Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Adevărata față a iezuitului papă Francisc, adică: românilor, sunteți invitați să vă întâlniți cu un îndrăcit. Vă duceți?

Am primit acum pe mail (de la o soră ortodoxă română din Italia) acest link și vi-l oferim, spre luare aminte, cu specificarea că adevărul despre lupii în piei de oaie, chiar dacă este dur și urâcios, trebuie spus:

Notă: să luăm aminte că filmul documentar este făcut de italieni, așa că nu suntem de acord cu… sfinți papistași.