi etajele sunt sus în Biserică botezul înseamnă desăvârşirea. Nu aţi auzit în Apostolul ce s-a citit ce fel de oameni hotărâţi a avut Dumnezeu în Vechiul Testament? Moise a renunţat la slava de a fi fiul lui faraon şi a preferat să fie prigonit pentru numele adevăratului Dumnezeu.

Fraţii noştri care au rămas în erezie preferă să îi vadă lumea la biserică, să stea liniştiţi, să asculte cuvinte frumoase şi să doarmă şi să doarmă şi să mai şi sforăie din când în când în viaţa lor de ortodocşi. Nu-i vina lor decât puţin. Vina întreagă o poartă păstorii lor care se uită nu în ochii lor, nu în sufletul lor, ci doar în buzunarul lor. Şi de ce se uită în buzunarul lor? Pentru că dacă se uită în propriul lor buzunar îşi dau seama că pentru a ajunge în postul de preot paroh a trebuit să-şi golească buzunarele. Şi acum pentru ca să merite trebuie să tundă oaia, să omoare oaia, să împăieze oaia, să o vândă, să-i facă tot ce e nevoie, dar el să-şi scoată pârleala numită parohie ortodoxă. Nu cred că exagerez. Că în neamul nostru românesc şi în Patriarhia română nu există eparhie în care simonia să nu fie lege. Iar simonia înseamnă cumpărarea cu bani a Tainei Preoţiei.

De ce nu se îngrădesc mai mulţi preoţi de erezie? Pentru că nu sunt preoţi. Sunt doar popi. Şi nu din ăia care se pun pe la acoperiş ca să susţină acoperişul. Sunt nişte lemne, aşa le zice popi. Ci sunt dintre cei care nu au citit Faptele Sfinţilor Apostoli în care Simon Magul a venit la Sfinţii Apostoli cerând preoţie în schimbul banilor şi a fost izgonit de către aceştia.

Deci intrăm în spital. Şi dacă ajută bunul Dumnezeu găsim şi un doctor de gardă. Căruia să îi pese. Dacă nu îi pasă, aşteptăm şi răbdăm. Şi după ce ne consultă, dacă e vorba de internare mergem întodeauna la etajul întâi. Toţi bolnavii merg la etajul întâi. Este prima treaptă a vieţii duhovniceşti. Se numeşte lepădarea de patimi. La al doilea etaj sunt membrii Bisericii care au ajuns la iluminare prin har. Aceştia sunt mărturisitorii de Hristos, preoţi şi mireni. Iar la etajul al treilea, acolo se află cei îndumnezeiţi prin har, sfinţii lui Dumnezeu care privesc pe ceea ce este pe acoperişul acestui spital duhovnicesc, spre Crucea lui Hristos, din centrul căreia ies milioane de raze ale Învierii.

Însă revenind la diagnosticul pe care poate să îl aibă cineva, să dau câteva exemple. Unul este internat la ortopedie. Are săracul probleme cu oasele. De ce? Este posibil că a alergat pe căile pierzării, s-a împiedicat şi şi-a rupt ceva. Există alţii care fac paşi mari şi fac câte o întindere pentru că ei fac paşi mari pentru a se îndepărta de Dumnezeu, nu fac paşi mari pentru a se apropia de El. Sunt unii care nu mai pot să-şi păstreze echilibrul. Însă echilibrul nu se rezolvă prin tehnici yoga. Yoga duce doar la îndrăcire. Echilibrul vine tocmai din conştientizarea faptului că nu suntem ai noştri şi că avem o datorie de făcut. Şi datoria aceasta este sfântă şi este zilnică şi ne aparţine şi o să dăm seama de ea. Când ne întâlnim cu cineva, când suntem puşi într-o situaţie să vedem păcatul, să auzim păcatul, să fim aproape de cineva care păcătuieşte nu trebuie să tăcem.

Mulţi cred că îngrădirea de erezie înseamnă să stea acasă şi să se roage. Şi aşa de mult stau acasă încât nici nu mai ies de acolo. Cum să se ducă ei la o Sfântă Liturghie când e aşa de departe locul respectiv. Lasă că vine războiul cel mare şi după aceia nu o să fie departe, o să fie doar la 2000-3000 km un preot. Şi atunci nu ştiu ce o să ne facem, că fără preoţie, fără spovedanie, fără Sfintele Taine uşa raiului nu e deschisă.

Aţi auzit de cei din Vechiul Testament cât de hotărâţi erau şi totuşi nu au primit făgăduinţa. Căci făgăduinţa a venit doar prin Hristos. Deci după ce că au mărturisit adevărul, după ce că nu au făcut compromisuri, aceştia au mai trebuit să şi aştepte după ce au trecut dincolo în viaţa cealaltă şi nu au putut să ajungă în rai decăt odată cu învierea lui Hristos.

A venit altul care are probleme ce necesită internarea la oftalmologie. Problema lui este că se uită câş la aproapele. Cred ca este epidemie de aşa ceva. Unii se uită câş pentru că aşa s-au învăţat. Alţii pentru că le place. Şi alţii pentru că nu au ce face. Însă toţi vor da seama de faptul că au uitat sau nu au ştiut niciodată rugăciunea: „Hristoase lumina cea adevărată care luminezi şi sfinţeşti pe tot omul ce vine în lume. Să se însemneze lumina feţei Tale peste noi…” şi continuă rugăciunea pe care să o citţi şi să o şi învăţaţi. În ochii fiecăruia străluceşte lumina lui Hristos, atâta vreme cât vorbim de un om botezat, un om care a primit harul de a fi ortodox şi i s-au deschis larg porţile Împărăţiei Cerurilor, fiind aşteptat să păşească dincolo de ele.

De aceea, când ne uităm urât la aproapele nostru, de fapt ne uităm urat la noi înşine. Aţi văzut încă din primii ani de după căderea protopărinţilor în păcat, când cei doi fraţi au adus jertfă lui Dumnezeu, unul dintre ei, Cain a zis: îmi ţin eu partea cea mai bună şi lui Dumnezeu îi dau altceva. Abel cu recunoştinţă i-a pregătit lui Dumnezeu ce avea mai bun. Şi Dumnezeu primeşte nu ce avem noi în plus, că El vrea ca darul nostru să ne simbolizeze pe noi înşine, nu să simbolizeze făraşul în care am adunat gunoiul de prin casă.

Şi atunci Dumnezeu a primit jertfa lui Abel şi pe a lui Cain nu a primit-o. Şi Cain s-a uitat urât la fratele său. Şi azi şi mâine până a ridicat mâna şi l-a ucis. Şi căt de gravă este boala aceasta care pătrunde ca un cancer în adâncul sufletului. Îl întreabă Dumnezeu: unde este fratele tău? Şi cu nesimţirea specifică omului câş îi spune: dar ce, eu sunt păzitorul fratelui meu? Vedeţi, nici faţă de Dumnezeu nu există ca omul să se uite frumos. Tot câş se uită. Şi apoi aşteaptă de la Dumnezeu binecuvântare şi dragoste?

A venit altul care are o problemă cardiacă. Problemele cardiace ştim noi că sunt multe. Doar inima, săraca, este una. Omul acesta nu a înţeles că păcatul se face nu pentru că el convinge mintea, ci pentru că el momeşte inima. Omul face păcatul pentru că îi place, pentru că iubeşte păcatul, pentru că se târăşte după păcat. Cu limba scoasă se târăşte după păcat, numai să îl facă. Până nu urăşti păcatul nu ai cum să ieşi din el. Sfântul Paisie Aghioritul spunea: cancerul este binecuvântare, iar infarctul este blestem. Că având cancer ai ocazia şi timp să te pocăieşti. Când faci infarct, la revedere.

Şi a mai venit încă unul. El credea că are probleme de neurologie, însă era mai grav. Erau chiar de psihiatrie. Ce anume l-a înnebunit pe el? Pe el l-a înnebunit prietenia cu satana. Faptul că a crezut că peste puntea ce i se desfăşura înainte se poate trece de mânuţă cu vrăjmaşul. Aşa i-a spus vrăjmaşul zâmbindu-i printre colţi. Şi el l-a crezut. Ca şi cum dacă vezi un leu răcnind şi căutând pe cine să înghită, cum zice Sfântul Apostol Petru, şi apoi vezi leul că parcă aşa zâmbeşte ca o pisicuţă, s-a schimbat leul. Şi l-a dus vrăjmaşul în mijlocul punţii şi apoi l-a învăţat să zboare. Şi praf s-a făcut.

Ce înseamnă schizofrenie? Schizo şi frenas. Să rupi frânele, asta înseamnă. Şi paranoia ce înseamnă? Para şi nous, adică mintea răvăşită, mintea întoarsă pe dos, mintea dată peste cap. Cum este posibil ca oamenii de astăzi să ajungă să sufere de Parkinson, de Alzheimer şi de demenţă chiar şi sub 20 de ani? Lucru pe care îl ştiu de la cea mai mare specialistă în boala Parkinson din Grecia.

Deci, iubiţi credincioşi, patimile sunt multe. Însă fiecare patimă nu este altceva decât o virtute care şi-a pierdut finalitatea. Patima nu există. Ea nu are o esenţă, ea este doar un Nu. Ce zice cel bolnav? Lasă-mă în pace, că nu am nici o problemă! Ce zice omul beat? Eu beat? Tu eşti beat! Ce zice omul pătimaş? Eu am o problemă? Tu ai o problemă! Îmi încalci libertatea? Nu mă laşi să fac ce vreau? Eu am drepturi! Omule! Tu nu şti care ţi-e dreptul, nu faci deosebirea dintre drept şi stâng, darămite să ştii care-ţi sunt drepturile. Deci este plin etajul întâi.

Şi ca la orice spital dimineaţa şi seara se face vizita. Vizita este a îngerului păzitor care vine şi spune: omule vrei să te mântuieşti? Citeşte şi tu rugăciunile de dimineţă şi de seară. Pentru că rugăciunile de dimineaţă şi de seară sunt modul zilnic în care ne pregătim pentru Sfânta Spovedanie. Aşa au apărut aceste rugăciuni, ca cercetare de sine pe care şi-o face omul în fiecare zi, străduindu-se să se lepede de patimi şi să se apropie de Dumnezeu.

Există posibilitatea ca un doctor să se îmbolnăvească. Există posibilitatea ca un om bolnav, la un moment dat în viaţa lui, apoi să ajungă doctor. Deci etajul doi nu este închis. Etajul doi este al celor care au fost luminaţi prin har. Etajul doi aparţine ortodocşilor. Însă majoritatea ortodocşilor dacă tot vor să coboare la etajul întâi cu tot dinadinsul, nu o iau pe scări, ci încearcă să sară pe geam. Cumva să ajungă iar la etajul întâi, iar printre cei bolnavi.

A fi ortodox, iubiţi credincioşi, înseamnă a fi apostol. A fi apostol este fără program între ora cutare şi ora cutare. A fi apostol înseamnă să nu îţi ajungă timpul pentru a face ceea ce Dumnezeu aşteaptă de la tine. Pentru că via este bogată, lucrul este mult şi lucrătorii sunt puţini.

Acest lucru l-a auzit şi Sfântul Luca al Crimeii, a cărui sfântă icoană văd că o ţineţi unii dintre voi în braţe. Nu îi ajungea lui că de dimineaţă şi până seara opera şi preda şi învăţa şi scria. I-a mai trebuit şi preoţie? I-a mai trebuit şi arhierie? I-a mai trebuit şi prigoană pentru Hristos? Când ajungea în locurile de exil se apuca să îşi plângă de milă? Sau pregătea de îndată două camere, măcar aşa ca şi loc, una pentru slujire şi una ca sală de operaţii? Şi acasă îi rămăseseră 4 copii şi soţia îi murise. Iar noi, plângăcioşii, nesuferind nici pe departe cât suferă şi cât au suferit sfinţii bucurându-se că Hristos îi face părtaşi (iar părtaşi), părtaşi de data aceasta la sfinţire şi la îndumnezeire, şi mulţumindu-I cu lacrimi că le-a făcut loc şi lor pe cruce, noi tot la etajul întâi vrem să ajungem.

Să nu uităm, iubiţi credincioşi, repet, etajul întâi este aproape de parter şi e aproape de morgă. Dracul pe fiecare dintre noi încearcă într-un fel sau altul să ne ducă la deznădejde. Nu îl interesează neapărat cum, ci îl interesează să reuşească. Iar deznădejdea este ca atunci când omul intră în stop cardiac în spital fiind.

La etajul trei e cel mai frumos. Acolo ne-a adus Biserica astăzi. Nu uitaţi că Biserica astăzi ne invită pe toţi la etajul al treilea. Să fim la Niceea, să fim la Constantinopol, să fim la Calcedon, să fim pretutindeni unde s-a mărturisit dreapta credinţă şi să facem şi noi la fel.

La ora actuală majoritatea dintre noi suntem la stadiul (să mă ierte Dumnezeu) de momâi de ortodocşi. Zicem că suntem ortodocşi, dar fapte de ortodocşi nu se vede să avem. Ne place decât să ni se rezolve problemele, să fim iubiţi, să fim mângâiaţi, să fim ascultaţi şi când vine Hristos şi spune: frate, soră hai cu mine până jos. Mergem până la morgă că vreau să îl înviez pe unul. Vai, Doamne, ca nu cumva să mă molipsesc şi eu. Credeţi că lui Hristos îi place morga? Ce a făcut Hristos când s-a coborât de pe cruce? Trupul i-a fost imbălsămat şi cu sufletul s-a dus în iad. Şi în iad ce a făcut? Ce a făcut şi pe pământ. A propovăduit adevărul. Şi cei care au crezut în El, acolo în iad, l-au urmat şi i-a ridicat pe toţi la cer. Deci pe Hristos nici moartea nu îl opreşte să-şi facă datoria. Noi…? Dar e departe…dar nu pot…dar mă doare ceva…

Când am început Sfânta Liturghie mi-a venit un gând. Ce ne facem dacă sfârşitul lumii o să fie în timpul săptămânii? Pe unde ne găseşte Hristos? Nu zic să fiţi neapărat la slujbă, că sunteţi de departe. Dar acasă, am făcut din casa noastră biserică? Acasă şi acolo unde lucrăm, acolo unde suntem, poate în călătorie am sfinţit locul acela prin rugăciunea noastră?

Ce ne facem? Că sfârşitul va veni ca un fur. Aşa ne spune Hristos. De aceea să ne facem părtaşi la cele dumnezeieşti. Că aceasta vrea Hristos de la noi.

Faptul că astăzi Biserica ne cheamă, şi cu asta închei, ne cheamă să stăm cu icoanele în braţe, nu este pentru că vrem noi să arătăm ce icoană frumoasă am adus de acasă, ci pentru că icoana aceea trebuie să se întipărească în inimă. Când te duci acasă să cauţi icoana şi să nu o mai găseşti. Unde am pus-o? Păi o ţineam în braţe, unde e? A intrat în inimă.

Credeţi că spun poveşti? Citiţi Evanghelia după Luca în care se spune despre cei doi, Luca şi Cleopa că s-au dus la Emaus şi s-au dus cu Hristos! Şi Hristos a binecuvântat pâinea şi le-a dat-o şi au mâncat şi l-au recunoscut. Şi în clipa aceea El a disparut! Şi am mai spus-o, majoritatea o ştiţi. Unde a dispărut? În ei! În inima lor a dispărut. Şi dovada că El a intrat în inima lor şi inima lor s-a făcut Hristos este că în acel ceas de noapte ei s-au întors la Ierusalim, încălcând legea romană, încălcând orice principiu de siguranţă, mergând să le spună celorlalţi că L-au văzut pe Domnul. Şi aceea au întrebat: unde e Domnul? Aici e, în inima mea. Şi celalalt de lângă el a zis: şi în inima mea! Şi dacă doi spun că Hristos este în inima lor, ce zice Hristos? Unde sunt doi sau trei în numele Meu, acolo sunt şi Eu.

De aceea stăm cu icoanele în braţe. Câţi dintre noi dimineaţa când ne trezim luam o icoană în braţe? Sau seara înainte de a ne culca, să luăm o icoană în braţe. Câţi dintre noi tămâiem icoanele pe care le avem în casă. Câţi dintre noi ne simţim, privind la o icoană, că ne îndreptăm spre acasă? Aceasta este icoana. Este acasă. Nu este Fondul central misionar despre care se vorbeşte astăzi în toată ţara.

Icoana este drumul spre acasă şi drumul spre acasă trece prin inima mea atâta vreme cât în inima mea i-a făcut loc lui Hristos. Amin.”

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Mai mult despre opera Dr. Nicolae Paulescu la link:

CARTE. Dr. Nicolae Paulescu: „SPITALUL, CORANUL, TALMUDUL, KAHALUL şi FRANCMASONERIA” / Detalii despre autor

 

Eu pe ucenicul meu cel ascultător nu îl pun să țină post…

Într-o asemenea zi (Duminica lăsatului sec de brânză), printre altele părintele Gherasim Focas a spus:

În Duminica lăsatului secului sau a brânzei, poate unii știți, poate alții nu, se săvârșește Vecernia Iubirii sau a Iertării, iar apoi în Sfântul Munte și în alte părți, vreme de trei zile (de duminică seara până miercuri după-masa) nu se mănâncă deloc mâncare, nu se bea apă, până miercuri, după săvârșirea Sfintei Liturghii a darurilor mai înainte sfințite.

Și Părintele Paisie (este vorba de Sfântul Paisie Aghioritul – n.trad.) mi-a spus:

– Gherasime, te rog ca miercuri să îmi aduci puțin husafi (un terci făcut din fructe fierte, plin de vitamine și revitalizant – n.trad.) pentru mine și niște lapte.

Lapte în Postul Mare? M-am mirat, cu toate că știam că acest monah a fost în Sinai și acolo și-a distrus un plămân din cauza multelor postiri și a diferențelor de temperatură. Acolo ziua este mult soare și o căldură cumplită, iar noaptea este un frig pătrunzător și groaznic. Cum să reziste plămânii, când înseși stâncile acolo se macină și devin nisip? Acolo părintele Paisie și-a distrus un plămân.

Așadar, miercuri, după săvârșirea Sfintei Liturghii, am urcat la chilia lui și i-a dus mâncare și puțin lapte. Sfântul Paisie, care ca toți Sfinții este exemplu de cercetare a conștiinței, este biciuire a patimilor noastre, este mobil și ceas deșteptător al conștiinței, este glas al lui Dumnezeu, s-a uitat la mine și mi-a spus așa:

– Gherasime, eu pe ucenicul meu ascultător nu îl pun să țină post.

Era pustnic, nu avea niciun ucenic. Fraților, cine era ucenicul lui? Deci, ucenicul lui era un șarpe…

…Sfântul isaac Sirul spune că Sfinții, pentru că poartă veșmântul îndumnezeirii, adică smerenia, animalele simt că ei sunt purtători de Dumnezeu, că sunt purtători de Treime (de har – n.trad.) și exact de aceea vin și le țin companie, nu este vrăjmășie între ei, nicio reacție negativă sau vreo aversiune.

Cât putem să iubim și noi smerenia, să iubim răbdarea, să iubim rugăciunea, să iubim iubirea, să iubim iertarea, să iubim viața duhovnicească.

Sursa – http://trelogiannis.blogspot.com/2019/03/blog-post_976.html

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

Preasfântă Maică și Fecioară, te rugăm, ai milă de noi, nevrednicii tăi robi…!

Preasfântă Maică și Fecioară, câți oameni te privesc în acest ceas? (se referă la slujba numită Heretismi, în care se cântă Acatistul Buneivestiri, câte un sfert în fiecare vineri din Postul Mare – lucru care s-a cam pierdut la noi, dar l-am reactivat, iar în Săptămâna a cincea a Postului se cântă tot Acatstul în cadrul unei Denii, vineri seara – n.trad.)?

Câți oameni ți se roagă cu ochii plini de implorare și de nădejde?

Ei au nădejde în tine, pentru împlinirea acestei minuni personale și mult dorite de ei (adică mântuirea proprie, cu mijlocirile Maicii Domnului – n.trad.)…

Zi și noapte, oameni de toate vârstele se roagă ție, iar tu, ca Mamă iubitoare și plină de afecțiune iei în brațele Tale rugăciunile și cererile credincioșilor, ca pe niște mărgăritare, pentru a le duce Fiului tău, care este Creatorul întregii lumi.

Tu Îl rogi cu lacrimi în ochi pe Fiul tău și Mântuitorul nostru ca să asculte rugăciunile și să dea bucurie oamenilor și dezlegare problemelor lumii.

Tu ești Mijlocitoarea întregii lumi. Tu mijlocești la Hristos spre folosul nostru. Tu ești Nădejdea și Sprijinul nostru, ajutorul în furtunile pe care le are viața omului.

Orice greu apare în viața noastră, fără să ne dăm seama strigăm: Măicuța Domnului, ajută-ne!

Tu ne auzi, mai ales pe mine, cel dintâi dintre păcătoși, și niciodată nu mă lipsești de prezența ta alături de mine. Întotdeauna mi-ai fost alături, iar orice ți-am cerut tu ai împlinit, ca o Mamă Dulce și mi-ai făcut hatârul de a mă asculta întotdeauna, mereu mi-ai dat ceea ce ți-am cerut.

Preasfântă Fecioară, te rog să fii și acum alături de mine și ca o Mamă să mă iei de mână și să mă călăuzești pe calea cea bună și bineplăcută lui Dumnezeu.

Îți mulțumesc din adâncul inimii mele!

Tu ești Mama mea, Prietena mea, Apropiata mea. Tu știi tainele mele, problemele mele, gândurile mele.

Ție îți destăinui toate! (desigur, nu se referă la spovedanie – n.trad.)

Numai tu poți să îmi dai ceea ce îți cer, știu că numai tu mă vei asculta, doar tu îmi vei oferi soluția problemei care mă preocupă! (în sensul că ea duce la Hristos toate cererile noastre – n.trad.)

Sursa – http://trelogiannis.blogspot.com/

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

Gânduri rele… gânduri bune…

„Zis-a Avva: gândurile rele, pesimiste veștejesc viața interioară sufletească… Dacă vrei să devii pustiu pe dinăuntru, gândește negativ…”

Dacă nu vrei să te veștejești, atunci ai, suflete, ca Primăvară dulce pe HRISTOS!

Redacția

Să îi ajutăm ca până la Paști să aibă încă două camere locuibile


Asociația „Prietenii Sfântului Efrem cel Nou” vă roagă să sprijiniți demersul nostru de a face o bucurie unei familii de ortodocși, despre care am vorbit și în predica de azi. Au 7 copii. Locuiesc într-un sat aproape de Focșani, județul Vrancea.

Casa lor cea mică, dar plină de iubire, s-a mărit cu două camere, care sunt în această fază:

 

I-am ajutat de curând să toarne șapă de beton, iar acum dorim să îi sprijinim pentru a face finisajele interioare la pereți, tavan, podea plus să procurăm o centrală Viadrus pe lemne, cu accesoriile necesare (țevi, coturi, calorifere etc). Suma totală necesară este în jur de 7.000 lei.

Săptămâna aceasta vom strânge prin donații în contul Asociației, fondurile necesare, cu mila lui Dumnezeu, cine poate și dacă vrea. Apoi vom merge să le ducem materialele și să îi ajutăm cu construcția.

   

Vă rugăm ca în cazul efectuării unei donații să specificați acolo: „pentru casa familiei lui Costel” și să ne anunțați prin sms la nr de telefon 0740788876 sau pe mail ciprioan@yahoo.com (pr. Ciprian)

  

 

 

Conturile Asociației le găsiți accesând link:

Donează

Post cu folos să aveți și binecuvântare de Sus!

Cu respect,

pr. Ciprian Staicu