Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Athosul… de râpă?

Publicată de Сергій Шумило pe Duminică, 5 aprilie 2020

Drumul principal dintre portul Dafni și capitala administrativă Kareia a Sfântului Munte Athos a fost distrus pe o porțiune mare, de o alunecare de teren (vezi video mai sus). Nu se va mai putea circula mult timp pe el. În Athos acum nu sunt pelerini, din pricina epidemiei de gripă purtătoare de frică, de panică și de alte trăiri… neortodoxe.

În urmă cu câteva luni schismaticii din Ucraina au fost primiți și au slujit cu fast la mănăstirea Xenofont din Athos. De curând starețul aceleiași mănăstiri (arhimandritul Alexie – foto sus) și cu alți athoniți, alături de patriarhul ecumenic Bartolomeu, s-au rugat cu papistașii cistercieni în Franța (săvârșind cu ei o… vecernie papistașă la „mănăstirea” Notre-Dame de Saint-Rémy din Rochefort).

Acum 4 călugări de la mănăstirea Xenofont sunt bolnavi de noul virus, fiind internați în spital la Tesalonic.

În schimb, în Georgia viața liturgică merge înainte, după cum am mai menționat. Oare se apropie vremea când icoana Portărița (cea mai mare icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului din lume) va pleca din Athos – pentru apostazia (deja existentă) athoniților și se va duce… poate chiar în Georgia? Sau unde va fi Ortodoxie…

Om trăi (dacă va vrea Domnul Hristos) și om vedea (dacă vom avea ochi de văzut) sau îi vom ține larg… închiși!

Doamne, dă sănătate și pocăință tuturor și Îți mulțumim că ne-am îngrădit de panerezia ecumenismului, care a surpat la propriu deja și aproape tot Athosul.

Redacția