Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Cuvânt patristic: Este nevoie de o aleasă pregătire pentru primirea Sfintei Împărtășanii

Cuvânt al Sfântului Grigorie Teologul

despre Sfânta Împărtășanie

Unii primesc fără frică de Dumnezeu Trupul și Sângele Domnului Iisus Hristos. Îl primesc și îl mănâncă. Însă nu se satură. Pentru că atâta timp cât primesc această Taină numai cu gura, niciodată nu se vor umple de harul ei. Ei vor rămâne flămânzi din acest punct de vedere, pentru că și înainte de a se apropia de Sfintele Taine se simțeau sătui.

Pentru cei care continuă să își iubească păcatele, Sfânta și Dumnezeiasca Împărtășanie pe care o primesc nu le aduce niciun rod de mântuire. Nu se satură cu Sfânta Împărtășanie decât cei care „sunt flămânzi” de ea, și-o doresc din tot sufletul, adică cei care din obiceiurile lor rele au înțeles că păcatul este sărăcie și foame (lipsă, nefericire – n.trad.). Aceia primesc din Sfintele Taine energia și harul deplin și caracterul viu și eficient al lor.

De la această regulă nu sunt exceptați nici cei așa-numiți „aleși.” Pentru că acești „aleși” nu este posibil să nu aibă păcat, devreme ce cu siguranță și ei vor săvârși ceva păcătos sau rău dacă nu se vor sili pe ei înșiși zilnic să se ferească și de păcatele mici de care firea omenească ce ușor alunecă spre rău nu va înceta niciodată să se întineze.

Când omul nu are grijă în fiecare zi să își învingă neputințele și slăbiciunile, oricât de mult și-ar închipui el că păcatele pe care le săvârșește nu sunt atât de grave, încet-încet sufletul lui se umple de păcate. Și atunci omul pierde rodul acelei stări interioare care se numește de obicei bogăție duhovnicească, pentru că ea ne umple de bucurie duhovnicească.

Sfântul Pavel ne amintește că trebuie să ne ferim de aceste păcate. El spune astfel: „să se cerceteze dar omul pe sine și așa să mănânce din Pâine și să bea din Potir.” (I Corinteni 11, 28).

Ce înseamnă acest lucru: mai întâi „să se cerceteze omul pe sine ”? Ce altceva decât că fiecare dintre noi se poate apropia de Cina Domnului numai după ce mai întâi s-a îndreptat (s-a lepădat de păcate – n.trad.) și s-a curățit?

Și, ca să audă cei „sătui”, Sfântul Pavel adaugă: „căci cel ce mănâncă și bea cu nevrednicie (fără a trăi cu intensitate faptul că Împărtășania este Trupul și Sângele Domnului – nota Sfântului Grigorie), osândă își mănâncă și bea, nesocotind Trupul Domnului.” (I Corinteni 11, 29).

În fiecare zi păcătuim? Zilnic să vărsăm lacrimi de pocăință, căci aceasta este singurul medicament care ne face vrednici a îndepărta de sufletul nostru cele cu care păcatul îl îngreuiază.

Sursa – http://trelogiannis.blogspot.com/2018/12/blog-post_882.html

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu