Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Reacția mirenilor la ultimul sinod al BOR

Am primit în această dimineață și am citit, după săvârșirea Sfintei Liturghii, următorul articol edificator pe mail:

Sărut mâna, părinte și blagosloviți!
Citind mereu despre „ofensiva” BOR asupra antiecumenistilor, am făcut o analiză.
Vă rog să o citiți și dacă credeți de cuviință că merită a fi făcută publică, publicați-o:

Nu înțeleg de ce atâta isterie în jurul a câteva sute de”așa-ziși rătăciți” care îi urmează pe cei 10-12 preoți „așa-ziși schismatici”?
Asta este problema “de căpătâi” pentru care a fost nevoie de convocarea unei sesiuni a Sinodului B.O.R. în…”regim de urgență”?
Mai degrabă Sinodul ar fi trebuit să facă o analiză pe tema “șifonării” continue a bieților ortodocși din partea sectelor.
Iată care sunt adevăratele oi răpite de lupi din turmă.
Ce “efective” aveau sectele în urma recensământului din anul 2012:
reformați = 600.932;
evangheliști de confesiune augustană = 5.399;
luterani = 20.168;
unitarieni = 57.686;
baptiști = 112.850;
penticostali = 362.314;
adventiști = 80.944;
creștini după evanghelie = 42.495;
martorii lui Iehova = 49.820.

Informațiile le-am preluat de pe: https://ro.wikipedia.org/wiki/Religia_%C3%AEn_Rom%C3%A2nia

Cei câteva sute de „așa-ziși rătăciți”, cu preoții lor „așa-ziși răzvrătiți, zelotiști și schismatici” nu au făcut altceva decât că nu mai pomenesc în rugăciunile lor ierarhii care au semnat documentele Sinodului din Creta de anul acesta.
Dar cei 1.332.608 membri ai sectelor mai sus (care provin majoritatea dintre creștinii ortodocși și o parte mica dintre catolici) menționate, nici nu pomenesc ierarhii, și în plus: batjocoresc Sfânta Cruce, o batjocoresc pe Maica Domnului, profanează Sfintele Icoane, batjocoresc Sfintele Moaște și pe Sfinți, și-au bătut joc de Sfintele Taine. Acestor secte („mai nou – biserici”) are curaj cineva “să le declare război duhovnicesc”? Nu cred…de ce? Dacă “se aude” la Geneva la CMB, vor fi “trași de urechi” !

Încă o mica statistică a evoluției numerice în ultimii 20 de ani în cadrul cultului ortodox și al câtorva secte:
ORTODOCȘI:
– 1992 : 19.802.389
– 2002 : 18.807.975
– 2011 : 16.307.004, deci în 20 de ani, în scădere cu: 3.495.385.

– ROMANO-CATOLICI:
– 1992 : 1.161.942
– 2002 : 1.026.429
– 2011 : 870.774, deci în 20 de ani, în scădere cu: 291.168.

– PENTICOSTALI:
-1992 : 220.824
-2002 : 324.462
-2011 : 362.314, în 20 de ani, în creștere cu: 141.490.

– BAPTIȘTI:
-1992 : 109.462
-2002 : 126.639
-2011 : 112.850, în 20 de ani, în creștere cu: 3.388.

– ADVENTIȘTI DE ZIUA A 7-A:
-1992 : 77.546
-2002 : 93.670
-2011 : 80.944, în 20 de ani, în creștere cu: 3.398.

– MARTORII LUI IEHOVA:
-1992 : nimic
-2002 : nimic
-2011 : 49.820, în 10 ani, în creștere până la: 49.820.

Cifrele le-am luat de pe:
http://www.insse.ro/cms/files/publicatii/pliante%20statistice/08-Recensamintele%20despre%20religie_n.pdf
Desigur, scăderea numărului ortodocșilor și al catolicilor nu se datorează numai trecerii acestora la sectari, ci și altor cauze.

În 20 de ani, 4 secte “și-au mărit efectivele” cu 198.096 adepți și nu am observat să se cutremure ierarhia ortodoxa sau să fie amenințat vreun preot cu caterisirea pentru că pierde suflete creștine din parohia încredințată spre păstorire.

Din contră, am văzut pe youtube, filme cu preoți ortodocși care s-au convertit de bună voie la sectari. Iată un exemplu: https://www.youtube.com/watch?v=bfqOcVFMO2Y
Probabil toți acei preoți știau că va urma un sinod ortodox, care va legifera sectele drept biserici, iar ei vor sluji tot în biserică.
Iată diferența între vorbă și faptă (cifre); demagogie sfruntată…”contactul viu între biserici” se vede din statistica de mai sus: „Scopul Consiliului Mondial al Bisericilor nu este acela de a negocia unirea între biserici, ci să realizeze un contact viu între biserici, să promoveze studiul şi dezbaterea problemelor ce privesc unitatea Bisericii” (Documentul 6 / 19).
“Contactul viu intre biserici” s-a menținut de la înființarea CMB și până astăzi și se oglindește în cifrele de mai sus.
Oare la nivelul Patriarhiei Romane nu s-a uitat nimeni peste aceste statistici?
Chiar crede cineva ca are de-a face cu proști ?

Cu stimă și respect,
Vasile Georgiță

P.S. – altcineva mi-a trimis pe mail următoarea veste: ”în cel puțin o eparhie din țară acest comunicat al sinodului B.O.R. va fi pe post de … Pastorală de Crăciun.” Nu ne-ar mira să fie chiar ceva generalizat. Cred că tabloul de ansamblu este foarte clar. Așa că pentru unii dintre noi Nașterea Domnului se va uni cu Golgota Vinerii Patimilor. Ceea ce este important e faptul că întotdeauna după răstignire urmează ÎNVIEREA ! (pr. Ciprian)

39 Responses to Reacția mirenilor la ultimul sinod al BOR

  1. tibi says:

    Nu cred ca ar trebui sa ne ingrijoreze faptul ca a scazut numarul ortodocsilor, pentru ca ei au mers la alte „biserici”, unele chiar „surori”, deci numarul „credinciosilor” ramane constant. Si chiar propun (era sa spun cu manie proletara!) scoaterea din DEX a cuvantului „secta”, devenit anacronic! Sa ramanem deci „lucizi”!!!

  2. tibi says:

    si sa asteptam INVIEREA!

  3. BALTAG LICĂ says:

    Păi nici pe cei care au semnat în Creta nu-i mai interesează că scade numărul ortodocșilor, deoarece, după calcule lor, după unirea ecumenistă preconizată a fi înfăptuită, acei ortodocși ce au emigrat către secte vor fi tutelați tot de actuala conducere BOR. Doar pentru acești „cretani” numărul credincioșilor rămâne constant. Numai că noi „ultraortodocșii” nu proliferăm această judecată. Învierea o vom aștepta nu alături de lupi, ci lângă cei care au (mai) rămas ortodocși. Nu avem nicio părtășie cu lupii(ecumeniștii).

  4. tibi says:

    vine din „ultimul” comunicat al sinodului BOR…

  5. tibi says:

    -„Toti cei care vorbesc de unirea Bisericilor, nu cunosc nici mentalitatea ortodoxului si nici inaltimea Ortodoxiei”(parintele Sofronie Saharov)
    -Despre despotismul episcopilor si pericolul ecumenismului – din scrisorile arhimandritului Sofronie
    Atitudini nr.47
    http://www.atitudini.com/2016/12/revista-ortodoxa-atitudini-47/

  6. Apa trece, pietrele rămân. says:

    O analiza a situației ortodoxiei care ne da de gândit. Cum vor fi ajutați sa se mântuiască cei plecați la secte?

    • admin2 says:

      Aceasta este întrebarea de 1.000 de puncte. Un umil răspuns: când noi, ortodocșii, nu vom mai sminti, ci vom zidi și odihni pe aproapele prin viața noastră. Iar cel dintâi vinovat sau poate că singurul care nu am făcut aceasta sunt eu. Iertați.

  7. Daniel says:

    Iată că s-au grăbit ecumeniștii să ne de-a un exemplu de diortosire, însă nu au putut masca intențiile și cugetările lor eretice:

    http://ziarullumina.ro/cum-au-diortosit-sfintii-parinti-de-la-sinodul-ii-ecumenic-381-crezul-niceean-de-la-sinodul-i-ecumenic-325–118345.html

    Priviți viclenia acestui articol, „Șiţ întru una, sfântă, catholică (universală, sobornicească) şi apostolică Biserică.”, și vedeți cum au folosit termenul catholic și sobornicească doar în paranteză, adică au folosit termenul grecesc, iar termenul uzual ,consacrat din română l-au pus în paranteză, împreună cu termenul de universală. Fraților tocmai aici este viclenia, pentru că ei nu se referă la Biserica Ortodoxă ca fiind cea universală, de aceea au și simțit să facă acea subliniere, și nu au folosit termenul consacrat din română, căci termenul românesc, exprimă într-adevăr că Biserica Ortodoxă este universală, pe când termenul grecesc poate fi interpretat în orice fel, datorită neștiintei limbii grecești a românilor. Astfel că ei desigur când zic aceasta nu se referă la Biserica Ortodoxă, ci mai degrabă la “Sfântă Biserică Catolică a Crezurilor” ( Premisa IV,4. „Bisericile membre ale Consiliului Mondial consideră că relaţia altor biserici cu Sfânta Biserică Catholică pe care o mărturisesc Crezurile este un subiect de consideraţie reciprocă. Cu toate acestea, calitatea de membru nu implică faptul că fiecare biserică trebuie să considere alte biserici membre drept biserici în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului.” http://lumea-ortodoxa.ro/nici-una-din-aceste-ipoteze-nu-sunt-in-contradictie-cu-invataturile-bisericilor-membre-declaratia-de-la-toronto-elogiata-in-proiectele-de-documente-pentru-sfantul-si-marele-sinod/) care apare în Declarația eretică de la Toronto, și care a fost legalizată la Creta(vezi art.19 din Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine http://basilica.ro/sfantul-si-marele-sinod-relatiile-bisericii-ortodoxe-cu-ansamblul-lumii-crestine-document-oficial/).

  8. Marius Sebastian says:

    Puneti un sectar sa isi faca cruce cu cele trei degete impreunate in numele Sfintei Treimi. Chiar daca sectarul va vrea sa isi faca cruce, nu va reusi, diavolul care il stapaneste nu- l lasa. Si aceasta poate fi considerata pecetea pusa pe mana dreapta si frunte.

  9. Mihai says:

    Da dar nu știți de dorința arzătoare a lui i.p.s siluan de Italia, viam trimis link-ul pe mail căci nu am putut posta pe blog

  10. Mihai says:

    Părinte Staicu viam mai pus și 2 linkuri pe mail depe 2 publicații grecești depe ortodoxia typos.gr și impantokratoros.gr

  11. Ciungu Ion says:

    Mântuitorul lumii, Domnul nostru Iisus Hristos, prin Duhul Lui Curat, să ne fie Îndrumător permanent spre Tatăl nostru Sfânt din Ceruri, în vecii vecilor!
    Pentru fratele Vasile Georgiță, și pentru fratele Ciprian, și pentru oricine, inclusiv pentru mine:
    1) Dacă e cazul să semnez contra ereziilor, și are importanță pentru cineva, eu semnez, mă alătur, chiar acum, căci a merge pe o cale eretică înseamnă a te depărta de Adevăr, adică de Iisus, Fiul cel Veșnic făcut OM pentru mântuirea oamenilor. Dar, de fiecare dată când semnez e necesar să precizez în ce constă erezia, căci a spune generic Sinodul din Creta este insuficient pentru oamenii care abia acum încearcă să-și dea seama despre ce este vorba.
    2) Să avem grijă să nu devenim noi lupi, atunci când îi considerăm pe alții că sunt lupi. Deci, dacă ni se pare că alții, respectiv neo-protestanții au succes în lucrarea evanghelică, și cifrele par că arată aceasta, să ne aducem aminte că Apostolul Ioan i-a spus Mântuitorului că el a oprit pe cineva care scotea demoni în Numele lui Iisus, dar nu ÎL urma pe Iisus împreună cu Apostolii. Mântuitorul i-a răspuns lui Ioan zicând: „Nu-l opriţi, că nu e nimeni care să facă o minune în numele Meu şi după aceea să poată degrab să Mă vorbească de rău. Fiindcă cel ce nu-i împotriva noastră e pentru noi.”(Marcu 9, 38-39; Luca 9, 49-50). Deci, atenția noastră să fie pe progresul lucrării lui Iisus, nu pe frânarea acestei lucrări.
    3) În contextul celor spuse la punctele 1) și 2), într-adevăr oprirea de la slujire a preoților care ÎL urmează pe Mântuitorul lumii împreună cu Apostolii apare ca o frânare a lucrării lui Iisus!
    Doamne Iisuse Hristoase, Mântuitorul lumii, Te rugăm și noi frumos, arată-Ți mila și spre noi, și ne înțelepțește, și ne întărește în lucrarea Ta!
    https://m.facebook.com/ion.ciungu.79?ref=content_filter
    „Slavă întru cei de Sus lui Dumnezeu, și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”

    • ban says:

      Ciungu Ion
      Pai protestantii nu fac nimic in numele lui Hristos, caci nu ii tin toate invataturile si nu accepta dogmele ortodoxe, trezeste-te.

  12. AUGUSTIN says:

    ” Dacă ar fi să actualizăm ima­ginea oferită de episodul închinării Magilor și de celelalte episoade în care apar cei de alt neam și de altă religie în Sfânta Evanghelie după Matei, mă tem că am fi frapați de asemănarea acestei imagini cu ceea ce se întâmplă astăzi cu mulți dintre confrații noștri creștini ortodocși care, prea siguri de așezarea lor în dreapta credință, împrumută atitudinea exclusivistă a iudeilor contemporani cu Mântuitorul Hristos, aruncând cu oarecare înverșu­nare pe ceilalți la coșul de gunoi al istoriei. Ispita transformării dreptei credințe într‑un apanaj exclusiv, într‑o cărămidă la zidirea soclului propriei statui, uzurpă dreptul exclusiv al lui Dumnezeu de a iconomisi Dânsul cele de cuviință cu ceilalți.” (ziarullumina.ro)

    DECI, SA-NTELEG CA SUNTEM ULTRAORTODOCSI, FANATICI, INTUNECATI SI MANDRI?

    http://ziarullumina.ro/magii-de-la-rasarit-sau-cum-ne-raportam-la-cei-de-alt-neam-si-de-alta-credinta-118581.html

    • AUGUSTIN says:

      COMENTATOR Călin Sabău (MA MIR CA I-AU LASAT COMENTARIUL…)

      Adică cum „prea siguri de așezarea lor în dreapta credință” ? Pentru ecumeniștii din Patriarhia Română, Ortodoxia nu mai e Dreapta Credință ?

  13. un ins dintre atâția says:

    Ciungu Ion,

    Daca nu esti ortodox, nici „frate” nu te poti numi cu cei partasi Mântuirii din Biserica cea Una a Sa.
    Iar cat despre „lucrarea lui Iisus”, aceasta e precum pildele Domnului nostru Iisus Hristos (fiindcă nu ne tragem, noi ortodocsii, de sireturi cu Mantuitorul nostru scump): multi aud, putini pricep, si mai putini pun in practica. E o eroare sa crezi ca „oricine Imi zice Doamne, Doamne…” va intra in Imparatia Cerurilor, si ca „dogmele nu contează, toti suntem crestini, indiferent de la ce „. Panerezie ecumenista se numeste aceasta eroare grava, vezi sa nu te afli si tu in ea!…

    Un Crăciun cu Hristos va doresc tuturor!

  14. un ins dintre atâția says:

    Erata

    „dogmele nu contează, toti suntem crestini, indiferent de la ce ‘Biserica’ „.

    Inca ceva despre „lupi”: Le place sa se îmbrace in blana de oaie, si asa camuflati sa despartă de Duh si de Adevăr pe adevaratii închinători ai Tatălui, ortodocsii. Si cum ii îndepărtează de la Ortodoxia apostolica si patristica? Pai simplu: o picătură de erezie otraveste tot vasul ce avea apa curata a Evangheliei. Acesti lupi sunt cei mai periculosi, indiferent ca se dau „episcopi” in ochii lumii, ori doar „frati” (tare sfatuitori) ortodocsilor, fii adevarati ai Imparatiei.

    Sa ne ferim de „fratii mincinosi”, lupi camuflati unii mai bine altii mai prost in blana de oaie…

  15. AUGUSTIN says:

    – Omule, tu esti fiinta Vesnica pentru ca ai in tine Chipul Vesnic al lui Dumnezeu.
    – Omule, tu existi din Veci in mintea si planul lui Dumnezeu, El din Veci ti-a stiut toate faptele tale pe care aveai sa le faci in toata viata ta.
    – Omule, Dumnezeu cand creaza o fiinta cu mana Sa, fiinta aceea iese totdeauna Vesnica. 
    – Omule, nu incerca sa scapi de Vesnicie, ca n-ai sa reusesti…

    Primeste-o ca pe un dar pe care doar ingerii il mai au, ingerii si nimeni altcineva. De ce fugi de Vesnicia-ti proprie? Ce gand te mână sa nu crezi ca esti Vesnic si sa nu te bucuri de asa minunatie fara de margini? Tu ai crezut ca esti doar trup? Doar niste carne miscatoare? Cum ai putut sa-ti inchipui asa ceva, dupa ce ai mai auzit si ca Dumnezeu s-a facut Om? Dumnezeu nu a luat doar un trup de om, Dumnezeu a luat toata firea umana, a avut suflet omenesc, trup cu duh in el, ca si tine omule! Tu realizezi ca Dumnezeu s-a facut si Om numai ca pe tine sa te bage in Neamul Sau Dumnezeiesc? Tu realizezi ca Dumnezeu s-a facut si Om, ca tu sa devii si fiinta dumnezeiasca? Tu realizezi ca Maica Preacurata a tinut in pantece si in brate pe Ziditorul Ei, pe Ziditorul tau, pe Ziditorul Cerului si al Pamantului? Tu stii ca Domnul-Dumnezeu, in pantece fiind, de acolo tinea lumea, hranea pestii mărilor, randuia ploi si misca Soarele? Tu vrei sa realizezi ca Dumnezeu-Fiul facandu-se Om, in acea clipa tu ai devenit frate cu El si implicit fiu al lui Dumnezeu-Tatal?

    – Acum intelegi omule cat de mult te iubeste Dumnezeu? 
    – Acum intelegi ca in ieslea Betleemului tremura de frig Facatorul a Toate? 
    – Acum intelegi ca in Egipt, cand a fugit cu Iosif si Preacurata Fecioara, a stat pribeag primii trei anisori chiar El, Dumnezeu Cel Vesnic? 
    – Acum intelegi ca oamenii au jignit, scuipat, batut si rastignit pe Fiul lui Dumnezeu Cel Preainalt si Vesnic?

  16. Gabriel says:

    Materiale despre ecumenism și sinodul tâlhăresc din Creta: articole, conferințe, interviuri, scrisori deschise, cărți, documente, broșuri, video
    http://www.glasulstramosesc.ro/blog/materiale_despre_ecumenism_si_sinodul_talharesc_articole_conferinte_interviuri_scrisori_deschise_carti_documente_brosuri_video/2016-12-24-257

  17. Alin Stefan says:

    Va rog din suflet, recomandati-mi un preot antiecumenist din București pe mail la alin18@yahoo.com.

  18. George Popandron says:

    Esenta esentei ….sau de ce nu pot pricepe ecumenistii superficiali ….ce este Orthodoxia ….Pr.Ioannis Romanidis

    http://www.romanity.org/htm/rom.02.en.the_cure_of_the_neurobiological_sickness_of_rel.01.htm#s1c

  19. Marius Gogonea says:

    Cu respect Dlui Ciungu Ion. Pentru alineatul 1 al dumneavoastra: ereziile din „Declaratia de la Toronto”(CMB 1950) au fost pecetluite in documentul 6, art 19 al sinodului cretan. In acest articol 19 este „binecuvantata” la nivel sinodal participarea Bisericilor Locale in CMB. Declaratia de la Toronto este piesa de rezistenta a CMB. Vedeti dvs, Biserica Lui Hristos nu a „putut” plini toate poftele ierarhilor, acestia pentru a se simtii impliniti in putere, mai au nevoie si de alte organizatii ca doar, doar li s-or umple golurile … credintei. Iata deci ca avem sinodul cretan: pielea de oaie, iar Declaratia de la Toronto: lupul. In intreg Documentul 6 cretan se gasesc ori sunt lasate subtil, carlige de legatura pentru a facilita explozia unor inovatii(erezii). Aceasta este una dintre metodele acestor „experti”: clocesc ouale in cuibul altei pasari.

  20. Apa trece, pietrele rămân. says:

    Sarbatoarea Nasterii Mantuitorului sa aducă bucurii și daruri duhovnicești tuturor celor care-L iubesc șI apără credința ortodoxă!

  21. Sluga netrebnica says:

    12 noiembrie 1716 – dumnezeiasca si infricosatoarea minune a Sfantului Spiridon impotriva papistasilor (catolicilor)

    „De aceea să nu pară ciudat că o astfel de catastrofă atât de mare a rămas până astăzi nepublicată: căci cei care aveau datoria să o facă publică prin tipăriri se află sub stăpânirea celor care au păţit asemenea ocară, aşa că nu este posibil să trâmbiţeze cu mândrie această minune de biruinţă asupra stăpânitorilor lor.”

    Sfântul Spiridon. JUDECATA CERULUI. Minunea înfricoşătoare şi nemaiauzită a făcătorului de minuni Spiridon, prin care a zădărnicit dorinţele papistaşilor uneltitori, nepermiţându-le să construiască altar, adică jertfelnic, în sfânt locaşul lui din Kerkira (Corfu)

    Integral la sursa: https://graiulortodox.wordpress.com/2016/12/12/12830/

  22. Sluga netrebnica says:

    @ admin

    As dori sa stiu un preot antiecumenist in Bucuresti. De la sinodul talharesc din Creta nu m-am mai spovedit si nici nu am mai participat la nici-o slujba.
    Aveti emailul meu. Va rog sa ma ajutati.
    Multumesc anticipat!

  23. Alin Stefan says:

    Scuze, am greșit adresa de mail, corect este alin18_tgv@yahoo.com

  24. Marius Sebastian says:

    Doamne ajuta. Va rog sa vizionati clipul de mai jos, la final vine partea interesanta.
    https://m.youtube.com/watch?v=k7BVCdXX2CI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *