Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Credința este ceva ce ține de inimă…

Un episcop grec, pe nume Nicolae, din păcate actual ecumenist, relatează cele de mai jos (îi dorim și lui, ca și nouă, pocăință și dreaptă credință, la fel ca în cele relatate de el însuși):

„În urmă cu mai mulți ani s-a apropiat la un moment dat de mine un tânăr student. Cu multă șovăială, dar și cu dorința de a purta o discuție, aceasta mi-a destăinuit că este ateu, ar vrea multă să creadă, dar nu putea. De mulți ani încerca și căuta o cale spre credință, dar fără niciun rezultat. A vorbit cu profesori universitari și cu intelectuali, însă setea lui de argumente serioase nu a fost satisfăcută. A auzit de mine (acest mitropolit a absolvit în tinerețe Facultatea de Drept la Thesalonic – n. trad.) și s-a hotărât să îmi destăinuie nevoia lui existențială de cunoaștere. Mi-a cerut o dovadă științifică a existenței lui Dumnezeu.

– Știi să rezolvi integrale sau diferite ecuații? l-am întrebat.

– Din păcate, nu, a răspuns el, eu studiez filosofia.

– Păcat, pentru că știam o astfel de dovadă… matematică, i-am spus vădit amuzat.

S-a tulburat și a tăcut câteva clipe.

– Uite ce e, i-am spus, iartă-mă că te-am supărat nițel. Însă Dumnezeu nu este ecuație, nici dovadă matematică. Dacă ar fi fost așa ceva, atunci toți intelectualii ar fi crezut în El. Să știi că altfel trebuie să te apropii de Dumnezeu. Ai fost vreodată în Sfântul Munte Athos? Ai întâlnit vreodată în viața tu un pustnic?

– Nu, părinte, însă mă gândesc să mă duc, am auzit atât de multe lucruri despre acel loc! Dacă mă sfătuiți, pot să mă duc și mâine. Cunoașteți acolo vreun călugăr intelectual cu care să mă întâlnesc?

– Ce preferi, un intelectual care poate să te amețească de cap sau un Sfânt care poate să te trezească (din necredință – n.trad.)?

– Prefer un intelectual, a spus el. Îmi este teamă de Sfinți.

– Credința este ceva care ține de inimă. Hai, încearcă să te întâlnești cu un Sfânt. Cum te cheamă? l-am întrebat.

Gavriil, mi-a răspuns el.

L-am trimis la un pustnic. I-am descris modul de ajungere la el și i-am dat indicațiile necesare. Am făcut și un plan, o schiță.

– Te vei duce la el, i-am spus, și îl vei întreba același lucru: sunt ateu, îi vei spune, și vreau să cred în Dumnezeu. Vreau o dovadă a existenței lui Dumnezeu.

– Mi-e teamă, mi-e rușine, mi-a răspuns el.

– De ce îți este rușine și te temi de Sfânt și nu îți este rușine și nu te temi de mine? l-am întrebat eu. Du-te pur și simplu și cere-i același lucru ca și mie.

După câteva zile, tânărul s-a dus și l-a găsit pe pustnic, care discuta cu un tânăr în curtea chiliei lui. Vis-a vis de locul discuției așteptau alți patru oameni, așezați pe niște butuci. Gavriil și-a găsit un loc cu sfială lângă aceștia. Nu au trecut mai mult de zece minute și discuția lui Gheronda cu tânărul respectiv s-a încheiat.

– Ce faceți, fiilor? a întrebat Gheronda. Ați servit o bucățică de rahat? Ați băut apă?

– Gheronda, vă mulțumim, au răspuns aceștia cu un respect pline de amabilitate și de recunoștință.

– Hai aici, i-a spus el, adresându-se lui Gavriil, și luându-l deoparte de ceilalți. Voi aduce eu apă, tu ia cutia aceasta cu rahat și hai mai aproape să îți spun o taină: cum este posibil ca cineva să aibă nume de înger și totuși să fie ateu? Acest lucru se întâmplă pentru prima oară.

Tânărul era să facă infarct din cauza șocului. De unde știa pustnicul numele lui? Cine i-a spus de problema lui? În final, de fapt ce voia să îi spună Gheronda?

– Părinte, pot să vorbesc puțin cu sfinția voastră? abia a putut el să silabisească.

– Uite, acum deja se întunecă afară, ia o bucată de rahat, bea puțină apă și du-te să înnoptezi la cea mai apropiată mânăstire.

– Părinte, vreau să vorbim, nu se poate să plec.

– Tinere, ce să vorbim? Din ce motiv ai venit aici?

A mărturisit apoi tânărul următoarele: la această întrebare am simțit imediat că pot respira ușurat, inima mi s-a umplut de credință, înlăuntrul meu s-a umplut de căldură, întrebările mele au primit răspuns fără niciun argument logic, fără nicio discuție, fără existența vreunui răspuns clar. S-au năruit înlăuntrul meu toate întrebările: dacă, de ce, poate și a rămas numai cum și ce de acum înainte.

Tot ce nu i-a dat gândirea intelectualilor, i-a dăruit aluzia respectuoasă a unui Sfânt care a absolvit numai patru clase ale ciclului primar. Sfinții au mult discernământ. Îți fac operație fără anestezie și nu te doare. Îți fac transplant fără să îți deschidă corpul. Te înalță pe culmi de neatins fără treptele logicii lumești. Îți sădesc credința, fără să îți obosească mintea…

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

Notă: Sfântul menționat în această relatare este Sfântul Paisie Aghioritul, a cărui prăznuire o facem astăzi, 12 iulie. Să avem parte toți ortodocșii de binecuvântarea lui și toată lumea de rugăciunile lui, pentru unirea întru dreapta credință!

Oare mărturisirea de credință ortodoxă are vreo legătură cu talmeș-balmeșul?

Acest articol va fi scurt. El este necesar căci Hristos ne-a avertizat că tatăl minciunii este satana (a se vedea Ioan 8, 44), iar ortodocșii au datoria sa surpe lucrarea vrăjmașului mântuirii omului.

Eu nu citesc site-uri de scandal, precum este ortodoxinfo.ro, căci acolo nu plouă cu … caracatițe (cum au preluat redactorii lui de pe net), ci cu talmeș-balmeș, cu scopul foarte evident al… donației cât mai consistente (baza absolut oricărui articol al lor).

Așadar, părintele Vasile Iovița, renunțând la „obișnuitul” său limbaj suburban de până acum, a făcut o analiză, în care îi radiografiază pe toți (cu ce putere… de sus sau de jos, nu se știe).

Un sărman cititor al lor, pe nume Iulian, se întreabă într-un comentariu: „Nu am inteles in ce categorie se inscrie p. Ciprian Staicu….” După patru ore nu i-a răspuns nimeni. Așa că îi răspund eu, din bun simț:

1. Nu există în Ortodoxie vreo „specie” numită „nepomenitori”. Acest cuvânt a fost inventat de ereticul (dovedit) Chirilă și adoptat de mulți, din neștiință sau din alt motiv. Există ortodocși și eretici. A treia categorie nu există decât în mințile rupte de realitate.

Noi, ortodocșii, pomenim pe toți arhiereii ortodocși care drept învață cuvântul adevărului, așteptând un sinod care să îi judece pe eretici și să avem din nou în eparhia de unde este fiecare un episcop ortodox. Așa au făcut toate generațiile de ortodocși care s-au confruntat, de-a lungul istoriei cu erezii.

2. Pr. Vasile Iovița îl acuză de anumite lucruri pe părintele Macarie Banu (nici eu nu mai am demult vreo comuniune cu el), dar pr. Vasile a slujit la Bănceni cu pr. Macarie. Dovada vie:

A se vedea minutul 3, secunda 36, unde se vede clar cum vârstnicul părinte Vasile Iovița se așează la Vohodul Mare lângă părintele Athanasie și pr. Macarie Banu (ambii de la Schitul Oituz) Despre împărtășirea „la cutiuță” nu auzim nimic în analiza vârstnicului nostru frate întru Hristos. Ca și cum batjocorirea lui Hristos ar fi ceva… normal.

Concluzia este că părintele Vasile Iovița nu are habar despre cum se întrerupe pomenirea, slujind inclusiv cu cei pe care el însuși îi consideră neortodocși sau cel puțin „nepomenitori de circumstanță” (altă „specie” nouă, să ne ferească Bunul Dumnezeu).

3. „Analiza” părintelui Vasile Iovița suferă de o mare carență: este bazată pe literatură since-fiction, nu pe realitate, spune unele lucruri pe nume, pe altele le trece sub tăcere, după cum i s-a poruncit de la „comandamentul suprem.” (nume de cod: MSC)

4. La Sinaxa de la Roman, pr. Vasile Iovița a venit, a stat tăcut, a refuzat să își expună nelămuririle și dezacordul, deși a fost invitat, iar apoi vorbește despre „malefic” fără vreo bază teologică sau un element din realitatea în care noi trăim, nu din „lumea paralelă” a criticii sale.

5. Compătimesc pe cei care cred că șuvoiul de știri de pe site-ul sus-menționat are vreo legătură cu ortodoxia. Poate cu Animal Planet, dar cu Ortodoxia, nu.

6. Unul dintre redactorii din umbră s-a „lepădat” mai ieri de… pr. Matei Vulcănescu. Așa se întâmplă cu toți cei care nu mai aduc… profit la bugetul lor local. Se vor lepăda de toți, după ce luni de zile i-au lăudat, ca să îi stoarcă de tot ce se poate, afișând o interfață interactivă ortodoxă. Adică este cam același lucru cu circul făcut de pr. Constantin Necula pe unde merge, numai că pe ortodoxinfo.ro lucrurile sunt mai… soft, din soft. Așadar, iată izvorul dezbinării. Și povestea… înainte mult mai este.

Concluzie finală: eu, pr. Ciprian, fac parte din categoria celor care citesc cu recunoștință operele Sfinților Părinți, mă sfătuiesc cu cei mult mai bine pregătiți pentru a înțelege ceea ce citesc, nu trasez „linii directoare” pentru nimeni și îmi văd de lucrarea încredințată de Hristos, în unire și comuniune cu toți cei care iubesc adevărul și nu acceptă/folosesc minciuna.

Cu respect (pentru toți cei ce sunt

cu adevărat ai lui Hristos),

pr. Ciprian Staicu

Duhovnicie și lipsă de… duhovnicie

Preacuvioase părinte,

Îţi scriu această scrisoare fiindcă te iubesc ca pe un frate. Cu toată inima îţi spun că-mi plac mănăstirile şi iubesc pe toţi nevoitorii din ele. Din tinereţe, deşi sunt preot căsătorit, am avut şi am duhovnic un ieromonah. Îi iubesc pe călugări, căci fac lucrul lui Dumnezeu, se roagă neîncetat şi sunt făclii aprinse în Biserică.

Te ştiu că eşti un părinte râvnitor şi ai ucenici mulţi, monahi şi căsătoriţi, dar cred că pe unii din cei căsătoriţi nu ştii să le rânduieşti duhovniceşte viaţa de familie. Întrucât sunt preot căsătorit, pot să-ţi ofer câteva amănunte despre viaţa celor căsătoriţi, care se deosebeşte fundamental de cea a călugărilor.

În rezumat, astăzi, viaţa celor căsătoriţi este foarte zbuciumată datorită problemelor sociale şi nu numai. Iar naşterea de copii aduce multă responsabilitate tinerilor dar şi duhovnicilor.

Problema cea mai grea este pentru duhovnicii călugări care, necunoscând în amănunt viaţa de familie, pot greşi în mod flagrant cu sfaturile pe care le oferă fie la spovedanie, fie în discuţii libere.

Am auzit din gurile unor ucenici de-ai tăi că procedezi după o nouă teorie numită „ascultarea necondiţionată de duhovnic”, teorie, dacă o putem numi aşa, cu totul neortodoxă. Un bărbat, auzind de sfinţia ta că ai mulţi ucenici, şi-a exprimat dorinţa să îi devii duhovnic, dar s-a smintit când i-ai zis : „Te primesc, dar asculţi de mine necondiţionat?”

Asta e tema noastră: Ascultarea necondiţionată de duhovnic. Dar eu întreb: La ce se rezumă o asemenea ascultare? Se face referire la cele strict duhovniceşti, de care ucenicul trebuie să ţină seama, sau include şi rezolvarea unor probleme de gospodărie, etc, pentru care duhovnicul nu are pregătire necesară?

De exemplu: poate duhovnicul porunci unui ucenic să ia un medicament sau nu? Să
meargă la spital sau nu? Care este rolul duhovnicului în viaţa ucenicilor? Am auzit că un duhovnic-călugăr spune, între altele, aşa ucenicilor: culoarea maşinii să fie verde, apartamentul să fie la etajul trei, culoarea pantalonilor bărbatului să fie roşie, vaca să fie mulsă numai pe partea stângă, femeia să se îmbrace cu un capot albastru, acatistul să îl citească la ora paisprezece, în rezervorul maşinii ucenicul să pună numai motorină scumpă…!

Întreb: Toate acestea sunt atribuţiile duhovnicului?

Răspuns: Fireşte că nu. Duhovnicul să ţină seama ca ucenicii să nu păcătuiască, iar dacă au păcătuit, să îi spovedească, să le dea canon de îndreptare şi să-i dezlege de păcate; să-i îndrume spre lecturi duhovniceşti, să se roage pentru ei. Iar pentru cele la care nu se pricepe, să-i trimită la specialişti: medici, ingineri, profesori, avocaţi, mecanici, etc.

Să venim acum cu un exemplu edificator, din care să vedem dacă duhovnicul-călugăr a procedat corect, sfătuind după mintea lui.

O fată dintr-o familie bună, bine educată, cu pregătire superioară, s-a căsătorit cu un tânăr. Spre bucuria întregii familii, primul semn al familiei noi s-a arătat numaidecât: primul copil. Cum era firesc, viitoarea mamă se înscrie la un medic specialist, care avea și are rolul de supraveghetor al sarcinii şi asistent la naştere, bineînţeles, în colaborare deplină cu medicul de familie.

Toate au mers bine, până când viitoarea mamă, acuzând nişte dureri merge la medicul specialist, care îi prescrie un tratament. Din păcate, n-au urmat sfatul medicului, în sensul în care soţul şi duhovnicul lor au considerat că nu ar fi bine să ia aceste medicamente. Numai că după o săptămână, începând de seara şi până dimineaţa tinerei femei i s-au declanşat dureri ca de naştere, dar fiind tineri şi naivi, ea și soțul ei n-au apelat la ajutor medical, nechemând ambulanța.

Mai mult, dimineaţa au socotit că ar fi de folos, ba chiar necesar să ceară consinţământul duhovnicului şi, contactându-l telefonic, după multe ore le-a dat „binecuvântarea” să meargă la spital. După câteva ore au ajuns la spital, medicul i-a primit, a internat-o şi i-a certat, după cum se cuvenea. În trei zile, tânăra şi-a revenit, evitând naşterea prematură a copilului.

În cazul dat mai era nevoie de binecuvântarea duhovnicului-călugăr? Desigur că nu. Morala e simplă: Duhovnicul nu poate rezolva lucruri care depăşesc pregătirea lui.

Mulţumindu-ţi pentru răbdarea pe care ai avut-o citind aceste rânduri şi socotind că nu te-am supărat cu ceva, îţi doresc să fii sănătos şi plăcut lui Dumnezeu.

Pentru că mi-am exprimat convingerea mea în ceea ce priveşte injusteţea intervenţiei tale în legatură cu doamna din relatarea mea, mă simt obligat să dau o soluţie pe care o consider potrivita. I-aş fi spus aşa: „Dragă M., pentru că este o problemă medicală, te sfătuiesc să mergi urgent la spital. Fă rugăciune către Maica Domnului şi ea te va ajuta; mă voi ruga şi eu pentru tine. Mergi cu încredere, nu te teme.”

3 iulie 2018, Piatra-Neamţ

al tău prieten,

preot Vasile Savin