Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Ce este erezia? Ne spune marele mărturisitor și mitropolit Augustin Kantiotis

Mitropolitul Augustin – un om care a trăit 104 ani. Și nu degeaba, ci în Hristos. Iată o fărâmă din moștenirea lui patristică, cu care să ne ostoim foamea duhovnicească de Adevăr:

Erezia este hrană otrăvitoare de suflet, este mistificarea leacurilor mântuitoare, este denaturarea testamentului sfânt, este falsificarea valorilor adevărului, este contrafacerea a ceea ce este desăvârșit, este abaterea de la calea cea dreaptă pe care ne-a arătat-o Cuvântul lui Dumnezeu.

Erezia este acceptarea ideilor religioase pe care Biserica le condamnă ca fiind mincinoase și potrivnice credinței ei drepte. Erezia este fărădelegea împotriva autorității și prestigiului Bisericii pe care Hristos a întemeiat-o ca stâlp și temelie a adevărului.

Însă astăzi lumea nu mai acordă nici o importanță gravității pericolului care vine prin și din erezie. Este și acesta un semn al vremurilor din urmă.

O, lume! Porți de grijă de cele neînsemnate. Ai grija ca laptele tău să fie curat, mâncarea ta să fie pură și plină de vitamine, medicamentele tale să fie eficiente, banii și bancnotele tale să nu fie falsificate, monumentele tale arheologice să nu fie supuse nici la cea mai mică degradare, mijloacele de comunicație pe care le folosești în călătoriile tale să nu se abată de la liniile lor funcționale.

Lume, de toate ai grijă, în afară de un singur lucru: Credința Ortodoxă. Aceasta nu te interesează.

Vai de tine, lume, cu concepțiile pe care le ai, cu indiferența ta. Astfel, fiind nepăsătoare față de cele înalte și cerești, vei cădea în prăpăstiile raționalismului, ale materialismului, ale necredinței și ale ateismului și atunci vei înțelege ce este Ortodoxia pe care ai disprețuit-o și ai batjocorit-o.

Iar voi, suflete credincioase, oricât de în urmă veți fi lăsate în veacul acesta, nu vă lăsați duși de valul ideilor moderne ale lumii, nu vă înspăimântați de mulțimea vrăjmașilor, care vă înconjoară din toate părțile, ci rămâneți statornici în credința care a fost dată sfinților odată pentru totdeauna și fiți gata să duceți lupta cea bună.

Ortodoxia este vie și victoria finală este a ei.

(Mitropolitul Augustin al Florinei,

revista Scânteia creștină, ianuarie 1969)

 

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

 

Sursa – http://www.katanixis.gr/2017/09/blog-post_515.html