Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

La capătul acestei lumi apostate și… la poarta raiului se află Mănăstirea Platina

Minunea Crucii de la întemeierea mănăstirii din Platina unde a viețuit Părintele Serafim Rose

Plecând de la acest articol minunat de mai sus, mă simt dator să relatez, spre slava lui Dumnezeu, cele trăite personal cu ocazia celor două vizite pe care le-am făcut la mănăstirea Platina, în urmă cu câțiva ani, în 2014 și în 2015.

În octombrie 2014, ne-am dus – Ioana-Alina, soția mea, subsemnatul și familia Miron și Aurica Lungu, gazdele noastre din parohia Învierea Domnului din Hayward, California – împreună la Platina, cu mașina familiei Lungu. Am ajuns în localitatea Platina, avea vreo câteva case pe un deal, o benzinărie și… atât.

Am întrebat de mănăstire și ni s-a indicat un drum forestier care intra în pădure. Ne-am dus cu mașina mai mulți kilometri până când am început să ne facem griji că am greșit drumul. Dar altul nu era. În fine am ajuns la un pâlc de copaci prin care se vedea mănăstirea, mai exact biserica, în stil rusesc, și câteva chilii (de fapt o trapeză și stăreția).

Am fost cazați într-o cameră în pădure. Așa erau chiliile, răspândite prin pădure. Ca să ajungem la ele, am primit niște lanterne (noaptea după slujbă) și ni s-a explicat că trebuie să ne ghidăm ca să ajungem la cazare după niște ținte fosforescente – în diferite culori – care erau lipite de copaci: culoarea albă te ducea spre chilia 1, cea galbenă spre altă chilie, țintele albastre altundeva etc. Ca în Hansel și Grettel, dar în variantă … ortodoxă.

Dimineața am participat din nou la slujbă. Părinții erau minunați. Au cântat Sfinte Dumnezeule în limba română, vrând să ne bucure. Și au reușit. Din plin.

Am revenit după câteva luni în California, cu un șir de conferințe despre Sfinții din închisori.Așa a vrut Dumnezeu.  Am ajuns la Platina din nou, însoțit de un tânăr pe nume Gheorghiță, care locuia lângă San Francisco, fiind rudă a familiei dr. Mindea Ștefan, marele chirurg român.

Am ajuns la Platina chiar de Bunavestire. Părinții s-au bucurat nespus că am venit cu moaștele Sf. Nectarie și ale Sf. Luca al Crimeeii. La masă, starețul a făcut un gest minunat: a sunat clopoțelul, semn că puteau sorbi o gură de vin (fiind dezlegare, cu ocazia praznicului), s-a ridicat și a toastat, spunând: Întru slava Preasfintei Treimi, Dumnezeu nostru. Peste câteva minute a sunat din nou clopoțelul și a mai rostit o urare: Întru cinstirea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, al cărei praznic îl săvârșim. A treia urare a fost memorabilă: Întru slava Sfântului Gherman, ocrotitorul mănăstirii noastre, care ne-a făcut cinstea de a ne găzdui în mănăstirea lui. Un stareț fără simțul proprietății, fără aere, ifose etc, ci un om simplu, cu o obște de călugări adevărați.

Platina – pentru mine, care am fost, din mila Domnului, în multe locuri sfinte ale acestei lumi – este cel mai frumos loc de pe pământ.

Era să uit un amănunt… organizatoric: a doua oară când am fost, cu Gheorghiță – am fost cazați la Hilton. Adică? Hilton era o colibă din bârne care avea sobă. Celelalte nu, eram fără… cinci stele.

Simplitate maximă, bucurie a trăirii Ortodoxiei, următori ai Sfântului Ioan Maximovici și ai Cuviosului Serafim Rose, părinții de aici radiau de iubire de pateric și de virtute filocalică. Unul dintre ei, mai rușinos din fire, m-a „pândit” când am plecat – avea niște dioptrii foarte mari la ochelari – și înainte de a mă sui la volanul mașinii cu care venisem – a venit la mine și m-a rugat să îl pomenesc în rugăciuni către Sf. Luca al Crimeeii, pentru că își dorește să mai vadă, doar ca să poată citi cuvintele sfinte și sfințitoare ale Scripturii și ale teologiei patristice. Fain, nu?

Mi-e dor de Platina. Poate o voi mai vedea. În ceruri.

Să ne mântuim toți! În adevărul Sfintei Ortodoxii!

Nu vreau să țin amintirile sfinte numai pentru mine, ci să ne bucurăm toți:

1. Naosul și altarul mănăstirii Platina:

2. Tezaurul de Sfinți ocrotitori, începând cu Sfântul Herman de Alaska, ocrotitorul Mănăstirii Platina:

3. Din veșmintele liturgice purtate de Sfântul Ierarh Ioan Maximovici:

4. Mormântul de o simplitate absolută al Cuviosului Serafim Rose:

5. De vorbă cu părintele Damaschin, ucenicul Cuviosului Serafim Rose și actual stareț al Mănăstirii Platina:

6. Biserica Mănăstirii Platina:

7. În chilia părintelui Serafim Rose – ai cărei pereți erau făcuți din bârne, provenite de la o mină părăsită din apropiere, iar printre bârne puneai să bagi câte un deget fără probleme, deci iarna era greu de îndurat frigul – era o sobă un pat, o masă și câteva icoane:

8. Conferințe ținute în câteva parohii ortodoxe din California, cu binecuvântarea pr. Justin Pârvu:

9. Recunoștință și îmbrățișare frățească părintelui Octavian, fără de care cele două pelerinaje în America nu ar fi fost posibile:

a consemnat,

pr. Ciprian Staicu

A fi orfan duhovnicește (cazul pastorului protestant care s-a botezat ortodox!)

Un preot care slujește de mulți ani Biserica lui Hristos (adică Sfânta Ortodoxie – n.trad.) în America, la un moment dat a hotărât să facă un pelerinaj în Sfântul Munte Athos și mai ales să meargă să îl cunoască pe Cuviosul Paisie Aghioritul. Și-a manifestat dorința să vină împreună cu el și un pastor protestant.
Gheronda Paisie i-a primit cu multă bunătate. I-a servit cu o bucată de rahat și cu un pahar cu apă și s-a așezat lângă ei. Au trecut câteva minute și pastorul protestant a deschis o discuție despre Sfintele Moaște. El susținea că toate osemintele oamenilor sunt la fel și nu trebuie ca pe unele să le deosebim de celelalte și să ne închinăm înaintea lor. Atunci Gheronda i-a spus, cu multă bunătate:
– Nu este așa cum zici, pentru că, iată, ieri a venit aici un tată, care l-a adus cu el pe fiul lui, care avea duh mut și surd și copilul nu vorbise niciodată, deloc în viața lui. La un moment dat eu am intrat în chilia mea, ca să aduc o bucățică de Sfinte Moaște, un deget al Sfântului Arsenie Capadocianul, pe care îl am acolo.
Când am luat Sfintele Moaște în mână, fiind încă în chilia mea, fără să mă vadă nimeni, atunci afară în curte copilul demonizat și mut a început să strige:
– Nu, mă va arde!
Așadar, când am ieșit și l-am însemnat în chipul Sfintei Cruci pe copil cu Sfintele Moaște ale Sfântului Arsenie, copilul s-a făcut bine și din acea clipă el vorbește și totul este bine!
– Vezi, eu nu îți vorbesc teoretic, ci am o mare experiență și am trăit multe astfel de situații.
Gheronda s-a uitat apoi la pastorul protestant cu acea privire curată, plină de bunătate și a continuat:
– Îți voi spune ceva, însă te rog să nu mă înțelegi greșit, pentru că nu o spun din mândrie, ci din smerenie și din dragoste. Noi, ortodocșii, o avem ca mamă pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, în timp ce voi sunteți ca niște orfani, fără mamă, pentru că nu o cinstiți.
După ce s-a întors în America și au trecut șase luni de la vizita lor la Gheronda Paisie, pastorul a mărturisit că a simțit intens starea de orfan duhovnicesc și apoi, cu rugăciunile lui Gheronda Paisie, pastorul s-a botezat și a devenit ortodox.
(Din cartea Vasul cel ales a ieromonahului Hristodoulos)
Sursa – https://paterikiparadosi.blogspot.com/2018/07/blog-post_85.html#more
traducere din limba greacă de
pr. Ciprian Staicu

Credința este ceva ce ține de inimă…

Un episcop grec, pe nume Nicolae, din păcate actual ecumenist, relatează cele de mai jos (îi dorim și lui, ca și nouă, pocăință și dreaptă credință, la fel ca în cele relatate de el însuși):

„În urmă cu mai mulți ani s-a apropiat la un moment dat de mine un tânăr student. Cu multă șovăială, dar și cu dorința de a purta o discuție, aceasta mi-a destăinuit că este ateu, ar vrea multă să creadă, dar nu putea. De mulți ani încerca și căuta o cale spre credință, dar fără niciun rezultat. A vorbit cu profesori universitari și cu intelectuali, însă setea lui de argumente serioase nu a fost satisfăcută. A auzit de mine (acest mitropolit a absolvit în tinerețe Facultatea de Drept la Thesalonic – n. trad.) și s-a hotărât să îmi destăinuie nevoia lui existențială de cunoaștere. Mi-a cerut o dovadă științifică a existenței lui Dumnezeu.

– Știi să rezolvi integrale sau diferite ecuații? l-am întrebat.

– Din păcate, nu, a răspuns el, eu studiez filosofia.

– Păcat, pentru că știam o astfel de dovadă… matematică, i-am spus vădit amuzat.

S-a tulburat și a tăcut câteva clipe.

– Uite ce e, i-am spus, iartă-mă că te-am supărat nițel. Însă Dumnezeu nu este ecuație, nici dovadă matematică. Dacă ar fi fost așa ceva, atunci toți intelectualii ar fi crezut în El. Să știi că altfel trebuie să te apropii de Dumnezeu. Ai fost vreodată în Sfântul Munte Athos? Ai întâlnit vreodată în viața tu un pustnic?

– Nu, părinte, însă mă gândesc să mă duc, am auzit atât de multe lucruri despre acel loc! Dacă mă sfătuiți, pot să mă duc și mâine. Cunoașteți acolo vreun călugăr intelectual cu care să mă întâlnesc?

– Ce preferi, un intelectual care poate să te amețească de cap sau un Sfânt care poate să te trezească (din necredință – n.trad.)?

– Prefer un intelectual, a spus el. Îmi este teamă de Sfinți.

– Credința este ceva care ține de inimă. Hai, încearcă să te întâlnești cu un Sfânt. Cum te cheamă? l-am întrebat.

Gavriil, mi-a răspuns el.

L-am trimis la un pustnic. I-am descris modul de ajungere la el și i-am dat indicațiile necesare. Am făcut și un plan, o schiță.

– Te vei duce la el, i-am spus, și îl vei întreba același lucru: sunt ateu, îi vei spune, și vreau să cred în Dumnezeu. Vreau o dovadă a existenței lui Dumnezeu.

– Mi-e teamă, mi-e rușine, mi-a răspuns el.

– De ce îți este rușine și te temi de Sfânt și nu îți este rușine și nu te temi de mine? l-am întrebat eu. Du-te pur și simplu și cere-i același lucru ca și mie.

După câteva zile, tânărul s-a dus și l-a găsit pe pustnic, care discuta cu un tânăr în curtea chiliei lui. Vis-a vis de locul discuției așteptau alți patru oameni, așezați pe niște butuci. Gavriil și-a găsit un loc cu sfială lângă aceștia. Nu au trecut mai mult de zece minute și discuția lui Gheronda cu tânărul respectiv s-a încheiat.

– Ce faceți, fiilor? a întrebat Gheronda. Ați servit o bucățică de rahat? Ați băut apă?

– Gheronda, vă mulțumim, au răspuns aceștia cu un respect pline de amabilitate și de recunoștință.

– Hai aici, i-a spus el, adresându-se lui Gavriil, și luându-l deoparte de ceilalți. Voi aduce eu apă, tu ia cutia aceasta cu rahat și hai mai aproape să îți spun o taină: cum este posibil ca cineva să aibă nume de înger și totuși să fie ateu? Acest lucru se întâmplă pentru prima oară.

Tânărul era să facă infarct din cauza șocului. De unde știa pustnicul numele lui? Cine i-a spus de problema lui? În final, de fapt ce voia să îi spună Gheronda?

– Părinte, pot să vorbesc puțin cu sfinția voastră? abia a putut el să silabisească.

– Uite, acum deja se întunecă afară, ia o bucată de rahat, bea puțină apă și du-te să înnoptezi la cea mai apropiată mânăstire.

– Părinte, vreau să vorbim, nu se poate să plec.

– Tinere, ce să vorbim? Din ce motiv ai venit aici?

A mărturisit apoi tânărul următoarele: la această întrebare am simțit imediat că pot respira ușurat, inima mi s-a umplut de credință, înlăuntrul meu s-a umplut de căldură, întrebările mele au primit răspuns fără niciun argument logic, fără nicio discuție, fără existența vreunui răspuns clar. S-au năruit înlăuntrul meu toate întrebările: dacă, de ce, poate și a rămas numai cum și ce de acum înainte.

Tot ce nu i-a dat gândirea intelectualilor, i-a dăruit aluzia respectuoasă a unui Sfânt care a absolvit numai patru clase ale ciclului primar. Sfinții au mult discernământ. Îți fac operație fără anestezie și nu te doare. Îți fac transplant fără să îți deschidă corpul. Te înalță pe culmi de neatins fără treptele logicii lumești. Îți sădesc credința, fără să îți obosească mintea…

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

Notă: Sfântul menționat în această relatare este Sfântul Paisie Aghioritul, a cărui prăznuire o facem astăzi, 12 iulie. Să avem parte toți ortodocșii de binecuvântarea lui și toată lumea de rugăciunile lui, pentru unirea întru dreapta credință!

Noi, toți ierarhii B.O.R. suntem eretici. În fața mărturisitoarelor lui Hristos nici măcar un mitropolit ca cel al Moldovei nu se mai poate ascunde după deget

O nouă scrisoare deschisă adresată Mitropolitului Moldovei