Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Pentru cei tari de … caracter!

Spargeți televizoarele!
articol de Spiridon Zorbalas

Literalmente. Spargeți televizoarele.

Situația a ajuns de nesuportat. Este anormală și chiar foarte periculoasă. Duhul New Age a intrat într-un mod obraznic și demonic în casele noastre, declarându-ne un război subliminal sau subversiv.

Duminica trecută, aflându-mă în casa unor rude, m-am uitat la un canal național de televiziune, la știrile de la prânz – lucru pe care nu obișnuiesc să îl fac, pentru că mă informez ce se întâmplă din alte surse. Ce mi-a trebuit? Iată câteva din subiectele buletinului de știri și gândiți-vă la războiul de care are parte omul contemporan:

1. Căldura mare, subiect care era legat de un reportaj despre plaje, cu arătarea unui număr foarte mare de părți posterioare feminine.
2. Marea paradă a homosexualilor (gay pride) care a avut loc în Spania.
3. Călătoria emoționantă de 2.000 km, pe bicicletă, a unui tată ca să audă cum bate inima fiicei lui în pieptul unui bărbat care o primise prin transplant.
4. Nașterea unei perechi de gemeni ai fotbalistului de talie mondială Ronaldo, cu ajutorul unei mame surogat.
5. Donația de 50.000 de euro a papei Francisc pentru sinistrații în urma cutremurului din insula Lesvos.
6. Căsătoria unui primar al unui oraș din străinătate cu un… crocodil (!)

Concluzii sau mesaje subliminale identificate

1. Concluzia: Costumele de baie femeiești se micșorează tot mai mult. /  Mesajul: Astfel trebuie să ne îmbrăcăm și să apărem în public astăzi, cu îmbrăcăminte cât mai sumară.

2. Concluzia: Bieții homosexuali se luptă pentru egalitate (exact astfel a spus prezentatoarea știrii), acceptare, înțelegere, iubire etc etc. / Mesajul: Homosexualitatea nu este păcat.

3. Concluzia: Din fericire există transplantul de organe și astfel sunt salvați anumiți oameni. / Mesajul: Transplantul este ceva bun (desigur, nimeni nu menționează că nu poți să faci transplant de inimă de la un om mort, adică de fapt este vorba despre ideea: moartea ta este viața mea).

4. Concluzia: Ce frumos să poți să ai copii, chiar și în modul acesta! / Mesajul: Scopul scuză mijloacele.

5. Concluzia: Papa este milostiv, plin de compasiune și ne iubește! / Mesajul: papistașii sunt într-adevăr frații noștri.

6. Concluzia: Poți și tu să te căsătorești cu un animal. / Mesajul: Doar nu crezi că și căsătoria este o taină!

 

Să fiți sănătoși, cu mintea întreagă și cu inima iubind de Hristos!

 

Sursahttp://trelogiannis.blogspot.ro/2017/07/blog-post_89.html

 

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

 

PS – ca unul care nu mai am televizor de peste 13 ani, slavă lui Dumnezeu, subscriu cu totul la cele de mai sus. Cu mintea întreagă și cu bucurie!

Să ne întărim în credință… În DREAPTA CREDINȚĂ !!!

1. Zis-a Avva: lumea crede că are de ales între viața pe care și-o dorește și poruncile lui Hristos. Ignorând faptul că Viața este numai Hristos… în final ea preferă lașitatea.
Eu îmi trăiesc viața, dar mă înfățișez în fața celorlalți ca și cum aș fi al lui Hristos. Și aceasta este o boală care crește continuu și din ce în ce mai mult în Biserică…

Și păstorii căzuți doresc să le fie acceptată părerea lor, nu Adevărul lui Hristos… Se aude încet un bocet din inimile unor părinți cu rasele sfâșiate, într-o Biserică ce se surpă… (cad din adevăr păstorii ei)….

2. Zis-a Avva: cea mai mare asceză este să te simți bine. Să ai liniște înlăuntrul tău, tihnă în privire, pace a gândurilor. După aceea poți să faci cele mai mari revoluții. Vor avea succes, pentru că nu vor fi rodul urii și al vrăjmășiei, ci potrivire cu ambianța adusă de Cel mai mare revoluționar, Hristos Cel înviat. El a învins moartea printr-o rană în piept, cuie în mâini și a avut drept armă a Lui doar două cuvinte: te iubesc.

3. Zis-a Avva: Dacă vrei să Îi simți prezența lui Dumnezeu, bea un pahar cu apă, un suc, o cafea, un ceai, ceva… și încearcă să simți iubirea pe care El ți-o oferă prin acestea. Învață să Îl asculți și să te sprijini pe El întotdeauna, prin lucrurile Lui, prin creaturile Lui.

Când te trezești, poți să bei o cafea ca să te tonifici. Dar nu uita că Hristos dorește infinit de mult ca să îți dăruiască mintea Lui.

Vezi soarele și te gândești la strălucirea Lui. Miroși o floare și îți închipui care este mireasma Lui. Respiră adânc și înțelege că viața Lui circulă înlăuntrul tău și îți oxigenează corpul, îl umple de viață.

Apoi te vei împărtăși cu Sfântul Lui Trup și Sânge și trupul tău va fi cuprins cu totul de iubirea Lui cea dumnezeiască, ți se va liniști sufletul.

Așa să ne ajute Bunul Dumnezeu!

 

traducere din neogreacă de

pr. Ciprian Staicu

Cu toată dragostea pentru România

Am avut și eu 6 ani de peregrinări (2004-2010). Puteam rămâne în Grecia, puteam să mă mut la San Francisco. Însă am venit din nou acasă, chiar dacă aici m-a așteptat … crucea. Însă, cu binecuvântarea părintelui Justin Pârvu le-om duce pe toate. Să luptăm pentru țara aceasta, lăcaș al sfinților.
Cu toată dragostea pentru toți românii, din țară și din afara ei, pr. Ciprian.

Reacții în lanț la comunicatul Kinotitei despre adunarea din Creta…

Nu există nici un motiv de îngrijorare…
de dr. Fotios Mihail
01 iulie 2017

 

Doctore, spune cu o neliniște vădită mama cea vigilentă, pe copilul meu îl doare continuu stomacul de ieri seară.
Nu vă temeți, răspunde doctorul cu siguranță. Totul va fi bine. Știți că eu sunt profesor universitar. Sunt cel mai mare doctor din întreaga lume, sunt infailibil. Diagnosticele mele nu pot fi puse la îndoială de nimeni. Liniștește-te. Nu există nici un motiv de îngrijorare.
După câteva ore se întoarce mama, însoțită de fiul ei de 12 ani. Doctore, acum copilul a și vomitat. Durerea de stomac nu încetează. Ce problemă are copilul meu?
Doctorul infailibil îl privește pe copil cu aroganță, ca și cum ar sta pe un tron, și răspunde: nu vă neliniștiți. este vorba doar despre o gasto-enterocolită. Cu puțin pilaf, cu puțină fidea și cu o pernă caldă pusă pe stomac totul va fi în regulă. Nu există nici un motiv de îngrijorare.
În după-amiaza aceleiași zile iat-o venind din nou pe mamă cu copilul ei la cabinetul cel mare. Doctore, copilașul meu a făcut și febră. Durerea de stomac s-a acutizat, are continuu senzația de greață, vomită des și nu se simte deloc bine. Spune că i-a amorțit și talpa piciorului drept. Se pare că lucrurile nu stau așa cum ni le-ați descris. Este evident că fiul meu se află în pericol.
Doctorul își iese atunci din fire. Unde s-a mai văzut om care să pună la îndoială diagnosticul pus de el și îndrumările lui terapeutice?
Deci, pentru confirmarea opiniei lui infailibile, el hotărăște să convoace un consiliu al medicilor. Sunt chemați și se adună cei mai cunoscuți doctori din oraș, cei mai vestiți și mai mari specialiști. Ei îl consultă cu multă atenție pe copil. Nu le este greu să pună diagnosticul. Nu le lipsește nici mintea, nici pregătirea științifică.
Ei spun într-un singur glas: situația este foarte gravă. Copilul suferă de peritonită acută din cauza unei apendicite netratate. Dacă nu este operat imediat este în primejdie să își piardă viața. Fără operație nu va rezista. Va trebui neapărat să îi informăm pe părinții lui, spun aceștia.
Însă ce să le spună părinților? Cum îl vor desconsidera pe primul și infailibilul doctor? Cum să pună ei la îndoială diagnosticul lui și tratamentul pe care l-a recomandat? Nu le este așa ușor să se descurce cu el. Poate, ca profesor universitar infailibil, să îi cheme în comisia disciplinară, sub acuzația de pregătire științifică insuficientă, să le ia și autorizațiile de exercitare a profesiei medicale. De așa ceva au ei timp acum?
I-a cuprins o transpirație rece. În față e prăpastia, în spate este torentul de apă. Deci, ce să facă? Să îl arate pe profesorul cel mare și infailibil ca fiind un mincinos sau să fie de acord cu el în toate? Cu alte cuvinte, să îl opereze și să îl salveze pe micuțul bolnav sau să îl trimită pe lumea cealaltă cu diagnosticul fals al unei așa-zise simple gastro-eterocolite, desigur punându-și și semnătura lor pe acest diagnostic fals?
Părinții micuțului bolnav muribund așteaptă cu nerăbdare hotărârea lor. Au ajuns la spital și prietenii familiei. Unii dintre ei chiar își ridică mâinile cu mânie și cu indignare, arătând spre doctorul infailibil și spre colaboratorii lui lași și nehotărâți.
După puțină vreme se ia o hotărâre. Ea este înmânată în scris părinților copilului:
Dragi părinți ai micuțului Gheorghiță, noi, cei mai mari doctori din acest oraș, vă confirmăm cu toată răspunderea că totul va fi bine. Nu există nici un motiv de îngrijorare. Pe toți cei care vă spun că fiul dvs este în pericol, să nu îi credeți. Aceștia vă spun minciuni.
Cine v-a pus și v-a dat voi să fiți judecători ai diagnosticelor și ai tratamentului date de arhicunoscutul nostru profesor universitar? Cine v-a dat vouă dreptul să vă îndoiți de studiile lui îndelungate, de diplomele și de premiile pe care el le-a primit de la cele mai mari facultăți de medicină din Europa și din America?
Diagnosticele domnului profesor rămân întotdeauna stâlp și temelie a științei medicale. Dacă noi ca și oameni ne abatem de la înțelepciunea noastră medicală, atunci înțelepciunea, autoritatea și infailibilitatea profesorului nostru ne readuc pe drumul cel bun. De aceea, orice motiv de teamă este de prisos, ca o dovadă a lipsei de credință față de persoana celui mai mare profesor, mai ales că ne aflăm în cabinetul lui particular.
Să fiți liniștiți în legătură cu sănătatea copilului dvs. Nu există nici un motiv de îngrijorare, devreme ce se află cu noi primul dintre profesori, cel infailibil.

Părinții au citit hotărârea și și-au plecat capetele cu durere și cu deznădejde. Au citit-o și prietenii lor, care au alergat din dragoste și din spirit de compătimire pentru micuțul bolnav. Inimile lor s-au umplut de amărăciune și de durere.

Însă părinții și prietenii nu rămân doar în durere și în disperare. Nervii sufletului lor se întind până la limită. Ei nu sunt nici ignoranți, nici lipsiți de minte și nici neinformați.

 

Sursa – https://katanixis.blogspot.ro/2017/07/blog-post_86.html

 

traducere din limba greacă de
pr. Ciprian Staicu

Stareților aghioriți le răspunde Sfântul Athanasie din Paros

Ce ar spune astăzi Sfântul Athanasie din Paros
de arhimandrit Meletios Apostolos Vadrahanis

Sfântul Athanasie din Paros (1721-1813), care a fost recunoscut în mod oficial ca sfânt de către Biserică în anul 1994, a fost împreună cu Makarios Notaras, episcopul Corintului și cu Sfântul Nicodim Aghioritul, cele mai de seamă personalități teologice ale secolului al XVIII-lea și au continuat lucrarea Sfântului Grigorie Palama (din secolul al XIV-lea). Dușmanii lor i-au numit în mod ironic colivazi. Însă de către cercetători distinși, chiar și străini (L. Petit, Le Guillu, Amfilohie Radovici) ei au fost considerați creatorii renașterii isihaste și filocalice din secolul al XVIII-lea (vezi protopresbiter Theodoros Zisis, Operele colivazilor, Tesalonic, 2004, p. 69).

Printre altele, Sfântul Athanasie din Paros a publicat cuvintele arhiepiscopului Macarios Hrisokefalos al Filadelfiei, cărora le-a făcut un cuvânt înainte (ca anonim) și a adăugat la ele și un cuvânt propriu, despre Sfântul Grigorie Palama, care a fost rostit în Tesalonic în Duminica a doua a Postului Mare din anul 1759 sau din 1768 (nu se știe exact, vezi Macarios Hrisokefalos, Cuvinte panegirice, 14, Editura Rigopoulos, Tesalonic, 1989, introducere de arhimandrit Irineu Delidimos). Prin acest cuvânt, care este cuprins între paginile 550-563, el îl laudă pe Sfântul Grigorie Palama, îi lovește ca un trăznet pe papistași și îi acuză și plânge pe ortodocșii filo-uniați (= ecumeniștii de astăzi). Vom prezenta aici numai pagina 560, unde vorbește despre filo-unioniști.

”Ah, frați creștini, acolo am ajuns să nu mai facem diferență între grâu și neghină, între oi și lupi, între lumină și întuneric, între Hristos și Veliar? Ce legătură are lumina cu întunericul, ce înțelegere poate exista între credincioși și eretici, ce legături pot fi între ei? Cât de bună este această stimă pe care o au unii față de vrăjmașii adevărului și ai sfinților noștri?

Unde este acel foc pe care a venit Hristos să îl aducă pe pământ? S-a stins, a dispărut dintr-o dată; unde este acea sabie a lui Hristos, care desparte și pe cei de același sânge și îi îndepărtează pe cei înrudiți între ei și frate se desparte de frate pentru credință? A lipsit, a dispărut cu totul din cuvântul nostru; așadar, pentru aceasta sunt la Roma și răsăritenii, pentru aceasta ei duc tratative cu papistașii, de aceea francii (adică papistașii) devin nași de botez ai bizantinilor; de aceea preoții răsăriteni (ortodocși) nu numai că îi cunună și îi înmormântează pe latini, dar și pe lutherani și calvini.
De aceea se întâmplă atâtea și atâtea altele foarte cunoscute și vrednice de condamnat pentru că nu avem râvnă (zel) pentru credință; iar ei ne blesteamă și noi îi binecuvântăm; ei (papistașii și ceilalți eretici – n.trad.) fără încetare aleargă încolo și încoace și fac planuri, distrug, îi atrag pe frații noștri spre pierzare; iar nouă nu ni se vă permisiunea nici să informăm oile cele cuvântătoare, să le păzim de lupii aceștia ucigători de suflet, ci suntem acuzați ca fiind niște elemente turbulente; ei, ca să nu spun multe, ne numesc suflete pierdute, animae persae, în vreme ce noi, cu harul lui Dumnezeu, stăm neclintiți pe fundamentul mărturisirii apostolice și moștenite de la Sfinții Părinți; iar noi, ca niște nesimțitori ai atâtor lovituri din partea lor, îi considerăm frați; se poate întreba cineva: cum de ei se comportă și gândesc așa despre noi și cum de ne numesc astfel?

Să li se povestească, cine cunoaște, despre fratele nostru creștin (adică ortodox – n.trad.) care a studiat medicina într-un oraș al Italiei, numit Vononia, frate care, pentru că nu a vrut înainte de moarte să se spovedească și să se fie împărtășit de către papistași, l-au aruncat peste zidurile cetății, în locul unde se aruncă stârvurile de animale și l-au mâncat câinii.”

Noi nu vom adăuga nimic la cele de mai sus. Doar ne întrebăm ce ar spune Sfântul Athanasie dacă ar trăi astăzi?

 

Sursa – https://katanixis.blogspot.ro/2017/07/blog-post_29.html

 

traducere din limba greacă de
pr. Ciprian Staicu

Comunicatul Sinaxei Duble athonite despre adunarea din Creta

Kareia, 17/30 iunie 2017
Nr. F.2/32/1400

 

Mesajul Sfântului Munte despre
Sfântul și Marele Sinod din Creta

 

Sfânta Sinaxă Dublă a Sfântului Munte, întrunită astăzi 17 / 30 iunie 2017 la Kareia, în a 206-a ei ședință, fiind prezenți cei 20 de reprezentanți obișnuiți și 20 de reprezentanți extraordinari ai Sfintei Kinotite, în continuarea textelor oficiale ale Sfântului Munte deja făcute cunoscute în ultima vreme – atât a poziției acestuia înainte de întrunirea Sfântului și Marelui Sinod, precum și a evaluării textelor finale ale Sinodului – cu simțământul răspunderii și cu respect față de Sfânta noastră Biserică și de pliroma ei face cunoscute următoarele:
În mod continuu se observă o tulburare mocnită, provocată de împotrivirile față de hotărârile Sfântului și Marelui Sinod (Creta, 2016). Se preferă îngrădirile și întreruperea pomenirii episcopilor eparhioți.
Pentru că avem și noi parte de aceste tulburări și ne aflăm în interiorul Bisericii adresăm tuturor saltului lui Hristos Cel înviat: Pace vouă.
Nu există vreun motiv de tulburare, devreme ce Domnul Cel înviat este cu noi.
Sinodul din Creta a avut loc după o pregătire de mulți ani. Înaintea Sinodului textele pregătite au fost aduse la cunoștința credincioșilor, existând posibilitatea exprimării oricărei opinii.
Ani în șir Sfântul Munte și-a formulat cu claritate părerile sale despre dialogurile care au loc cu creștinii eterodocși. În timpul lucrărilor Sinodului din Creta arhiereii și-au exprimat părerile lor personale. Unii dintre ei și-au exprimat obiecțiile lor într-un mod cuviincios, fără să întrerupă legăturile lor cu Biserica. Tot ce s-a întâmplat acolo este scris.
Biserica întotdeauna rămâne ”stâlpul și temelia adevărului.” Potrivit Sfântului Ioan Gură de Aur, Biserica este cuprinsă de valuri, însă nu se scufundă, este lovită de valuri, dar nu se rupe, primește lovituri, dar nu este rănită; ea este Însuși Dumnezeu-Omul. Toți sfinții, vii în Hristos, ne trimit în Biserică și ne liniștesc.
Duhul Sfânt ține unit tot timpul instituția Bisericii. El vindecă pe cele bolnave și le plinește pe cele lipsă. Rămânând în Biserică și simțindu-ne deficitari și neputincioși primim vindecarea și sănătatea.
Dacă ne clătinăm ca oameni, harul Duhului ne readuce pe drumul cel bun. De aceea orice teamă este de prisos, ca dovadă a lipsei de credință, devreme ce ne aflăm în Biserica lui Hristos.
De altfel, cei patru patriarhi ai Răsăritului, prin Enciclica lor istorică (1848) ne liniștesc că la noi nici patriarhii, nici sinoadele nu au reușit vreodată să introducă lucruri noi, pentru că apărătorul credinței este însuși trupul Bisericii, adică poporul însuși, care vrea ca credința lui să fie veșnic neschimbată și identică cu cea a Părinților lui.
Așadar, nu sunt îndreptățite tulburările și dezamăgirile, care conduc la schisme.
Noi aparținem Bisericii, Trupul lui Hristos. Acest trup întotdeauna își asumă și asimilează elementele pe care el le primește, însă le respinge pe cele pe care le consideră străine. Avem nădejde în iubirea lui Hristos, nu în concepții personale și nefundamentate, care scot în afara Bisericii și creează infernul ereziilor.
Cu toate acestea, nu vrem să propunem o liniștire a indiferenței, ci să subliniem importanța trezviei și a credinței. Considerăm că ar fi o dovadă de recunoștință față de Dumnezeu și o lipsă de credință față de toți frații noștri – cei de aproape și cei de departe – dacă nu am sublinia cu tot curajul și claritatea bogăția harului de care ne bucurăm fiind vii în Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică. Și aceasta nu este realizarea noastră, ci darul unicului nostru Domn și Dumnezeu și Mântuitor, Iisus Hristos, care în mod unic și absolut spune despre Sine Însuși:
Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Fără Mine nu puteți face nimic.
Eu sunt Păstorul cel bun, Care Își pune sufletul pentru oile Sale.
Toți cei care au venit înaintea Mea sunt hoți și tâlhari, însă oile nu i-au ascultat pe ei. Nu îi vor urma, pentru că nu cunosc glasul străinilor.
Au fost uimiți cei care Îl auzeau vorbind și mărturiseau: niciodată nu a vorbit un om în felul acesta (Ioan 7, 46).
El nu este doar un om, ci este Dumnezeu-Omul. El este Singurul Sfânt, Unul Domn, Iisus Hristos. Întru nimeni altul nu este mântuirea. (Fapte 4, 12).
El nu a venit să judece, ci să mântuiască lumea. S-a răstignit pentru mântuirea răstignitorilor Lui. El a purtat păcatele noastre și pentru noi a fost chinuit. Toate le-a făcut pentru a-l mântui pe om. Pe toate le-a suferit ca să îi mântuiască pe toți.
A venit, L-am văzut, L-am auzit și mâinile noastre L-au atins. A suferit, a înviat și S-a înălțat la cer. L-a trimis pe Duhul Sfânt în ziua Cincizecimii și toți au început să vorbească în limbi străine, cuvântând în graiuri străine învățăturile minunate ale Sfintei Treimi.
Biserica este alcătuită cu toată buna-cuviință cea minunată și dumnezeiască. Este anulată închisoarea timpului și intrăm în libertatea vremurilor din urmă. La fiecare Sfântă și Dumnezeiască Liturghie luminează harul Cincizecimii și Dumnezeu-Omul, Domnul Hristos este Cel ce aduce și Cel ce se aduce și Cel ce primește și Cel ce se împarte spre mântuirea lumii întregi.
Biserica Ortodoxă este arătarea iubirii nespuse a lui Dumnezeu față de om. Acest lucru ne mântuiește și ne îndatorează inevitabil să dăm mărturia acestei iubiri. Dimpotrivă, cei care doresc să conducă popoarele (ca și lideri religioși sau lumești) îi subjugă și îi stăpânesc pe oameni. Ca falși păstori, ei nu își pun sufletul pentru oi, ci jertfesc oile în folosul lor. Îi condamnă și îi elimină pe ceilalți, drept cauze ale răului, spre a curăța lumea de rău.
Alții îi ard pe rug pe cei considerați eretici și necredincioși.
Alții îi ucid pe oamenii de proveniență și de rasă inferioară.
Alții îi omoară pe dușmanii poporului…
Toți domnesc, însă nu trăiesc veșnic. Îi chinuie pe oameni, însă boala lor însăși recidivează. Pentru întruparea lui Dumnezeu Cuvântul și pentru venirea Sfântului duh este creată Biserica. Și este inaugurată locuirea lui Dumnezeu cu oamenii (Apocalipsă 21, 3), turma cea mică cu misiunea ei dumnezeiască.
Nu există Dumnezeirea Treimică în alt fel și nu există altfel de unitatea bisericească. Așa cum Tu, Părinte, ești întru Mine și Eu întru Tine, tot astfel și ei să fie unul întru Noi (Ioan 17, 21).
Duhul Sfânt lucrează întotdeauna. Sfinții Părinți, uniți întru Duhul Sfânt au trasat în chip dumnezeiesc dogma dumnezeirii Domnului Iisus Hristos și a Duhului Sfânt, precum și calitatea de Născătoare de Dumnezeu a Pururea Fecioarei Maria, Mama Domnului Iisus.
Tot edificiul viu al Bisericii este bazat pe temelia credinței. Orice denaturare a adevărului dogmei provoacă ruperi și denaturări în spațiul vieții.
Prin îndepărtarea Romei de Biserica una și sfântă urmează cunoscutele denaturări din lumea apuseană:
Biserica este înțeleasă și este organizată acolo ca stat. Teologia este cultivată ca o filosofie scolastică și viața duhovnicească precum un exercițiu moral în cadrul unei lumi efemere prin harul creat. Este provocată separarea dintre teologie și viață, dintre preoție și căsătorie. Urmează tot șirul căderilor cunoscute…
Biserica Ortodoxă rămâne întotdeauna în cadrul deplinătății harului lucrător. Aici nu este considerată teologia ca o preocupare filosofică, nici nu te poți apropia rațional de taina vieții, ci te botezi (te cufunzi) cu totul în apele harului.
Când stărui în rugăciune, precum Sfântul Grigorie Palama: luminează-mi întunericul, primești luminarea dumnezeiască ca o renaștere duhovnicească și înțelegi comentariul aceluiași Sfânt Ierarh Grigorie: altceva este lumina pentru simțuri și altceva pentru mintea omului. Însă când are loc unirea duhovnicească cu harul, când oamenii devin părtași ai harului dumnezeiesc, atunci prin simțuri și prin minte ei văd taine mai presus de orice simț și de minte, așa cum Dumnezeu îi cunoaște pe toți cei care trăiesc acestea.
Trăind în Sfântul Munte, noi ne comportăm după cum ne învață teologia și cugetul evlavios al Sfinților inspirați de Dumnezeu și al Bisericii, nu după teologia academică a intelectualilor și după concepțiile fiecărei epoci. Comuniunea Sfinților îi îmbrățișează pe credincioși și călăuzește cugetul cel credincios al Bisericii.
Suntem miluiți ca fii ai ai Marii Biserici a lui Hristos, cea răstignită și prin aceasta slăvită (se referă la Patriarhia de Constantinopol – n.trad.) De la aceasta noi am primit toate bunurile. O vedem continuu că este însângerată prin mulțimea Martirilor și Cuvioșilor ei.
Suntem recunoscători și păstrători vigilenți ai tradițiilor. Ne bucurăm de harul libertății Duhului și de frățietatea în Hristos în cadrul Bisericii Ortodoxe.
Dacă Imperiul creștin nu mai există ca o realitate istorică, rămâne întotdeauna imperiul iubirii, care nu cade niciodată. Ne aflăm în acest Paradis. Mărturisim harul, propovăduim mila, nu tăinuim facerea de bine.
Așa cum Domnul este Unic, la fel și ucenicii Lui au misiunea unică de a vesti mesajul plin de bucurie că moartea a fost omorâtă. Toate celelalte sunt relative și lipsite de importanță pentru oameni.
Cei care înlăuntrul Bisericii cântă, pentru că o trăiesc: sărbătorim omorârea morții, nimicirea iadului, începutul unei vieți noi, a celei veșnice și săltând Îl slăvim pe Cel care a făcut aceasta nu reprezintă o părere religioasă, nici nu este posibil să propună evitarea prozelitismului, pentru că își jertfesc viața pentru a anunța lumii că moartea a fost călcată prin moarte (lui Hristos).
Cel mai valoros lucru pe care îl are Biserica Ortodoxă – și o hrănește – este adevărul credinței. Și ea nu are alt mod de a-și oferi iubirea ei în afară de invitația pascală: Veniți toți să vă bucurați de ospățul credinței.
Iar dacă Hristos nu a înviat, zadarnică este propovăduirea noastră, zadarnică este și credința voastră. Ar trebui atunci să ieșim pe drumuri și la răspântii și să colaborăm cu ceilalți condamnați în țara umbrei morții, căutând ameliorarea mărimii dezastrului.
Însă departe de noi această blasfemie! Acum toate s-au umplut de lumină. Și toți așteaptă ajutor din puterea Învierii. Nu suntem singuri. Domnul Cel înviat este cu noi în chip nemincinos, așa cum a promis, până la sfârșitul veacului.
Această bucurie a prezenței alături de noi a Celui care a nimicit moartea este oferită de Biserică prin ultimul șir de sfinți, de martiri și de cuvioși ai ei. Și Sfântul Munte, prin viața lui liturgică și prin prezența lui va rămâne întotdeauna o mărturie a credinței ortodoxe și a nădejdii pentru întreaga lume.
Lui Hristos Dumnezeu, Cel Care a înviat din morți, slavă și stăpânire în vecii vecilor. Amin.

Semnează:

Toți reprezentanții celor 20 de Mănăstiri și Reprezentanții acestora din Sfântul Munte Athos, adunați în Sfântă Sinaxă Dublă Extraordinară

Comentarii la cald:

Comentariu pe blogul katanixis.blogspot:

Acest text demoralizant evită să atingă rana cumplită pe care a provocat-o Trupului Bisericii adunarea din Creta de inspirație ziziuliană (se referă la mitrop. Ioannis Zizioulas, cel care este autorul ereziei despre episcopo-centrismul Bisericii, refuzând hristocentrismul ei). În loc ca Sfântul Munte – altădată apărător al credinței – să arate periculozitatea acceptării hotărârilor din Creta și să condamne și să respingă textele acelei adunări, în loc să îndemne pliroma Bisericii să nu accepte aceste texte eretice, Chinotita dezamăgește, smintește, cultivă erezia liniștirii și a indiferenței față de cele întâmplate.
Principiul care domină acest text este cel al oportunității, al interesului, care este total străin duhului Evangheliei.
Conducerea Sfântului munte a dezamăgit și a amărât încă o dată turma cu cuget ortodox, din motive de diplomație rău înțeleasă.

Părintele Sava Lavriotul mi-a spus azi la telefon: ”acest text este o trădare a Ortodoxiei, o rușine pentru Sfântul Munte și ne bucurăm că noi, părinții aghioriți care am întrerupt pomenirea, nu ne simțim reprezentați de această Chinotită. Vom da răspunsul cuvenit în scris acestei trădări a dreptei credințe.”

Pe site-ul trelogiannis.blogspot, o doamnă Maria a scris:
Când a văzut poporul, Domnului Hristos I s-a făcut milă de oameni, căci erau ca oile fără păstor și a început să îi învețe. Să facă și athoniții același lucru. Să iasă în față și să îi călăuzească pe credincioșii care așteaptă. Să combată kakodoxiile (ereziile) printr-un cuvânt curat sfânt și duhovnicesc. Cuvântul lui Dumnezeu este da și amin. Datoria noastră a fiecăruia este mărturia cea bună. Așteptăm vocea Sfântului Munte!

Administratului aceluiași site se întreabă:

1) Dacă scopul Chinotitei a fost cel de a-i liniști pe credincioși – scop bun în sine – de ce nu a propus clar respingerea textelor din Creta sau schimbarea lor și arătarea clară a modului schimbării lor?

2) Acest anunț nu face diferența între îngrădire și schismă, lăsând impresia că cei care au întrerupt pomenirea sunt niște schismatici. Dar îngrădirea de erezie este un drept al credincioșilor, atunci când episcopul predică o erezie. Este posibil să credem că Biserica adunată în Sinodul I-II Trulan a îngăduit și a propus credincioșilor să creeze schismă (prin întreruperea pomenirii)?

3) Dacă întreruperea pomenirii este schismă, atunci după 1970, când majoritatea mănăstirilor Sfântului Munte au întrerupt pomenirea patriarhului Athenagora înseamnă că Athosul a fost în acea perioadă schismatic? La fel, putem să îl acuzăm și pe Sfântul Justin Popovici de o asemenea atitudine?

4) Acest anunț al Chinotitei nu numai că nu a ajutat, nu a liniștit, ci a tulburat pe credincioși. Toate primele reacții sunt negative.

5) Nu este niciodată târziu ca Sfânta Chinotită să se întrunească din nou, să propună clar cum se depășesc problemele provocate de adunarea din Creta și să ofere credincioșilor convingerea că apărătorii Ortodoxiei sunt la datorie și că există o soluție concretă de depășire a crizei, fără recurgerea la măsuri radicale.

Comentariul meu:

1) Limbajul anunțului este foarte diplomatic, ascunde interesul apărării patriarhului ecumenic în spatele cuvintelor frumoase și a teologiei biblice și patristice menționate.

2) Părinții aghioriți mărturisitori sunt prigoniți, alungați din mănăstiri, deci în Sfântul Munte prigoana este un fapt, o realitate.

3) Se evită folosirea cuvântului erezie, exact ca și în Creta, iar despre papistași se vorbește în termen vagi, fără a se spune că ei nu sunt membri ai Bisericii, ci eretici. Dimpotrivă, li se spune creștini eterodocși, deși ei nu sunt botezați, luminați prin har. Iar Sfântul Grigorie Palama este folosit ca paravan, pentru a masca intențiile autorilor anunțului.

4) Este clar că acest anunț îi va bucura pe ecumeniști, care vor înteți prigoana împotriva ortodocșilor. Însă Maica Domnului ne va apăra!

Surse:
http://trelogiannis.blogspot.ro/2017/07/blog-post.html
https://katanixis.blogspot.ro/2017/07/blog-post_12.html

traducere din limba greacă de
pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu

Cu durere, dar cu responsabilitate față de părintele Macarie Banu

Sensul giratoriu al teologiei parintelui Macarie

Răspuns la studiul ieromonahului Macarie Banu, intitulat
Trezvie și iubire în mărturisirea dreptei credințe

Doamne ajută!

Câteva remarci generale la început:
– studiul părintelui Macarie, publicat pe site-ul psaltirea.ro, începe cu cuvinte mari și frumoase: trezvie, iubire, mărturisire de credință, busolă, statornic, dreapta credință, uniți etc.
din punct de vedere al tehnoredactării, lucrarea este absolut de excepție. Este în format pdf, dar este codat și nu poți nici măcar să copiezi o parte din text, poate îți place un citat, ci trebuie să iei totul la pachet. Acest lucru nu cred că este întâmplător.
– atrage și încântă privirea prin format, alcătuire, culoare, analiză.

Analiza textului

Pagina 2:
– un citat foarte lung din opera mitropolitului Ierothei Vlahos, elocvent și ortodox.

Pagina 3:
paragraful 1: ”lupta se duce împotriva panereziei ecumenismului și trebuie purtată cu multă înțelepciune și sfătuire.”
Răspuns: luni de zile (iulie 2016 – februarie 2017) ne-am adunat în sinaxă cu părintele Macarie, la început doar câțiva, apoi s-a ajuns la zeci de părinți români, am încercat să ne sfătuim, să avem o atitudine comună, însă de fapt el se folosea de ceilalți părinți – pe unii acuzându-i în ascuns, cu alții aliindu-se, pentru a face un singur lucru: a-și crea propria biserică de catacombe, în care Împărtășania se dă la pachet și spovedania se face prin … bipuri. La început nu ne-am dat seama, însă cu timpul totul iese la iveală. Deci la capitolul sfătuire – părintele Macarie o face doar cu sine însuși.

– Tot în paragraful 1: acuză pe alții de tendințe schismatice, de fapt pe cei cu care a fost în sinaxă luni de zile, dar care nu au vrut să accepte deraierile lui anti-ortodoxe.

– în ultimul paragraf: pomenirea episcopului care propovăduiește erezia (nefiind caterisit de un sinod) nu te poate transpune automat în starea de eretic.
Răspuns: pomenirea episcopului cu cuget eretic te face părtaș la credința lui, deci ești în stare de erezie, adică de hulire a lui Dumnezeu. Un viitor sinod doar pecetluiește și aplică o condamnare care vine în urma lipsei de pocăință până la acel sinod, însă nu sinodul certifică existența ereziei, ci cugetul eretic se mărturisește pe sine, prin cuvintele și faptele săvârșite de persoana în cauză.

Pagina 4:
Răspuns: noi, cei schsimatici, în viziunea părintelui Macarie, am avut mereu o atitudine deschisă față de ceilalți preoți, câștigând din ce în ce mai mulți la dreapta mărturisire. Deci nu am întrerupt comuniunea cu ei, așa cum acuză autorul studiului în paragraful 1. Însă am oprit comuniunea cu părintele Macarie Banu pentru blasfemierea Sfintelor Taine ale: Preoției, Spovedaniei și Împărtășaniei (a se vedea studiul din anexa 1).

Răspuns la paragraful 2: nu există canon opțional, toate sunt obligatorii. Acesta este cugetul patristic și canonic. Oricine gândește ortodox ia atitudine când credința lui este terfelită printr-o erezie. Obligativitatea vine din conștiința trează și din iubirea adevărată spre întoarcerea ereticului la adevăr (apropo de titlul studiului pr. Macarie).

– tot în paragraful 2: preotul… care nu are echilibrul sufletesc necesar, mai bine este să stea pe loc…
Răspuns: ca un fost practicant de arte marțiale, pr. Macarie insistă pe echilibru, cu toate ocaziile. Nu înțeleg ce înseamnă a sta pe loc în acest caz, decât că ar propune ideea: fraților, numai unii ca mine (adică părintele Macarie) știu ce fac și sunt echilibrați, deci faceți ca mine, că eu ȘTIU. Aș răspunde cu cuvintele: smerește-te, părinte Macarie, practicile folosite de sfinția ta pe linie liturgică și duhovnicească sunt inadmisibile din punct de vedere ortodox.

Răspuns: citatul din opera Sfântului Athanasie nu este prezentat clar, spre a putea fi verificat. În plus, părintele Macarie nu poate el însuși verifica cele citate, lipsindu-i cunoștințele necesare pentru citirea operelor patristice în original, spre o analiză critică a unei eventuale traduceri deficitare în română. Aceasta nu înseamnă că Sfântul Athanasie cel Mare nu a scris cele menționate, însă studiul teologic presupune niște reguli obligatorii în cercetare.

Pagina 5:
Răspuns: se citează din cartea părintelui Epifanie. Aici este o problemă: în original grec nu apare în titlul ei cuvântul stilism, ci zelotism. Traducând în limba română această carte, pr. Ștefan Nuțescu în mod voit a schimbat termenii, pentru a da impresia că toți zeloții sunt de fapt niște schismatici, ori deja schismatici, ori în devenire. Ceea ce este profund fals: toți sfinții au fost zeloți, adică au avut râvnă, zel pentru dreapta credință. Acuzația de zelotism, în contextul patristic, de 2.000 de ani, este una falsă, căci fără zeloții credinței nu existau nici martiri, nici Sinoade, nici Sfinți Părinți.

– primul paragraf: Răspuns: ca peste tot în lucrare, se fac acuzații la general, fără a se spune unde, cine, cum, cu un singur scop: să acrediteze ideea că SINGURUL care știe adevărul și cum se duce lupta este echilibratul părinte Macarie. Cu har sau fără har, cu Taine și fără Taine etc, important este să transpară ideea că părintele Macarie știe și ceilalți se înșeală. Exact aici se află miezul problemei, căci o asemenea gândire este EXACT ESENȚA SCHISMEI. Părintele Macarie este un schismatic, care vrea să transforme sensul duhovniciei, al spovedaniei și al împărtășirii. Nu se află în unire cu nimeni decât cu propriul său cuget, pe care vrea să îl impună prin vaccinări teologice ca și acest studiu.

– paragraful 2 este un atac la persoana mea, acuzându-mă că mi-am rebotezat fiica.
Răspuns: botezul Mariei nu a avut absolut nici o legătură cu Creta, cu ecumenismul, ci cu faptul că părintele Sosipatru Pitulias din Veria (Grecia) nu a botezat-o cum trebuie, ci a afundat-o doar până la gât, turnându-i apă pe cap. Iar când a ajuns la vârsta de a înțelege lucrurile, ea însăși a cerut și a primit botezul după rânduiala ortodoxă (a se vedea anexa 2 despre Botez, studiu aprobat în Sinaxa Națională din 1 iunie 2017, de toți părinții prezenți). Botezul ortodox a fost săvârșit în prezența duhovnicului nostru, părintele Claudiu Buză, cu binecuvântarea părintelui Iulian Prodromitul și la îndemnul pr. prof. Theodoros Zisis și a lui Gheron Sava Lavriotul (oameni care cunosc teologie, atât scrisă, cât și în Duh).
De asemenea, remarc lașitatea părintelui Macarie, care știe doar să arunce cu noroi, fără a da nume, dovedind lipsă de echilibru și probabil și absența acută a unui duhovnic pentru sfinția sa.
Tot aici apare și durerea părintelui Macarie, că alături de părintele Eftimie Mitra, a fost exclus din Sinaxa Națională. Motivul a fost lipsa lor de sinceritate, nu lipsa sau nerecunoașterea luptei lor împotriva ecumenismului, lucru pe care îl fac declarativ, însă nu au suferit NIMIC pentru Hristos, ca din fapte (roade) să se vadă dacă este vorba de un copac bun sau nu.

Răspuns: paragraful cu biserici paralele seamănă cu știrile din media: aruncă în față un pericol iminent, uitând că în România părinții din Sinaxa Națională (din care majoritatea au fost prezenți la Botoșani) nu s-au lipit de nici un episcop, nu au făcut biserici paralele, dar nici nu își bat joc de Hristos, dându-L la cutie mirenilor acasă!

Răspuns la ultimul paragraf: se vede că părintele Macarie nu a citit istoria Bisericii, căci după Sinodul de la Ferrara-Florența și întoarcerea episcopilor apostați la Bizanț poporul nu a mai mers deloc la slujbele lor, unindu-se în jurul Sfântului Marcu Eugenicul. Exact așa se crește conștiința poporului, se dobândește trezvia autentică – ceea ce îndeamnă teoretic părintele Macarie, dar nu o face – prin întreruperea comuniunii cu ereticii, nădăjduind în întoarcerea lor. Părintele Macarie nu menționează nimic despre mesajele pe care le-a trimis la mulți să nu meargă la Sinaxa de la Tesalonic, nici la cea de la Botoșani, că acolo se adună schismaticii. Au avut loc ambele Sinaxe, unde a văzut cineva ceva neortodox în discursul abordat acolo? Doar în mintea lipsită de trezvie a părintelui Macarie TOȚI CEILALȚI GREȘESC. De fapt vorbim de un om suferind de patima trufiei, care nu acceptă nici sfătuirea, nici sinaxa, nici colaborarea, ci VREA SĂ FACĂ TOȚI CUM SPUNE EL ! (ca un maestru de arte marțiale…)

Pagina 6:
– paragraful 1: părintele Macarie Banu se întreabă cum ar sfinți Dumnezeu Tainele, dacă se împărtășesc spre osândă oamenii cu ele?
Răspuns: Hristos face ceea ce a promis la Cina cea de Taină (vezi Luca 22, 19) și la Înălțarea la cer (Matei 28, 19). Că unii dintre clerici și credincioși au duh de iude, că sunt căzuți în erezie nu este răspunderea Domnului, ci este urmarea firească a darului libertății primit de fiecare. Tainele se sfințesc, dar noi nu ne sfințim dacă avem cuget eretic. Iar din practica la cutiuță, ucenici ai părintelui Macarie au început să se și demonizeze împărtășindu-se după cum le-a spus el, rupând cu scobitoarea Împărtășania și consumându-o așa etc. Unii au ieșit din hățișul acesta blasfemiator, dar părintele Macarie are grijă să își țină oamenii sub control, prin mesajele nenumărate prin care spălarea pe creier este menținută sub control. Ferească Dumnezeu!

– de la paragraful 2 – după ce în patru pagini și-a spus tot of-ul, părintele Macarie începe să spună lucruri bune, despre păcatul celor care nu iau atitudine, despre cei care spun că în Creta nu s-a întâmplat nimic etc. Asta ar fi mierea de după fiere. Din păcate, nu poți selecta textul, părți din el, doamna Corina și doamna Ana (ucenicele și colaboratoarele părintelui Macarie) au avut probabil grijă ca oricine citește, să primească totul la pachet. Cinste lor pentru profesionalismul editorial, dar și compătimire pentru că au un duhovnic înșelat. Cu doriri de mântuire, desigur.

Pagina 7:
– paragraful 1: despre datoria celor caterisiți pe nedrept…
Răspuns: deontologic, ca unul care slujește într-o casă (chiar dacă are forma de biserică, lăcașul de la Schitul Oituz nu a fost sfințit de nimeni, deci părintele Macarie îi scoate pe oameni din biserică și îi aduce în casa de la Oituz – exact lucru de care îi acuză pe cei caterisiți), nu are dreptul să dea sfaturi, ca unul care nu a suferit încă pentru Hristos, dar și-a bătut joc de Tainele Lui.
Părinte Macarie, în dosarul meu de judecată de la Miercurea-Ciuc nu apare nimic referitor la botezul fiicei mele, deci nu am fost caterisit pentru așa ceva, cum au vrut prietenii dvs (de pe la Astradrom sau din altă parte) să lase impresia. Ca primul care am fost judecat de ereticii ecumeniști și încununat, din voia lui Dumnezeu, pentru mărturisirea dată, refuz să primesc orice sfat de la o persoană care nu cunoaște teologie ortodoxă.

Răspuns la paragraful 2: ideea pusă pe tapet că ceilalți duc lupta în afara Bisericii este de-a dreptul jignitoare. Însă are un mare avantaj: îi asigură părintelui Macarie Banu bunăvoința ierarhului apostat Ioachim Băcăoanul, ca să nu îl judece, ci să îl lase să continue, că e băiat bun.

– ultimul paragraf îndeamnă la să înmulțească iubirea dintre noi.
Răspuns: faptul că analiza mea de mai sus poate părea tăioasă nu arată vreo lipsă de iubire, ci ea provine din nevoia de a demasca amestecul voit de minciună, insinuare, manipulare și nițel adevăr pe care îl folosește părintele Macarie în studiul lui. (în aceste 7 pagini nu vedem la subsol absolut nici o referință clară la vreun citat din Sfinții Părinți).

În concluzie, așa cum îmi spunea părintele Onisim Banu în această seară: mi-a scris părintele Macarie și mi-a trimis studiul lui, iar eu i-am răspuns: am avut și până acum trezvie și iubire, voi avea și de acum încolo. Subliniez că părintele Onisim Banu face parte din aceeași categorie pe care o acuză de cele de mai sus părintele Macarie. Însă cel din urmă îi dă sfaturi, uitând că ar trebui în loc să îi sărute mâna cu evlavie.

De la pagina 8 urmează partea desenată – a cărei analiză va urma – în stilul specific părintelui Macarie, doar că acum nu mai desenează pe șervețele de hârtie, cum ne obișnuise la sinaxe, ci are profesioniști care desenează corăbioare, scheme, săgeți, punctulețe, omuleți, turnul din Pisa, sensuri giratorii, anatomie umană, cu tot cu intestine, copaci, munți, natură, curcubee, floricele, pentagrame, capete de draci, pahare de vin și de bere, purcei, șerpi etc etc.

Cu siguranță sunt și lucruri bune și adevărate în această parte a doua. Singurul lucru pe care îl cer părinții ortodocși de la schismaticul părinte Macarie este să înceteze cu blasfemierea Sfintei Împărtășanii, cu spoveditul prin bipuri etc și să fie următor Sfinților Părinți.

Nădăjduim cu toții, cu multă iubire, luminată de adevăr și de supunerea față de Sfinții Părinți, că o va face. Altiminteri, oricâte corăbioare va desena, NU VA FI ÎN CORABIA MÂNTUIRII !

 

pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu

(mini-studiu publicat cu binecuvântarea duhovnicului meu)

Notă: orice preot (ieromonah sau de mir), diacon, monahie, mirean vrea să semneze alături de mine, o poate face la comentarii. Cu Dumnezeu înainte!

Anexa 1:

Răspuns teologic ortodox referitor la practici liturgice greșite promovate de ieromonahul Macarie Banu de la Schitul Oituz

Anexa 2:

Lupta cu panerezia ecumenistă se duce în Biserică (nu în afara ei), în duhul Sfinților Părinți, în ascultare DEPLINĂ față de Adevărul-Hristos